2.287 de modificări
Modificări
m
Ortografie
{{OrtodoxiaînRomânia}}
'''Pictura bisericească românească''' s-a dezvoltat pe pământurile românești prin artişti artiști autohtoni ce au știut să îmbine capacitatea lor creatoare, bazată și pe străvechea tradiţie locală, cu experiența artistică a popoarelor învecinate (bizantină și sud-slavă), ajungând la o creație nouă, cu trăsături proprii, la o artă autentic românească.
== Secolul XIV ==
=== A doua jumătate a secolului ===
Așa cum a fost menționat mai sus, în a doua jumătate a secolului, în locul vechilor zugrăveli în frescă, s-a introdus o pictură nouă, inspirată de Renașterea italiană, reprezentată la români prin Gheorghe Tattarescu, Nicolae Grigorescu și alții. Numărul zugravilor proveniți din rândul clerului și al credincioșilor începe să scadă, pe de o parte, datorită concurenței „pictorilor academici” și „gustului nou”, apusean, care-și face tot mai mult loc în rândurile burgheziei românești, iar pe de altă parte, datorită scăderii numărului de călugări (după [[Reformele lui Alexandru Ioan Cuza|legile lui Cuza]]), din rândul cărora s-au recrutat, altădată, atîția atâția zugravi de biserici.
=== Nicole Nicolae Grigorescu ===
''Nicolae Grigorescu'' (1838—1907), a deprins de mic meșteșugul zugrăvirii de icoane de la Anton Chladek, un ceh cu studii de pictură în Apus, stabilit în București, începând să lucreze el însuși iconițe, pe ia 10—12 ani. Între 1854—1855, a lucrat un număr de icoane pentru mănăstirea Căldărușani, din care s-au păstrat prea puține, apoi pentru biserica din Băicoi (împărătești și prăznicare). În 1856 — ajutat de fratele său Gheorghe — a zugrăvit în frescă biserica nouă a mănăstirii Zamfira (restaurată în 1951 de Gh. Vînătoru; tâmpla a lucrat-o în ulei), iar prin 1860—1861, biserica din Puchenii Mari—Prahova, în ulei, superioară celei de la Zamfira. I se atribuie și pictarea bisericii din Mărginenii de Jos—Prahova.
