Modificări

Porunca întâi este aceasta: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos dinpământul Egiptului şi și din casa robiei.Să nu ai alţi alți dumnezei afară de Mine!” (IeşIeș. 20, 2-3). ===Ce învaţă învață această poruncă?===Această poruncă învaţă învață că [[Dumnezeu]]l cel din ceruri este adevăratul şi și singurulDumnezeu, Căruia se cuvine slujirea şi și slava dumnezeiască, şi opreşte și oprește închinarea la alţialți dumnezei născociţi născociți de mintea întunecată de [[păcat]]. Creştinul Creștinul trebuie, deci, să creadă, să [[nădejde|nădăjduiască]] şi și să-L [[iubirea|iubească]] numai pe Dumnezeu şi și să nu se lepede de El, oricâte [[suferinţăsuferința|suferinţesuferințe]] s-ar abate asupra lui. Porunca aceasta cere creştinului creștinului să-şi și împodobească viaţa viața cu cele trei [[virtute|virtuţivirtuți]] teologice: [[credinţacredința]], [[nădejdea]] şi și [[iubirea|dragostea]], singurele în stare să-l păstreze în legătură strânsă şi și continuă cu Dumnezeu. === Se opreşte oprește oare prin porunca întâi cinstirea îngerilor şi și a sfinţilorsfinților?===Nu, căci cinstirea dată lor este alta decât aceea care se dălui Dumnezeu. [[Înger]]ilor şi și [[sfinţisfinți]]lor se roagă creştinul creștinul numai pentru ca aceştia aceștia să mijlocească pentru el către Dumnezeu, prin [[rugăciune|rugăciunile]] lor. ===Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama===Domnul Dumnezeul tău Unul Domn este (Dt 6, 4), cunoscut în Tatăl si în Fiul si în Duhul Sfânt: în Tatăl-nenăscut, în Fiul-născut, fără de început, fără de timp si fără patimă, Cuvântul cel întrupat, Care prin însuși trupul Lui a uns ceea ce a luat de la noi, de unde și numele de Hristos — adică Cel Uns; și în Duhul Sfânt — Același Care de la Tatăl purcede, nu prin naștere, ci prin purcedere. Numai și numai Acest Dumnezeu este adevărat — Cel în Treimea [[Ipostas|ipostasurilor]], Unul Domn fiind și neîmpărțit: prin ființă, voință, slavă, putere și lucrare și prin toate cele prin care cunoaștem dumnezeirea. Pe Acesta singur îl vei iubi și Acestuia Unuia I te vei închina din tot cugetul tău, din toată inima ta și cu toată puterea ta, și vor fi cuvintele Lui și așezămintele Lui întru inima ta, pentru ca să le faci pe ele. Să cugeți și să vorbești despre ele când stai sau când mergi, dormind sau treaz fiind [Dt 6, 5-7]. Și îți vei aminti pururea de Domnul Dumnezeul tău [Dt 8, 18] și de El singur te vei teme [Dt 6, 13] și nu îl vei uita pe El, nici poruncile Lui; în acest chip, îți va da ție putere ca să faci voia Lui. Căci nimic altceva nu cere de la tine decât să te temi de El și să-L iubești și să mergi în toate căile Lui [Dt 10, 12]. Aceasta este slava ta [Dt 10, 21] și Acesta este Dumnezeul tău. Să nu cinstești întru nimic nepătimirea îngerilor celor mai presus de lume, nici invizibilitatea lor, necorporalitatea lor, nici neputința căderii lor dintru acestea, nici înțelepciunea — dacă ea este spre rătăcire —, nici adâncimea cugetului și toată măiestria, nici orice altceva dintre cele a căror cinstire este cuvenită numai și numai lui Dumnezeu. Să nu-ți fie luarea-aminte la măreția cerurilor și la felurimea mișcărilor acestuia, la strălucirea soarelui sau limpezimea lunii, la sclipirea celorlalte stele, nici la buna întocmire a văzduhului, la bogăția mării și a pământului sau la vreun oarecare lucru dintre acestea, toate câte sunt făptura mâinilor lui Dumnezeu. Căci acestea toate sunt numai supuse lui Dumnezeu, toate sunt zidirea mâinilor Lui și a Cuvântului Lui, de vreme ce sunt aduse la ființă din neființă prin Cuvântul Cel fără de început, căci El Însuși a zis și s-au făcut, El Însuși a poruncit și s-au zidit [Ps 32, 9]. Pe Acesta deci singur Stăpân și Ziditor a toată făptura să-L cinstești ca Dumnezeu, de El să te lipești cu dragoste și către El să te întorci ziua și noaptea de la căderile în păcate, cele de voie și cele fără de voie. Căci El Însuși este împreună-pătimitor, milostiv, mărinimos și mult milosârd [Ps 102, 8] și pururea făcător de bine, făgăduitorul și dăruitorul împărăției cerești și fără de sfârșit, viață fără de durere, viață fără de moarte și lumină spre bucurie nespusă celor evlavioși și celor ce se închină Lui și Îl iubesc și-I păzesc toate așezămintele Lui. Dar este și Dumnezeu osârduitor [Iș 20, 5] și drept judecător, pedepsitor înfricoșat, răsplătind celor ce nu se tem de El și celor ce nu cred în El și care stau împotriva poruncilor Sale, veșnică muncă, foc nestins, durere neîntreruptă, tulburare nedepărtată; veșmântul întunericului, locaș întunecat fără de lumină, sălaș înnegurat și apăsat, cea vrednică de milă scrâșnire a dinților [Mt 8, 12], viermele cel neadormit care-și varsă veninul [Mc 9, 48] și toate cele care s-au pregătit de la început răutății celei căzute și, împreună cu aceasta, a tuturor celor care s-au lăsat amăgiți de ea și celor care i-au urmat ei [Mt 25, 41], lepădând în faptă, în cuvânt și în cuget pe Însuși Făcătorul lor. <ref>Traducerea a fost realizată de Laura Enache după PG 150, 1089-1101 și publicată în revista Teologie și Viață, nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2003, pp. 263-269. Textul a fost completat cu referințele scripturistice după ediția italiană a lui Ettore Perrella, Gregorio Palamas, Che cos'e l'ortodossia - capitoli, scritti ascetici, lettere, omelie, Bompiani, 2006, pp. 344-361</ref> 

