Modificări

'''Epistola sfântului apostol Sfântului Apostol Iacov''' este una din cele şapte șapte epistole soborniceşti sobornicești ale [[Noul Testament|Noului Testament]].<ref name="Studiul NT">I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 313-320, Editura Institutului Biblic şi și de Misiune Ortodoxă, BucureştiBucurești, 2002, ISBN 973-9332-75-7</ref><ref name="Anania NT">Noul Testament, pag 409-415, Editura Institutului Biblic şi și de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-09, comentarii Valeriu Anania</ref> Denumirea de soborniceşti sobornicești este justificată prin faptul că, spre deosebire de epistolele apostolului Pavel care vizau comunităţi comunități locale, ele sunt adresate unor pături mult mai largi de cititori, în ultimă instanţă instanță întregii creştinătăţicreștinătăți.<ref name="Studiul NT"/><ref name="Anania NT"/>

Epistola [[Apostolul Iacov cel Drept|Sfântului Apostol Iacov]] îl are ca autor pe ''Iacov cel Drept'', numit şi și „Iacov Fratele Domnului” sau „Iacov Ruda Domnului” (adormit în 62 d.Hr.), cel care a fost primul [[Listă a patriarhilor Ierusalimului|Episcop al Ierusalimului]].

În conformitate cu ''[[Protoevanghelia lui Iacov]]'', Iacov a fost fiul [[Dreptul Iosif|Dreptului Iosif]] - alături de ceilalţi „fraţi ceilalți „frați ai Domnului” menţionaţi menționați în Sfânta Scriptură - dintr-o căsătorie de dinaintea logodnei sale cu [[Maica Domnului|Maria]].

[[Eusebiu de Cezareea|Eusebiu]], citând din istoricul iudeo-creştin creștin [[Hegesippus]] (180 d.Hr), fost episcop în Ţara Țara Sfântă, spune că Iacov „a fost numit cel Drept, de toţi toți din vremea Mântuitorului până în zilele noastre; pentru că sunt mulţi mulți care poartă numele de Iacov”.

El este numit în greceşte grecește ''Adelphos'' („frate”). ''[[Fraţii Frații Domnului|FraţiiFrații]]'' lui Iisus - Iacov, alături de [[Apostolul Iuda|Iuda]], Simon, şi și [[Apostolul Iust|Iust]] - sunt pomeniţi pomeniți în [[Evanghelia după Matei|Matei]] 13:55, în [[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 6:3, în [[Evanghelia după Luca|Luca]] 6:14 şi și de către [[Apostolul Pavel|Pavel]] în Galateni 1:19.

El nu trebuie confundat cu [[Apostolul Iacov (fiul lui Zevedei)]] şi și nici cu [[Apostolul Iacov (fiul lui Alfeu)]].<ref name="Studiul NT"/><ref name="Anania NT"/>

Despre Iacov se mai ştie știe că Domnul I s-a arătat după [[Învierea|Înviere]]<ref>1.Co 15.7</ref> iar din relatările lui Eusebiu de Cezareea cunoaştem cunoaștem că el a fost primul episcop al Ierusalimului. Împreună cu Sfânta Fecioară şi și cu ceilalţi ceilalți apostoli aşteaptă așteaptă pogorârea [[Sfântul Duh| Sfântului Duh]], primeşte înştiinţarea primește înștiințarea lui [[apostolul Petru|Petru]] că acesta fusese eliberat din închisoare<ref>Fapte 12.17</ref>, este vizitat de Pavel imediat după convertire<ref>Gal 1.19</ref> şi și încă o dată când acesta vine pentru ultima oară la Ierusalim.<ref>Fapte21.18</ref> El ia cuvântul şi și prezidează Sinodul din Ierusalim<ref>Fapte 15.13</ref> <ref name="Studiul NT"/> <ref name="Anania NT"/>

Pavel îl numeşte numește „stâlp al Bisericii” <ref>Gal 2.9</ref>, alături de Chefa ([[Apostolul Petru|Petru]]) şi și [[Apostolul Ioan|Ioan]].<ref name="Studiul NT"/><ref name="Anania NT"/>

De la [[Iosif Flavius]] se ştie știe că în anul 62 Iacov cel Drept a fost condamnat la moarte prin lapidare de către arhiereul iudeu Annanas; constatând că nu murise sub ploaia de pietre, unul din executori i-a spart capul cu un ciomag.<ref name="Anania NT"/> [[Sinedriu]]l, folosind prilejul că procuratorul Porcius Festus murise, iar succesorul său, Albinus, nu sosise la post, l-a omorât fără aprobarea legală a procuratorului.<ref name="Studiul NT"/>

