Proorociri despre semnele timpului

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 8 decembrie 2010 09:15, autor: Vladimir-Adrian (Discuție | contribuții) (Introducere)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Introducere

Proorocire sau prorocire [var.:proorocie/prorocie] se referă la planul de mântuire al lui Dumnezeu pe care Acesta l-a descoperit oamenilor, de regula, prin prooroci/proroci [proroc < sl. proroku = persoana considerata ca interpret al lui Dumnezeu,capabilă să prezică viitorul].

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul a fost ultima carte profetică inclusă în Biblie sau Sfânta Scriptură. Numeroase scrieri profetice au urmat acesteia atât în Biserica Răsăriteană, cât şi în cea Apuseană. Un interes aparte pentru ortodocşi îl constituie proorocirile făcute de-a lungul timpului în spaţiul răsăritean, de regulă de monahi. Aceste proorociri sunt foarte puţin cunoscute.

Descoperiri făcute Sfinţilor Părinţi de-a lungul timpului

Planul lui Dumnezeu cu privire la istoria umanităţii a preocupat pe creştini dintotdeauna. De-a lungul vremurilor s-au strâns numeroase proorociri mai mult sau mai puţin vrednice de crezare. Majoritatea dintre ele nu s-au împlinit şi nu se vor împlini niciodată, făcând parte din categoria proorocirilor mincinoase. Au ramas însa câteva care uimesc prin precizia cu care s-au împlinit. Acestea aparţin unor Sfinţi Părinţi, care au avut dintru început harul proorocirii, fiind singurele care rămân valabile pentru viitor şi merită o cercetare amănunţită.

Descoperirile făcute Sfinţilor Părinţi Răsăriteni

Proorocirile făcute de către Sfinţii Părinti Răsăriteni prezintă o importanţă deosebită deoarece au fost validate de istorie, împlinindu-se aproape în totalitate. În plus, ele particularizează evenimentele care vor avea loc în spaţiul răsăritean, unde populaţia este majoritar ortodoxă.

Sfântul mucenic Ipolit, papă al Romei(260)

Una dintre cele mai vechi proorociri aparţine Sfântului Sfinţit Mucenic Ipolit. Nu se ştie multe despre viaţa lui. Se crede că s-ar fi născut în Răsărit şi a murit muceniceşte, ca papă al Romei, în anul 250. Ar fi fost un orator vestit, însuşi Origene venind să-l asculte, remarcându-i, în special omilia "De Laude Domini Salvatore". În anul 1842 i se descoperă la Athos lucrarea "Philosophomena". A scris o apologie la "Apocalipsa". De la el ne-a rămas o proorocire despre venirea lui Antihrist şi despre semnificaţia numarului 666:- [1] Sfântul Ipolit a recomandat însemnarea cu Sfânta Cruce în orice moment al zilei, considerând-o cea mai eficienta armă împotriva demonilor. Acesta mai recomanda să se sufle în palma, înainte de însemnarea creştinului cu Sfânta Cruce, închipuind astfel suflarea Duhului Sfânt de la Botez, obicei astăzi abandonat.

Sfântul Metodie, arhiepiscopul Patarelor(310)

Sfântul mucenic Metodie a fost arhiepiscopul Patrelor, de prin părţile Liciei. A fost un adversar al ereziei lui Origen. S-a săvârsit muceniceste pe vremea împăratului Avrilian. Biserica îl prăznuieşte pe 20 iunie. A proorocit căderea Constantinopolului.[2]

Proorocirea de pe piatra de mormânt a Sfântului Constantin cel Mare(272-337)