Porunca a doua este aceasta: „Să nu-ţi ți faci chip cioplit şi și nici asemănare a vreunui lucrudin câte sunt în cer, sus, şi și din câte sunt pe pământ, jos, şi și din câte sunt în apele de subpământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti slujești lor” (IeşIeș. 20, 4-5). ===Ce învaţă învață porunca aceasta?===Porunca a doua învaţă învață că omul nu trebuie să se închine la [[idolatrieînchinarea la dumnezei străini|idoli]], adică la lucruri făcutede mâini omeneşti omenești sau la alte făpturi ale lui Dumnezeu, pe care să le socotească înzestrate cu puteri dumnezeieştidumnezeiești. Se opreşte oprește adică idololatria, atât de răspândită pe vremea cândDumnezeu a dat poporului evreu cele 10 porunci, dar care este prezenta şi și astăzi sub diverse forme (astrologia-idolatrizarea planetelor, feng shui-idolatrizarea a diverse obiecte, idolatrizarea cântareţilorcântăreților, actorilor, sportivilor celebri, etc) ===Dar ce înţeles înțeles poate să aibă această poruncă la creştinicreștini?===Cuvântul „idol” a primit în creştinism şi creștinism și un alt înţelesînțeles. De pildă, [[iubirea de arginţiarginți]], este numită de Sfântul Apostol [[apostolul Pavel|Pavel]] „închinare la idoli”(<ref>Col. 3, 5)</ref>; tot asemenea [[lăcomia|lăcomia]] la mâncări şi și băuturi, căci dumnezeul lacomului este pântecele (Filip.<ref>Flp. 3,19). </ref> Deci, banii, mâncarea, hainele şi și alte lucruri care 1l-ar face pe credincios [[libertate|rob]] al lor, pot fi considerate pe bună dreptate ca idolii lui.  ===Nu cumva prin cinstirea icoanelor creştinii creștinii calcă în vreun chip porunca aceasta?===Nu, deoarece creştinii creștinii nu se închină materialului din care sunt făcute [[icoană|icoanele]], nici zugrăvelilor de pe lemn, ci persoanelor al căror chip este zugrăvit pe icoane. Porunca aceasta nu opreşte oprește cinstirea sfintelor icoane, care sunt reprezentări ale unor fiinţe ființe reale (Dumnezeu, [[sfinţisfinți]]i) şi și despre care cel de al VII-lea [[Sinod]] Ecumenic a hotărât: «Este permis şi și chiar bineplăcut înaintea lui Dumnezeu a face icoane. Acestor icoane sfinte nu li se dă însă adorarea (închinarea) care se cuvine numai lui Dumnezeu, ci venerarea sau cinstirea care se aduce persoanei înfăţişate înfățișate pe icoană, iar nu materiei icoanei sau chipului de pe ea». ===Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama===Nu vei face nici o asemănare a toate câte sunt în cer sus și toate câte sunt jos pe pământ și în apă ca să te închini lor și să le cinstești ca Dumnezeu [Iș 20, 4 ; Dt 5, 8]. Toate sunt zidirea lui Dumnezeu Unuia, Cel de la sfârșitul veacurilor Care a luat trup din pântece fecioresc, Care a fost văzut pe pământ, trăind printre oameni [Bar 3, 38] și pătimind pentru mântuirea lor, murind și înviind, care S-a înălțat la ceruri cu trupul și șade de-a dreapta măririi [Evr 1, 3] și cu al cărui trup iarăși va veni cu slavă să judece viii și morții [2 Tim 4, 1]. Așadar, Acestuia Care pentru noi, S-a înomenit îi vei face icoană pentru iubirea către Acela și îți vei aminti prin ea de El și prin ea (icoană) te vei închina Lui, ridicându-ți mintea ta la închinăciunea acelui Trup al Mântuitorului Care șade de-a dreapta Tatălui în ceruri. Asemenea și înfățișările sfinților le vei face și le vei cinsti nu ca dumnezei (căci aceasta nu este îngăduit), ci pentru evlavia și dragostea ta către aceia și pentru preamărirea lor, ridicându-ți prin mijlocirea icoanei mintea către aceia. Căci și Moise a făcut icoanele heruvimilor înlăuntrul Sfintei Sfintelor [Iș 25, 7], iar Sfânta Sfintelor însăși era un chip al celor mai presus de ceruri, iar locul sfânt în care ședea poporul, sfânta închipuire înfățișa întregul cosmos. Pe aceea a numit-o și Moise „sfântă”[2], proslăvind nu pe cele zidite ci, prin acelea, pe Dumnezeul cerului și al pământului, iar tu nu vei considera dumnezei icoanele Domnului Hristos și ale sfinților Lui, ci, prin acestea, te vei închina Celui după al Cărui chip și asemănare ne-a făcut pe noi mai întâi, iar mai pe urmă, a găsit de cuviință, în negrăita Lui iubire de oameni, să împrumute chipul si asemănarea noastră, deve­nind, potrivit acesteia, circumscris[3]. Dar nu numai dumnezeieștii Lui icoane te vei închina, ci și chipului crucii Lui, căci este semn foarte mare și biruința lui Hristos asupra diavolului și a cetei potrivnicilor, care fug și se înfricoșează privind chipul aceleia. Acest chip, al cărui prototip a fost prefigurat mai înainte, este preamărit mai presus de cuvânt în profeții, lucrând cele mai mari minuni. Iar la cea de-a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care S-a răstignit pe ea, când va veni să judece viii și morții, se va arăta mai întâi acest mare și înfricoșător semn cu putere și slavă multă [Mt 24, 30]. Să-L slăvim așadar pe acesta acum pentru ca să putem vorbi nestrâmtorați, atunci când îl vom privi în față și împreună cu el să fim preamăriți. Și te vei închina și la icoanele sfinților, ca unii ce împreună s-au răstignit cu Domnul având mereu în minte chipul Sfintei Cruci și, prin însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, să ajungi la minunea participării (părtășiei), împreună cu sfinții, la păti­mirea lui Hristos. La fel, la sfintele morminte ale acestora, precum și dacă a rămas ceva din oasele lor; căci harul lui Dumnezeu nu le-a părăsit pe ele, după cum nici trupul cel vrednic de toată cinstirea al Mântuitorului nostru Hristos nu a fost lipsit de dumnezeirea Lui la moartea Lui cea făcătoare de viață. Așadar, făcând acestea și preamărind pe aceștia care au preamărit la rândul lor pe Dumnezeu, îi aduci slavă însuși Domnului — ca unora care s-au arătat cu faptele desăvârșiți în dragostea lui Dumnezeu, pentru ca să fii preamărit împreună cu ei de Dumnezeu, după cum cântă David: „Prin mine, prietenii Tăi au fost cinstiți, Doamne!” [Ps. 138, 17].<ref>Grigorie Palama, ''op.cit.''</ref> 

[[Image:Decalogul., sec. al II-lea.jpg|thumb|300px|right| Decalogul, sec al II-lea]]Porunca a treia este: „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşertdeșert, că nu valăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert deșert numele Lui” (IeşIeș. 20, 7). ===Ce învaţă învață porunca aceasta?===Aceasta poruncă învaţă învață că este oprit a huli numele lui Dumnezeu, adică a-l rosti fărăcinstea cuvenită. Iată şi și temeiul acestui lucru: Numele oricărei fiinţe ființe sau lucru trezeşte trezește în noi ceva din acea fiinţa ființa sau lucru. Aşa Așa se înţelege înțelege că anumite cuvinte au în ele ceva frumos şi și atrăgător. De pildă cuvântul „mama” sau „tata” trezesc în inima celui care le rosteşte rostește o mare bucurie şi preţuireși prețuire. Cu atât mai frumos este pentru adevăratul creştin creștin numele Tatălui ceresc, Care i-a dat viaţa şi viața și binecuvântările cereşti şi cerești și Care este izvorul a toată sfinţenia şi sfințenia și dragostea. De aici înţelegem înțelegem că şi și numele lui Dumnezeu este sfânt, precum Dumnezeu însuşi însuși este sfânt. ===În ce chip se poate lua numele lui Dumnezeu în deşertdeșert?===Numele lui Dumnezeu se poate lua în deşert deșert prin:

:5) Nesocotirea făgăduinţelor făgăduințelor făcute în numele lui Dumnezeu;

