5.288 de modificări
Modificări
fără descrierea modificării
==Cuprins==
===Pofte, ispite şi răbdarea===
[[Ispita]], care îşi are cauza în propria poftă a omului<ref>1.13-14</ref> şi nicidecum în Dumnezeu, este o încercare<ref>1.2</ref>, o probă, un examen pe care poţi să-l treci sau nu. Ispita, ca încercare a [[credinţa|credinţei]], naşte (lucrează) [[răbdarea|răbdare]]<ref>1.3</ref> dacă i se rezistă, iar omul devine încercat, adică cel care a răbdat ispita<ref>1.12</ref>, care-şi ia răbdarea că armă, ca plugarul până la venirea ploii <ref>5.7-8</ref>; după ce a fost găsit bun el va primi cununa vieţii de la [[Dumnezeu]], făgăduită celor ce-L iubesc <ref>1.12</ref>. Dacă însă omul se lasă atras şi momit de pofta sa şi cedează , atunci aceasta, zămislind, naşte [[păcat]]; iar păcatul odată săvârşit, odrăsleşte moarte.<ref>1.14-15</ref> :Răbdarea este o armă necesară, iar pildele de îndelungă răbdare le găsim la [[prooroc|proorocii]] care au vorbit în numele Domnului şi la [[Iov]], care a fost răsplătit la sfârşit, având parte de mila şi îndurarea lui Dumnezeu.<ref>5.7-11</ref>; cei ce au răbdat sunt binecuvântaţi de Dumnezeu<ref>5.11</ref>:Poftele care se războiesc în mădulare duc la [[cearta|certuri]], [[invidia|pizmă]], lupte şi [[uciderea|ucideri]]. Şi aceasta se întâmplă fie pentru că nu sunt cerute acele lucruri de la Dumnezeu, ori cererile sunt făcute nesăbuit, cu gândul de a fi risipite pentru propriile pasiuni păcătoase şi de aceea ele nu sunt ascultate şi îndeplinite de Dumnezeu.<ref>4.1-3</ref>
===Credinţa fără fapte e zadarnică şi moartă===
[[Credinţa]] fără fapte e zadarnică <ref>2.20</ref>(), e moartă <ref>2.17, 26</ref> aşa cum trupul fără duh e mort<ref>2.26</ref> A avea o credinţă stearpă nu este de nici un folos, nu poate asigura [[mântuirea]]<ref>2.14</ref>, căci este ca şi cum o frate sau o soră ar fi goi şi lipsiţi de hrană zilnică şi le-ai zice ,,Încălziţi-vă şi saturaţi-vă, dar fără să le dai cele trebuincioase trupului”. Cineva crede în [[Dumnezeu]] Unul dar şi [[diavol|demonii]] cred asta… şi se înfioară . <ref>2.19</ref>Credinţa trebuie să lucreze împreună cu faptele, prin fapte credinţa poate ajunge desăvârşită<ref>2.22</ref>. Omul este socotit neprihănit prin fapte, nu numai prin credinţă <ref>2.24</ref>. Rahab, desfrânata a fost socotită neprihănită prin fapte când a primit iscoadele trimise de Iosua la Ierihon şi ile-a scos afară pe altă cale.<ref>2.25, Ios2.1</ref>
===Ascultarea şi împlinirea Cuvântului Domnului===
Omul trebuie să fie un împlinitor al Cuvântului. Simplă Simpla ascultare a Cuvântului este doar o amăgire a sinelui. Dacă cineva este ascultător al Cuvântului fără a-i fi şi împlinitor, el seamănă cu omul care-şi priveşte în oglindă faţa sa firească iar apoi îndată uită cum era. Cel care se uită cu luare-aminte într-o lege desăvârşită, aceea a [[libertate|libertăţii]], şi stăruie în ea în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, acela va fi binecuvântat în lucrarea lui.<ref>1.22-25</ref>
===Împotriva părtinirii===
Credinciosul adevărat nu trebuie să cate cu [[părtinire]] la faţa omului. Cine va face deosebire în gând între un om [[iubirea de arginţi|bogat]] cu inel de aur şi haină strălucitoare şi omul [[iubirea de arginţi|sărac]] cu haina murdară şi pe primul îl va trata cu respect şi consideraţie, iar pe celălalt cu dispreţ, va [[păcat|păcătui]], se va face călcător de lege şi se va face pe sine judecător cu gânduri viclene. Nu [[Dumnezeu]] însuşi i-a ales pe cei săraci în ochii lumii pentru ca să fie făcuţi bogaţi în [[credinţă]] şi moştenitori ai [[împărăţia lui Dumnezeu|împărăţiei]] făgăduite celor care-L iubesc? Cei părtinitori îi necinstesc pe cei săraci, uitând că bogaţii sunt aceia care îi asupresc, îi târăsc pe la judecaţi judecăţi şi batjocoresc numele de creştin al celor credincioşi.<ref>2.1-7)</ref>
===Credinţa statornică în cererea de daruri===
Dacă cuiva îi lipseşte [[înţelepciunea]] el trebuie s-o ceară de la Dumnezeu şi îi va fi dată cu condiţia ca cererea să se facă cu [[credinţă]], fără vreo îndoială. Omul cu îndoială în suflet se aseamănă valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo; el nu trebuie să se aştepte să primească ceva de la Domnul căci este un om nehotărât şi nestatornic.<ref>1.5-8</ref> Omul credincios ştie că orice dar bun şi orice dar desăvârşit sunt de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor.<ref>1.17</ref>
===Împotriva bogaţilor===
[[Iubirea de arginţi|Bogatul]] trebuie să se laude cu [[smerenia|smerirea]] lui căci el va trece ca floarea ierbii. Soarele cu căldura lui arzătoare usucă iarba: floarea ei cade jos şi frumuseţea înfăţişării ei piere. Tot aşa se va veşteji şi bogatul în umbletele lui dacă nu va rămâne smerit.<ref>1.10-11</ref>
:Plata lucrătorilor care au secerat câmpiile şi pe care unii bogaţi le-au oprit-o prin [[furt|înşelăciune]] [[păcat|strigă]] iar strigătele acestor secerători au ajuns la urechile Domnului oştirilor.<ref>5.4</ref>
===Limba, rău etern şi fără odihnă===
Limba este un mic mădular (precum cârma de la corabie sau frâul la cal) dar cu mari lucruri se făleşte. ,,Puţin foc, şi câtă pădure aprinde!". ,,Ea este foc, lume a fărădelegii, mădular care spurcă trupul întreg şi pune foc întregului curs al vieţii, ea însăşi fiind aprinsă de [[iad|gheenă]]".