[[Biserica Ortodoxă]] îl [[Prăznuire|prăznuieşteprăznuiește]] cinsteşte cinstește pe Sf. Iacov cel Drept pe [[23 octombrie]], pe [[26 decembrie]], pe [[30 decembrie]] (împreună cu [[David]] Regele şi și cu Sfântul şi și [[Dreptul Iosif]]), precum şi și pe [[4 ianuarie]] împreună cu cei [[Apostol|Şaptezeci Șaptezeci de Apostoli]].

Epistola a fost creată între anii 57 şi și 62 la Ierusalim<ref name="Anania NT"/> fiind scrisă într-o limbă greacă curată şi și corectă.<ref name="Studiul NT"/>

===Pofte, ispite şi și răbdarea===[[Ispita]], care îşi își are cauza în propria poftă a omului (1.13-14) şi și nicidecum în Dumnezeu, este o încercare (1.2), o probă, un examen pe care poţi poți să-l treci sau nu. Ispita, ca încercare a [[credinţacredința|credinţeicredinței]], naşte naște (lucrează) [[răbdarea|răbdare]] (1.3) dacă i se rezistă, iar omul devine încercat, adică cel care a răbdat ispita (1.12), care-şi și ia răbdarea că armă, ca plugarul până la venirea ploii (5.7-8); după ce a fost găsit bun el va primi cununa vieţii vieții de la [[Dumnezeu]], făgăduită celor ce-L iubesc (1.12). Dacă însă omul se lasă atras şi și momit de pofta sa şi și cedează, atunci aceasta, zămislind, naşte naște [[păcat]]; iar păcatul odată săvârşitsăvârșit, odrăsleşte odrăslește moarte (1.14-15).

Răbdarea este o armă necesară, iar pildele de îndelungă răbdare le găsim la [[prooroc|proorocii]] care au vorbit în numele Domnului şi și la [[Iov]], care a fost răsplătit la sfârşitsfârșit, având parte de mila şi și îndurarea lui Dumnezeu (5.7-11); cei ce au răbdat sunt binecuvântaţi binecuvântați de Dumnezeu (5.11).

Poftele care se războiesc în mădulare duc la [[cearta|certuri]], [[invidia|pizmă]], lupte şi și [[uciderea|ucideri]]. Şi Și aceasta se întâmplă fie pentru că nu sunt cerute acele lucruri de la Dumnezeu, ori cererile sunt făcute nesăbuit, cu gândul de a fi risipite pentru propriile pasiuni păcătoase şi și de aceea ele nu sunt ascultate şi și îndeplinite de Dumnezeu (4.1-3).

===Credinţa Credința fără fapte e zadarnică şi și moartă=== [[CredinţaCredința]] fără fapte e zadarnică (2.20), e moartă (2.17, 26) aşa așa cum trupul fără duh e mort (2.26). A avea o credinţă credință stearpă nu este de nici un folos, nu poate asigura [[mântuirea]] (2.14), căci este ca şi și cum o frate sau o soră ar fi goi şi lipsiţi și lipsiți de hrană zilnică şi și le-ai zice „Încălziţi„Încălziți-vă şi saturaţiși saturați-vă, dar fără să le dai cele trebuincioase trupului”. Cineva crede în [[Dumnezeu]] Unul dar şi și [[diavol|demonii]] cred asta… şi și se înfioară (2.19). Credinţa Credința trebuie să lucreze împreună cu faptele, prin fapte credinţa credința poate ajunge desăvârşită desăvârșită (2.22). Omul este socotit neprihănit prin fapte, nu numai prin credinţă credință (2.24). Rahab, desfrânata a fost socotită neprihănită prin fapte când a primit iscoadele trimise de Iosua la [[Ierihon]] şi și le-a scos afară pe altă cale (2.25, Ios 2.1).

