Modificări

'''Iertarea''' este una dintre [[virtuţi]]le creştine fundamentale. Ea este una din caracteristicile definitorii ale lui [[Dumnezeu]], care este iertător, dar şi drept, potrivit unei măsuri şi a unei pedagogii care întrec puterea de înţelegere omenească. În Legea Veche existau anumite [[păcat]]e pentru care erau rânduite jertfe de ispăşire a păcatelor, care aduceau iertarea acestora. De asemenea, o dată la şapte ani era instituit anul iertării în care cei care împrumutaseră bani erau obligaţi să-şi ierte datornicii; oamenii erau în acelaşi timp chemaţi să nu refuze vreun împrumut în preajma acestui an şi să nu-l dea cu părere de rău, ci să-i ajute pe cei lipsiţi pentru a diminua sărăcia din ţară. Tot în acea zi se citea şi Legea în auzul poporului. Botezul lui [[Ioan Botezătorul|Ioan]] era botezul [[pocăinţă|pocăinţei]] spre iertarea păcatelor. [[Iisus]] a venit pe pământ având, în calitea sa de Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele, pe care şi-o exercită în câteva cazuri, scandalizând pe mulţi care nu ajunseseră să recunoscă în el dumnezeirea adevărată. Iisus, care-i învaţă pe [[apostol]]i [[Tatăl nostru - Rugăciunea domnească|rugăciunea Tatăl nostru]], arată că atunci când ne [[rugăciunea|rugăm]], noi trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne ierte greşalele noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri şi, mai mult, ne spune că dacă nu vom ierta acestora, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă greşelile. Mântuitorul ne învaţă ce trebuie să facem când cineva greşeşte faţă de noi. Iisus a transmis puterea de a ierta păcatele apostolilor care au transmis-o la rândul lor [[preot|preoţilor]]. Iertarea păcatelor se obţine astăzi prin [[mărturisirea|spovedanie]] şi [[euharistie|împărtăşanie]] în cadrul [[Biserică|Bisericii]]. Există şi o iertare care este un păcat şi anume iertarea infractorilor de către judecători, care este o scârbă înaintea Domnului.