Modificări

La cererea arhiepiscopului Ioan, împăratul Vasile II Bulgaroctonula restabilit, prin de-a doua diplomă, dată în mai 1020, ca întinderea Arhiepiscopiei de Ohrida să fie aceeaşi aceeași ca pe vremea țarului Simeon. Diploma menționată şi și cele 31 de episcopii care urmau să-i fie supuse, între care şi și de la Dîrstor (vechiul Durostorum) şi și Bodinis (Bononia — mai târziu Vidin). Din aceeaşi aceeași diplomă reiese că jurisdicţia jurisdicția noului arhiepiscop se întindea şi și asupra vlahilor din Bulgaria, deoarece el avea dreptul «să ia de la ei, dela toţi toți (= episcopi şi mitropoliţiși mitropoliți) dajdia canonică, precum şi și de la vlahii care sunt (răspîndiţirăspîndiți) în toată Bulgaria»,

Aşezarea Așezarea tuturor vlahilor din sudul Dunării sub cârmuirea duhovnicească a arhiepiscopului de Ohrida era necanonică. De aceea, s-a simţit simțit nevoia întemeierii unei episcopii proprii pe seama lor. Astfel, dintr-o listă din secolul XI a eparhiilor supuse Ohridei, aflăm că ultima dintre ele, a 24-a, era „Episcopia vlahilor” (ή έπισχοπή τών βλάχων). Dintr-o altă Listă a acestor episcopii (Notitia episcopatuum), de prin secolul XIII, aflăm că episcopul vlahilor se afla în „Vreanoti” (ό θρόνος Βρεανότης ήτοι Βλάχων), fără să i se delimiteze teritoriul de jurisdicție (ambele liste publicate de bizantinologul Heinrich Gelzer în rev. «Byzantinische Zeitschrift», I, 1892, p. 256—257). Cei mai mulți istorici identifică această localitate cu oraşul orașul Vranje, aşezat așezat pe Morava de sud, în Iugoslavia de astăzi (alţiialții, cu Vranovici, în Macedonia). Nu se cunoaşte cunoaște numele nici unui episcop, doar al unui preot pe un manuscris din secolul XI, păstrat în biblioteca bisericii Climent din Ohrida: „Ioan preotul prea sfintei episcopii a vlahilor” (Ίωάννης ιερεύς της άγιςτάτις έπισχοπης των Βλάχων).

Episcopul vlahilor dispare apoi pentru câtva timp, pentru a fi menționat în 1315. În acel an, cu prilejul cuceririi oraşului orașului Prilep, țarul Ştefan Duşan ștefan Dușan donează mănăstirii Treskavac din Prilep biserica Sfântului Nicoale din Lerin, spre sud de Bitolia, „pe care a vândut-o episcopul valah, cu oamenii, cu viile, cu câmpul, cu izvoarele și cu toată stăpânirea și drepturile”. Se pare că acest episcop îşi își avea reşedinţa reședința în Prilep sau în Lerin.

De aceeaşi aceeași situație privilegiată s-au bucurat la început şi «toţii și «toții vlahii» din statul (țaratul) sârbesc, fiind puşi puși sub jurisdicţia jurisdicția Arhiepiscopiei autocefale sârbe cu reşedinţa reședința la mănăstirea Jicea, înființată în 1219 de regele Ștefan II de Nemania (s-au înfiinţat înființat atunci 12 eparhii, dintre care două erau pe Dunăre, la Belgrad şi și Branicevo). Spre deosebire de vlahii din Bulgaria propriu-zisă, cei din regatul sârbesc n-au reprezentat niciodată un factor politic, ci au fost păstori, crescători de vite şi cărăuşiși cărăuși.

Scoaterea vlahilor de sub jurisdicţia jurisdicția episcopilor locali şi și supunerea lor directă faţă față de arhiepiscopul din Ohrida şi și cel din Jicea, ca şi și crearea unei episcopii fără un teritoriu propriu, bine delimitat, era o abatere de la rânduielile canonice ale Bisericii Ortodoxe. Considerăm aceste abateri ca favoruri deosebite pentru populaţia populația veche valahă din aceste regiuni, care atunci nu mai avea un număr mare de credincioşi şi credincioși și nici nu mai era stăpână unui teritoriu propriu. Crearea unei episcopii a vlahilor va fi făcut ca unii din candidaţii candidații la hirotonie din nordul Dunării — mai ales din teritoriile învecinate — să se fi îndreptat spre vlădicii de aici.

Nu ştim știm în ce limbă au slujit preoţii preoții vlahi din sudul Dunării. Credem că slujeau în limba lor romanică, poate şi și în slavoneşte şi slavonește și chiar în greceşte grecește (mai ales între anii 1018—1185). Un lucru este însă mai presus de orice îndoială, şi și anume că propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu (predica) şi și spovedania s-au făcut în limba vorbită de credincioşicredincioși.

Trebuie să reţinem reținem că în dialectele aromân, meglenoromân şi și istroromân s-au păstrat o serie de termeni bisericeşti bisericești de origine latină, asemănători — uneori identici — cu cei din dacoromână. Dar cea mai mare parte din terminologia bisericească a acestor trei dialecte este de origine slavă sau grecească. Aceasta se explică atât prin faptul că vlahii balcanici au trăit în mijlocul unor populaţii populații de limbă slavă sau greacă, cât şi și prin faptul că ei n-au avut în cursul istoriei o organizaţie organizație bisericească proprie decît rareori şi și pentru perioade scurte de timp.