Sfântul Constantin cel Mare este considerat ca al treisprezecelea apostol(cel împreună cu apostolii). Aceasta, prin Edictul de la Milan din anul 313, a legalizat Biserica, oprind astfel şirul persecuţiilor. A organizat primul sinod ecumenic de la Niceea, în anul 325. Deoarece a marturisit că i s-a descoperit, într-o viziune, crucea lui Hristos, ca semnul sub care va birui pe adversarii săi, se consideră că ar fi fost primul care a introdus crucea ca semn reprezentativ pentru Biserică, pâna atunci fiind peştele. Pe piatra de mormânt al primului împărat roman creştin s-ar fi aflat o piatră cu o incripţie profetică. Aceasta a fost descifrată de învatatul grec Ghenadie Scolasticul în anul 1440, la porunca împăratului Ioan Paleologul. Inscripţia indică foarte exact data căderii Constantinopolului:"Mahomed va înfrânge neamul Paleologilor şi cetatea de pe şapte munţi o va lua şi încă va împărăţi. Va răsturna multe neamuri şi insule va pustii până la Pontul Euxin. Istru (Dunărea) va fi hotarul şi acolo se va oprii". Unii au identificat marea înfrângere suferită de către Imperiul Otoman, în anul 1683 cu proorocirea:"Mulţimea oamenilor cu cei de la miazănoapte pe mare şi pe uscat va birui pe Ismail".

Sfântul Chiril(Ciril) al Ierusalimului (313/315-386)

Sfântul Chiril al Ierusalimului, prăznuit de Biserica Ortodoxă şi Romano-Catolică pe 18 martie, a fost un teolog remarcabil şi Părinte al Bisericii. Proorocirile sale se referă mai mult la vremea antihristului: "Cunoaşteţi semnele Antihristului, nu le reţine numai pentru tine, fii bun şi-i înştiinţează pe toţi"''. A fost un prooroc care nu s-a îndepărtat de cuvântul Evangheliei:". . . totuşi nimeni să nu caute timpul când se vor petrece acestea. . . ". Din smerenie, nu se considera pe sine prooroc, ci numai un propovăduitor al celor scrise şi un văzator al semnelor timpului:"Nu suntem noi cei care facem profeţiile acestea, căci suntem nevrednici, noi vă înfaţisăm cele scrise şi arătăm numai semnele. . . Totuşi, noi căutăm un semn al venirii Domnului, propriu nouă. Noi, care facem parte din Biserica, căutăm un semn bisericesc. . . ". Recomanda tuturor să caute semnele antihristului:"Este bine însă ca tu să cunoşti semnele venirii lui şi să te întăreşti mai dinaine". Descrie cu lux de amănunte timpul antihristului:"Potrivnicul, luând ca pricină aşteptarea celor fără de răutate. . . va aduce un vrăjitor foarte iscusit în înşelătoarea şi reaua artă a fermecătoriei şi vrăjitoriei; acesta va răpi stăpânirea împărăţiei romanilor şi se va numi în chip mincinos pe sine însuşi Hristos; iar prin această numire de Hristos va înşela pe iudeii care aşteaptă pe Mesia, iar pe neamuri le va amăgi prin nălucirile sale vrăjitoreşti. . . Acest antihrist prezis va veni când se vor plini vremurile împăraţiei romanilor şi se va apropia deci sfârşitul lumii".

Sfântul Efrem Sirul(sec. al IV-lea)

Sfântul Efrem Sirul vorbeşte despre o falsă reîntrupare a lui Hristos, sub forma căruia va veni antihristul:"Aceasta cunoscând-o vrajmaşul, că iaraşi va să vină din cer Domnul cu slavă, a socotit aceasta ca să ia asupra sa chipul venirii Lui, ca să ne înşele pe noi. . . Se va naşte cu adevarat dintr-o femeie spurcată, care va fi unealta lui, deci nu se va întrupa însuşi diavolul. . . Fiind smerit, liniştit, urând cele nedrepte, spre iudei întorcandu-se, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, cu bună aşezare către toţi, cinstind în mod special pe evrei (căci ei aşteaptă venirea lui). Iar întru toate acestea se vor face semne şi arătări înfricoşătoare. Cu multă stăpânire va meşteşugi pe sine cu vicleşug ca să placă tuturor şi să fie iubit de mulţi. Daruri nu va lua, cu mânie nu va grăi, mâhnit nu se va arăta, cu chipul bunei rânduieli va amăgi lumea, până ce se va face împărat "[3]. Sfântul Efrem Sirul a folosit impropriu cuvântul împărat în sensul pe care îl dăm noi astăzi acestui cuvânt, deoarece calitatea de împarat se transmite ereditar, însă la acea vreme, cuvântul având o semnificaţie mai largă. Domnia lui antihrist va fi blestemată de Dumnezeu:" Acestea făcând ca poporul să se închine lui, lăudându-l ca pe un Dumnezeu, din zi în zi se va mânia Cel Preaînalt în ceruri şi îşi va întoarce faţa Sa de la el. După aceea, se vor arăta cumplite semne: foamete neîntreruptă, cutremur neîncetat, morţi necontenite, teamă şi nelinişte". Oamenii vor veni la el şi îi vor cere să-şi onoreze promisiunile făcute dar"ticălosul nu va putea nici lui să-şi ajute, atunci cum ar putea sş-i miluiască pe ei?"