===Ascultarea şi și împlinirea Cuvântului Domnului===Omul trebuie să fie un împlinitor al Cuvântului. Simpla ascultare a Cuvântului este doar o amăgire a sinelui. Dacă cineva este ascultător al Cuvântului fără a-i fi şi și împlinitor, el seamănă cu omul care-şi priveşte și privește în oglindă faţa fața sa firească iar apoi îndată uită cum era. Cel care se uită cu luare-aminte într-o lege desăvârşitădesăvârșită, aceea a [[libertate|libertăţiilibertății]], şi și stăruie în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, acela va fi binecuvântat în lucrarea lui.<ref>1.22-25</ref>

Credinciosul adevărat nu trebuie să cate cu părtinire la faţa fața omului. Cine va face deosebire în gând între un om [[iubirea de arginţiarginți|bogat]] cu inel de aur şi și haină strălucitoare şi și omul [[sărăcia|sărac]] cu haina murdară şi și pe primul îl va trata cu respect şi consideraţieși considerație, iar pe celălalt cu dispreţdispreț, va [[păcat|păcătui]], se va face călcător de lege şi și se va face pe sine judecător cu gânduri viclene. Nu [[Dumnezeu]] însuşi însuși i-a ales pe cei săraci în ochii lumii pentru ca să fie făcuţi bogaţi făcuți bogați în [[credinţacredința|credinţăcredință]] şi moştenitori și moștenitori ai [[împărăţia împărăția lui Dumnezeu|împărăţieiîmpărăției]] făgăduite celor care-L iubesc? Cei părtinitori îi necinstesc pe cei săraci, uitând că bogaţii bogații sunt aceia care îi asupresc, îi târăsc pe la judecăţi şi judecăți și batjocoresc numele de creştin creștin al celor credincioşi credincioși (2.1-7).

===Credinţa Credința statornică în cererea de daruri=== Dacă cuiva îi lipseşte lipsește [[înţelepciuneaînțelepciunea]] el trebuie s-o ceară de la Dumnezeu şi și îi va fi dată cu condiţia condiția ca cererea să se facă cu [[credinţacredința|credinţăcredință]], fără vreo îndoială. Omul cu îndoială în suflet se aseamănă valului mării, mişcat mișcat de vânt şi și aruncat încoace şi și încolo; el nu trebuie să se aştepte aștepte să primească ceva de la Domnul căci este un om nehotărât şi și nestatornic.<ref>1.5-8</ref> Omul credincios ştie știe că orice dar bun şi și orice dar desăvârşit desăvârșit sunt de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor (1.17).

===Împotriva bogaţilorbogaților===[[Iubirea de arginţiarginți|Bogatul]] trebuie să se laude cu [[smerenia|smerirea]] lui căci el va trece ca floarea ierbii. Soarele cu căldura lui arzătoare usucă iarba: floarea ei cade jos şi frumuseţea înfăţişării și frumusețea înfățișării ei piere. Tot aşa așa se va veşteji şi veșteji și bogatul în umbletele lui dacă nu va rămâne smerit (1.10-11).

Apostolul Iacob le spune bogaţilor bogaților să plângă şi și să se tânguiască din pricina nenorocirilor care vor veni peste ei. Bogăţia Bogăția lor a putrezit, hainele lui sunt mâncate de molii, aurul şi și argintul au ruginit iar rugina lor va sta mărturie împotriva lor şi și le va mânca carnea precum focul pentru că au strâns comori în zilele din urmă (5.2-3).

Plata lucrătorilor care au secerat câmpiile şi și pe care unii bogaţi bogați le-au oprit-o prin [[furt|înşelăciuneînșelăciune]] [[păcat|strigă]] iar strigătele acestor secerători au ajuns la urechile Domnului oştirilor oștirilor (5.4).

Apostolul Iacob tună împotriva acelor bogaţi bogați care au trăit în [[plăcere|plăceri]] şi și desfătări, săturându-şi și inimile chiar într-o zi de măcel. Ei au osândit şi și au [[uciderea|omorât]] pe cel neprihănit care nu li se împotrivea (5.5-6).

===Limba, rău etern şi și fără odihnă===Limba este un mic mădular (precum cârma de la corabie sau frâul la cal), dar cu mari lucruri se făleştefălește. „Puţin „Puțin foc, şi și câtă pădure aprinde!". „Ea este foc, lume a fărădelegii, mădular care spurcă trupul întreg şi și pune foc întregului curs al vieţiivieții, ea însăşi însăși fiind aprinsă de [[iad|gheenă]]".

Ea este instrumentul paradoxal al binecuvântării şi și [[blestem]]ului. Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi și Tatăl nostru şi și tot cu ea blestemăm pe oamenii care sunt făcuţi făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi aceeași gură ies şi și binecuvântarea şi și blestemul, fapt anormal ca şi și acela că din aceeaşi aceeași vână a izvorului să iasă şi și apă dulce şi și apă amară (3.1-11).

