Modificări

'''Noul Testament''' (gr. Καινή Διαθήκη) este cea de-a doua parte a [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] (după [[Vechiul Testament]]), care a fost scrisă după învierea lui [[Iisus Hristos]]. Termenul încetăţenit astăzi este o traducere din [[limba latină|latinul]]: ''Novum Testamentum'', care traduce aproximativ [[limba greacă|grecescul]] Η Καινη Διαθηκη, ''I Keni Diathiki'', ce înseamnă "Noul Legământ". Acest termen a fost folosit iniţial de către primii creştini pentru a descrie relaţia lor cu [[Dumnezeu]] (vezi 2 Corinteni 3:6-15;[http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=13&cap=3 #6-15 3:6-15]; [[Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel|Evrei]] 9:15-20 [http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=70&cap=9#15-20 9:15-20]) şi mai târziu pentru a desemna o colecţie anume de 27 de cărţi.

Cu toate acestea, aceste texte nu erau denumite în mod uzual Scriptură aşa cum era numită [[Septuaginta]] şi, mai ales, nu erau lipsite de contestatari. Anumiţi Unii [[eretic]]i au încercat să tăgăduiască veridicitatea unor părţi din canonul Biblicbiblic, în special Epistolele Paulinepauline. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, [[Epifanie de Salamina]] (adormit în 402) în ''Panarion'' 29 spune că Nazarineenii nazarinenii (o sectă considerată eretică) au respins epistolele Paulinepauline; [[Irineu de Lyon]] în ''Împotriva ereziilor'' 26.2<ref>Sfântul Irineu de Lyon a scris lucrarea ''Respingerea gnozei cu nume mincinos'', cunoscută sub numele de ''Împotriva ereziilor'' (lat. ''Adversus Hæreses''), către anul 180 d.Hr. - cf. http([[w://en.wikipediaIrenaeus]]).org/wiki/Irenaeus </ref> spune că ebioniţii l-au respins pe el. Faptele Apostolilor 21, 21 prezintă un zvon cum că Pavel ar urmări fi urmărit subminarea Vechiului Testament (vezi Romani 3, 8, 31 [http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=70&cap=33, 8 și 31] ). Apostolul Petru spune că epistolele lui au fost denaturate de [[eretic]]i care le-au întors pe dos "cum au făcut şi și cu celelalte Scripturi." 2 Petru 3, 16 [http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=62&cap=3#16 3, 16]. [[Eusebiu al Cezareii]] spune în a sa "Istorie bisericească", la 6.38, că Elchasai "s-a folosit de textele Noului Testament și de evanghelii; el l-a respins total pe apostolul Pavel”. În aceeași operă, la 4.29.5, Eusebiu mai spune că [[Tațian Sirianul]] a respins scrisorile lui Pavel și Faptele apostolilor” iar la 6.25 Eusebiu spune că [[Origen]] a acceptat cele 22 de cărți canonice ale evreilor, Macabeii și cele 4 evanghelii, menționând că Pavel nu a scris tuturor bisericilor pe care le-a învățat credința, și acelora cărora le-a scris nu le-a trimis decât câteva rânduri.<ref>În Corint, de pildă, sfântul apostol Pavel a petrecut 18 luni între ani anii 50–52, iar în anii 56–57 a mai petrecut trei luni acolo ("Paul, St" Cross, F. L., ed., ''The Oxford dictionary of the Christian church''. New York: Oxford University Press. 2005). În Efes, un important centru al creștinismului primar, sfântul Pavel a stat trei ani, între 52 și 56 d.Hr. ("Paul, St". Cross, F. L., ed., ''The Oxford dictionary of the Christian church''. New York: Oxford University Press. 2005). Este evident că epistolele sale către Corinteni și către Efeseni nu prezintă decât o mică parte din predica și faptele lui în aceste orașe timp de pe parcursul mai mulți multor ani.</ref>.

Împăratul roman [[Constantin cel Mare]] (272-337) a avut un impact foarte mare asupra creştinismului ortodox. Prin al său [[Edictul de la Milano|Edict de la Milano]] din 313, creştinii au primit mult mai multă libertate iar conducerea Bisericii a luat o atitudine publică mult mai agresivă. Ca urmare, controversele Bisericii au dus la schisme publice, uneori violente. Constantin a considerat stingerea acestor răscoale religioase ca o sarcină a împăratului de drept divin şi a convocat în 314 Sinodul din Arles împotriva [[Donatism|donatiştilor]] şi apoi [[Primul Sinod Ecumenic]] pentru a fixa unele probleme dogmatice care năpăstuiau Creştinismul creştinismul timpuriu. O mare parte dintre scrierile creştine au fost pierdute sau distruse în acele vremuri.

Noul Testament este format din 27 de scrieri: cele patru narațiuni ale propovăduirii lui Iisus Hristos, numite "Evanghelii"; o evocare a propovăduirii Apostolilor numită ,,Faptele apostolilor”, scrisă de [[Apostolul Luca]], care este o continuare a celei de a treia Evanghelii, cea scrisă de același apostol; douăzeci şi una de ,,epistole" timpurii (în contextul biblic), care au fost scrise de mai mulţi autori şi care, în principal, conţin sfaturi şi instrucţiuni creştine; şi o profeţie apocaliptică (Apocalipsa lui Ioan), care, din punct de vedere tehnic, este a douăzeci şi doua epistolă.

