14.992 de modificări
Modificări
referinţe
==Viaţa==
Andrei Şaguna s-a născut la 20 ianuarie 1808, la Mișcolț (Miskolc, în nordul Ungariei), din părinți aromâni, originari din Grabova, lângă Moscopole, în Balcani. Naum Şaguna, tatăl lui Andrei Şaguna, a trecut în 1814 la [[catolicism]], rit în care și-a botezat copiii, printre care şi pe '''Anastasie''' (numele de botez al lui Andrei Şaguna). În 1816, Anastasie a început școala la Mișcolț, iar în 1826 a terminat gimnaziul catolic la [[călugăr]]ii piariști din Pesta.<ref name="Păcurariu">Pr. Prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, ''Dicționarul Teologilor Români'', Ed. Univers Enciclopedic, București, 1996 ([http://biserica.org/WhosWho/DTR/S/AndreiSaguna.html online])</ref>.
La 29 decembrie 1826 Anastasie a trecut la [[ortodoxie]]. Între 1826-1829 a urmat cursuri de filozofie și drept la Universitatea din Buda. În 1829 a plecat la Vârșeț unde a urmat teologia.
La 24 octombrie 1833 Anastasie Şaguna s-a [[călugăr]]it, luând numele '''Andrei'''. A fost [[hirotonire|hirotonit]] [[ierodiacon]] la 2 februarie 1834. Atunci a spus el celebrele cuvinte: „''Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn vreau să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez''”.
A devenit apoi profesor la Seminarul teologic din Carloviţ (Karlowitz, în Voivodina, Serbia) şi secretar al „Consistoriului arhidiecezan” de acolo (din 1834). La 29 iunie 1837 a devenit [[ieromonah]], [[protosinghel]], „asesor” (consilier) mitropolitan şi „administrator” (locţiitor) de [[egumen]] la mănăstirile sârbeşti Iazac (din 1838) şi Beşenovo (din 1841). A fost [[arhimandrit]] şi egumen la mănăstirile Hopovo (1842) şi Covil (1845). După anul 1842 a funcţionat un timp ca profesor în secţia română a Seminarului teologic din Vârşeţ şi „asesor” al Consistoriului de acolo. <ref name="Păcurariu"/>
Andrei Şaguna a fost numit ''vicar general'' al Episcopiei Ardealului, cu sediul la Sibiuş (15/27 iunie 1846), iar la 2 decembrie 1847 a fost ales episcop (recunoscut la 5 februarie 1848 şi hirotonit la 18/30 aprilie 1848).
Angajamentul luat de Andrei Șaguna în 1834 („''Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn vreau să-i trezesc... ''”) a început să prindă viață. La 27 august 1850 s-a înfiinţat la Sibiu ''Tipografia eparhială'', întemeiată din banii proprii ai lui Șaguna. Aici s-au tipărit abecedare, cărți și povestiri biblice, toate în limba română. La 1 ianuarie 1853 apare ''Telegraful Român'', singurul ziar din România cu apariție neîntreruptă până astăzi. Începând cu anul 1855, Andrei Șaguna reorganizează învățământul teologic din Sibiu sub forma unui ''Institut de teologie și pedagogie'' (cunoscut în epocă şi ca „''Seminarul Andreian''”).
Activitatea politică a lui Andrei Şaguna a continuat şi după revoluţia de la 1848. Astfel, în 1860 el a devenit membru în Senatul imperial din Viena, iar între 1863-1865 a fost deputat în Dieta Transilvaniei, copreşedinte al Conferinţei naţionale-politice a românilor de la Sibiu (1861) şi al Congresului naţional al românilor de la Alba lulia (1863). După crearea statului dualist austro-ungar (1867), Andrei Şaguna a fost mentorul „''activismului''” în viaţa politică a românilor transilvăneni. Îndrumător şi sprijinitor al preoţimii şi al credincioşilor, ctitor al bisericii din Guşteriţa, de lângă Sibiuş, el a fost şi membru de onoare al Acacademiei Române (din 1871) şi preşedinte de onoare al Societăţii „Transilvania” din Bucureşti.<ref name="Păcurariu"/>
Ca [[ierarh]], Andrei Şaguna a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei prin numeroase memorii înaintate Curţii din Viena, patriarhului ortodox sârb şi Congresului naţional-bisericesc sârb din Carloviţ, prin sinoadele eparhiale formate din clerici şi mireni - convocate la Sibiu în 1850, 1860 şi 1864. După reînfiinţarea Mitropoliei Transilvaniei (1864), cu două eparhii sufragane la Arad şi Caransebeş, el a convocat un Congres naţional bisericesc al românilor ortodocşi din întreaga Mitropolie, la Sibiu (septembrie - octombrie 1868), care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania (statut aprobat de autoritatea de stat la 28 mai 1869), după care s-a condus Biserica transilvăneană până în 1925. Principiile fundamentale ale acestui statut - autonomia faţă de stat, sinodalitatea şi participarea laicilor (2/3) alături de cler (1/3) la conducerea treburilor bisericeşti - au stat la baza Statutului de organizare a întregii Biserici Ortodoxe Române din 1925, precum şi a celui din 1948.<ref name="Păcurariu"/>
==Scrieri==
==Note==
<references/>
==Legături externe==
