Modificări

|}}[[Sfânt]]ul [[Cuvios]] '''Gheorghe de la Cernica''' (n. 1730 - d. [[3 decembrie]] 1806) a fost un [[monah]] român originar din Transilvania, [[stareț]] al mai multor [[mănăstire|mănăstiri]] din Moldova și, mai târziu, din Țara Românească ([[Mănăstirea Cernica|Cernica]] și [[Mănăstirea Căldărușani|Căldărușani]]), unde a dezvoltat [[cernicanism|mișcarea cernicană]]. Biserica Ortodoxă îl [[Praznic|prăznuiește]] la [[3 decembrie]].

Împreună cu starețul Paisie și cu alți 64 de ucenici ai acestuia, cuviosul Gheorghe pleacă în Moldova, stabilindu-se mai întâi la Mănăstirea Dragomirna (1763-1775), apoi la [[Mănăstirea Secu]] și în sfârșit la [[Mănăstirea Neamț ]] (1775). Tulburat de desele mutări, vrea să se întoarcă la Sfântul Munte, însă, trecând, în drumul său, prin București, se întâlnește cu un prieten al său, ieromonahul Macarie, care ține să-l prezinte mitropolitului Țării Românești, [[Grigorie II al Ungrovlahieide la Colțea|Grigorie al II-leaal Ungro-Vlahiei]]. Acesta, dorindu-și să reîntemeieze viața monahală de obște în eparhia sa, după modelul atonit, îi cere stăruitor cuviosului Gheorghe să rămână în Țara Românească, pentru a ajuta la reorganizarea vieții mănăstirești.

Ascultând de sfaturile ieromonahului Macarie, prietenul său, cuviosul Paisie Gheorghe primește, pe [[1 septembrie]] 1781, însărcinarea pe care dorea să i-o dea mitropolitul, însă își alege ca loc schitul Cernica, care pe atunci era părăsit de vreo 30 de ani și se afla în paragină. Ajutat de doi ucenici, Atanasie și Gherasim, cuviosul Gheorghe curăță schitul de bălării și sălbăticiuni, iar în curând obștea s-a mărit cu mai mulți monahi doritori de nevoință și doritori să se pună sub ascultarea unui adevărat părinte duhovnicesc, cum era cuviosul. În anul 1785 Cernica este oficial redeschisă ca mănăstire, în jurul cuviosului Gheorghe adunându-se până atunci peste cincizeci de ucenici, credincioșii începând și ei să vină în număr tot mai mare la slujbele mănăstirești de acolo, căutând povața starețului Gheorghe. Pentru că pe atunci clădirile existente nu erau de ajuns pentru a-i adăposti pe toți monahii și pelerinii, cuviosul hotărăște zidirea unui nou rând de chilii pentru monahi și a unui arhondaric (casă de oaspeți).

I s-a încredințat în anul 1788 și cârmuirea [[mănăstirea Mănăstirea Curtea de Argeș|mănăstirii Mănăstirii de la Curtea de Argeș]], apoi, din 1794, și cea a mănăstirii [[Mănăstirea Căldărușani|Mănăstirii Căldărușani]], pe care le-a repus în rânduială. În apropiere de Căldărușani, la Cocioc, cuviosul a zidit o biserică și niște chilii și a pus să se planteze pomi, lăsând locul ca pe un loc de retragere și liniște pentru monahii mai nevoitori. S-a îngrijit de mănăstirile Cernica și Căldărușani până la moartea sa în anul 1806.

Cuviosul stareț a trecut la Domnul în ziua de [[3 decembrie]] 1806. Sfintele sale [[moaște]] se află până astăzi la mănăstirea [[Mănăstirea Cernica]].

== Moștenirea lui Gheorghe ===== Înnoirea vieții monahale ==={{Main|Cernicanism}}Încă din 1785, starețul Gheorghe își întocmise o „diată”, care reprezenta o frumoasă icoană a vieții duhovnicești trăite de călugării români la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Cuprindea învățături din [[Sfânta Scriptură]], din [[Sfinții Părinți]] și din [[Cărți de cult|cărțile de slujbă]]. Fiind mult prețuită, a circulat în numeroase copii în manuscris. Mulți dintre călugării cu viață aleasă din mănăstirile cârmuite de Paisie și de starețul Gheorghe [[Lista_mănăstirilor_ortodoxe_din_România_(cronologie)#Uniația_în_Transilvania|erau originari din Transilvania]], ei depășind uneori cu numărul pe moldoveni și pe munteni. În felul acesta, mișcarea de înnoire monahală a contribuit și la întărirea conștiinței unității de neam în [[Lista_mănăstirilor_ortodoxe_din_România_(cronologie)|mănăstirile românești]] cu [[Chinovie|viață de obște]]. === Ucenici ===Între cei mai de seamă colaboratori și [[ucenic]]i ai starețului Gheorghe trebuie pomenit [[ieromonah]]ul Macarie, unul din marii cărturari din secolul al XVIII-lea, care a stat cu Paisie la schitul Sfântul Ilie și la Dragomirna, traducător al multor cărți și lucrări din grecește în românește, rămase în manuscris (''Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul'', tipărite în 1775 la București, erau traduse tot de el), ieromonahul Dorotei, urmașul lui Gheorghe în stăreția mănăstirii Căldărușani, care a alcătuit o ''Povățuire'' către călugării de acolo, ieromonahul Protasie, care a scris o ''Povățuire'' în versuri către monahii de la Cernica, precum și viața starețului Gheorghe și alții. Dintre călugării cu viață îmbunătățită care au trăit la Cernica și Căldărușani, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, trebuie menționat starețul [[Calinic de la Cernica]] (1818-1850), mai târziu [[Arhiepiscopia Râmnicului|episcop de Râmnic]], trecut, în 1955, în rândul sfinților. La Căldărușani au trăit un timp [[ierodiacon]]ul Grigorie, ucenicul direct al lui Paisie, care în 1823 a fost ridicat în [[Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei]], ieromonahul Macarie, dascălul de [[cântare|cântări]] și alții. Dintre copiștii de manuscrise de la Cernica și Căldărușani pomenim pe Rafail, Acachie, Ciprian și mulți alții. Unii dintre ucenicii starețului Gheorghe au dus rânduielile sale în alte mănăstiri din Țara Românească: Chiriac Râmniceanul la Călui în Oltenia, schimonahul Arsenie, care a ctitorit mănăstirea Ghighiu, lângă Ploiești, câțiva ucenici ai lui Gheorghe așezati in schitul Robaia (Argeș) etc. Între ucenicii starețului Gheorghe se număra și un fost rabin, botezat și călugărit de el sub numele Neofit, care a scris apoi două catehisme și unele lucrări moralizatoare (în 1803, s-a tipărit la Iași cartea sa intitulată ''Înfruntarea iudeilor''). Trebuie remarcat și faptul că ucenicii starețului Gheorghe, mai cu seamă cei din prima jumătate a secolului al XIX-lea, au fost conduși în munca lor de [[Specificul spiritual românesc|spiritul românesc]], nu de cel grecesc, deși nu se încheiase epoca fanariotă și nici de cel slavon, promovat de ucenicii ucrainieni și ruși ai lui Paisie. ==Proslăvirea===[[Sfântul Sinod]] al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât [[proslăvireProslăvire|trecerea]] Cuviosului Gheorghe de la Cernica în rândul sfinților în ședința sa din 20-21 octombrie 2005, stabilind ca dată de prăznuire ziua trecerii sale la Domnul, [[3 decembrie]].

==SursaSurse==