Modificări

Datorită acestora, țările române au devenit Bizanțul după Bizant, după expresia pusă în circulație de marele savant Nicolae Iorga. Toate acestea au contribuit la ridicarea prestigiului Ortodoxiei românești în toată lumea creștină.

Așa cum a fost menționat mai sus, legăturile cu Patriarhia Ecumenic au fost reluate la începutul secolului al XVI-lea prin fostul patriarh ecumenic Sfântul [[Nifon al II-lea al Constantinopolului|Nifon II]] (1486-1488 și 1496-1498), care, în jurul anului 1503, a fost adus de domnitorul [[Radu cel Mare]] în Țara Românească, pentru a proceda la reorganizarea vieții bisericești de aici.

Amănunte asupra șederii și activității sale în Țara Românească întâlnim în lucrarea panegiristului său, Gavriil Protul. Ajungând la București, așezându-se la mănăstirea Antim, a intrat în conflict cu domnitorul, în 1505 a părăsit țara, stabilindu-se la [[Mănăstirea Vatopedi (Muntele Athos)|Vatopedu]] în Sfântul Munte, apoi la [[Mănăstirea_Dionisiu_(Muntele_Athos)|Dionisiu]], unde a și murit la 11 august 1508.

Urmașul său în [[scaun]]ul patriarhal, Ioachim (1498-1502 și 1505-1506), a făcut prin 1505-1506, o călătorie până în Moldova, desigur pentru a strânge ajutoare bănești. Dar domnitorul de atunci, Bogdan al III-lea, fiul lui [[Ștefan cel Mare]], a refuzat să-l primească. S-ar putea da mai multe explicații acestui refuz: fie pentru că Ioachim era socotit un uzurpator, obținând scaunul patriarhal prin simonie și prin îndepărtarea înainașului său, Pahomie, de către turci; fie pentru că vlădicii și boierii moldoveni simțeau că prin venirea lui se va încerca o nouă supunere a Bisericii moldovene față de Patriarhia ecumenică. În urma acestei neașteptate umilințe, patriarhul s-a îndreptat spre Țara Românească, unde și-a dat obștescul sfârșit, la Târgoviște, cuprins „de mânie și înjosire”.

După moartea lui, scaunul patriarhal a fost reocupat de Pahomie (1503-1505 și 1506-1514), care, prin 1513, făcea un drum în ambele țări române, fiind însoțit de câțiva [[călugăr]]i și [[preot|preoți]], pentru a strânge ajutoare. Peste patru ani, Țara Românească a fost cercetată de noul patriarh ecumenic Teolipt I (1514-1520), invitat de [[Neagoe Basarab]] la sfințirea ctitoriei sale de la Argeș. Sub Teolipt, Patriarhia a primit sume însemnate de bani din partea acestui domnitor, din care s-a acoperit cu plumb biserica mare a Patriarhiei și s-au refăcut [[chilie|chiliile]]. Despre patriarhul Ieremia I (1520-1522 și 1523-1545) se spune că a murit în 1545, la Vraâa, pe când se întorcea din Țara Românească.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, patriarhul Ioasaf II (1556-1565) facea o călătorie în Moldova, prin 1561. Se cunosc câteva odoare dăruite acum Patriarhiei de către Alexandru Lăpușneanu și doamna Ruxandra. În 1564, Ioasaf era în Țara Românească, însoțind alaiul de nuntă al celor doi gineri ai doamnei Chiajna, văduva lui Mircea Ciobanul, unul din ei, Stamate, fiind nepot al patriarhului. Prin 1570, se pare că a trecut prin Moldova după ajutoare și patriarhul Mitrofan III (1565-1572 și 1579-1580). În timpul păstoririi sale, Petru Schiopul, domnul Moldovei, a dăruit Patriarhiei o casă, cumpărată de el în Constantinopol, primind o scrisoare de mulțumire din partea patriarhului și a sinodului său. După el, au mai călătorit prin țările românești patriarhii Pahomie II (1584-1585) și Teolipt II (1585-1586).

Ultimul patriarh ecumenic care a călătorit prin țările române în acest secol și care a adus o contribuție însemnată la întărirea legăturilor bisericești cu Patriarhia de Constantinopol a fost Ieremia II (1572-1579, 1580-1584 și 1587-1595). În timp ce păstorea pentru a treia oară, Mihnea Turcitul a dăruit Patriarhiei metocul românesc din Constantinopol, numit Vlah Sarai, cu hramul Maica Domnului Mântuitoarea, în care s-a mutat sediul Patriarhiei (1586), pentru câțiva ani.