Fiecare [[Evanghelie]] povesteşte propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos. Savanţii zilelor noastre nu au căzut de acord referitor la cine, unde şi în ce formă iniţială a scris Evangheliile. Potrivit tradiţiei, acestea sunt:

===Epistolele Paulinepauline===Epistolele Pauline pauline sunt acele epistole atribuite, în mod tradiţional, [[Apostolul Pavel|Apostolului Pavel]], Ele sunt formate în principal din sfaturi morale şi instrucţiuni de comportare , dar şi din învăţături teologice. Se pare că Pavel a dictat aceste epistole unui secretar şi apoi le-a semnat cu mâna sa.

[[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul]], numită tradusă adesea şi ca ''Revelaţia'', este atribuită în mod tradiţional [[Apostolul Ioan|Apostolului Ioan]], fiul lui Zevedeu. Este numită adesea şi Apocalipsa Sfântului Ioan. Este singura carte a noului Testament care nu este citită în timpul slujbelor Bisericii Ortodoxe, din diverse motive, cum ar fi posibilitatea de interpretare greşită.

În vremurile Bisericii Primare existau câteva scrieri creştine care se vroiau apostolice, dar care, în cele din urmă, au fost respinse de către [[Părinţii Bisericii]] şi nu au fost excluse din incluse în canonul Noului Testament. Aceste scrieri sunt considerate "apocrife" şi sunt incluse în corpul de texte numite Apocrifa Apocrifele Noului Testament. Cărţile apocrife includ şi un mare număr de texte gnostice, profeţii false, fantezii şi în general un mare număr de alte [[erezie|învăţături eretice]]. Mai jos sunt câteva exemple de lucrări apocrife (această listă scurtă nu este în nici un fel exhaustivă): 

*[[Păstorul lui Ermie]], text anonim creştin atribuit, după cum se crede, Apostolului [[Apostolul Ermie|Hermas]]; are un conţinut variat, incluzând profeţii, instrucţiuni directe şi parabole; scrisă c. AD 100–160. * Evanghelia lui Iuda, povestire anonimă atribuită lui [[Iuda Iscarioteanul]]; scrisă c. AD 130–170. Această "evanghelie," la fel ca şi câteva altele dintre cele menţionate anterioramintite aici, cum ar fi Păstorul lui HermesHerma, sunt componente ale scrierilor fac parte din scrierile zise pseudoepigrafe, sau scrieri care pretind că aparţin altcuiva(în general o persoană mult mai prestigioasă) decât autorului real. Există însă şi cărţi din perioada apostolică, numite uneori apocrife, dar care, deşi nu au fost incluse în canonul Noului Testament şi pot conţine unele elemente îndoielnice, sunt considerate folositoare sufleteşte şi integrate în tradiţia Bisericii sub numele de scrieri ale Părinţilor apostolici. Între acestea se numără, de exemplu: *[[Didahia]], text anonim cuprinzând diferite învăţături; scrisă c. AD 50–120. *Epistola I a lui Clement, epistolă cu sfaturi probabil scrisă de Clement, episcop al Romei şi adresată Bisericii din Corint, scrisă cca. AD 95–96. *[[Păstorul lui Herma]], text anonim creştin atribuit, după cum se crede, Apostolului [[Apostolul Ermie|Hermas]]; are un conţinut variat, incluzând profeţii, instrucţiuni directe şi parabole; scrisă c. AD 100–160.

==LimbajulLimbaj şi stil==Limba populară vorbită în Ţara Sfântă în vremea lui Iisus era aramaica. Cu toate acestea, textul iniţial al Noului Testament a fost scris în majoritate în greaca Koine, dialectul popular din provinciile romane din secolul I şi de atunci a fost tradus în numeroase limbi, dintre care cele mai notabile sunt latina, siriaca şi copta. (Cu toate acestea, unii dintre Părinţii Bisericii par să încline spre faptul că Matei şi-a scris Evanghelia sa iniţial în ebraică sau - mult mai probabil - în aramaică şi, în . În plus, există o altă dispută referitoare la autorul Epistolei către Evrei , care ar fi fost scrisă în ebraică şi apoi tradusă în greacă de Luca. Nici una din aceste variante nu este agreată de către savanţii moderni , care argumentează că aspectele literare ale Evangheliei după Matei şi Evrei sugerează că acestea au fost scrise direct în greacă, ipoteză mult mai probabil probabilă decât traducerea ulterioarăcea a unei traduceri ulterioare.)

Este de remarcat că multe cărţi ale Noului Testament, în special [[Evanghelia după Marcu]] şi Apocalipsa sunt scrise într-o greacă şubredămodestă. Ele sunt departe de Acestea nu folosesc nici greaca attic rafinată sau de greaca clasică atică, limba clasicizantă folosită de clasele înalte, de către elitele conducătoare şi de către filozofii instruiţi ai acelor vremuri. O Excepţie fac într-o oarecare excepţie fac măsură Evangheliile după Luca şi Ioan şi [[Faptele Apostolilor]].