:7) Călcarea jurământului cu ştiinţă şi voinţăștiință și voință;:8) Întrebuinţarea Întrebuințarea cu uşurinţă ușurință a jurământului, atunci când Dumnezeu este luat ca martor şișichezăşie chezășie pentru lucruri neînsemnate. ===Ce este făgăduinţa făgăduința sau votul?===Făgăduinţa Făgăduința sau votul este îndatorirea cu care creştinul creștinul se leagă de bună voie în faţa fața luiDumnezeu să facă o faptă de o deosebită vrednicie morală, drept recunoştinţă recunoștință pentrubinefacerile primite. Făgăduinţa Făgăduința nu poate cuprinde fapte la care omul este deja îndatorat prin porunci şi și nici fapte lipsite de preţ preț moral. Făgăduinţa Făgăduința se poate face de către orice credincios; ea este un mijloc pentru întărirea voinţei voinței în [[virtute|virtuţivirtuți]], pentru arătarea evlaviei adevărate şi și duce la desăvârşirea desăvârșirea morală.În [[Sfânta Scriptură]] găsim multe pilde de făgăduinţe făgăduințe făcute de bărbaţi evlavioşibărbați evlavioși. Astfel,[[Iacov]], deşteptândudeșteptându-se din visul său, făgăduieşte făgăduiește că piatra care i-a slujit drept căpătâi o va face altar de închinare lui Dumnezeu (<ref>Fac. 28, 20-22)</ref> ; iar Sfântul Apostol Pavel le-a tuns părul capului la patru bărbaţi bărbați pentru împlinirea unei făgăduinţe (făgăduințe.<ref>Fapte 21, 23-26).</ref>Făgăduinţa Făgăduința făcută trebuie împlinită, căci altfel înseamna înseamnă lipsă de credinţă şi credință și de ascultarepe care le datorăm lui Dumnezeu. „De vei da făgăduinţă făgăduință Domnului Dumnezeului tău, să nu întârzii a o împlini, căci Domnul Dumnezeul tău o va cere de la tine şi și păcat vei avea asupra ta” (<ref>Deut. 23, 21-22).</ref> De aceea, înainte de a face o făgăduinţăfăgăduință, creştinul creștinul să gândească bine dacă e bună şi și dacă opoate îndeplini, căci „Mai bine să nu făgăduieştifăgăduiești, decât să nu împlineşti împlinești ce ai făgăduit” (Eccl<ref>Ecl.5, 4)</ref> ===Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama===Nu lua numele Domnului Dumnezeului tău în deșert [Iș 20, 7; Dt 5, 11] din cauza celor pă­mântești, sau de frica oamenilor, sau de rușine, sau din pricina câștigului personal sau jurând strâmb. Căci jurământul strâmb este tăgăduirea lui Dumnezeu. Pentru această pricină, să nu te juri deloc, ci să fugi cu totul de orice jurământ, fiindcă prin jurământ vine călcarea lui și îndepărtarea de Dumnezeu și socotirea ta cu cei fără de lege. Prin urmare, adeverindu-te în toate cuvintele tale, vei depune cel mai îndreptățit jurământ. Iar de se va întâmpla oarecând să te lepezi pe tine însuți după ce ai jurat, ceea ce este unul din cele mai detestabile lucruri și dacă cele ce ai făgăduit sunt conforme cu poruncile lui Dumnezeu, atunci vei căuta a plini „jurământul” după lege. Altminteri, tu însuți îți vei cere osândă, fiindcă ai jurat deplin; atunci prin milosârdie, prin rugăciuni și plâns și prin reaua pătimire a trupului, să-L îmblânzești pe Hristos, Care a zis „să nu juri” [Mt 5, 34]. Iar dacă, dimpotrivă, ai jurat pentru ceva dintre cele care sunt contra poruncilor, ia seama ca nu cumva, prin împlinirea jurământului, să săvârșești vreo fărădelege și să fii socotit astfel dimpreună cu Irod, ucigașul proorocului înaintemergător [Mt 14, 7-12]. În acest caz, tu calcă acel jurământ al fărădelegii, făgăduind ție însuți să nu mai juri vreodată, rugându-te ca Dumnezeu să-ți fie iarăși milostiv și folosind sârguința cea cu multe lacrimi, pentru îndreptările pe care le-a făgăduit mai înainte. <ref>Grigorie Palama, ''op.cit.''</ref> 

Porunca a patra este aceasta: „Adu-ţi ți aminte de ziua odihnei, ca să o sfinteştisfințești. Lucreazăşaşe șase zile şiși-ţi ți fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea șaptea este odihna Domnului

sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine. Că în şase șase zile a făcut Domnul cerul şi și pământul, marea şi și toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea șaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi șaptea și a sfinţitsfințit-o” (IeşIeș. 20, 8-11). ===Ce învaţă învață porunca aceasta?===Această poruncă învaţă învață două lucruri, şi și anume: datoria muncii în timpul celor şase șase zileale săptămânii şi și datoria de a sărbători ziua a şapteașaptea, ca zi de odihnă, închinată Domnului. ===Este munca o datorie pentru creştincreștin?===[[Iisus]] a arătat munca drept lucru sfânt, când a zis: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi și Eu lucrez” (<ref>Ioan5,17) şi </ref> și a ridicat-o din nou la cinstea dată ei de Dumnezeu. După tradiţia creştinătradiția creștină, Mântuitorul însuşi însuși a lucrat până la vârsta de 30 de ani în atelierul de tâmplărie al bătrânului [[Dreptul Iosif|Iosif]] din Nazaret, iar pe [[ucenic]]ii Săi şi și i-a ales dintre pescarii de pe marginea lacului Ghenizaret, care erau muncitori cu braţelebrațele. :De altfel, Sfânta Scriptură este plină de pilde îndemnătoare care îndeamnă la muncă: IeşiIeși-va omul la lucrul său şi și la lucrarea sa până seara.(Ps103.24):Leneşul Leneșul nu-şi și frige nici vânatul lui; cea mai scumpă comoară pentru om este munca.(Prov12.27 )

[[Image:Decalogul.3.jpg|thumb|300px|right| Monument cu Decalogul pe terenul Capitoliului statului Texas din Statele Unite ale Americii]]După învăţătura învățătura Sfintei noastre [[Biserică|Biserici]], Dumnezeu a dat omului porunca muncii încă dela început, când l-a aşezat așezat în grădina [[rai]]ului „ca s-o lucreze şi și s-o păzească” (<ref>Fac. 2,15).</ref> (Aceasta înseamnă că omul avea îndatorirea să muncească şi și înainte de căderea în [[păcat]].Fireşte Firește că munca aceea nu era deloc obositoare şi și grea; totuşitotuși, era o îndatorire de viaţăviață. După săvârşirea săvârșirea păcatului strămoşesc strămoșesc însă, când puterile omului au slăbit şi și pământul a fost blestemat din pricina păcatului, munca s-a făcut mai cu greutate, omul trebuind să-şi câştige și câștige cele trebuincioase vieţii vieții sale „în sudoarea feţei” (feței” <ref>Fac. 3,19). </ref>  

Prin muncă, omul îşi câştigă își câștigă în chip cinstit cele ale traiului şi îşi și își dezvoltă puterile trupeştitrupeștişi sufleteştiși sufletești. Munca este, apoi, izvor de [[virtute|virtuţivirtuți]]. Ea luminează mintea, întăreşte voinţaîntărește voința, înalţă simţăminteleînalță simțămintele, aduce [[răbdarea|răbdare]], bărbăţiebărbăție, stăpânire de sine, potoleşte potolește patimile şi și înlătură [[ispita|ispitele]]. După învăţătura creştinăînvățătura creștină, se cuvine aceeaşi preţuire aceeași prețuire atât muncii cu braţelebrațele, cât şi și muncii cu mintea, căci amândouă aceste feluri de muncă aduc foloase şi înalţă viaţa și înalță viața omului. ===Ce învaţă învață Biserica noastră despre răsplătirea muncii?===Potrivit cuvântului Mântuitorului: „vrednic este lucrătorul de plata sa” (<ref>Luca 10, 7)</ref>,Biserica noastră învaţă învață că muncitorul trebuie să fie plătit fără întârziere pentru munca sa.Oprirea sau întârzierea plăţii plății lucrătorilor este [[păcat]] strigător la cer:„Iată, plata lucrătorilor care au secerat ţarinile țarinile voastre, pe care voi aţi ați oprit-o, strigă; şiși

:Creştinismul socoteşte Creștinismul socotește [[lenea]] şi și trăirea din munca altora drept un mare păcat. Dar creştinismul creștinismul mai învaţă învață că nu trebuie să uitam nici de sufletul nostru. „Căci ce-i foloseşte folosește omului să câştige câștige lumea întreagă, dacă-şi și pierde sufletul?” (<ref>Marcu 8, 36)</ref>. Munca este o îndatorire de viaţăviață, dar grija pentru [[mântuire]]a sufletului este datoria cea mai mare a creştinuluicreștinului. De aceea, porunca a patra cere creştinului creștinului ca, după zilele de oboseală a braţelor şi brațelor și a minţii minții pentru câştigarea câștigarea în mod cinstit a celor trebuincioase vieţiivieții, să se oprească într-o anumită zi de la munca sa obişnuităobișnuită, să meargă la [[biserică]], să se închine lui Dumnezeu şi și să-şi și hrănească sufletul cu învăţăturile învățăturile cele sfinte. Aceasta o cere creştinului şi creștinului și porunca întâi bisericească. După sfânta [[liturghie|slujbă]], se cuvine ca creştinul creștinul să se odihnească trupeşte şi sufleteştetrupește și sufletește, împodobindu-se cu facerea de fapte bune în slujba aproapelui.

