Modificări

Prima carte este formată din 59 de catrene ce deschid epopeea, situând vorbitorul, numit „Spiritul Uman”, în universul antic. Este observat un vorbitor plin de patos, neșlefuit, și idealist: „Natura „''Natura mi-a fost leagăn, pământul căpătâi, / Și m-a purtat pe brațe Diotima la sân”sân''”. Astfel, Spiritul Uman este încă trupesc, somatic.

Prima poezie are 19 catrene în care se pornește o schimbare de direcție a epopeei când un bătrân „cu „''cu rațiunea clară” '' îl critică pe visător spunând că „Percepția„''Percepția, obiectul să-l ai distinct și clar / Percepția, băiete, și claritatea deci! / Sub ele nici iluzii nici stáfii nu se-ascund”ascund''”.

Sufletul Uman este trezit de un reprezentant al nebuniei pentru un ideal, un Don Quijote plin de viață ce-i spune „Tu „''Tu ești un vârf de lance și-n Duhul Rău pătrunzi”pătrunzi''”. Deși animat de această fantezie, apare Giovanni Papini, un italian convertit de la anti-clericalism la romano-catolicism, care mărturisește astfel despre Sancho Panza și Don Quijote: „Nici „''Nici promiscuitatea cu Sancho n-o accept, / Nici pe stăpân nu-l sufăr, cu casca lui în nori!''” Papini continuă să-i critice pe Jonathan Swift, Johann Wolfgang von Goethe, William Shakespeare, Homer, și pe filosofii antici („Ți„''Ți-arăt filosofia în bâlciul vanității”) acuzând Spiritul Uman de confuzie („Dar tu nu știi ce cauți, nici unde mergi năuc”năuc''”).

Aici sunt doar 4 catrene în care Don Quijote se întâlnește cu civilizația modernă germană, un „monstru „''monstru de oțel” oțel''” care-i distruge fantezia și se pregătește să-și dea sufletul înfrânt.

Aici sunt 5 catrene descriptive în care societatea modernă este portretizată ca o aducere la viața a unei opere de a lui Richard Wagner unde zeii păgâni „călcând „''călcând pe tobe, tună” tună''” și „cu„''cu-n deget mișcă Wagner robotul muzical”muzical''”.

De data această, Spritul Uman îl înfruntă direct: „Tu „''Tu gemi spre puritate, cu mintea ta păgână, / Dar iată că din resturi Satana-și face ștreang”ștreang''”, astfel acuzând consecințele raționalismului vestic și dialecticii lui Hegel.

Mai mult, Sufletul Uman acuză filosoful: „Lumina „''Lumina ta căzută eu s-o ridic din morți, / Cu sângele și carnea plătind păcatul tău”tău''”, aducând aminte de temnița comunistă în care Constantin Oprișan scria aceste versuri sub o ideologie născută din raționalism. La finalul acestor catrene în care Spiritul Uman a înviat și își preia autonomia, Constantin Oprișan se destăinuie întru totul, explicând pesemne decizia sa de a părăsi Germania lui Hegel și Heidegger pentru a veni în România și a înfrunta comunismul în cele mai înfiorătoare condiții imaginabile. De asemenea, tot în aceste versuri, Constantin dezvăluie că știa că îl așteaptă moartea în închisoare, dar o întâmpină ca o înfruntare a tot ce au spus filosofii în contrast cu tot ce a trăit el.

''Ci toată o oi voi prinde în trupu-mi tremurând,''

A treia carte are numai 6 catrene și dezvăluie momentul trecerii sufletului la Dumnezeu când „spiritul leșin㔄''spiritul leșină''”.

Pentru prima dată în mulți ani, Constantin Oprișan se vede „descătușat” „''descătușat''” și „piciorul „''piciorul pășește către El”El''”. Însă nu-L poate vedea pe Dumnezeu din cauza păcatelor săvârșite care îl ascunde pe Dumnezeu în întuneric. Astfel, Sufletul Uman rostește: „Și „''Și cad, plângându-mi vina, pe brațele luminii...''”. Smerindu-se sufletul, Tatăl îi spune „Ci „''Ci poartă-ți suferința, prin ea te-ai mântuit”mântuit''”.

Aceste conflicte iscă îndoială în sufletul său („Ființa „''Ființa ta decurge din propria-ndoială / Pe dânsa sprijini totul, obiect și lume.''”)