Modificări

'''Iuda Iscarioteanul''' a fost iniţial unul din cei 12 [[apostol]]i<ref>Iuda a fost și el ales de Mântuitorul: Luca 6, 16.</ref>, dar s-a pus pe sine în afara apostolilor vânzându-L pe [[Iisus Hristos]] şi dându-se apoi morţii(Matei 27, 3-10). [[Post]]ul din fiecare miercuri pomeneşte durerea acestei trădări şi este unul din evenimentele pomenite la slujbele din [[Săptămâna Mare]]. Locul său între Apostoli a fost luat de [[Apostolul Matia|Matia]], după cum se relatează în [[Faptele Apostolilor]]<ref>FA Faptele Apostolilor 1, 16-26: „Bărbaţi fraţi, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus. Căci era numărat cu noi şi luase sorţul acestei slujiri. Deci acesta a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii şi, căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele. Şi s-a făcut cunoscută aceasta tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, încât ţarina aceasta s-a numit în limba lor Hacheldamah, adică Ţarina Sângelui. Căci este scris în Cartea Psalmilor: "Facă-se casa lui pustie şi să nu aibă cine să locuiască în ea! Şi slujirea lui s-o ia altul". Deci trebuie ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus, Începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui. Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia. Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales, Ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui. Şi au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.”</ref>. El nu trebuie confundat cu [[Apostolul Iuda]], fratele lui [[Apostolul Iacov cel Drept|Iacov]].

Iuda s-a înţeles cu mai marele preoţilor evrei să-l trădeze L vândă pe Iisus pentru treizeci de monede de argint (conform cu [[Evanghelia după Matei|Matei]] 26:14-16, [[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 14:10-11, [[Evanghelia după Luca|Luca]] 22:1-6, [[Evanghelia după Ioan|Ioan]] 13:2-3).

* Iuda, plin de remuşcări, a încercat să înnapoieze înapoieze banii, dar a fost refuzat, astfel încât i-a aruncat în templu. Apoi s-a spânzurat. Banii au fost folosiţi la cumpărarea unei bucăţi de pământ pentru înmormântarea străinilor (cf. Matei 27:3-10).

===Profeții din Vechiul Testament===Vânzarea lui Hristos a fost profeţită în [[Vechiul Testament]] de [[prooroc]]ii [[Ieremia]]<ref>Citatul noutestamentar din proorocul Ieremia nu a putut fi identificat în scrierile Vechiului Testament, și a fost contestat până recent de unii critici ai Noului Testament. Dar un manuscris copt al unor profeții necunoscute a lui Ieremia, descoperit în secolul XX, cuprinde această referință.</ref> şi [[Zaharia(prooroc)|Zaharia]]: Şi le-am zis: "Dacă socotiţi cu cale, daţi-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiţi. Şi Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginţi. Atunci a grăit Domnul către Mine: "Aruncă-l olarului preţul acela scump cu care Eu am fost preţuit de ei". Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar.” (Zaharia 11, 12-13).  Tot în Vechiul Testament, istoria vânzării lui [[Iosif (Vechiul Testament)|Iosif patriarhul]] (Facere 37) ar putea fi văzută ca o imagine inversată a ceea ce a făcut Iuda Iscarioteanul: Iosif patriarhul povestește fraților săi visul său mesianic, iar frații săi, invidioși, se hotărăsc să-l omoare; dar Iuda, unul dintre frați, îl salvează pe Iosif de la moarte, convingându-i pe frații săi să-l vândă ca sclav pentru 30 de arginți<ref>Această istorie a vânzării lui Iosif patriarhul ar fi, după unii, un fel de profeție inversată, care s-ar fi putut aplica lui Iuda Iscarioteanul dacă nu ceda împătimirii minții proprii ca să vândă pe Iisus, și ca un fel de semn a ne-predestinării lui Iuda.</ref>. ===Iubirea de arginți și mândria===În tradiția spiritualității ortodoxe, sfinții părinți învață că iubirea de arginți și mândria sunt patimile începătoare ale toată răutatea. Iuda Iscarioteanul este un fel de icoană a acestor patimi. Pe de-o parte, Iuda este prezentat ca împătimit de iubirea de arginți atât în evanghelii, cât și în imnografia Bisericii. În slujbele din [[Săptămâna Mare|Miercurea Mare]], Iuda este pus în opoziţie cu femeia păcătoasă, cea care l-a uns pe Iisus cu un [[mir]]/ aromate de preț înainte de [[Intrarea Domnului în Ierusalim|Intrarea în Ierusalim]] și Patima Sa (Matei 26, 6-13): „Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de putoarea răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva darului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor.” (troparul Joii celei Mari). ''Legenda Aurea'' (o scriere occidentală din secolul al XIII-lea) spune că prețul acestui mir era de 300 de arginți și că Iuda avea intenția să vândă acel mir și să recupereze 10% din preț, care considera că i se cuvine, adică 30 de arginți.

În slujbele din [[Săptămâna Mare|Miercurea Mare]]Pe de altă parte, Iuda este era bolnav de mândrie, pentru că a pus în opoziţie cu femeia păcătoasămai presus propria sa viziune despre ce ar trebui să fie și să facă Iisus, și nu ceea ce Iisus spunea despre El însuși. Mândria lui Iuda a continuat și după arestarea și condamnarea Mântuitorului. Evanghelistul Matei relatează că Iuda „s-a căit”, cea care ladică i-a uns pe părut rău că Iisus cu un [[mir]] / aromate de preț înainte de [[Intrarea Domnului în Ierusalim|Intrarea în Ierusalim]] și Patima Sa a fost osândit (Matei 2627, 6-133). ''Legenda Aurea'' , ceea ce înseamnă că nu credea că lucrurile se vor desfășura așa (o scriere occidentală din secolul al XIII-leacă Iisus va fi condamnat la moarte) spune că prețul acestui mir . Dar și această părere de rău era de 300 de arginți și că Iuda avea intenția să vândă acel mir tot după ideile și să recupereze 10% din prețmintea lui, drept pentru care considera că i se cuvinenu s-a întors la ceilalți apostoli cu smerenie și adevărată pocăință, adică 30 de argințici s-a dus și s-a spânzurat deznădăjduit.

Aceste două patimi capitale, la care Iuda s-a lăsat pe sine supus, l-au făcut să-L vândă pe Iisus. Vânzarea lui Iuda este imaginea extremă a vânzării lui Iisus de către fiecare creștin atunci când se lasă supus [[Patimă|patimilor]]. În rugăciunile pregătitoare de dinainte de primirea Sfintei Împărtăşanii, el este pus în opoziţie cu tâlharul care s-a mărturisit lui Hristos pe [[cruce]]: "... nu voi spune vrăjmașilor Tăi taina Ta, nici sărutare îţi voi da ca Iuda, ci ca tâlharul, mărturisindu-mă, strig Ție: 'Pomeneşte-mă, Doamne, când Vei veni întru Împărăţia Ta.'"

La stihologia de la [[utrenie]]:

:Iuda cel înşelător, poftind iubirea de argint, a gândit cu vicleşug să Te vândă, Doamne, pe Tine, comoara vieţii. Pentru aceasta şi îmbătându-se, a alergat la jidovi şi a zis călcătorilor de lege: Ce-mi veţi da mie? Şi eu lîl îl voi da pe El vouă, ca să-L răstigniţi.