Sfântul ierarh Nifon al Constanţianei (sec al IV-lea)

Biserica îl praznuieşte în ziua de 23 decembrie. Acesta a fost fiul unui bogat demnitar din orasul egiptean Amiropolis. La vârsta de 8 ani este dat la şcoală, la Constantinopol. Aici, alunecă pe calea păcatelor tinereşti. Într-o noapte, pe când se ruga, vede un nor negru care întunecă zarea. A fost un moment de cotitură, căci, de atunci, va merge neîncetat pe calea virtuţilor. Pentru a nu fi ales episcop al Constantinopolului, căci nu se considera vrednic, fuge la Alexandria. Aici este recunoscut de către Sfântul Atanasie cel Mare şi este convins de către acesta să accepte să devină episcop al Constanţianei. Dobândind de la Dumnezeu darul proorociei, face cunoscut contemporanilor Judecata de Apoi. Aceasta este zugravită, conform viziunii sfântului, pe pereţii multor mănăstiri, inclusiv ale mănăstirilor din nordul Moldovei. Sfântul Nifon se referă foarte precis la anul când se va sfarşi lumea, aratând că însuşi Iisus Hristos, după ce a parcurs primele şase cărţi, ajungând la a şaptea, a citit:"Începutul veacului al VII-lea înseamnă sfârşitul veacurilor". Apoi hotărăşte ca veacul al VII-lea să fie curmat la mijloc. Dupa calculele unora, mijlocul veacului al VII-lea este anul 1992. Acelaşi lucru l-a proorocit şi Sfântul Calinic de la Cernica.

Cuviosul Anonim (1054?)

Nu se ştie nimic despre el, doar ca proorocirea a fost scrisă în anul 1054. Acesta a proorocit multe evenimente, mai ales privind istoria moderna. Scartsiuni Dimitriu identifica: un mare război european (1914?); distrugerea Rusiei (1917?); înfrângerea Germaniei şi Austriei (1918?); înaintarea turcilor peste popoarele occidentale şi înfrângerea grecilor de către agareni (turci) (1922?); măcelul popoarele ortodoxe (1922?); neliniştea creştinilor din cauza măcelului provocat de catre turci; invazia celor 6 armate străine în Marea Adriatică (1938?), pregătind iadul celor care locuiesc pe pământ (al doilea război mondial?); unirea popoarelor creştine contra Germaniei(1939?); înfrângerea galilor de către Germania (1939); o revoluţie a inzilor şi ruperea lor cu Anglia (1948?); Anglia este limitată la Saxonia (?); un semn mare către agareni (insula Cipru?).

Cuviosul Andrei cel Nebun pentru Hristos(?)

