4.112 modificări
Modificări
m
→Perioadele bizantină târzie şi post-bizantină
Odată cu încetarea compoziţiilor poetice creative, cântarea bizantină a intrat în ultia sa etapă de dezvoltare, dedicată pe larg realizării de standarde muzicale mult mai elaborate privitor la textele tradiţionale: fie prin înfrumuseţarea melodiilor simple mai vechi fie prin muzică nouă realizată într-un stil mult mai ornamental. Aceasta a fost munca aşa-numiţilor ''maistores'', "maeştrii," dintre care cel mai pomenit este Sfântul [[Ioan Cucuzel]] (din vremea anilor 1300), comparat în scrierile bizantine cu însuşi Sfântul Ioan Damaschin, ca inovator în dezvoltarea cântării bisericeşti. Multiplicarea noilor standarde şi îmbunătăţirea celor vechi a continuat de-a lungul secolelor următoare de după [[Căderea Constantinopolului]], până când la sfârşitul secolului al XVIII-lea repertoriul muzical original din manuscrisele muzicale medievale a fost înlocuit de compoziţii ulterioare. Chiar şi sistemul muzical de bază a suferit modificări profunde.
[[Hrisant de MadytosMaditos]] (ca. 1770-1846), [[Grigorie Protopsaltul]] şi [[Hurmouzie Hurmuz Arhivarul]] au fost responsabili pentru o reformă foarte necesară a notaţiei muzicii ecleziastice greceşti. În principiu, această muncă a constat în simplificarea simbolurilor muzicale bizantine, care la începutul secolului al XIX-lea devenise atât de complecşi tehnic încât doar cântăreţii foarte pricepuţi erau capabili să îl interpreteze corect. În ciuda numeroaselor neajunsuri, munca celor trei reformatori este o piatră de hotar în istoria muzicii Bisericii Greciei, deoarece a introdus sistemul muzicii neo-bizantine pe care se bazează cântările zilelor noastre din Biserica Ortodoxă Greacă.
==Informaţii generale==