La București, patriarhul Ieremia a desfășurat o rodnică activitate, contribuind la intensificarea legăturilor românilor cu Patriarhia ecumenică. De pildă, în octombrie 1591, a prezidat un sinod, în care s-a hotărât ca noua mănăstire Sfântul Nicolae din București, refăcută de Mihai Banul, viitorul domn cunoscut mai târziu sub numele de Mihai Vodă, închinată [[Mănăstirea_Simonos_Petras_(Muntele_Athos)|mănăstirii Simonpetra]] de la Athos, să fie pe viitor [[stavropighie]] patriarhală. Se acorda acum, pentru prima dată, statutul de stavropighie unei mănăstiri din cuprinsul [[Mitropolia Ungrovlahiei|Mitropoliei Ungro-Vlahiei]]. Hotărârea era determinată de faptul că așezămintele fundaționale ale ctitorilor erau nesocotite adeseori de marea boierime, impunând [[egumen]]i peste voința soborului. În secolul următor, s-au creat alte stavropighii, urmărindu-se și asigurarea libertății mănăstirilor.

{{main|Meletie I (Pigas) al Alexandriei}}

În ultimii ani ai secolului al XVI-lea, țările române au avut strânse legături cu patriarhul [[Meletie I (Pigas) al Alexandriei|Meletie Pigas al Alexandriei]] (1590-1601). Acesta a fost, pentru scurt timp, și locțiitor de patriarh ecumenic (1596-1598). Încă înainte de a ajunge patriarh de Alexandria, întreținea corespondență cu Mihnea Turcitul când era exilat în insula Rodos, după prima domnie în țara Românească. Bucurându-se de încredere din partea turcilor, a intervenit pentru încheierea păcii între Mihai Viteazul și sultanul Mohamed III. A avut și un schimb de corespondență cu domnul român, în problema menținerii păcii cu turcii. Primise din partea sa și un ajutor de 100 de galbeni din care și-a făcut o cirje.

Meletie Pigas a întreținut corespondență și cu Ieremia Vodă Movilă, care-l invitase, în câteva rânduri, în Moldova, și i-a trimis ajutoare la Constantinopol. Fratele său, [[mitropolit]]ul Gheorghe, îi ceruse unele „cărți de iertare”, precum și o mantie arhierească. Ieremia Movilă făgăduise lui Meletie că va construi o nouă reședință pentru patriarhul ecumenic (dintr-o scrisoare a acestuia rezultă că stătea în Constantinopol cu chirie), cerând, în schimb, ridicarea Bisericii moldovene la rangul de [[arhiepiscopie]]. Rugămintea domnului moldovean n-a putut fi îndeplinită, deși în vara anului 1598 Meletie Pigas s-a reîntors la scaunul său din Alexandria. De acolo, a răspuns domnului moldovean că înființarea arhiepiscopiei o putea hotărî numai într-un mod, la care să fie invitați și ceilalți patriarhi. În schimb, a trimis mitropolitului Gheorghe, în semn de mare cinstire, două rânduri de scări, așa cum purtau patriarhii răsăriteni.

Pe lângă patriarhii ecumenici care au cercetat țările române, mai au fost și alți numeroși ierarhi de neam grec, deși mai mulți sub ascultarea Patriarhiei de Constantinopol. Reamintim, de pildă, pe vrednicul Dionisie Rally al Târnovei, sfătuitorul lui Mihai Viteazul, care l-a numit „întâistătător al prea sfintei [[Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților|Mitropolii a Sucevei]]”, Nectarie al Ohridei, Gherman al Cezareei lui Filip, și Teofan al Vodenei, prezenți la sinodul de la Suceava, din iunie 1600, care a hotărât depunerea din scaun a ierarhilor moldoveni retrași în Polonia. Mitropolitul Dionisie al Larissei, în Tesalia, avea legături cu Mihai Viteazul, în vederea eliberării grecilor de sub stăpânirea otomană. În jurul anului 1600, a organizat o mișcare revoluționară, cu ajutorul domnului roman, dar a fost înăbușită de turci.

== Secolul XVII ==