În [[Vechiul Testament]], poporul evreu a ţinut şi ţine şi ținut și ține și astăzi, ca zi de odihnă, sâmbăta, în

Creştinii Creștinii însă ţin țin Duminica, fiindcă în această zi a înviat [[Iisus|Mântuitorul]] din morţimorți, aducândizbăvirea din robia [[păcat]]ului. Iar faptul acesta este de cea mai mare însemnătate pentru că, după cum spune Sfântul Apostol [[apostolul Pavel|Pavel]]: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa și credința noastră” (<ref>I Cor. 15, 14).</ref>:Cum că Mântuitorul a [[înviere|înviat]] în ziua Duminicii mărturisesc limpede toţi Sfinţii Evangheliştitoți Sfinții Evangheliști: „Iar în ziua întâia a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt, dis-dedimineaţădedimineață, fiind încă întuneric, şi și a văzut piatra răsturnată de pe mormânt” (<ref>Ioan 20, l; cf.Matei 28, 1-2; Marcu 16,1-7; Luca 23, 54-56). </ref> Cuvintele „ziua întâia a săptămânii” sau „într-una din sâmbete” exprimă duminica, fiindcă evreii numeau „sabat” sau „sâmbăta” atât ziua a şapteașaptea, cât şi și întreaga săptămână. Iar zilele săptămânii le numeau astfel: întâia zi după sâmbătă, adică duminica, o numeau „întâia a sâmbetei” sau „întâia a sâmbetelor” sau „una dintre sâmbete”. A doua zi după sâmbăta sau luni o numeau a doua a sâmbetei, şi aşa și așa mai departe. Din aceasta se înţelege înțelege că Mântuitorul a înviat în ziua de duminică. Apoi Duminica mai are însemnătate deosebită pentru creştini creștini deoarece într-o zi de duminică S-a pogorât [[Duhul Sfânt]] peste Sfinţii Sfinții Apostoli (.<ref>Fapte 2, 1-4)</ref> . :Creştinii ţin Creștinii țin duminica drept zi de odihnă închinată lui Dumnezeu, chiar de pe timpul Sfinţilor Sfinților Apostoli, după cum citim tot în [[Sfânta Scriptură]]: „În ziua întâia a săptămânii, adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi și a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii” (nopții”<ref>Fapte 20, 7)</ref>. «A frânge pâinea» înseamnă că [[ucenic]]ii se adunau să facă [[rugăciune|rugăciuni]], să săvârşească săvârșească Sfânta [[Liturghie]] şi și să se [[euharistie|împartăşeascăîmpărtășească]]. Prin urmare, Sfânta Liturghie se făcea în zilele de duminică. Deci, ţinând ținând duminica în locul sâmbetei, creştinii creștinii nu calcă nicidecum porunca a patra, căci ei trăiesc după rânduielile Mântuitorului şi și ale Sfinţilor Sfinților Săi [[apostol]]i.:Tot ca zile ale Domnului trebuie socotite, afară de duminici, şi și celelalte sărbători rânduite de Sfânta noastră [[Biserică]] Ortodoxă. ===Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama===O zi din săptămână care se și numește Ziua Domnului [Ap 1, 10] este hărăzită lui Dum­nezeu, căci în acea zi a înviat din morți, precum a arătat-o mai înainte (adeverind prin aceasta învierea cea obștească), în care va înceta orice lucrare a celor pământești. Așadar, vei sfinți această zi [cf. Iș 20, 8-11; Dt 5, 14-15] și nici o lucrare neduhovnicească nu vei săvârși, în afara celor absolut trebuincioase. Vei îngădui și celor care se află sub porunca ta sau împreună cu tine să afle tihnă, pentru ca în acest chip să slăvești pe Cel Care prin moartea Sa ne-a primit pe noi la Sine și, înviind, a înviat o dată cu El și firea noastră cea căzută. Și îți vei aminti de veacul ce va să vină și vei cugeta la toate poruncile și îndreptările Domnului. Și te vei cerceta pe tine ca să fii cu băgare de seamă și să nu calci alături de lege și să te faci răpitor. Te vei îndrepta pe tine în toate căile Domnului și prin aceasta te vei lipi de Biserica lui Hristos și vei rămâne în ea la toate slujirile ei, împărtășindu-te cu credință și în curăție, ca fără de osândă să te faci părtaș Sfântului Trup și Sânge al lui Hristos, ca să pui început desăvârșit vieții tale; și înnoindu-te pe tine prin priveghere, te vei pregăti pentru primirea bunurilor celor veșnice ce vor să fie. Căci pentru cele pământești nu ajung toate celelalte zile la un loc, dar în Ziua Domnului, ca să rămâi aproape de Dumnezeu, le vei lăsa pe toate, în afara celor absolut necesare traiului. În acest chip, avându-L pe Dumnezeu și depărtându-te de orice prilej de a da loc diavolului, nu vei călca poruncile; atunci focul patimilor nu te va arde și greutatea păcatelor nu te va răzbi.:De asemeni, vei sfinți și ziua sâmbetei prin nelucrarea faptelor rele.:Vei adăuga tot la Ziua Domnului și toate sărbătorile mari, socotindu-le deopotrivă acesteia, ținând aceleași lucrări și depărtându-te de aceleași rele. <ref>Grigorie Palama, ''op.cit.''</ref>

Porunca a cincea este: „Cinsteşte „Cinstește pe tatăl tău şi și pe mama ta, ca să-ţi ți fie bine şi și să trăieştitrăieștiani mulţi mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţiți-l va da ţie” ție” (IeşIeș. 20, 12).Cele patru porunci dumnezeieşti dumnezeiești despre care s-a vorbit până acum au arătat datoriilecreştinului faţă creștinului față de Dumnezeu, cuprinse pe scurt în datoria [[iubirea|dragostei]] faţă față de El.Curăţia şi Curăția și tăria dragostei faţă față de Dumnezeu se adevereşte adeverește însă prin dragostea faţă față deoameni, căci: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşteurăște, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeşte iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească? Şi Și această poruncă avem de la El: cine iubeşte iubește pe Dumnezeu să iubească şi și pe fratele său” (<ref>I Ioan 4, 20, 21). </ref> Dintre oameni, mai întâi trebuie iubiţi părinţiiiubiți părinții, care ne-au născut şi și ne-au crescut şiși, ca atare, după Dumnezeu, sunt binefăcătorii noştri noștri cei mai mari, în viaţa viața pământească. Din această pricină, cele şase șase porunci dumnezeieştidumnezeiești, care vorbesc despre datoriile sau dragostea faţă față de oameni, încep cu porunca de a cinsti părinţiipărinții. ===Ce înseamnă a cinsti pe părinţipărinți?===A cinsti pe părinţi părinți înseamnă::1) Este interzis cu desăvârşire desăvârșire a blestema sau a lovi pe oricare din părinţipărinți. Legea ebraică prevedea pedeapsa cu moartea pentru aceste [[păcat]]e grele(<ref>Exod 21.17, Lev 20.9, Mc7.10, Prov 20.20, Prov30.11)</ref>

:Cel ce va lovi pe tatăl său ori pe mama sa să fie dat morţiimorții. (Exod21.15):2) Este interzis cu desăvârşire desăvârșire a fura de la părinţi părinți sau a-i trata cu violenţăviolențăCine despoaie(in sens de [[furt]]-n.r) pe tatăl său şi și pe mama sa şi și zice: "Nu-i păcat!" este tovarăş tovarăș cu făcătorul de rele. (Prov 28.24).Cel ce se poartă rău cu tatăl său (în sensul tratării violente) şi și alungă (din casă) pe mama sa, este fiu aducător de ocară şi și de ruşinerușine. (Prov19.26)

:Pilda în privinţa privința aceasta este Însuşi Însuși Mântuitorul Hristos, când, răstignit pe Cruce, a încredinţat încredințat pe sfânta Sa Maică ucenicului Său prea iubit, Ioan, ca să aibă grijă de ea :Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi și pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! :Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. (Ioan 19,26-27).:Copii, ascultaţi ascultați pe părinţii voştri părinții voștri în Domnul că aceasta este cu dreptate. (Efes6.1):Ascultarea părinţilor părinților nu se va face atunci când sfaturile şi și îndemnurile lor contravin învăţăturilor creştine învățăturilor creștine căci uneori mamele îşi își pot îndemna la [[păcat]] copiii, aşa așa cum a făcut Irodiada care a îndemnat-o pe fiica ei să ceară lui [[Irod]] capul lui [[Ioan Botezătorul]] pe tipsie <ref>Mt 14.5-12</ref> :4)A ne [[rugăciune|ruga]] lui Dumnezeu pentru ajutorarea lor, când sunt în viaţăviață, iar după moarte,

