Modificări

Cel întru sfinţi sfinți Părintele nostru '''Inochentie I al Romei''' (InocenţiuInocențiu) a fost [[episcop]] al [[Biserica Romei|Bisericii Romei]] între anii 401-417. A fost foarte activ în acţiunea acțiunea de extindere a autorităţii autorității Romei, pe care a încercat să o propulseze ca instanţă instanță supremă în soluţionarea soluționarea litigiilor din cadrul Bisericii.<br>[[PrăznuirePraznic|Prăznuirea]]a sa se face pe [[25 martie]].

==ViaţaViața==Se ştiu puţine știu puține lucruri despre tinereţea tinerețea Sf. Inochentie. Data naşterii nașterii sale este necunoscută. În ''Liber Pontificalis'' se aminteşte amintește că acesta ar fi fost originar din Albano, acum o suburbie a Romei şi și că tatăl său s-ar fu numit Inochentie (InocenţiuInocențiu). Contemporanul său, Sf. [[Ieronim]] afirmă că tatăl Sf. Inocenţiu Inocențiu ar fi fost predecesorul imediat al acestuia pe [[scaun]]ul roman, [[episcop]]ul Anastasie I. În acea vreme, [[cler]]ul roman nu se putea căsători după [[hirotonie]], însă o căsătorie contractată înainte de intrarea în cler nu reprezenta un obstacol la hirotonie.

Crescut în mijlocul clerului roman şi și în slujba Bisericii Romei ca [[diacon]], Inochentie a fost ales episcop al Romei cu unanimitate de voturi de către cler şi și popor la începutul anului 402, după moartea lui Anastasie I, pe [[19 decembrie]] 401. Printre activităţile activitățile sale la Roma se numără recuperarea mai multor biserici din mâinile [[novaţianismnovațianism|novaţienilornovațienilor]] <ref>Socrates, ''Historia Ecclesiastica'', VII.2</ref> şi și exilarea lui Marcus, un discipol al ereticului [[w:Photinus|Fotinus]]. A luat şi și o atitudine fermă împotriva [[pelagianism]]ului, confirmând hotărârile [[sinod]]ului provincial de la Cartagina din anul 416.

În timpul asediului lui Alaric şi și al vizigoţilor vizigoților asupra Romei din anul 408, Inochentie a făcut parte din ambasada romană trimisă la Ravenna, la împăratul Honorius pentru a încerca să îl convingă să facă pace cu Alaric, încercare care a eşuateșuat. Când asediul a fost reluat, Inochentie şi ceilalţi și ceilalți membri ai ambasadei nu s-au putut întoarce la Roma înainte ca aceasta să cadă în mâinile vizigoţilorvizigoților.

În timpul episcopatului să, tulburările care s-au produs în Biserică dreptu urmare a controversei [[arianism|ariene]] i-au oferit Ep. Inochentie mai multe prilejuri de a acţiona acționa ca arbitru în dispute. Pornind de la premisa că el era conducătorul întregii Biserici creştinecreștine, episcopul Inochentie i-a reamintit arhiepiscopului Anisiu de Tesalonic, într-o scrisoare prin care îi anunţa anunța alegerea sa în scaunul roman că unele privilegii ale funcţiei funcției sale depindeau de Roma, printre care acela de a hirotoni epicopi în Illyria Răsăriteană.După ce a clarificat unele chestiuni disciplinare legate de un apel al episcopului Victricius de Rouen, Inochentie a emis, pe [[15 februarie]] 404, un decret prin care stabilea că unele chestiuni precum cele legate de celibat, de hirotonia clerului şi și de primirea în Biserică a novaţienilor novațienilor sau [[donatism|donatiştilordonatiștilor]] trebuiau trimise spre rezolvare Scaunului apostolic de la Roma.

Un apel al Sf. [[Ioan Gură de Aur]], ca urmare a depunerii sale de către [[Sinodul de la Stejar]] din anul 403, sinod prezidat de [[Teofil al Alexandriei]], i-a oferit episcopului Inochentie prilejul de a acţiona acționa ca mediator într-o dispută dintre episcopii [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopolului]] şi și [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandriei]] prin intermediul unui sinod ecumenic. Încercarea sa a eşuat eșuat întrucât împăratul răsăritean, [[Arcadie]], care îi ţinea ținea partea lui Teofil, a refuzat să convoace un sinod care i-ar fi permis scaunul roman să acţioneze acționeze într-o chestiune care privea Biserica Răsăriteană.