Cuviosul Andrei cel Nebun pentru Hristos a prezis o epocă de aur sub domnia unui despot luminat: "În zilele cele mai de pe urmă se va ridica la împaraţie unul dintre cei săraci şi va împăraţi întru multă dreptate. Vor înceta toate războiele şi va îmbogăţi pe cei săraci. . . În zilele acelea, se vor afla oamnei în multă pace, mâncând şi bând, însurându-se şi măritându-se fără frica de război". Se pare că va fi un bun strateg căci: "îşi va întoarce faţa spre răsărit şi va smeri pe fiii lui Agar(turci). . . Se va înfiinţa împăraţia Iliricului de la Salonic până la Albania. Apoi va supune Egiptul. . . nu va mai lua bir de la nimeni timp de 12 ani, nici daruri şi se vor zidi sfinte altare. . . nu va fi nedreptate, nici nedreptăţitori, nici nedreptăţiţi fiindcă le vor fi frică . . . Va face pe oameni cucernici şi binecinstitoti de Dumnezeu. Aurul ascuns în pământ se va da lui, atât va fi de mult, încât îl va risipi cu lopata în cetate". După aceea, vor veni împăraţi nevrednici şi va începe dezastrul. Dumnezeu se va mânia şi va trimite foc pe pământ, va scufunda Constantinopolul şi, odata cu el, Sfânta Sofia (Hagia Sofia), imensa catedrală ortodoxă, devenită ulterior moschee, astazi fiind muzeu: "Va rămâne numai stâlpul care se afla în piaţă, pentru că are în el cinstitele piroane. . . ca trecand corabierii să-şi lege de el frânghia şi să jelească acel babilon cu şapte coline. . . aceasta se va întâmpla când se va apropia sfârşitul, când starea lumii se va înrăutaţi, când durerile şi nenorocirile se vor înmulţi". Aceeasi proorocire a facut-o şi Sfântul Metodie.

Ieromonahul Agatanghel

Acesta ar fi avut în anul 1298 o înfricoşătoare vedenie profetică pe care a scris-o. În aceasta se arată cum că Grecia va fi cucerită de către turci pe vremea împăratului Constantin (Paleologul): "Constantin a început, Constantin va pierde împărăţia Bizanţului". Se indică şi anul :"Acestea se vor împlini în anul 1452 până în 1453, când va cădea cea mai mare împăraţie în mâna agarenilor (musulmanilor). Aceştia se vor deda la jafuri şi distrugeri:"Vor fi casele distruse şi sfintele biserici profanate. De asemenea şi credincioşii persecutaţi până la a opta suta hotărât (1821)". A mai proorocit şi despre ascensiunea şi căderea lui Napoleon Bonaparte. În mare, proorocia lui coincide cu cea a Sfântului Cosma Etolianul, Sfântului Metodie şi a Cuviosului Anonim.

Sfântul Nil Athonitul(1612-1692)

Acesta a fost trăitor la Muntele Athos, de aici şi numele. Prooroceşte zile negre Sfântului Munte, anume pierderea protecţiei Fecioarei Maria: "Se va lăsa din mainile ei, nu din pricina slăbiciunilor ei, nici din puterea neamurilor, ci numai pentru păcatele celor ce locuiesc într-însul. Prooroceşte cum că mama antihristului va fi o preadesfrânată, idee reluată şi de alţi prooroci:"Când se va înmulţi farădelegea, se vor aduna toate prihănirile şi necuraţiile lumii şi se vor învistieri într-o necurată fiica a desfrânarii, care va fi locaş al preadesfrânării". Ca şi Sfântul Mucenic Cosma Etolianul, prooroceste inflaţia:"Atunci cei bogaţi îşi vor deschide comorile lor, aurul şi argintul vor fi defăimate şi vor fi pe drumuri ca pietrele". De asemenea, prevede şi izbucnirea unor epidemii infecţioase"Se vor împuţina şi oamenii, vor slăbi şi vor muri pe drumuri ca pasările; cei pecetluiţi de antihrist vor mânca cărnuri de oameni morţi, neputând suferi foamea şi leşinătatea şi, mâncând trupuri moarte, vor muri şi ei".

Sfântul nou mucenic şi întocmai cu apostolii Cosma Etolianul(1714-1779)

Sfântul Cosma Etolianul a murit muceniceste fiind spânzurat în Albania. Ziua lui de prăznuire este pe 4 august. Predica sa era ascultată cu mare dragoste de către creştinii greci aflaţi sub stăpânire otomană. A fost şi un taumaturg renumit. Unii au identificat in proorocirile sale perioadele de inflaţie (după primul şi al doilea război mondial) şi epidemiile de boli infecţioase (marea gripă spaniolă din 1918. [4] A prezis cu o precizie extraordinară eliberarea Epirului de sub dominaţia otomană:"Când două pascalii vor cădea împreunea. . . când se va închide rana platanului. . . când se vor amesteca cei doi copăcei". În anul 1912 praznicul Bunei-Vestiri a coincis cu praznicul Învierii şi proorocia s-a implinit: Epirul şi-a dobândit independenţa. Unii au văzut în fraza: "Când va cădea ramura (postamentul crucii) va fi multă răutate" evenimentele din 1940 când ţinutul a fost invadat de italieni şi 1947 când a fost complet distrus de războiul civil.

