Modificări

Salt la: navigare, căutare

Specificul spiritual românesc

33 de octeți adăugați, 6 iunie 2024 15:42
m
Conform Arhim. Petroniu Tănase: Reorganizare
:''a avut întotdeauna și are și acum în mare cinste mănăstirea și pe monahi. Fie cât de bun preotul de parohie, poporul preferă pe duhovnicul monah, chiar dacă acesta este mai sever decât acela în aplicarea ­canoanelor. Lumea frecventează regulat și în mare număr mănăstirile, iar la hramurile mănăs­tirești numărul credincioșilor se numără cu miile și zecile de mii. Sub influența mănăstirii, mulți creș­tini țin trei zile de post pe săptămână ca monahii, se spovedesc și se împărtășesc mai des, citesc regulat Psaltirea în familie, fac rugăciune acasă, în timpul nopții. Mănăstirea a fost totdeauna pentru poporul român loc de scăpare în vremuri grele, oază de refacere sufletească, școală de viață creș­tină''<ref>Ieromonah ­Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii..., pp. 58-59.</ref>.
=== Despre europenism Creștinism țărănesc ===
Reflectând asupra originii poporului în care s-a născut, părintele athonit arăta că la originea lui „a fost o temelie sănătoasă, din punct de vedere spiritual. Asta contează mult! Plămada în care s-a fixat creș­tinis­mul la noi avea niște lucruri asemănătoare cu creștinismul. Și de aceea a prins creștinismul foarte bine. În țările noastre s-a format un creștinism deosebit: crești­nismul țărănesc, cu evlavia țără­nească. Vreau să spun că românii au fost un popor profund credincios. Oameni simpli, cu un creștinism sătesc. Cu tradiții creștine solide.
 
=== Despre europenism ===
„Acum, mai ales de când cu intrarea în Uniunea Europeană, s-a pervertit viața creștină. La această intrare ar fi trebuit ca stăpânirea să pună condiții. «Noi suntem creștini, cu Hristos, cu Biserică, cu Cruce, cu Evanghelie, cu toate astea. Noi cu astea intrăm în Uniunea Europeană». Dacă ne primeau cu ele și ne lăsau să rămânem cu ele să fi intrat, dacă nu, nu. S-a promis marea cu sarea, că o să fie o prosperitate extraordinară. Și au intrat românii într-o stăpânire fără Dumnezeu.
2.632 de modificări

Meniu de navigare