2.326 de modificări
Modificări
m
{{incomplet}}{{OrtodoxiaînRomânia}}
==Surse==
*[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
Adăugare sursă
Deși relațiile dintre '''țările române și Bisericile grecești''' încep propriu-zis în Evul Mediu, ele sunt construite pe o fundație antică ce datează de la începuturile creștinismului. Aceste relații sunt în general de bună-cooperare, dar au existat și perioade tensionate, în special în perioadele în care [[mitropolie|mitropoliile]] române își dezvoltau autonomia eclezială.
:''Orânduitor al întregii vieți ortodoxe, supraveghetor al ei de fiecare clipă, răsplătitor darnic, dar și pedepsitor fără cruțare, făcător și răsturnător de patriarhi, găzduitor al fruntașilor Bisercii răsăritene, convocator de sinoade și îndreptător al credinței prin hotărârile acestor adunări ținute în umbra lui, Vasile Vodă merită un loc mare în istoria întregii lumi ortodoxe''<ref>Nicolae Iorga, ''Vasile Lupu ca următor al împăraților de răsărit'', 1913. p. 207</ref>.
==== Atanasie Patellaros Patelarie ===={{Main|Atanasie Patelarie}}
Dintre ceilalți patriarhi de Constantinopol care au călătorit prin țările române poate fi consemnat [[Atanasie PatellarosPatelarie]], fost mitropolit al Tesalonicului, iar în 1634 - pentru abia 40 de zile - patriarh ecumenic. A stat ani în șir la mănăstirea lui Păun Vameșul de lângă Iași, sihăstrit la [[Mănăstirea_Xiropotamu_(Muntele_Athos)|Xiropotam]] în Sfântul Munte.
În 1652, Vasile Lupu a reușit să-l pună pe Atanasie din nou în scaunul patriarhal, dar nu s-a putut menține decât 15 zile. A plecat din nou în Moldova, trăind în mănăstirea Sf. Nicolae din Galați, iar de aici în Rusia, unde a primit daruri bogate din partea țarului. La reîntoarcere a murit într-o mănăstire din Ucraina (1654).
== Secolul XIX ==
=== Introducere ===
În acest secol, legăturile cu celelalte Biserici Ortodoxe surori au fost mai puțin însemnate decât în secolele precedente. Mai mult chiar, raporturile cu Bisericile de limbă greacă s-au înrăutățit, în urma [[Secularizarea averilor mănăstirești|secularizării averilor mănăstirești]] din 1863 și în urma încercărilor repetate ale Bisericii din noul stat România de a-și [[Recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române|câștiga autocefalia]]. Același lucru se poate spune și în privința raporturilor Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica sârbă, care s-au agravat în urma acțiunilor revendicative ale Bisericii românești de a ieși de sub jurisdicția celei sârbe. Se remarcă faptul că s-au adâncit — pe diferite căi — legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă.
Cele patru patriarhii apostolice — Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim, — precum și așezămintele mănăstirești de la Athos, Meteore, Ianina, Sinai și din alte părți ale Greciei și Orientului Apropiat, au continuat să beneficieze de veniturile mănăstirilor care le erau închinate în Țara Românească și Moldova, până la secularizarea averilor acestora, în 1863.
=== Prima jumătate a secolului ===
Mitropoliții români care au păstorit după 1821 au păstrat legăturile canonice obișnuite cu Patriarhia ecumenică. De pildă, [[Grigorie Dascălul]] a avut un schimb de scrisori cu patriarhul ecumenic Agatanghel (1828—1830), în perioada tipăririi [[Tetraevanghel]]ului bulgar de la București.
Urmașul lui Grigorie Dascălul, Neofit, a trimis diverse ajutoare Patriarhiei pentru susținerea unor biserici și școli grecești (de pildă pentru biserica Sf. Treime din insula Halchi și seminarul de acolo).
=== Reformele lui Cuza ===
{{Main|reformele lui Alexandru Ioan Cuza}}
În a doua jumătate a secolului, s-au înfăptuit cunoscutele [[reformele lui Alexandru Ioan Cuza|reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza]] — [[Reformele_lui_Alexandru_Ioan_Cuza#Secularizarea_averilor_mănăstirești|Legea pentru secularizarea averilor mănăstirești]] (1863), [[Reformele_lui_Alexandru_Ioan_Cuza#II._Unificarea_bisericească|Decretul organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale]] (1864) și [[Reformele_lui_Alexandru_Ioan_Cuza#III._Numirea_episcopilor|Legea pentru numirea de mitropoliți și episcopi eparhioți]] (1865), — care au dus la agravarea raporturilor cu Patriarhia ecumenică. Tot din timpul lui Cuza s-au făcut primele încercări pentru [[Recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române|dobândirea autocefaliei]].
=== Recunoașterea autocefaliei ===
{{Main|Recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române}}
După îndelungate tratative, patriarhul ecumenic Ioachim IV (1884—1886) și sinodul său și-au dat consimțământul, prin cunoscutul Tomos de autocefalie, din [[25 aprilie]] 1885. De acum înainte, s-au păstrat legăturile canonice cu Patriarhia ecumenică și cu celelalte Biserici Ortodoxe de limbă greacă prin schimburi de scrisori irenice între [[întâistătător]]ii acestora și mitropoliții români.
=== Români la Atena ===
În tot cursul secolului al XIX-lea, întâlnim tineri români la studii teologice în Atena. În 1844, [[Neofit al II-lea|mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei]] a trimis cu cheltuiala Mitropoliei patru tineri (ieromonahul Dositei, ierodiaconul Dionisie Măldărescu, Ioan Niculescu și Lazăr Drugeanu) ca să studieze în seminarul numit „Rizarion” din Atena, deschis în același an. Tot pe atunci, studia în gimnaziul din Atena și tânărul Ilie Benescu. După terminarea seminarului, cei doi călugări s-au întors în țară, iar ceilalți trei au continuat studiile teologice și filozofice. Ei au avut un nou coleg român, pe Dumitru Racoviță. După reîntoarcerea în țară, unii dintre ei au ajuns profesori de seminar.
În 1856, arhiereul Filaret Scriban, rectorul [[Începutul_învățământului_teologic_românesc#Seminaria_Veniamina|Seminarului de la Socola]], a trimis și câțiva tineri moldoveni la Atena: ierodiaconul Climent Nicolau, monahul Filaret Dimitriu și Gheorghe Erbiceanu, iar alți doi au fost trimiși la Halchi: ierodiaconul Damaschin Matiescu și monahul Ghenadie Enăceanu.
După ei, au beneficiat de burse la Atena și alți tineri români, care au avut apoi rosturi însemnate în viața noastră bisericească: Constantin Erbiceanu și Dragomir Demetrescu, viitori profesori de teologie, Partenie Clinceni, Gherasim Saffirin, Teodosie Atanasiu, viitori ierarhi și alții.
=== Gheorghe Zottu în București ===
Un teolog grec, dr. Gheorghe Zottu (1842—1885), originar din Epir, cu studii în Grecia, Germania și Franța, a fost mult timp profesor la cele două Seminarii teologice din București, la Colegiul Sf. Sava și la Facultatea de Teologie, director al cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei și redactor al revistei „Ortodoxul”.
== Note ==
<references />
==Surse==
*[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.
== A se vedea și ==
* [[Țările române și Muntele Athos]]
* [[Țările române și Bisericile slave]]
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