Sfântul Lavrentie de la Cernigov(1868-1950)

Sfântul Lavrentie a fost egumenul mănastirii Sfânta Treime din Cernigov. Deşi a avut o sănătate delicată, a fost un neobosit luptător pentu Hristos. Avea şi harul Rugăciunii lui Iisus, pe care o rostea neîntrerupt şi îi îndemna şi pe altii să se roage. Pentru Sfântul Lavrentie "antihrist se va naşte dintr-o femeie prostituată, o evreică, dintr-al doisprezecelea neam de preadesfrânaţi". Nu se va naşte antihrist, ci acesta va intra în el la vârsta de 12 ani, când "plimbandu-se prin parc cu mama lui, se va întalni cu satana, care ieşind din adâncul iadului va intra în el (probabil, voind sa spună, că va face o alegere liberă)". Semnele timpului vor fi vizibile atunci când"preotul nu va mai face misiune", iar "antihristul va fi încoronat la Ierusalim". Pentru Sfântul Lavrentie, antihristul nu diferă esenţial de cel descris de alţi Sfinţi Părinţi: "Va fi foarte învăţat şi va cunoaşte toate vicleşugurile sataniceşti şi va face multe minuni false şi semne amăgitoare". Îşi va face imagine, folosindu-se de mass-media:"Îl vor vedea toţi şi îl va auzi lumea întreagă prin televiziune şi radio". Despre pecetea satanei declară: "Îi va ştampila cu semnul său", dar "adevăraţii creştini i se vor opune". De asemenea, vor refuza pecetea "mulţi evrei care au trait cu adevărat după legea lui Moise". Aceştia "îl vor recunoaşte pe Hristos drept Mesia, vor trece la Ortodoxie, iar pentru credinţa lor se vor mântui". Ce aduce nou Sfântul Lavrentie este faptul că vorbeste despre bolile ce se vor înmulţi, dar "atunci când va veni antihristul la putere, bolile însă vor dispărea", probabil că acestea fusesera provocate de el însuşi. Rugăciunea lui Iisus va avea o mare împortanţă în mântuire căci:"cei ce vor chema numele Domnului se vor mântui".

Proorociri despre anul 1992

Sfântul ierarh Nifon al Constanţianei, Cuviosul Nil Athonitul, Cuviosul Cosma Etolianul, Sava de la Calimnos şi alţii au facut proorociri despe anul 1992. Sfântul Nifon are o înfricoşatoare vedenie, când Dumnezeu, răsfoind cartea veacurilor omenirii, se opreşte la veacul al saptelea, îşi acoperă faţa cu mâna şi zice cu mâhnire:"Acest veac al seaptelea a întrecut pe celelalte cu nedreptate şi răutate". Ajungând la jumatatea lui, a adaugat:"Acesta este plin de putoarea păcatelor omeneşti, de invidie necuraţie, ură, minicună. . . îl voi curma la mijloc. Să înceteze stăpânirea păcatului! Şi a facut semn Arhanghelului Mihail să pregătească începutul judecaţii". Sfântul Calinic de la Cernica(1787-1868) face şi el referiri la anul 1992, atunci când Sfântul Nicolae şi Sfântul Gheorghe îi descoperă acelaşi lucru. Unii au legat aceasta profeţie de unificarea celor 12 ţări din Piaţa Comună, dar mai sunt şi alte interpretări. Arhimandrit Petroniu Tănase, egumenul schitului românesc Prodromul de la Muntele Athos, arată că:"După calculele noastre omeneşti, suficient de eronate, această lume ar fi trebuit să fi fost de mult distrusa, înca din anul 1992, an care corespunde cu anul 7500 de la Adam. . . Teologia menţioneaza că această lume, în forma ei istorică, are o limită, un termen. Dar sfârşitul nu va fi o oprire a timpului istoric printr-o catastrofă cosmică, ci o înnoire a acesteia în sensul de transformare".

