Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Sfânta Olga din Kiev, întocmai-cu-apostolii

Sfânta și dreapta prințesă Olga din Kiev (890 - † 969) a fost bunica prințului Vladimir din Kiev. Ea a fost prima între conducătorii poporului rus care s-a convertit la creștinismul ortodox, la Constantinopol în anul 957; sub influența ei nepotul Vladimir s-a convertit și el la creștinism și a adus Ortodoxia în Rusia. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 11 iulie.

Viața

Originile Olgăi nu sunt sigure. Deși a putea proveni din Pskov, după cum spun Cronicile primare, ea ar fi putut proveni din Vîșhorod. Probabil că a fost de origine germană. Se crede că s-a născut în jurul anului 890. Cam prin 903 s-a căsătorit cu prințul Igor I, care a fost fiul întemeietorului Rusiei Kieviene, Rurik. Prințul Igor l-a urmat pe tatăl său, Oleg, ca conducător al Kievului și i-a stăpânit teritoriile, care acum aparțin câtorva națiuni: Rusia, Ucraina, Belarus și Polonia.

După ce soțul ei Igor a fost ucis în 945, prințesa Olga a devenit regent pentru copilul ei, Sviatoslav, până când acesta a ajuns la maturitate în 964. Este menționată în Cronicile primare pentru răzbunarea sa împotriva drevlenilor pentru uciderea soțului ei. Într-o lume dură prințesa Olga a putut fi dură. A fost cunoscută ca un conducător puternic și eficient. Nu se știe sigur când a devenit interesată de creștinism, deși este posibil ca interesul ei să fi început înainte de vizita ei la Constantinopol.

În 957, l-a vizitat pe împăratul Constantin al VII-lea în Constantinopol. El i-a admirat aspectul și inteligența, spunându-i 'Tu ești vrednică să locuiești împreună cu noi în această cetate.' Ea a fost de acord să fie botezată și să devină creștină, cu numele Elena, după ce Patriarhul Poliect a învățat-o învățătura creștină. Înainte de botezul ei, Constantin i-a cerut mâna în căsătorie, dar Olga a amânat afirmând că vrea întâi să fie botezată creștin-ortodoxă. Din nou, după botez, Constantin i-a cerut mâna în căsătorie, dar gânditoarea rapidă Olga l-a păcălit (întrucât el i-a fost naș de botez) și i-a zis că ea este fina lui și că o asemenea căsătorie este interzisă în legea creștină. În ciuda acestui fapt, Constantin i-a dat daruri Olgăi când aceasta s-a pornit spre Kiev. În Kiev, ea și-a instruit fiul, Sviatoslav, și l-a rugat să se boteze. Deși el n-a vrut să se ducă să se boteze, el nu putea interzice altora s-o facă.

In 968, în timp ce Sviatoslav era ocupat în altă parte, pecengii au asediat Kievul într-un loc unde locuia Olga, îngijindu-se de nepoții ei Iaropolk, Oleg și Vladimir. Cum oamenii au devenit mai slabi din cauza foamei și a lipsei apei, Olga l-a însuflețit pe un flăcău să scape de asediu și să aducă ajutor. De această dată boala a dat peste îmbătrânita prițesă Olga. În același timp, fiul ei a dorit să-și mute reședința la Pereslav (care se află pe râul Dunărea), lăsând-o pe Olga în Kiev. Olga l-a oprit pe Sviatoslav să plece până la moartea ei. A murit 11 iulie 969 și a fost prohodită de un preot. A ordonat ca la mormântul ei să nu se facă petrecere de înmormântare.

Moșternirea

Deși Olga n-a avut succes în convertirea fiului ei și a multor altora la credința creștină, este posibil ca exemplul ei să fi avut o mare influență asupra nepotului ei, Vladimir, care a devenit în 988 creștin-ortodox și i-a făcut pe locuitorii Kievului și pe rusi să-l urmeze în botezul rusilor. Pentru conducerea sa prin care a adus creștinismul în Rusia, este considerată prima sfântă a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Surse

  • Ed. Tessa Clark, The Russian Chronicles, Thunder Bay Press, 2001 ISBN 1-57145-577-9

Legături externe


Casetă de succesiune:
Olga din Kiev
Precedat de:
Igor
Prințesă de Kiev
945-962
Urmat de:
Sviatoslav I