5.288 de modificări
Modificări
fără descrierea modificării
Această poruncă învaţă că [[Dumnezeu]]l cel din ceruri este adevăratul şi singurul
Dumnezeu, Căruia se cuvine slujirea şi slava dumnezeiască, şi opreşte închinarea la alţi
dumnezei născociţi de mintea întunecată de [[păcat]]. Creştinul trebuie, deci, să creadă, să [[nădejde|nădăjduiască]] şi să-L [[iubirea|iubească]] numai pe Dumnezeu şi să nu se lepede de El, oricâte [[suferinţă|suferinţe]] s-ar abate asupra lui. Porunca aceasta cere creştinului să-şi împodobească viaţa cu cele trei [[virtute|virtuţi]] teologice: [[credinţa]], [[nădejdea]] şi [[iubirea|dragostea]], singurele în stare să-l păstreze în legătură strânsă şi continuă cu Dumnezeu.
=== Se opreşte oare prin porunca întâi cinstirea îngerilor şi a sfinţilor?===
Nu, căci cinstirea dată lor este alta decât aceea care se dă
pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti lor” (Ieş. 20, 4-5).
===Ce învaţă porunca aceasta?===
Porunca a doua învaţă că omul nu trebuie să se închine la [[idolatrieînchinarea la dumnezei străini|idoli]], adică la lucruri făcute
de mâini omeneşti sau la alte făpturi ale lui Dumnezeu, pe care să le socotească înzestrate cu puteri dumnezeieşti. Se opreşte adică idololatria, atât de răspândită pe vremea când
Dumnezeu a dat poporului evreu cele 10 porunci, dar care este prezenta şi astăzi sub diverse forme (astrologia-idolatrizarea planetelor, feng shui-idolatrizarea a diverse obiecte, idolatrizarea cântareţilor, actorilor, sportivilor celebri, etc)
===Dar ce înţeles poate să aibă această poruncă la creştini?===
Cuvântul „idol” a primit în creştinism şi un alt înţeles. De pildă, [[iubirea de arginţi]], este numită de Sfântul Apostol [[apostolul Pavel|Pavel]] „închinare la idoli”<ref>Col. 3, 5</ref>; tot asemenea [[lăcomia|lăcomia]] la mâncări şi băuturi, căci dumnezeul lacomului este pântecele.<ref>Flp. 3,19</ref> Deci, banii, mâncarea, hainele şi alte lucruri care l-ar face pe credincios [[libertate|rob]] al lor, pot fi considerate pe bună dreptate ca idolii lui.
===Nu cumva prin cinstirea icoanelor creştinii calcă în vreun chip porunca aceasta?===
ale săptămânii şi datoria de a sărbători ziua a şaptea, ca zi de odihnă, închinată Domnului.
===Este munca o datorie pentru creştin?===
[[Iisus]] a arătat munca drept lucru sfânt, când a zis: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez”<ref>Ioan5,17</ref> şi a ridicat-o din nou la cinstea dată ei de Dumnezeu. După tradiţia creştină, Mântuitorul însuşi a lucrat până la vârsta de 30 de ani în atelierul de tâmplărie al bătrânului [[Dreptul Iosif|Iosif]] din Nazaret, iar pe [[ucenic]]ii Săi şi i-a ales dintre pescarii de pe marginea lacului Ghenizaret, care erau muncitori cu braţele.
:De altfel, Sfânta Scriptură este plină de pilde îndemnătoare la muncă:
Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.(Ps103.24)
amintirea eliberării sale din robia Egiptului.
Creştinii însă ţin Duminica, fiindcă în această zi a înviat [[Iisus|Mântuitorul]] din morţi, aducând
izbăvirea din robia [[păcat]]ului. Iar faptul acesta este de cea mai mare însemnătate pentru că, după cum spune Sfântul Apostol [[apostolul Pavel|Pavel]]: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa noastră” <ref>I Cor. 15, 14</ref>
:Cum că Mântuitorul a [[înviere|înviat]] în ziua Duminicii mărturisesc limpede toţi Sfinţii Evanghelişti: „Iar în ziua întâia a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt, dis-dedimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra răsturnată de pe mormânt” <ref>Ioan 20, l; cf.Matei 28, 1-2; Marcu 16,1-7; Luca 23, 54-56</ref> Cuvintele „ziua întâia a săptămânii” sau „într-una din sâmbete” exprimă duminica, fiindcă evreii numeau „sabat” sau „sâmbăta” atât ziua a şaptea, cât şi întreaga săptămână. Iar zilele săptămânii le numeau astfel: întâia zi după sâmbătă, adică duminica, o numeau „întâia a sâmbetei” sau „întâia a sâmbetelor” sau „una dintre sâmbete”. A doua zi după sâmbăta sau luni o numeau a doua a sâmbetei, şi aşa mai departe. Din aceasta se înţelege că Mântuitorul a înviat în ziua de duminică. Apoi Duminica mai are însemnătate deosebită pentru creştini deoarece într-o zi de duminică S-a pogorât [[Duhul Sfânt]] peste Sfinţii Apostoli.<ref>Fapte 2, 1-4</ref> .
:Creştinii ţin duminica drept zi de odihnă închinată lui Dumnezeu, chiar de pe timpul Sfinţilor Apostoli, după cum citim tot în [[Sfânta Scriptură]]: „În ziua întâia a săptămânii, adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii”<ref>Fapte 20, 7</ref>. «A frânge pâinea» înseamnă că [[ucenic]]ii se adunau să facă [[rugăciune|rugăciuni]], să săvârşească Sfânta [[Liturghie]] şi să se [[euharistie|împartăşească]]. Prin urmare, Sfânta Liturghie se făcea în zilele de duminică. Deci, ţinând duminica în locul sâmbetei, creştinii nu calcă nicidecum porunca a patra, căci ei trăiesc după rânduielile Mântuitorului şi ale Sfinţilor Săi [[apostol]]i.
care se poate învrednici cineva pe pământ. După învăţătura Sfintei noastre [[Biserică|Biserici]], [[Dumnezeu]] fiind Creatorul vieţii omeneşti, numai El, şi nu omul, are drepturi nemărginite asupra ei. Apoi, viaţa pământească este timpul de pregătire pentru [[viaţa veşnică]]. În aceasta se cuprinde preţul mare al vieţii pământeşti pentru creştini. [[Ioan Gură de Aur]] spune:«Vrei să ştii pentru ce este de preţ această viaţă? Fiindcă este pentru noi temelia vieţii viitoare şi prilej şi loc de luptă şi alergare pentru cununile cereşti»<ref>641.641 Sfântul Ioan Gură de Aur, Către poporul antiohian, Omilia 6, 4, Migne, P. G., XLVIII. col. 86.</ref>(Fiind un dar al lui Dumnezeu şi având un preţ atât de mare, păstrarea şi îngrijirea vieţii, pentru timpul rânduit ei de Dumnezeu, este şi o datorie şi un drept al fiecărui credincios.
===Câte feluri de ucidere sunt?===
Sunt două feluri de [[uciderea|ucidere]]: trupească şi sufletească.
Uciderea trupească înseamnă ridicarea vieţii aproapelui. Ucidere înseamnă şi avortul, cu bună ştiinţă şi voie.
===Ce înseamnă uciderea sufletească?===