=== De ce la porunca despre cinstirea părinţilor părinților Dumnezeu adaugă, ca ceva deosebit, făgăduinţa făgăduința fericirii şi și a vieţii vieții îndelungate?==="Cinsteşte Cinstește pe tatăl tău şi și pe mama ta, care este porunca cea dintâi cu făgăduinţafăgăduința: Ca să-ţi ți fie ţie ție bine şi și să trăieşti trăiești ani mulţi mulți pe pământ". (Efes6.2-3)Dumnezeu adaugă făgăduinţa făgăduința aceasta pentru a îndemna şi și mai mult la împlinireaporuncii, căci pe ea se întemeiază buna rânduială în familie şi și în orice fel de viaţă obşteascăviață obștească. ===Dar părinţii părinții au datorii faţă față de copii?===În cele zece porunci nu găsim o poruncă deosebită cu privire la datoriile părinţilor faţă părinților față decopii. Dar nici nu-i nevoie, fiindcă acestea sunt ceva foarte firesc. Dacă şi și animalele îşi își fac datoria de a hrăni şi creşte și crește puii lor; cu atât mai mult trebuie să facă aceasta omul, care este făptură cea mai aleasă a lui Dumnezeu, înzestrata cu judecată.După cum dragostea copiilor faţă față de părinţi părinți este o poruncă, la fel şi și dragostea părintilorpărințilorfaţă față de copii este tot o poruncă a legii fireştifirești. După învăţătura învățătura Bisericii, copiii sunt un dar dumnezeiesc de mare preţpreț; de aceea grija părinţilor părinților pentru ei înseamnă o mare răspundere. ===Care sunt datoriile părinţilor faţă părinților față de copii?===

:1) Să se îngrijească de buna lor stare trupească, de hrana, îmbrăcămintea şi și sănătatea lor, :„Dacă cineva nu poartă grijă de ai săi şi și mai ales de casnicii săi s-a lepădat de credinţă şi credință și este mai rău decât un necredincios” (I Tim. 5, 8).

Copiilor, ascultaţi ascultați pe părinţii voştri părinții voștri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului. :PărinţilorPărinților, nu aţâţaţi ațâțați la mânie pe copiii voştrivoștri, ca să nu se deznădăjduiască. (Col3.20-21):„Părinţilor„Părinților, nu întărâtaţi întărâtați la mânie pe copiii voştrivoștri, ci creşteţicreșteți-i întru învăţătura şi învățătura și certarea Domnului” (Efes.6, 4).:3) Să le dea o creştere creștere bună, pentru a-i face cetăţeni cetățeni vrednici ai patriei pământeşti şi pământești și aipatriei cereşticerești. Acest lucru se va realiza prin :a)Sfaturi, indemnuri (îndemnuri <ref>Prov1.8; 4:1, 6:20; 6:23; 13.1; 23:22)</ref>Ascultă, fiul meu, învăţătura învățătura tatălui tău şi și nu lepăda îndrumările maicii tale. (Prov1.8)

Cel ce păzeşte învăţătura păzește învățătura apucă pe calea vieţiivieții, iar cel ce leapădă certarea rătăceşterătăcește. (Prov 10.17):Cel ce leapădă mustrarea îşi urgiseşte își urgisește sufletul său, iar cel ce ia aminte la dojană dobândeşte înţelepciunedobândește înțelepciune. (Prov 15.32).:[[David]] a făcut greşeala greșeala de a nu-l mustra niciodată pe [[Adonia]] cel frumos la chip, ceea ce a făcut ca acesta, [[mândria|sumeţindusumețindu-se]], să se ridice împotriva lui David pentru a-i lua tronul, ceea ce şi reuşeşte şi și reușește și el va domni un timp în locul tatălui său.(3Regi 1.5-6)

Cine cruţă cruță nuiaua, urăşte urăște pe fiul său, dar cine -l iubeşteiubește, îl pedepseşte pedepsește îndată.(Prov13.24) :Pedepseşte Pedepsește pe feciorul tău, cât mai este nădejde (de îndreptare), dar nu ajunge până acolo ca să-l omori (Prov 19.18):Dacă nebunia se pripăşeşte pripășește în inima celui tânăr, numai varga certării o va îndepărta de el. (Prov 22.15):Nu te împiedica să cerţi cerți un copil;

:Varga şi și certarea aduc înţelepciuneînțelepciune, iar tânărul care este lăsat (în voia apucăturilor lui) face ruşine rușine maicii sale. (Prov 29.15)- ===Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama===Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta [Iș 20, 12 ; Dt 5, 16] pentru că Dumnezeu ți-a dat viață prin ei și aceștia împreună cu Dumnezeu sunt pricinuitori ai vieții tale. Așijderea și tu îi vei cinsti și vei iubi pe aceștia după Dumnezeu, dacă aceștia sunt împreună cu tine lucrători pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru poruncile Lui. Dacă însă nu sunt astfel, vei fugi deci fără de întârziere, căci în acest caz ei îți sunt ție pricină de poticnire și este mai de folos pentru adevăr și credința mântuitoare, fiind ei de altă credință, nu numai să fugi, ci să-i și urăști. Dar nu numai pe aceia, ci și pe toți cei de altă unire și mărturisire, astfel ca până și mădularele tale să se scârbească de simțirea acelora și întreg trupul tău cu partea lui pătimașă[4]. Căci dacă cineva „nu urăște pe tatăl său și pe mama sa, pe copiii și frații săi, până chiar și sufletul lui, nu-și ia crucea sa și nu urmează Mie, nu este vrednic de Mine” [Lc 14, 26-27], a spus Hristos. Așadar, în ceea ce-i privește pe părinți și pe cei dragi după trup și pe frați, întru acest chip (să-ți fie): pe cei legați între ei prin credință și care nu sunt piedică pentru mântuire, îi vei cinsti și îi vei iubi. Iar dacă se cere să cinstești pe părinții cei după trup, cu cât mai mult îi vei cinsti și iubi pe cei care s-au făcut ție părinți după duh? Aceștia, de la ceea ce ești, te-au făcut să fii mai bun și ți-au dat ție lumina cunoștinței și te-au născut pe tine prin Botezul nașterii din nou și te-au întărit pe tine în nădejdea învierii și a nemuririi și celei fără de sfârșit împărăție și moștenire și te-au făcut pe tine din nevrednic, vrednic [cf. Ier 15, 19] de bunătățile cele veșnice față de cele trecătoare. Te-au făcut pe tine fiu și ucenic nu al vreunui om oarecare, ci al Dumnezeu-Omului, Iisus Hristos [Is 14, 3; In 6, 45] care te-a uns pe tine cu duhul înfierii [Rm 8, 15], Acela Care a zis: „să nu vă numiți voi părinți pe pământ, nici învățător, căci Unul este Tatăl vostru, iar învățător vă este Hristos” [Mt 23, 9-10]. Așadar, întreaga cinste și dragoste se cuvine părinților celor duhovnicești, fiindcă de la aceștia cinstirea se înalță către Hristos și către Duhul Cel Preasfânt de la Care și primiți înfierea, precum către Tatăl Cel ceresc, de la Care este numită toată părințimea în cer și pe pământ [Ef 3, 15]. Te vei strădui deci pururea în această viață să-ți afli un părinte duhov­nicesc, căruia să-i mărturisești orice păcat și orice gând și să primești de la acesta îndreptare și iertare. Căci unora ca aceștia le este dat să dezlege și să lege su­fletele și toate câte vor fi legate pe pământ, vor fi legate și în ceruri și toate câte se vor dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în ceruri [Mt 18, 18]. Acest har și această putere le primesc de la Hristos pentru care pricină te vei supune acestora și nu te vei împotrivi lor, ca nu cumva să aduci vătămare sufletului tău. Căci dacă cel care se împotrivește părinților săi după trup, în lucruri care nici măcar nu sunt amintite în Legea dumnezeiască, este dat morții după Lege [Iș 21, 16], cum atunci nu își va pierde sufletul său, cel ce se împotrivește părinților celor după duh și povățuitori și nu urmează Duhului lui Dumnezeu Care sălășluiește în aceștia? Pentru această pricină, cere sfatul și supune-te întru totul părinților tăi duhovnicești, ca să fie mântuit sufletul tău și să devii moștenitor al veșnicelor și nestricăcioaselor bunătăți. <ref>Grigorie Palama, ''op.cit.''</ref> ==Porunca a șasea==Porunca a șasea este: „Să nu ucizi” (Ieș. 20, 13). ===Ce învață porunca aceasta?===Viața pământească este cel mai mare bun al omului și temelia tuturor celorlalte bunuri decare se poate învrednici cineva pe pământ. După învățătura Sfintei noastre [[Biserică|Biserici]], [[Dumnezeu]] fiind Creatorul vieții omenești, numai El, și nu omul, are drepturi nemărginite asupra ei. Apoi, viața pământească este timpul de pregătire pentru [[viața veșnică]]. În aceasta se cuprinde prețul mare al vieții pământești pentru creștini. [[Ioan Gură de Aur]] spune:«Vrei să știi pentru ce este de preț această viață? Fiindcă este pentru noi temelia vieții viitoare și prilej și loc de luptă și alergare pentru cununile cerești»<ref>641.641 Sfântul Ioan Gură de Aur, Către poporul antiohian, Omilia 6, 4, Migne, P. G., XLVIII. col. 86.</ref>(Fiind un dar al lui Dumnezeu și având un preț atât de mare, păstrarea și îngrijirea vieții, pentru timpul rânduit ei de Dumnezeu, este și o datorie și un drept al fiecărui credincios.

