2.272 de modificări
Modificări
Adăugare secolul XVIII
În biserica mănăstirii Argeș, pronaosul propriu-zis era separat de necropolă prin coloane. Între coloane se găseau opt icoane mari, cu fața dublă, din care s-au păstrat numai patru. Din aceeași perioadă datează câteva icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, o icoană a lui Iisus Pantocratorul, de la [[schit]]ul Parvulești, o scenă a Plângerii lui Iisus, de la Argeș (transpunere pe lemn a unui epitaf brodat), icoana sfinților sârbi Simion în haine de schimnic și [[Sava al Serbiei|Sava]] în veșminte arhierești, la picioarele cărora sunt îngenunchiate doamna Despina și fiicele ei Ruxandra și Stana, Coborârea de pe Cruce, toate de la Argeș. Cea din urmă este deosebit de impresionantă. Maica Domnului poartă trupul neînsuflețit al lui Iisus, având lângă ea pe Sfântul Evanghelist [[Apostolul Ioan|Ioan]] și pe [[Maria Magdalena]]. În colțul din stânga este zugrăvită doamna Despina, care poartă pe brațe trupul neînsuflețit al fiului său Teodosie, pe care-l încredințează Maicii Domnului.
Este de reținut și faptul că numeroase icoane românești sunt larg răspândite în Balcani, prin bogatele danii ale lui Neagoe Basarab. De exemplu, pe [[chivot]]ul dăruit [[Mănăstirea_Dionisiu_(Muntele_Athos)|mănăstirii Dionisiu]] erau montate numeroase iconițe. După părerea cercetătorilor iugoslavisârbi, [[iconostas]]ul mănăstirii Cruședol a fost lucrat de zugravi români, în timpul lui Neagoe Basarab, fie în Țara Românească, fie la fața locului.
=== Moldova ===
== Secolul XVIII ==
=== Introducere ===
Arta românească în toate formele ei de manifestare - arhitectură, pictură, sculptură, broderie, argintărie, miniatura, xilogravură etc. - a intrat într-o fază de decadență, fiind ultima fază a artei românești medievale. Aproape toate aceste genuri de artă se îndepărtează de modelele tradiționale din secolele anterioare, căutând forme noi, prin adaptarea unor elemente venite din afară, mai cu seamă din stilul baroc.
În Țara Românească, s-au continuat mult timp tradițiile școlii brâncovenești de pictură bisericească (școala de la Hurezi și alte centre), care au trecut și în Transilvania.
=== Fenomenul artei populare ===
Pe lângă acestea, în toate țările românești s-a dezvoltat acum o artă cu caractere populare, care constituie unul din fenomenele cele mai originale ale creației picturale românești de la sfârșitul evului mediu. Meșteri zugravi ridicați din rândul călugărilor și preoților de mir, al târgoveților și al țăranilor, au împodobit cu zugrăveli, uneori naive, e adevărat, mai ales biserici de mir. Până către sfârșitul secolului al XIX-lea, în Țara Românească au fost zugrăvite în exterior peste 250 de biserici de mir, un adevărat „fenomen artistic”.
Zugravii de biserici ca și iconarii de altfel folosesc numeroase elemente din viața contemporană. De pildă, sunt redate portrete de ctitori țărani, de târgoveți, de preoți, instrumente muzicale, unelte de muncă. Pe fațadele unor pridvoare sunt redați țigani ursari, scene de vânătoare, teme din fabulele lui Esop sau din legende. O temă des pictată în pridvoarele deschise ale bisericilor în stil brâncovenesc este Judecata de apoi, în care asupritorii țărănimii apar între cei păcătoși (turci, boieri, strângători de biruri etc.). Unele persoane biblice sau sfinți sunt înfățișați în portul românesc specific regiunii respective.
Zugravii de biserici numiți „de subțire„, pentru a se deosebi de zugravii de case, lucrau singuri sau în grupuri, uneori câte 7-9, ajutați de mai mulți ucenici. Ucenicia dura de obicei câte șase ani până la deprinderea deplină a meșteșugului. De cele mai multe ori, meșteșugul zugrăviei se moștenea din tată în fiu, încât de multe ori întâlnim câteva generații de zugravi din aceeași familie. În 1776, printr-un hrisov al lui Alexandru Ipsilanti al Țării Românești (1774-1782), zugravii și-au organizat o breaslă a lor, cum obișnuiau și ceilalți meșteșugari.
