2.272 de modificări
Modificări
m
→Gheorghe Tattărescu: Adăugare legătură
{{OrtodoxiaînRomânia}}
'''Pictura bisericească românească''' s-a dezvoltat pe pământurile românești prin artişti artiști autohtoni ce au știut să îmbine capacitatea lor creatoare, bazată și pe străvechea tradiţie locală, cu experiența artistică a popoarelor învecinate (bizantină și sud-slavă), ajungând la o creație nouă, cu trăsături proprii, la o artă autentic românească.
== Secolul XIV ==
=== A doua jumătate a secolului ===
Așa cum a fost menționat mai sus, în a doua jumătate a secolului, în locul vechilor zugrăveli în frescă, s-a introdus o pictură nouă, inspirată de Renașterea italiană, reprezentată la români prin Gheorghe Tattarescu, Nicolae Grigorescu și alții. Numărul zugravilor proveniți din rândul clerului și al credincioșilor începe să scadă, pe de o parte, datorită concurenței „pictorilor academici” și „gustului nou”, apusean, care-și face tot mai mult loc în rândurile burgheziei românești, iar pe de altă parte, datorită scăderii numărului de călugări (după [[Reformele lui Alexandru Ioan Cuza|legile lui Cuza]]), din rândul cărora s-au recrutat, altădată, atîția atâția zugravi de biserici.
=== Nicole Nicolae Grigorescu ===
''Nicolae Grigorescu'' (1838—1907), a deprins de mic meșteșugul zugrăvirii de icoane de la Anton Chladek, un ceh cu studii de pictură în Apus, stabilit în București, începând să lucreze el însuși iconițe, pe ia 10—12 ani. Între 1854—1855, a lucrat un număr de icoane pentru mănăstirea Căldărușani, din care s-au păstrat prea puține, apoi pentru biserica din Băicoi (împărătești și prăznicare). În 1856 — ajutat de fratele său Gheorghe — a zugrăvit în frescă biserica nouă a mănăstirii Zamfira (restaurată în 1951 de Gh. Vînătoru; tâmpla a lucrat-o în ulei), iar prin 1860—1861, biserica din Puchenii Mari—Prahova, în ulei, superioară celei de la Zamfira. I se atribuie și pictarea bisericii din Mărginenii de Jos—Prahova.
=== Gheorghe Tattărescu ===
{{Main|Gheorghe Tattarescu}}
''Gheorghe Tattarescu'' (1820—1894) este elevul lui Nicolae Teodorescu, unchiul său dinspre mamă. A lucrat, sub îndrumarea acestuia, la biserica episcopală din Buzău, la biserica mânăstirii Rătești, [[iconostas]]ul bisericii din Onești Bacău ș.a. A făcut apoi studii de pictură la Roma, timp de șase ani (1845—1851), cu o bursă oferită de episcopul [[Chesarie al Buzăului]]. După reîntoarcerea în țară, a pictat aproximativ 60 de biserici, între care: Măgurele, lângă București, Cetățuia din Râmnic, catedrala episcopală din Rțmnic, biserica [[Mănăstirea Bistrița (Vâlcea)|mânăstirii Bistrița—Vâlcea]], bisericile Zlătari, Sf. Spiridon, Crețulescu, Olteni, Oțetari, Șelari, paraclisul vechi de la [[Mănăstirea Antim|Antim]], Enei, Colțea, Albă, Sf. Ilie—Rahova, Negustori, Sapienției, capela azilului Elena Doamna, toate în București, Brânceni—Teleorman Băleni-Români Dâmbovița, Târgșor—Prahova, paraclisul mânăstirii din Câmpulung, biserica nouă a mânăstirii Ghighiu de lângă Ploiești, Letca Nouă—Ilfov, Clejani—Ilfov, biserica mânăstirii Samurcășești (Ciorogârla), Sf. Vineri din Ploiești, Banu din Buzău, catedrala episcopală din [[Huși]], câteva capele de cimitir în București etc. În 1884, prietenul său din tinerețe, mitropolitul [[Iosif Naniescu]] al Moldovei, i-a încredințat pictarea catedralei mitropolitane din Iași, pe care a isprăvit-o în 1886. Este o realizare excepțională, în stilul Renașterii italiene (pentru documentare, făcuse și două călătorii în Rusia). Se găsesc aici peste 250 de scene și icoane, în afară de numeroase motive ornamentale și figuri de îngeri.