Sunt două feluri de [[uciderea|ucidere]]: trupească şi și sufletească.Uciderea trupească înseamnă ridicarea vieţii vieții aproapelui. Ucidere înseamnă şi și avortul, cu buna ştiinţă şi bună știință și voie. 

„Oricine urăşte urăște pe fratele său este ucigaş ucigaș de oameni” (I Ioan 3, 15). 

Uciderea este [[păcat]]ul cel mai mare pe care-l poate săvârşi săvârși cineva faţa fața de aproapele şi faţăși fațăde sine însuşiînsuși. [[Sfânta Scriptură]] numără uciderea printre păcatele strigătoare la cer. „Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din Pământ” (Fac. 4, 10). 

:1) Se distruge o fiinţă ființă care poartă în sine chipul lui [[Dumnezeu]];

vieţii şi vieții și a morţiimorții;:3) Se răpeşte răpește un drept firesc al fiecăruia şi și bunul cel mai de preţ preț dăruit omului de

Uciderea este păcat împotriva lui Dumnezeu, împotriva firii omului şi și împotriva societăţiisocietății. ===Porunca a şasea opreşte șasea oprește numai uciderea aproapelui?===Nu. Această poruncă opreşte şi oprește și [[uciderea|sinuciderea]], adică nimicirea cu bună ştiinţă şi știință și voie avieţii vieții proprii. Căci dacă este împotriva firii a ucide pe un om, care este asemenea nouă, cu atât mai mult este împotriva firii a ne ucide pe noi înşineînșine. După învăţătura învățătura Sfintei noastre Biserici, viaţa viața noastră este a lui Dumnezeu, Care ne-a dat-o, şi și deci nu avem voie să facem cu ea ce voim.În ce priveşte privește pe sinucigaşisinucigași, deoarece ei de bună voie rup legătura cu Dumnezeu, [[Biserica]], prin canoanele ei, opreşte oprește înmormântarea lor după rânduielile creştineşticreștinești. Aceasta, bineînţelesbineînțeles, dacă atunci când s-au sinucis au fost în deplinătatea minţiiminții. ===Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama===Să nu desfrânezi [Iș 20, 14; Dt 5, 18], ca nu cândva să faci un mădular al lui Hristos potrivnic Lui și să fii mădular desfrânat [1 Co 6, 15] și să fii tăiat de la dumnezeiescul trup și aruncat în gheenă. Căci dacă fiica preotului, desfrânând în fărădelegi, la dreapta Judecată este aruncată în foc să ardă [Lv 21, 9], ca una care a necinstit numele tatălui său, cu cât mai mult este mai vrednic de veșnica osândă cel ce dedă trupul lui Hristos la o astfel de necurăție? Dacă însă te lepezi de aceasta și petreci în feciorie [Mt 19, 12] pentru a putea să fii întreg al lui Dumnezeu și, prin iubirea de desăvârșire, să fii desăvârșit unit cu Acela, rămânând în El toată viața, îngrijește-te să nu te lași abătut niciodată de la cele ale lui Dumnezeu [1 Co 7, 35], pregustând viața veșnică și trăind încă de pe pământ ca îngerii în ceruri. Căci îngerilor le este potrivită fecioria [Mt 22, 30], și asemenea lor se face — chiar în acest trup petrecând — tot cel ce păzește feciorelnica neprihănire. Dar încă mai presus de „îngeri”, se face el asemenea Tatălui ceresc, Care mai înainte de veci a născut în feciorie; (se mai face asemenea) și Celui feciorelnic care din feciorelnic Tată a venit la început prin naștere, iar la [[plinirea vremii]] din Fecioara Maică născându-Se cu trupul: și (mai este) asemenea Celui Care a venit în chip negrăit dintr-Unul Tatăl, nu născut, ci purces, Duhul Sfânt. Lui Dumnezeu se aseamănă acela și în nestricăcioasă nuntă este unit cu El. Cel care alege adevărata feciorie, trăiește în neprihănire cu trupul și cu cuvântul și cu mintea, împodobindu-se cu podoaba fecioriei. Iar de nu alegi fecioria, nicidecum nu te poți asemui lui Dumnezeu: îți este totuși îngăduit să ai o singură soție întru Domnul după lege și cu aceasta singură să trăiești, ca propriul tău vas să-l ții în sfințenie [1 Tes 4, 4], abținându-te cu toată puterea de la altele. Vei putea însă să te abții de la aceasta în chip desăvârșit, dacă te vei păzi însă de întâlnirile cele de rușine și de te vei feri a spune și a auzi cuvinte des­frânate. De la toate acestea îți vei întoarce însăși privirea ta, a trupului și chiar a minții, atât cât este cu putință; și te vei obișnui ca nu cumva să cauți cu indiscreție la frumusețea chipurilor, căci „acela care privește o femeie și o poftește pe ea a desfrânat deja cu ea în inima sa” [Mt 5, 28] și din pricina aceasta necurată este inima lui înaintea lui Hristos Care caută, mai presus de orice, la inima noastră [1 Rg 16, 17]. Căci de la privirea cea iscoditoare și de la nerușinarea trupului se naște în suflet tulburarea. Dar de ce vorbesc despre desfrânare și adulter și toate necurățiile care se află în însăși firea cea căzută, când de la o simplă privire neîngăduită ațintită asupra frumuseților trupești, omul este târât, fără de nici o împotrivire, la cele mai de jos, până la grosolăniile cele împotriva firii. Drept aceea, tu, tăind de la tine rădă­cinile cele amare ale păcatului, să nu porți roadele cele aducătoare de moarte, ci să aduci rodul curăției și al sfințeniei care se dobândește din aceasta și fără de care nimeni nu-L poate vedea pe Domnul [Evr 12, 14].<ref>Grigorie Palama, ''op.cit.''</ref> ==Porunca a şapteașaptea==Porunca a şaptea șaptea este: „Să nu preacurveşti” preacurvești” (IeşIeș. 20, 14). :(Unele traduceri folosesc sintagma ,,Sa nu fii desfranat’’ desfrânat’’ Valeriu Anania lamureşte lămurește acest aspect arătând ca sensul este de a nu săvârşi săvârși [[desfrânarea|adulter]]-<ref>Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Valeriu Anania, pag 100, nota f), Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2</ref>

:O preacurvie spirituală înfăptuieşte înfăptuiește cel căsătorit care doar pofteşte poftește o femeie, aşa așa cum ne spune Mântuitorul :Aţi Ați auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu săvârşeşti săvârșești adulter". :Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit și săvârșit adulter cu ea în inima lui. (Matei 5, 27-28)De asemenea, porunca această opreşte oprește toate acele lucruri şi și fapte care pot duce pe creştin creștin la păcatul preacurviei

