14.992 de modificări
Modificări
m
diacritice noi (cu virgulă)
În anul 449, între [[Sinodul III Ecumenic|al treilea]] și al patrulea Sinod Ecumenic, s-a ținut un alt [[sinod]], la [[Efes]] (în Asia Mică), sinod la care succesorul la tron al Sfântului [[Chiril al Alexandriei|Chiril]], [[Dioscor al Alexandriei]], a stăruit că „în Hristos este o singură fire (''physis'')”. Această poziție este cunoscută sub numele de [[monofizitism|monofizită]]; conform acestei doctrine, Mântuitorul ar fi „din două firi, dar după Întrupare este o singură fire întrupată a lui Dumnezeu-Cuvântul”. Sfântul Chiril folosise și el aceste cuvinte, dar Dioscor a omis multe din afirmațiile acestuia care completau și echilibrau acest punct de vedere. Acest sinod, care sprijinise [[erezie|erezia]] monofizită, a rămas cunoscut în [[Istoria Bisericii]] sub numele de [[Sinodul tâlhăresc de la Efes]].
După numai doi ani, în 451, convins de către [[Pulcheria Împărăteasa]] (care era o fermă adeptă a ortodoxiei şi și adversară a monofiziţilormonofiziților), împăratul [[Marcian (împărat)|Marcian]] a convocat o nouă întrunire a [[Episcop]]ilor pentru a tranșa asupra acestei chestiuni. Acest [[Sinod]], care a avut loc la Calcedon, este socotit al patrulea mare Sinod Ecumenic.
Cu privire la natura și persoana lui Hristos, Sinodul a respins poziția lui Dioscor și a proclamat că:
:"...în timp ce Hristos este o singură Persoană neîmpărțită, El nu este din două firi, ci în două firi. Episcopii au salutat Tomosul lui [[Leon cel Mare]], Papă al Romei (adormit în anul 461), în care este clar afirmată distincția dintre cele două naturi, fiind totodată subliniată și unitatea Persoanei lui Hristos. În mărturisirea lor de credință, ei și-au afirmat credința în ''Unul şi acelaşi și același Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Însuşi desăvârşit Însuși desăvârșit întru dumnezeire cât şi și întru omenitate, Însuşi Însuși Dumnezeu adevărat şi și om adevărat... cunoscându-se în două firi, fără amestecare (asynchytos), fără schimbare (atreptos), fără împărţire împărțire (achoristos), fără despărţire despărțire (adairetos), deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însuşirile însușirile fiecărei firi într-o singură persoană şi și într-un singur ipostas''." <ref> Citat din [[Kallistos (Ware) de Diokleia|Kallistos WARE]], ''The Orthodox Church'', cit. în [[:en:Fourth Ecumenical Council]]; citatul din ''Hotărârile Sinodului de la Calcedon'' este redat în traducerea românească de [http://www.credo.ro/sinodul-al-patrulea-ecumenic-calcedon.php aici] </ref>.
Această definiție, în care atât deosebirea între cele două Firi (Naturi), cât și unitatea Persoanei lui Hristos sunt subliniate era stabilită nu doar pentru a-i combate pe monofiziți, ci și pe adepții lui [[Nestorianism|Nestorie]].
În înțelegerea Pentarhiei, trebuie evitate două erori:
*ideea ca sistemul [[Patriarhie|patriarhiilor]] și [[Mitropolie|mitropoliilor]] se bazează pe structura ecleziastică și
*ideea că Episcopul Romei (Papa) are supremația asupra celorlalţi celorlalți [[episcop]]i.
În ceea ce privește primul aspect, ortodocșii nu înțeleg Biserica din perspectiva ordinii ecleziastice, ci din perspectiva dreptului divin. Ei consideră că toți episcopii sunt prin definiție egali, indiferent de autoritatea sau prestigiul cetății pe care o administrează. Toți ou fost unși de Dumnezeu ca învățători ai credinței, toți sunt în mod egal urmașii Apostolilor și toți au autoritatea sacramentală. Atunci când apare o dispută, nu este suficient ca un singur episcop să își exprime poziția; toți episcopii eparhioți (titulari) au dreptul să participe la un [[sinod]] general, să își exprime punctul de vedere și să voteze. Sistemul Pentarhiei nu afectează calitățile esențiale ale fiecărui episcop, nici nu privează comunitățile locale de semnificația pe care le-a atribuit-o Ignatie.
Cu privire la cea de a doua problemă, ortodocșii nu acceptă învăţătura învățătura autorității papale așa cum a fost ea formulată de Primul Conciliu de la Vatican din 1870 și așa cum o mărturisește Biserica Romano-Catolică în zilele noastre. Dar ei nici nu au refuzat Romei primatul de cinstire (sau de onoare), așa cum a fost el stabilit de al doilea Sinod Ecumenic, căci Roma a fost cea care a rămas cea mai fidelă dreptei-credințe, în fața [[erezie|ereziilor]], de-a lungul multor secole în primul mileniu creştincreștin. Ortodocșii consideră însă că Roma a greșit atunci când a transformat această întâietate, acest "primat „primat întru iubire" iubire” (după cum îl numea Sfântul [[Ignatie Teoforul]]) într-o supremație de jurisdicție și putere exterioară. Astfel, în înțelegerea ortodoxă, primatul atribuit Romei nu răsturna ordinea ecleziastică bazată pe egalitatea esențială a episcopilor. Papa poate fi considerat "cel „cel dintâi Episcop al Bisericii"Bisericii”, dar el este primul între egali.
==Pomenire==
Pomenirea '''Sfinților Părinți de la al patrulea Sinod Ecumenic''' se face pe [[16 iulie]] și în a noua Duminică de după [[Pogorârea Sfântului Duh|Rusalii]], în [[Duminica Sfinţilor Părinţi Sfinților Părinți de la primele şase șase Sinoade Ecumenice]].
== Sursa ==
