14.992 de modificări
Modificări
m
fără descrierea modificării
Împreună cu Sofronie, a fost sfătuitor în [[teologie]] și viață bisericească pe lângă patriarhul [[Ioan cel Milostiv]] al Alexandriei (610-619, mort în exil în Cipru la anul 620)<ref>cf. Leontie de Neapole, ''Viața Sf. Ioan cel Milostiv'' - ''apud'' Vincent Déroche.</ref>.
După căderea Ierusalimului sub perși, în 614, a plecat la Roma („marea cetate a Romanilor”), fără să se poată spune dacă direct sau trecând pe la [[Alexandria]], de unde ar fi putut pleca mai întâi în Cipru împreună cu patriarhul [[Ioan cel Milostiv]] în 619. La moartea patriarhului Ioan cel Milostiv, în anul 620, a scris împreună cu Sofronie o primă biografie a acestuia, din care nu se mai păstrează astăzi decât rezumate<ref>Cf. H. Delehaye, ''Analecta Bollandiana'' 45, 1927, p. 19-73.</ref>.
Ioan Moshu a murit după anul 620 (dar înainte de anul 634, când Sofronie i-a adus [[moaște]]le în [[Țara Sfântă]] pentru a le îngropa, după dorința lui, la Sinai). Cum însă Muntele Sinai era invadat de saracini (gr. ''agareni''), Sofronie l-a îngropat la mănăstirea Sf. Teodosie, mănăstirea de [[metanie]], unde [[mormânt]]ul lui există până astăzi<ref>V. Déroche, ''op.cit.'', consideră că acestea ar fi datele sigure din biografia lui Ioan Moshu, și alte precizări mai detaliate ar fi speculative în stadiul actual al cercetărilor (2006).</ref>.
==Nume și supranume==
Probabil încă din viață, Ioan Moshu a primit supranumele de „''ἐυκρατας''” (și nu de „''ὁ ἐγκρατής''”, cum greșit este considerat uneori). După V. Déroche, supranumele de ''Evcrata'' ar desemna probabil apartenența lui Ioan Moshu la o frație frăție monastică cu acest nume, care este atestată istoric la [[Constantinopol]], la sinodul din 536, dar și în Africa<ref>V. Déroche, ''op.cit.'', p. 10-11</ref>.
==Scrieri==
''Limonariul'' se încadrează într-un gen literar foarte popular în acea vreme, și anume cel al [[pateric]]elor (gr. ''paterika'' sau ''gerontikon'')<ref>. Pe lângă diferite colecții de apoftegme ale Părinților (pustiei), se mai scriseseră până la Ioan Moshu și alte lucrări de același gen: ''Historia monachorum'' (sfârșitul sec. al IV-lea, tradus și editat de A.-J. Festugière, Bruxelles, 1961), ''Istoria lausiacă'' a lui [[Paladie]], la începutul secolului al V-lea (publicată și în limba română), ''Povestirile lui avva Daniel de la Schetis'' (sec. al VI-lea).</ref>. Spre deosebire de colecțiile de apoftegme ale [[Părinţii pustiei|Părinților pustiei]], care se reduc în general la sfaturi duhovnicești, ''Limonariul'' relatează fapte și povestiri de folos (fără să excludă apoftegmele clasice<ref>Cap. 52, 115, 144, 152, 168, 187, 209, 217 din ''Limonariu''.</ref>), culese din multele călătorii și [[pelerinaj]]e pe care Ioan Moshu le-a făcut, singur sau împreună cu Sofronie, pe la diferite mănăstiri din [[Țara Sfântă]], Egipt (și Africa de Nord în general) și Asia Mică, sau chiar povestiri din regiuni în care Ioan Moshu nu a ajuns niciodată, dar care i-au fost povestite ca atare de alții.
Compoziția ''Limonariului'' nu ţine ține seama de ordinea cronologică a faptelor relatate. Lucrarea este organizată după două principii: fie caută să adune cât mai multe istorii sau povestiri despre un personaj, un loc sau o mănăstire, fie pune la un loc povestiri care se înrudesc tematic<ref>V. Déroche, ''op.cit.'', p.16</ref>.
În general, Ioan Moshu povestește istorii contemporane lui, la care a fost martor ocular sau care i-au fost povestite de martori de încredere. Uneori însă el povestește istorii care provin din surse mai îndepărtate. Cum el scrie ''Limonariul'' la mulți ani după ce a cules aceste povestiri, ele trebuie considerate ca „memorii idealizate pentru a deveni exemplare și de folos”<ref>V. Déroche, ''op.cit.'', p.17</ref>, și valoarea lor istorică trebuie întotdeauna verificată cu alte surse. Totuși, la o lectură istorică, sociologică și etnografică, ''Limonariul'' aduce multe informații și dezvăluie multe aspecte ale lumii monastice de atunci: acesta surprinde mentalitățile, viziunile și conceptele [[Teologie|teologice]] vehiculate în acea epocă în [[Biserică]] (cum ar fi de exemplu raportarea la [[Sfânta Împărtășanie]] sau relațiile între ortodocși și heterodocși sau [[eretic]]i etc.).