:Spune înţelepciuniiînțelepciunii: "Tu eşti ești sora mea!", şi numeşte și numește priceperea prietena ta,

:Odată stam la fereastra casei mele şi și priveam printre gratii, :Şi Și am zărit printre cei lipsiţi lipsiți de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. :El trecea pe uliţă uliță pe lângă colţul colțul casei ei şi și se îndrepta către locuinţa locuința ei. :Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi și întunericul nopţiinopții. :10.Şi Și iată o femeie îl întâmpină, având '''înfăţişare înfățișare de desfrânată''' şi și cu prefăcătorie în inimă; :Aprigă şi și de neţinut neținut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; :Când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţcolț. :Ea îl apucă şiși-l sărută şi și cu o căutătură obraznică îi zise: :"Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduinţele făgăduințele mele; :Pentru aceasta am ieşit ieșit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi și iată că te-am găsit. :Cu scoarţe scoarțe am gătit patul meu, cu aşternuturi așternuturi de în din Egipt, :Cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi și chinamon. :Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţădimineață, să ne cufundăm în desfătări de dragoste,

:Luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi și se va întoarce acasă la lună plină!" :Ea îl ademeni prin mulţimea mulțimea cuvintelor ei şiși-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; :El începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi și ca un cerb care se zoreşte zorește spre capcană, :Până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbeşte grăbește spre laţ şi laț și nu-şi și dă seama că :acolo îşi sfârşeşte viaţaîși sfârșește viața. :Şi Și acum, fiule, ascultă-mă şi și ia aminte la cuvintele gurii mele! :Inima ta să nu se plece spre căile ei şi și nu te rătăci pe potecile ei, :Căci ea a rănit pe mulţi şi mulți și pe foarte mulţi mulți i-a omorât. :Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţiimorții. (Prov7.4-27):2)BeţiaBeția:Ochii ţi ți se vor uita după femeile altora, şi și inima îţi îți va vorbi prostii.(Prov23.33) :3) Vizionarea de filme [[desfrânarea|pornografice]] sau citirea de cărţi cărți pornografice (Matei 5, 27-28).:4)Jocurile şi și cântecele necuviincioase 

Cei ce se fac vinovaţi vinovați de astfel de păcate nu vor moşteni moșteni [[împărăţia împărăția lui Dumnezeu]] (I Cor. 6, 8-9). :Nu ştiţiștiți, oare, că nedrepţii nedrepții nu vor moşteni împărăţia moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţiamăgiți: Nici desfrânaţiidesfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţiisodomiții, Nici furii, nici lacomii, nici beţiviibețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia moșteni împărăția lui Dumnezeu. (I Cor. 6, 8-9). :Pe de altă parte, ea mai îndeamna şi îndeamnă și la alte [[păcat]]e, ca: [[minciuna]] sau chiar [[uciderea|omorul]]. Datoria creştinului creștinului este, deci, să se ferească de acest păcat şi și de toată ispita spre el, prin [[rugăciune]], [[post]], muncă şi și stăpânirea poftelor. ===Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama===Să nu ucizi [Iș 20, 15; Dt 5, 17], ca să nu cazi din cinstea de fiu al Aceluia Care și pe cei morți îi poate învia și astfel să te faci fiu, prin asemenea faptă, celui care încă de la început a fost ucigător de oameni [In 8, 44]. Căci uciderea pornește de la o înfruntare, care la rându-i vine din semeție, iar aceasta de la mânie, iar mânia se naște în noi de la vreo păgubire ce ni se aduce nouă de la ceilalți sau de la zavistie sau de la împotrivire. Pentru aceasta „celui care îți ia ție haina, să nu i te împotrivești ca să-ți ia și cămașa”, spune Hristos [Lc 6, 29]. Și pe cel care te lovește, nu-l lovi la rându-ți și nici nu batjocori pe cel ce te batjocorește, fă la fel și tu și vei fi slobozit de cele rele ale căderii în ucidere. Ție deci ți s-au iertat păcatele cele săvârșite împotriva lui Dumnezeu, căci spune: „Iertați și vi se va ierta vouă” [Lc 6, 37]. Însă acela care vorbește de rău și lucrează cele rele, acela își cere lui osândă veșnică pe dreptate [cf. 1 Tes 1, 9], căci cel ce spune fratelui său „nebunule” este vrednic de gheena focului, spune Hristos [Mt 5, 22]. Deci, dacă poți să scoți răul din rădăcină, sălășluind în suflet fericirea blândeții, dă slavă lui Hristos, Învățătorul și împreună-lucrătorul faptelor bune, fără de care, precum ni s-a predat nouă, nu putem săvârși binele în nici un chip [In 15, 5]; iar de nu ai putut să rămâi fără de mânie, atunci mânie-te împotriva ta, defăimează-te pe tine și pocăiește-te înaintea Lui Dumnezeu și a celuia căruia i-ai zis sau făcut ceva rău. Căci cel care de la început se pocăiește nu ajunge până la sfârșit cu aceasta. Cel care însă rămâne nepăsător în acestea mici, prin ele va cădea în cele mari.<ref>Grigorie Palama, ''op.cit.''</ref>

Porunca a opta este: „Să nu furi” (IeşIeș. 20, 15). ===Ce opreşte oprește această poruncă?===Această poruncă opreşte oprește [[furtulfurt]] şi ul și păcatele asociate furtului. Împotrivaacestei porunci se păcătuieşte păcătuiește prin:

:2) Luarea cu sila şi și pe faţă față a lucrurilor altuia (prădare); (<ref>Lev 6.2-7, 19.13, 1Sam2.12-16, Iov20.10, Prov4.17, Ps55.9, Ps72.14, Ecl7.7, Ezec22.12, 45.9, Is33.15-16, Lc3.9-14, Lc6.29-30)</ref>Să nu nedreptăţeşti nedreptățești pe aproapele şi și să nu-l jefuieştijefuiești. (Lev19.13):3) Luarea bunurilor străine prin mijloace viclene (înşelăciuneînșelăciune), de pildă prin falsificare de acte, cumpărare cu bani falşifalși, vânzarea cu măsuri mincinoase (<ref>Deut25.13-16, Lev19.35, Prov16.11,20.10,20.23, Mica 6.11, Osea 12.7, Amos 8.5)</ref> , delapidare;:Să nu furaţifurați, să nu spuneţi spuneți minciună şi și să nu înşele înșele nimeni pe aproapele său. (Lev19.11):Două feluri de greutăţi greutăți de cântărit şi și de măsurat sunt urâciune înaintea Domnului. (Prov20.10)

5) Oprirea (<ref>Ier22.13, Mal3.5, Iac5.4) </ref> sau întârzierea (<ref>Lev19.13, Deut24.15) </ref> plăţii plății cuvenite lucrătorilor; vezi [[păcat]]:Plata simbriaşului simbriașului să nu rămână la tine până a doua zi. (Lev19.13)Dar, iată, plata lucrătorilor care au secerat ţarinile țarinile voastre, pe care voi aţi ați oprit-o, strigă; şi și strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Sabaot. .(Iac5.4):6) Vânzarea celor trebuitoare traiului cu preţuri prețuri de două sau de mai multe ori mai mari (specula)(<ref>Prov11.26, Amos8.5-6)</ref>:Cine opreşte oprește grîul este blestemat de popor, dar pe capul celui ce -l vinde vine binecuvîntarea. –(Prov11.26):7)Oferirea si primirea de daruri (<ref>Exod 23.8, Deut16.18-20, Deut10.17, Prov17.23, 2Cron19.6-7, Amos5.11 Mica3.11, 7.3) </ref> sau mita(<ref>1Sam8.3, 1Sam12.3, Ezra4.5, Ps15.5, Ps26.10, Prov15.27, Prov21.14, Prov29.4, Ecl7.7, Is5.23, Is33.15)</ref>