Alţi prooroci care au vorbit despre semnele timpului

Proorociri au mai facut: Sfântul Tihon din Zadonsk (1724-1783), Sfântul Ignatie Briancianinov (1807-1867), Sfântul Ioan de Kronştadt (18241908), Sfântul Nectarie de la Optina (1853-1928), Sfântul Inochentie al Odessei (secolul al XIX-lea), Sfântul Iona de la Odessa (1855-1924), Sfântul Tihon, patriarhul Moscovei (1865-1925), Sfântul Serafim de Viriţa (1866-1949),, Sfânta Matrona (1881-1952), Sfântul Ioan Iacob Românul (Hozevitul) (1913-11960), Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966), schimonahia Macaria (1926-1993) şi altii.

Popularizarea proorocirilor Sfinţilor Părinţi

Deşi proorocirile Sfinţilor Părinţi sunt de referinţă, cunoaşterea lor fiind folositoare şi ziditoare de suflet, nu a existat până acum o preocupare majoră pentru popularizarea lor, cum a existat în Occident pentru necanonicul Nostradamus. Printre cei care au încercat să umple acest gol au fost: Sfantul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960), autorul volumului Hrană duhovnicească, monahul Zosima Pascal-Prodromitul, autorul cărţii Sfârşitul omului (cules din Sfintele Scripturi), monahii de la schitul românesc Sfântul Dimitrie Lacu de la Sfântul Munte Athos, Părintele Paisie Aghioritul (1924-1994), Ieromonahul Petroniu Tanase, autorul lucrărilor Viaţa şi învăţaturile Sfântului Ierarh Nifon, Bine eşti cuvântat Doamne, Uşa pocăinţei, Icoane smerite din Ortodoxia românească, Arhimandritul Atanasie Baldovin, Preotul prof. Teoctist Caia de la schitul românesc Prodromu, de la Sfântul Munte Athos, Arhimandritul Ioanichie Bălan, Vlădica Antonie Mărturisitorul, scriitorul Skartsiuni Dimitriu, autorul best-seller-ului Profeţii despre Antihrist, Gigel Chiazna, administratorul unui blog pe aceasta temă, poetul Gabriel Iordan-Dorobanţu, autorul unui poem despre semnele timpului...

Note:

  1. "Atunci le va zice înşelătorul:veniţi să vă punem pecetea 666 pe mâna dreaptă şi pe frunte şi vă voi da orice voiţi, pentru aceasta va pecetlui mâna omului, ca să nu mai poată face cu mâna semnul cinstitei Cruci şi să fie al lui desăvârşit".
  2. "La şapte mii de ani de la facerea lumii, se vor ridica ismaeliţii, adica cei ce se trag din Agar şi din Ismail, care sunt turci) şi vor înconjura zidurile cetaţii Vizantiei (Constantinopol) şi vor lua toate neamurile şi vor aduna toate neamurile în cetatea de pe şapte munţi. "
  3. citat din Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum
  4. "Aşteptăm secete, foamete mare, când vom da mii de galbeni (florini) şi nu vom găsi o bucată de pâine şi apă. Azi-mâine aşteptăm morţi, boli mari, când cei vii nu vor ajunge să-i îngroape pe cei morţi".

Bibliografie

  • Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982
  • Preot. prof. dr. I. Constantinescu, Studiul Noului Testament, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1981
  • Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Selecţie de texte de la Sfinţii Părinţi şi autori contemporani, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Apare cu binecuvantarea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului,
  • Skartsiuni Dimitriu, Profeţii despre Antihrist

Legături externe

  • [1] -Sfântul Ioan Maximovici despre sfârşitul lumii şi dulceaţa compromisului la ultimii creştini
  • [2] -Sfârşitul omului
  • [3]- Războiul nevăzut
  • [4]-Profeţii ale Sfinţilor Părinţi despre venirea lui Antihrist
  • [5]- Semnele timpului
  • [6] - Vedenia Sfântului Calinic de la Cernica despre anul 1992