353 de modificări
Modificări
m
→Perioada Medievală
:"''Trebuie să participi la un cor astfel încât să fie în armonie şi în concordanţă şi luând parte la esenţialul din Dumnzeu la unison, să poţi cânta pe o voce prin [[Iisus Hristos]] către Tatăl, astfel încât El să te audă şi prin faptele tale bune să te recunoască o parte din Fiul Său.''"
O trăsătură marcantă a ceremoniei liturgice era participarea activă a credincioşilor la desfăşurarea acesteia, în special la recitarea şi cântarea imnurilor, răspunsurilor sau psalmilor. Termenii ''choros'', ''koinonia'' şi ''ekklesia'' aveau înţelesuri sinonime în Biserica bizantină timpurie. În [[Psalmi]]i 149 şi 150, [[Septuaginta]] traduce cuvântul ebraic ''machol'' (dans) prin grecescul ''choros''. Ca urmare, Biserica primară a împrumutat acest cuvânt al antichităţii clasice folosindu-l pentru desemnarea congregaţiei, la slujbă în în cântare, amândouă în cer şi pe pământ. Totuşi, în curând a început să se manifeste o tendinţă de clericalizare în uzul limbajului, în special după [[Sinodul din Laodicea]], al cărui al XV-lea [[canon]] permitea doar ''psaltai'' ("[[cântăreţ]]ilor") canonici să cânte la slujbe. Cuvântul ''choros'' a început să se refere la funcţia [[preot|preoţească]]specială din cadrul [[Sfânta Liturghie|Liturghiei]]—la fel cum, în termeni arhitecturali, corul a devenit o zonă rezervată lângă [[altar]]—iar ''choros'' a devenit ulterior echivalentul cuvântului ''kleros''.
Dezvoltarea formelor [[Imnografie|imnografice]] cu scară largă a început în secolul al V-lea odată cu apariţia condacului, o [[predică]] metrică, lungă şi elaborată, de origine presupusă siriacă, care îşi are apogeul în lucrările Sfântului [[Roman Melodul]] (secolul al VI-lea). Această [[omilie]] impresionantă, care de obicei parafraza o relatare [[Sfânta Scriptură|biblică]], era formată din 20 - 30 de strofe şi era cântată în timpul slujbei de dimineaţă ([[Utrenia]]) într-un stil simplu şi silabic (o notă pe silabă). Cu toate acestea, cele mai vechi versiuni muzicale sunt cele "melismatice" (mai multe note pentru aceeaşi silabă de text) şi îşi au originea în secolul al IX-lea şi mai târziu când condacele au fost reduse la ''ptooimion'' (versul introductiv) şi prima ''oikos'' (strofă). În a doua jumătate a secolului al VII-lea, condacul a fost înlocuit cu un nou tip de imn, numit [[canon]], iniţiat de Sfântul [[Andrei Criteanul]] (ca. 660-ca. 740) şi dezvoltat de [[Sfânt|Sfinţii]] [[Ioan Damaschin]] şi [[Cosma al Ierusalimului]] (amândoi din secolul al VIII-lea). În esenţă, canonul este un complex imnografic compus din nouă ode care iniţial erau adăugate celor nouă [[Ode biblice|cântări biblice]] şi cu care erau în legătură prin intermediul aluziilor poetice sau citării textuale.
* (9) [[Măreşte]] şi Binecuvântarea ([[Evanghelia după Luca|Luca]] 1:46-55 and 68-79).
Fiecare odă este formată dintr-un tropar iniţial, [[irmos]]ul, urmat de trei, patru sau mai multe [[tropar]]e care sunt reproducerea metrică exactă a irmosului, which are the exact metrical reproductions of the heirmos, ca urmare toate troparele fiind cântate pe aceeaşi melodie la fel de bine.Cu toate acestea, cele nouă irmosuri nu sunt similare metrimetric; în consecinţă, un canon întreg conţine nouă melodii independente (opt, atunci când a doua odă este omisă), care sunt unite muzical prin acelaşi glas şi textual prin referirea la tema generală a ocaziei liturgice şi uneori unite printr-un acrostih. Irmosurile din stilul silabic sunt adunate împreună în ''[[Irmos]]'', un volum cuprinzător care a fost publicat prima dată pe la mijlocul secolului al X-lea şi conţine peste o mie de modele de tropare aranjate într-un [[octoih]] (sistemul muzical cu opt glasuri).
Un alt tip de imnuri, important atât prin număr cât şi prin varietatea uzului său liturgic, este [[stihira]]. Există stihiri de sărbătoare, care însoţesc psalmii ficşi de la începutul şi sfârşitul Vecerniei şi psalmodierea laudelor ([[ainoi ?]]) de la Utrenie, pentru toate zilele speciale ale anului, pentru [[Ziua Domnului|duminici]], pentru zilele săptămânii din [[Postul Mare]] şi pentru ciclul repetativ al celor opt săptămâni în ordinea glasurilor şi care începe cu [[Sfintele Paşti]]. Melodiile acestra sunt păstrate în ''[[Stihirar]]'' şi sunt considerabil mai elaborate şi variate decât în tradiţia ''[[Irmologhion]]ului''.
