Modificări

:''a avut întotdeauna și are și acum în mare cinste mănăstirea și pe monahi. Fie cât de bun preotul de parohie, poporul preferă pe duhovnicul monah, chiar dacă acesta este mai sever decât acela în aplicarea ­canoanelor. Lumea frecventează regulat și în mare număr mănăstirile, iar la hramurile mănăs­tirești numărul credincioșilor se numără cu miile și zecile de mii. Sub influența mănăstirii, mulți creș­tini țin trei zile de post pe săptămână ca monahii, se spovedesc și se împărtășesc mai des, citesc regulat Psaltirea în familie, fac rugăciune acasă, în timpul nopții. Mănăstirea a fost totdeauna pentru poporul român loc de scăpare în vremuri grele, oază de refacere sufletească, școală de viață creș­tină''<ref>Ieromonah ­Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii..., pp. 58-59).</ref>.

:''Sunt lucruri foarte interesante și foarte frumoase în ­Ortodoxia noastră românească. Fiecare țară își are amprenta și specificul ei creștin ortodox. Nu putea să se întâmple altfel cu poporul român. Specificul Ortodoxiei românești este un capitol care nu este deloc studiat. Mă gândeam, de exemplu, la denumirea aceasta a Maicii Domnului. Fiecare Biserică Ortodoxă are o anumită denumire pe care o folosește în chip deosebit. De exemplu, grecii au Panaghia, rușii au Bogo­rodița, românii au Maica Domnului. Există și diminutivul Măicuța Domnului... Poporul român s-a oprit la Mama Domnului din cauza sensibilității pe care o are față de rolul mamei. Dar este ceva mai mult. Nu întrebuințează cuvântul de mamă, ci cel de maică, rezervat de obicei pentru femeile care trăiesc în feciorie, pentru călugărițe. Atunci când spui Maica Domnului se cuprind trăsăturile caracteristice ale acesteia: și mamă, dar și fecioară, în același timp. Lucrul cel mai adânc, teologic, lucrul cel mai de taină. Poporul a surprins într-o numire simplă amândouă aceste trăsături: mamă și fecioară''<ref>De vorbă cu Părintele Petroniu. Redescoperirea Ortodoxiei, în vol. cit., p. 121).</ref>.