=== Erminii ===
{{Main|Erminia picturii bizantine}}
De la sfârșitul acestui secol datează primele manuale de pictură bisericească, numite ''erminii'' (îndrumare, în limba greacă), traduse din grecește sau prelucrate de anumiți zugravi cu experiență. De obicei, o erminie avea două părți. Prima cuprindea felurite îndrumări date zugravilor despre modul în care să pregătească culorile, pânza, peretele și pensulele înainte de-a începe lucrul, despre tehnica zugrăvirii, a poleirii, modul de zugrăvire a trupului omenesc cu toate părțile lui. În partea de iconografie se dădeau îndrumări despre stilul în care trebuiau să fie repartizate feluritele scene sau personaje din Vechiul și Noul Testament sau din istoria Bisericii. Unele erminii descriau amănunțit scenele sau chiar persoanele care trebuie zugrăvite, reproduceau schițe, modele etc. Erminiile nu erau oficiale, nu cuprindeau reguli fixe impuse de Biserică, ci izvorau din necesitățile practice ale unor zugravi, care sintetizau rezultatele muncii și experiența înaintașilor lor. Din această pricină, erminiile și caietele de modele nu aveau același conținut, căci multe cuprindeau numai desene, altele aveau și texte explicative de cuprins diferit.
În Biblioteca Academiei se păstrează mai multe asemenea erminii și caiete de modele, fie din secolul al XVIII-lea, fie din cel următor. Una din cele mai cunoscute erminii grecești era a lui Dionisie de Furna, tradusă în românește de un arhimandrit Macarie de la Căldărușani, în 1805, apoi de alții.
O enumerare a tuturor zugravilor și a bisericilor împodobite în această perioadă sau măcar o alegere a celor mai reușite din punct de vedere artistic este cu neputință de făcut. De aceea, ne vom limita doar la enumerarea câtorva nume de zugravi și de biserici.
=== Tara Românească ===
În Țara Românească, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, au lucrat meșteri formați în școala de zugravi de la [[Mănăstirea Horezu (județul Vâlcea)|Hurezi]]. Nu cunoaștem numele zugravilor care au lucrat frescele bisericilor „Cu Sfinți”, Stavropoleos, Crețulescu și de la mănăstirea Văcărești, toate în București. Un cunoscut zugrav din prima jumătate a secolului a fost Grigorie Hranite, care a zugrăvit câteva biserici din județul Gorj și a refăcut zugrăveala bisericii mănăstirii Tismana. Probabil este identic cu Grigore care a zugrăvit paraclisul Episcopiei din Râmnic și biserica schitului Crasna-Gorj. N-ar fi exclus ca el să fi fost fiul zugravului Hranite, activ în timpul domniei lui [[Constantin Brâncoveanu]].
Un preot Gheorghe a zugrăvit bolnița [[Arhiepiscopia Râmnicului|Episcopiei din Râmnic]] (cu diaconul Badea), precum și biserica mănăstirii Șerbănești-Morunglavu, în 1753 (împreună cu fratele său Andrei și alții).
Echipe întregi, de câte 3-7 meșteri, uneori și mai mulți, au împodobit cu zugrăveli numeroase mănăstiri, schituri și biserici din Oltenia. De pildă, biserica Sf. Dumitru din Craiova a fost zugrăvită în 1724 de nouă meșteri între care și unii care au lucrat la Hurezi. Schitul Dobrușa a fost zugrăvit, între 1771-1774, de preoții Dragomir și fratele său Nicolae, ierodiaconul Rafail, diaconul Dumitrașcu și ucenicul lor Petru.
În 1778, s-a deschis o școală de zugravi la Căldărușani, sub egida Mitropoliei, pusă sub conducerea lui Ivan Rusul, venit cu armatele rusești și rămas la noi. În 1785 a luat ființă o școală de același gen pe lângă Episcopia Râmnicului, condusă de Ioan Zugravul, sub îndrumarea episcopului Filaret (probabil Filaret inițiase și școala de la Căldărușani, fiind un timp egumen acolo). De la acest Ioan „dascăl de zugravi” se păstrează câteva icoane la Cozia, Bistrița și Tismana. Probabil el a refăcut și întregit zugrăvelile bisericii domnești din Târgoviște. Dintre ucenicii săi, s-a afirmat în mod deosebit Mincu zugravul, originar din Gărdești-Vilcea. El a lucrat la noua Episcopie a Argeșului, la cea din Buzău și, în sfârșit, s-a stabilit la București, unde a deschis o școală de zugravi sub egida Mitropoliei. In 1800, Dositei Filitti cerea lui Alexandru Vodă Moruzi să scutească de dări pe Mincu, pentru că „a învățat copiii meșteșugul zugrăviei, slujind Sfintei Mitropolii și Sfintelor Episcopii Argeș și Buzău cu meșteșugul zugrăviei sale foarte cu bună plăcere”.