:Să nu primeşti primești daruri; căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişideschiși, şi și sucesc hotărîrile celor drepţidrepți.(Exod 23.8):Cel rău primeşte primește daruri pe ascuns, ca să sucească şi și căile dreptăţiidreptății.(Prov17.23) ,,Să pui judecători și dregători în toate cetăţile cetățile tale, pe care ţi ți le va da Domnul Dumnezeul tău, să-îi pui judecători şi și căpetenii după seminţiile semințiile tale, ca să judece poporul cu judecată dreaptă. Să nu strici legea, să nu cauţi cauți la faţă şi față și să nu iei mită, că mita orbeşte orbește ochii înţelepţilor şi înțelepților și strâmbă pricinile drepte. Caută dreptate şi și iar dreptate, ca să trăieşti şi trăiești și să stăpâneşti stăpânești pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţiți-l dă."(Deut16.18-20)

:Averea luată prin silă înnebuneşte înnebunește pe cel înţeleptînțelept, şi și mita strică inima.(Ecl7.7):Un împărat întăreşte ţara întărește țara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimiceştenimicește. (Prov29.4):Mai marii tăi sînt răzvrătiţi şi părtaşi răzvrătiți și părtași cu hoţiihoții, toţi toți iubesc mita şi și aleargă după plată; orfanului nu -i fac dreptate, şi și pricina văduvei n'ajunge pînă la ei.(Is1.23):Cel lacom de cîştig îşi turbură câștig își tulbură casa, dar cel ce urăşte urăște mita va trăi.(Prov15.27):8) Neîntoarcerea lucrului luat cu împrumut; (<ref>Lev6.1-7)</ref>:9) Vânzarea şi și cumpărarea pe bani a harului sfinţitorsfințitor, adică cumpărarea cu bani, şi și nu dobândirea prin vrednicie, a puterii de a săvârşi săvârși slujbe bisericeşti bisericești (simonie). (<ref>FA8.9-24)</ref> :Vrăjitorul Simon încearcă să cumpere de la apostoli harul Duhului Sfânt.(FA8.9-24)

Da, furtul [[furt]]ul este un păcat greu, fiindcă loveşte lovește în datoria de a fi [[dreptatea|drepţidrepți]] şi și a [[iubirea|iubi]] pe aproapele nostru. Sfântul Apostol Pavel arată ca hoţii hoții nu vor moşteni moșteni [[împărăţia împărăția lui Dumnezeu]] (I Cor<ref>1Cor. 6, 10). </ref> Deci, datoria creştinului creștinului este să-şi câştige și câștige cele de trebuinţă trebuință numai prin muncă cinstită şi și nicidecum să-şi însuşească și însușească pe nedrept lucrurile străine. ===Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama===Să nu furi [Iș 20, 15; Dt 6, 19], ca să nu se vădească cele ascunse ale tale, și ca nu cumva, disprețuind acestea, să înmulțești nenumărat muncile tale. Căci este mai bine ca din propriile tale bunuri să dai nevoiașilor în ascuns, decât să primești de la alții, pentru ca Dumnezeu Cel care vede în ascuns să-ți răsplătească ție însutit [Mt 6, 4] și să-ți dea viață veșnică în veacul ce va să vie [Mc 10, 29].<ref>Grigorie Palama, ''op.cit.''</ref> 

Porunca a noua este: „Să nu mărturiseşti mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău” (IeşIeș. 20, 16).vezi [[mărturia mincioasămincinoasă]]. ===Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama===Să nu mărturisești strâmb [Iș 20, 16; Dt 5, 20], ca să nu te asemeni aceluia care la început l-a clevetit pe Dumnezeu Evei și să te faci împreună cu acela blestemat [Fc 3, 14]. „Căci este mai bine, pentru a nu cădea sub blestem” să nu suferi nici apropierea păcatului, ca să nu te asemeni lui Ham, ci lui Sem și Iafet și să capeți astfel binecuvântări [Fc 9, 20-27].<ref>Grigorie Palama, ''op.cit.''</ref> 

Porunca a zecea este: ,,Să nu doreşti dorești casa aproapelui tău; să nu doreşti dorești femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi și nici unul din dobitoacele lui şi și nimic din câte are aproapele tău!" (IeşIeș. 20, 17). ===Ce opreşte oprește această poruncă?===Porunca a zecea opreşte însuşirea oprește însușirea lucrurilor altuia, precum şi și pofta după ele, dorirea lor.Căci dacă cineva doreşte dorește ceva, atunci va căuta să-şi însuşească și însușească ceea ce doreştedorește.Această poruncă opreşteoprește, deci, toate cugetele, dorinţele şi dorințele și poftele necurate ale inimii,fiindcă din ele se nasc apoi tot felul de [[păcat]]e ([[minciuna|minciună]], [[bârfa|bârfă]], [[cearta|ceartă]], [[furt]], [[invidia|invidie]], [[desfrânarea|curvie]], [[lăcomia|lăcomie]], [[uciderea|ură]], etc). Nu este de ajuns numai să nu furăm lucrul aproapelui, dar nici nu ne este îngăduit să-l dorim şi și să-l poftim în sufletul nostru, fiindcă pofta naşte naște păcatul, iar păcatul înfăptuindu-se naşte naște moartea veşnică (veșnică<ref>Iacov 1,15)</ref>. [[Iisus|Mântuitorul]] spune: „Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişagurifurtișaguri, mărturii mincinoase, hule” (.<ref>Matei 15, 19).Aşadar</ref> Așadar, porunca a zecea cere stârpirea din rădăcină a cauzelor răului, care sălăşluiesc sălășluiesc îninima omului şi și se cuprind în pofta zămislitoare de păcat. Deci creştinul creștinul este dator să securăţească curățească de poftele rele, să lupte împotriva lor prin [[rugăciune]], [[post]] şi și prin împărtăşirea împărtășirea cu Sfintele Taine, precum citim în [[Sfânta Scriptură]]: „Să ne curăţim curățim pe noi de toată întinarea trupului şi și a duhului, desăvârşind sfinţenia desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu” (II <ref>2 Cor. 7, 1)</ref>. ===Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama===Să nu râvnești la bunul altcuiva sau câștigul și avutul lui, sau la slava lui, nimic din cele ce sunt ale aproapelui tău [Iș 20, 17; Dt 5, 21]. Căci pofta care se zămislește în suflet naște păcatul, iar păcatul sfârșește prin a aduce pe lume moartea [Iac 1, 15]. Deci tu nu râvni la nimic din cele ce sunt ale altora și păzește-te, de poți, de pofta cea hrăpăreață. Fiindcă este mai bine a da dintre ale tale celor ce cer și să-i miluiești după putință, făcând milă și să nu te întorci de la cel care vrea să împrumute bani de la tine [Mt 5, 42]; iar de vei fi păgubit, vei păstra cele pierdute la Domnul, deși, aici pe pământ, cel ce îți aduce pagubă ar părea unul dintre vrăjmașii tăi [Iș 23, 4-5]. Căci în acest fel vei schimba răul și, prin bunătate, vei birui răutatea [Rm 12, 21], precum ți-a poruncit ție Hristos. Păzind aceasta din toată puterea ta și întru acestea petrecând, vei aduna în sufletul tău comoara evlaviei și vei bineplăcea lui Dumnezeu și vei fi preschimbat în bun de către El, ca moștenitor al bunătăților veșnice ale lui Dumnezeu, cărora și noi să ne facem părtași cu harul și iubirea de oameni a Domnului Dumnezeului și Mân­tuitorul nostru Iisus Hristos, Căruia Se cuvine toată cinstea, slava și închină­ciunea, împreună cu Tatăl Cel fără de început și Preasfântului și Bunului și de viață Făcătorului Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.<ref>Grigorie Palama, ''op.cit.''</ref> ==Note==<references /> ==Bibliografie==#Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7. #Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2.#Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului- Învățătură de credință ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediția a 3-a revăzută, prefață la ediția I de Bartolomeu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4#Exegeza decologului după Sfântul [[Grigorie_Palama|Grigorie Palama]]. Traducerea a fost realizată de Laura Enache după PG 150, 1089-1101 și publicată în revista Teologie și Viață, nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2003, pp. 263-269. Textul a fost completat cu referințele scripturistice după ediția italiană a lui Ettore Perrella, Gregorio Palamas, Che cos'e l'ortodossia - capitoli, scritti ascetici, lettere, omelie, Bompiani, 2006, pp. 344-361 [[Categorie:Vechiul Testament]][[Categorie:Noul Testament]][[Categorie:Păcate]][[Categorie:Spiritualitate]]