Modificări

Această clădire a fost deteriorată ca urmare a unui incediu incendiu din anul 614 când perşii, conduşi de Khosrau al II-lea, au invadat Ierusalimul şi au capturat Sfânta Cruce. În anul 630, împăratul [[Heraclie]], care recuperase Sfânta Cruce de la perşi, a intrat triumfător în Ierusalim şi a înnapoiat înapoiat Sfânta Cruce Bisericii reconstruite a Sfântului Mormânt.

În centrul Bisericii Sfântului Mormânt, sub cel mai mare dom (recent renovat), se găseşte însuşi Sfântul Mormânt. Acest loc este folosit de toate trei bisericile. Este un edificiu din granit roşu, cu un mare număr de sfeşnice uriaşe în faţa lui. Armenii, latinii şi grecii, toţi slujesc [[Sfănta Sfânta Liturghie]] sau Mesa zilnic, în interiorul Sfântului Mormânt. Tot acolo se face și slujba numită a [[Focul Sfânt|Sfintei Lumini]] în Sâmbăta Mare de către Patriarhul Ortodox al [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalimului]]. În spatele său, într-o construcţie din fier ca o cuşcă, se găseşte altarul folosit de copţi. După aceea, într-un colţ, într-o capelă foarte grosier cioplită, [[Biserica din Antiohia (Iacobită)|siro-iacobiții]] îşi slujesc Liturghia în fiecare duminică. În dreapta mormântului este zona romano-catolică, care este constituită dintr-o capelă pătrată încăpătoare şi dintr-o capelă privată a călugărilor franciscani. Chiar în faţa Mormântului este zona principală în care stau credincioşii la slujbă şi care a fost înconjurată cu ziduri şi este folosită de ortodocşi. Caracteristica sa specifică este [[iconostas]]ul şi cele două tronuri ale superiorului şi [[patriarh]]ului. După acestea este o zonă de intrare care are ca scop principal adăpostirea pietrei mirungerii, pe care se crede că a fost uns cu miruri Iisus înainte de înmormântare. Sus pe scări, în dreapta este partea cea mai ornamentată a bisericii, capela situată pe locul unde se crede că a fost crucificat Iisus. Această zonă este sub administrarea ortodocşilor, în timp ce romano-catolicii au un altar lateral. În plus, există şi o capelă subterană care este în grija armenilor şi care are hramul aflării [[Sfânta Cruce|Sfintei Cruci]].

Trebuie precizat că zidurile oraşului au fost lărgite de Irod Agripa în 41-44 şi doar atunci au inclus Sfântul Mormânt. CitândCitându-ul l pe profesorul israelian Dan Bahat, fost Arheolog al Ierusalimului:

În fiecare an, în Sâmbăta Mare, în Biserica Sfântului Mormânt are loc un eveniment care inspiră veneraţia. La amiaza Sâmbetei Mari, [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Patriarhul Ierusalimului]], împreună cu escorta sa – protopopi, preoţi şi diaconi şi cu Patriarhul armean intră în Sfântul Mormânt. După ce termină rugăciunile, apare o lumină miraculoasă -- [[Patriarh]]ul [[Ierusalim]]ului aprinde două candele de la această lumină şi apoi iese din mormânt şi aprinde candelele patriarhilor ne-calcedonieni care aşteaptă afară. Candelele celorlaţi celorlalţi se aprind singure. În primele câteva minute de la apariţia focului, acesta nu arde când este atins şi mulţi pelerini îşi scufundă feţele şi mâinile în flăcări fără să se ardă.