Apostolul Iacob mai arată că omul trebuie să fie grabnic să asculte, dar zăbavnic să vorbească şi și zăbavnic la [[mânia|mânie]] (1.19). El avertizează că zadarnică este cucernicia acelui care nu-şi și înfrânează limba, ci îşi își înșală inima (1.27) (spunând [[minciuna|minciuni]], ceea ce inima sa nu crede şi ştie și știe că nu e adevărat).

===Înţelepciunea Înțelepciunea dumnezeiască şi înţelepciunea și înțelepciunea pământească===[[ÎnţelepciuneaÎnțelepciunea]] de sus, dumnezeiască se vădeşte vădește prin fapte, prin purtare [[blândeţeablândețea|blândă]]; ea este curată (pură), paşnicăpașnică, domoală (liniştităliniștită), uşor ușor de înduplecat, [[mila|miloasă]] (plină de îndurare), şi și de roade bune, nepărtinitoare (imparţialăimparțială) şi nefăţarnică și nefățarnică (sinceră).

Înţelepciunea Înțelepciunea pământească, animalică (supusă afectelor şi și pasiunilor, consumându-se la nivelul psihismului) este plină de gelozie ([[invidia|invidie]]) şi ambiţii și ambiții egoiste, zavistie (3.1-18).

===Mila este biruitoare asupra judecăţiijudecății===Judecata (aici se are în vedere [[Judecată|judecata]] lui Dumnezeu) e fără milă pentru cel ce n-a făcut [[mila|milă]]; dar mila este biruitoare asupra judecăţii judecății (în sensul de judecată omenească, de condamnare obişnuită obișnuită a omului de către alţi alți oameni)<ref name="Anania NT"/>.

===Rugăciune şi și cântări===Apostolul Iacob îi îndeamnă pe cei ce sunt în suferinţă suferință să se [[rugăciune|roage]] iar pe cei cu inima bună să cânte cântări de laude (5.13).

===Taina Sfântului Maslu şi și Taina Spovedaniei===Apostolul îi învaţă învață pe cei care sunt bolnavi să cheme prezbiterii Bisericii iar aceştia aceștia se vor ruga pentru el şiși-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. [[Rugăciune]]a făcută cu [[credinţacredința|credinţăcredință]] va [[mântuire|mântui]] pe cel bolnav şi și Domnul îl va [[boala|vindeca]]; şi și dacă a făcut [[păcat]]e îi vor fi iertate (Iac 5.14-15). „Acesta este textul care, alături de Mc 6.13 şi și Lc 10.34, fundamentează [[Maslu|Taina Sfântului Maslu]]”.<ref name="Anania NT"/> AşadarAșadar, conchide apostolul, să ne mărturisim păcatele (Iac 5.16) - unul din temeiurile scripturistice ale [[Spovedania|Tainei Spovedaniei]]<ref name="Anania NT"/>) şi și să ne rugăm unii pentru alţii alții pentru a fi vindecaţivindecați, arătând că mare putere are rugăciunea celui neprihănit (Iac 5.16).

===Alte învăţăturiînvățături===Apostolul Iacob ne învaţă învață că omul nu trebuie să facă vreun jurământ pentru a nu cădea sub judecată (5.12), că e bine să evite calomniile (4.11-12) şi și [[mândria|trufia]] lăudăroşilor lăudăroșilor care îşi își fac planuri meschine de viitor, fără a-şi și da seama că „abur sunt” şi și că viitorul lor este total incert (4.13-16). Cucernicia curată şi și neîntinată constă în a-i cerceta pe văduve şi și orfani în necazul lor şi și a se păstra nepătat din partea lumii (1.27).

===Întoarcerea din rătăcire a unui om mântuieşte mântuiește sufletul===Apostolul Iacob îşi își încheie epistola arătând că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi își va mântui sufletul din moarte<ref>Aici este vorba că îşi își va scăpa sufletul nu de moartea fizică, ci de cea spirituală care înseamnă intrarea în iad, locul chinurilor veşniceveșnice. Pe scurt, va scăpa de iad, fapta sa acoperind mulţime mulțime de păcate.</ref> şi și va acoperi mulţime mulțime de păcate (5.19-20).

#Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6#I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 313-320, Editura Institutului Biblic şi și de Misiune Ortodoxă, BucureştiBucurești, 2002, ISBN 973-9332-75-7,#Noul Testament, pag 409-415, Editura Institutului Biblic şi și de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-09, comentarii Valeriu Anania