=== Moldova ===
În Moldova, știrile pe care le avem asupra zugravilor din acest secol sunt destul de sărace. Este adevărat că nici nu s-au realizat opere remarcabile, ca în secolele anterioare. Din felurite acte, ca și din inscripțiile lăsate în unele biserici, cunoaștem câteva, nume de zugravi. De pildă, un Anastasie, care a zugrăvit câteva biserici In părțile Sucevei, Dumitrache dascălul, Anania din Suceava, un preot Vasile cu biserici pictate în zona Botoșani ș.a. Nifon Udrescu și-a desfășurat activitatea în mănăstirea Secu, pe care a cârmuit-o ca stareț, la schitul Pocrov și la Neamț, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Prin el s-a creat o „școală” de zugravi în mănăstirea Secu. Un alt zugrav moldovean a fost călugărul Veniamin, fiu al protopopului Velișco de la biserica Albă din Iași și frate cu episcopul Amfilohie al Hotinului, care, în anul 1763, învăța zugrăvia în Lavra Pecerska din Kiev, la călugărul Vartolomeu, iar în 1769 pleca într-o călătorie de studii în Italia, iar de acolo, la Muntele Athos.
Către sfârșitul secolului, la recomandarea generalului Potemkin, comandantul trupelor rusești de ocupație din Moldova, a fost trimis la studii de pictură la Viena tânărul Eustatie Altini, originar din sudul Dunării. El va introduce stilul apusean realist în pictura bisericească din Moldova, prin lucrările realizate la felurite biserici din Roman și Iași, în jurul anului 1800.
=== Transilvania ===
In Transilvania au lucrat mulți zugravi din Tara Românească și Moldova, făcând cunoscut si aici stilul picturilor brâncovenești. De pildă, în 1737 Grigorie Hranite din Craiova a zugrăvit paraclisul cu hramul [[Bunavestire]] de la biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, iar în 1741 a lucrat la împodobirea altarului bisericii mănăstirii Râmeț. Inochentie Micu a angajat pe zugravul Ștefan din Ocna Mureș și a lucrat iconostasul capelei sau al bisericii sale episcopale, folosit până la zidirea catedralei cu hramul Sf. Treimi (se mai păstrează 14 icoane, în muzeul din Blaj). Peste vreo trei decenii, un alt craiovean, Simion Oprovici, a zugrăvit unele biserici în părțile Sibiului (Poiana Sibiului, Apoldu de Jos, probabil biserica din Orlat și altele). Menționăm apoi trei zugravi din Pitești. Astfel, un zugrav cu numele David a lucrat la mai multe biserici din județul Bihor, Nicolae din Pitești a reînnoit zugrăveala bisericii din Gurasada (Hunedoara), împreună cu [[ierodiacon]]ul Ioan din Deva și a zugrăvit biserica din Ghelar (Hunedoara), iar preotul Simeon, din același oraș, a desfășurat o remarcabilă activitate artistică în Țara Hațegului și Valea Jiului (inclusiv mănăstirea Prislop).
Dar în Transilvania se întâlnesc și numeroși meșteri populari, care au zugrăvit biserici mai ales în părțile Brașovului, Sibiului și Făgărașului, unde existau parohii mai înstărite și unde s-a desfășurat și cunoscuta acțiune de apărare a Ortodoxiei, împotriva uniației.
În Banat, pictura bisericească a fost dominată timp de o jumătate de secol de personalitatea lui Nedelcu Popovici (1732-1779). El a pictat și gravat, ambele împreună cu frații săi Șerban și Radu, biserica din Ostrovo (astăzi în Serbia, Voivodina), la care se adaugă numeroase scene biblice în biserici românești. O parte din icoanele sale se păstrează la Vicariatul ortodox sârb din Timișoara și în Colecția de artă bisericească a Arhiepiscopiei Timișoarei. Nedelcu Popovici a lăsat o operă iconografică impresionantă, în tehnici diferite, predominând însă stilul brâncovenesc cu elemente de baroc.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, putem pomeni și alți zugravi, unii din ei formați în școala de la Srediștea Mică: Ioan Popovici din Oravița, Ștefan Popovici din Oravița, Stancu Raicu din Vârșeț, Ioan din Lugoj și alții. La începutul secolului al XIX-lea Nicolae Bădău din Lupșa Mare (Munții Apuseni) zugrăvea mai multe biserici pe valea inferioară a Mureșului.
== Secolul XIX ==
== A se vedea și ==
