Modificări

Salt la: navigare, căutare

Iulian Sava

16 octeți adăugați, 20 decembrie 2021 13:26
m
Corectarea redirecționării
Minunatul acesta a omorât și un balaur și a făcut de a izvorât fântâna cu apă în pământ sec și fără de apă.
Dar ajungând să aibă o sută de ucenici și devenind foarte cunoscut, ca să fugă de lauda oamenilor și de tulburări a plecat cu câțiva ucenici la [[Muntele Sinai]], unde a făcut o biserică deasupra pietrei pe care a văzut [[Proorocul Moise|Moise]], primitorul de lege, pe Dumnezeu, pe cât i-a fost cu putință a-L vedea (Ieșire 33, 21). Această biserică, reconstruită în timpul împăratului [[Iustinian I|Iustinian]], există până astăzi.
Însa când păgânul împărat [[Iulian Apostatul]] a venit în Persia, creștinii, temându-se de o nouă persecuție, cunoscându-l că este rob ales al lui Dumnezeu, îl rugau ca să-i izbăvească de el. Iar sfântul făcând îndelungată rugăciune către Dumnezeu zece zile, a auzit glas de sus, zicând: "Nu numai pentru tine, ci și pentru alții mulți, care stau toată noaptea la rugăciune, spurcatul și păgânul Iulian a fost junghiat". Dar după scurta domnie a lui Iovian (363-364), care a restabilit credința ortodoxă în [[Imperiul Bizantin]], a urmat împăratul Valens (364-378), adept al [[arianism]]ului, care a declanșat împotriva creștinilor ortodocși persecuții mai mari decât cele ale lui Iulian Apostatul. În anul 365, împăratul Valens l-a alungat din [[Tron|tronul]] patriarhal din [[Antiohia]] pe fericitul [[Meletie al Antiohiei]] (prăznuit la [[12 februarie]]). Atunci sfântul Meletie a trimis pe câțiva creștini binecredincioși la cuviosul Iulian ca să-i ceară ajutorul prin rugăciunea și cuvântul lui, mai ales că ereticii lansaseră zvonul că cuviosul Iulian era de partea lor. Iar cuviosul Iulian, auzind acestea, a lăsat pustia și a venit la Antiohia ca să-i întărească pe creștini și să le arate drepta credință.
105 modificări

Meniu de navigare