Modificări

{{CreştinismOrtodox}}'''Creştinismul Creștinismul ortodox''' este viaţa viața în credinţa credința [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]], care este de neseparat de comunitatea sa concretă şi și istorică cuprinzând întregul ei mod de viaţăviață. Credinţa Credința ortodoxă este acea credinţă credință „dată sfinţilor sfinților odată pentru totdeauna” ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=44&cap=1 Iuda 1:3]), încredinţată încredințată [[apostoliapostol]]lor ilor de către [[Iisus Hristos]] şi și apoi transmisă prin [[Sfânta TradiţieTradiție]] din generaţie generație în generaţiegenerație, fără adăugire sau sustragere.

Unicul scop al creştinismului creștinismului ortodox este [[Soteriologie|mântuirea]] omului. Astfel, omul devine unit cu Hristos în [[Biserică]], transformat într-o persoana sfântă şi împărtăşit și împărtășit cu viaţa veşnicăviața veșnică. Aceasta este [[Evanghelia|Sfânta Evanghelie]], vestea cea bună că Iisus este Mesia, că a înviat din morţi şi morți și ne-a dăruit mântuirea.

[[Imagine:Rublev Trinity.jpg|left|thumb|210px|Ospitalitatea lui Avraam, un arhetip [[Vechiul Testament|vetero-testamentar]] al [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]]]]:''Articol principal: [[Sfânta Treime]]''

Creştinii ortodocşi Creștinii ortodocși slăvesc pe [[Tatăl]], pe [[Fiul]] şi și pe [[Sfântul Duh]]&mdash;– '''Sfânta Treime''', singurul '''Dumnezeu'''. Urmând [[Sfânta Scriptură|Sfintele Scripturi]] şi învăţătura și învățătura [[Sfinţii PărinţiSfinții Părinți|Sfinţilor PărinţiSfinților Părinți]], [[Biserica Ortodoxă]] mărturiseşte mărturisește că [[Sfânta Treime]] înseamnă trei Persoane (''[[ipostas|ipostasuri]]''), care împărtăşesc aceeaşi substanţă împărtășesc aceeași substanță sau natură (gr. ''ousia''). Această credinţă credință poate să pară paradoxală, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt consubstanţiale consubstanțiale Una cu Cealaltă, Ele fiind de aceeaşi esenţă aceeași esență (grec. ''homoousios'') şi și coeterne. Nu a existat niciodată un timp <ref>Se admite uneori folosirea unor termeni improprii (ca cel de „timp”) pentru a verbaliza viaţa viața intratrinitară.</ref> în care Una dintre Persoanele Treimii să nu fi existat. [[Sfânta Treime|Dumnezeu]] este dincolo şi și înainte de timp şi totuşi și totuși lucrează înăuntrul timpului, mişcândumișcându-Se şi și vorbindu-ne în cadrul istoriei.

[[Dumnezeu]] nu este o substanţă substanță impersonală sau doar o „mare forţă”forță”, ci, mai degrabă, fiecare dintre Persoanele Divine este în legătură personală, de iubire: intratrinitară, pe de o parte, şi și cu creaţiacreația, pe de altă parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotrivă, credinţa credința ortodoxă este monoteistă şiși, în acelaşi același timp, [[TriadologieSfânta Treime|trinitariană]]. Dumnezeul [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Creştin Creștin Ortodoxe]] este Dumnezeul lui [[Avraam]], [[Isaac]] şi și [[Iacov]], adică „Cel viu”, care lucrează în creaţia creația Sa: ''EU SUNT'' care S-a revelat pe Sine lui [[Proorocul Moise|Moise]], în rugul aprins (Eu Sunt Cel Ce Sunt - – Exodul 3, 14).

Sursa şi și unitatea Sfintei Treimi este [[Dumnezeu Tatăl|Tatăl]], din care se naşte naște fără de timp [[Fiul]] şi și din care purcede [[Duhul Sfânt|Sfântul Duh]]. Astfel, Tatăl este, în acelaşi același timp, fundamentul unităţii unității [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], cât şi și al distincţieidistincției. A încerca să înţelegi nenaşterea înțelegi nenașterea (Tatăl), naşterea nașterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) conduce la nebunie, spune Sfântul [[Grigorie Teologul]] , şiși, astfel, [[Biserică|Biserica]] se apropie de Dumnezeu în mister divin, [[teologia apofaticăApofatism|apofatic]], fiind mulţumită mulțumită să-L întâlnească personal pe Dumnezeu şi și să realizeze, în acelaşi același timp, neputinţa minţii neputința minții umane de a-L înţelegeînțelege.

Afirmaţia Afirmația principală în legătură cu ceea ce crede [[BisericaBiserică|Biserică]] despre [[Sfânta Treime|Dumnezeu]] este găsită în [[Crezul|Crezul Niceo-Constantinopolitan]].

[[ImageImagine:Pantokrator of Sinai.jpg|right|frame|Domnul nostru [[Iisus Hristos]]]]

[[Iisus]] este [[Dumnezeu]], cea de-a doua Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], şi și totodată, '''EU SUNT''' descoperit lui [[Proorocul Moise|Moise]]. El este Calea, Adevărul și Viața. El este [[Dumnezeu]] înainte de veacuri care a venit pe pământ ca prunc, apoi a murit pe [[Cruce]] ca Om și a înviat din morți. El și [[Tatăl]] sunt Una pentru că El este de o Fiinţa Ființa (consubstanțial) cu [[Tatăl]]. În timpul agoniei și morții pe Cruce, o Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] a suferit în trup.

El este Mesia, Hristosul – Unsul Domnului, prevestit de proorocii [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]]. El este Mântuitorul lumii, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Așa cum Îl descriu [[Evanghelia|Evangheliile]], [[Iisus Hristos]] S-a născut din femeie, S-a maturizat, a predicat, a vindecat, i-a învățat pe [[apostoli|apostolii]] i Săi și a murit răstignit pe Cruce, iar a treia zi a înviat cu trupul. Apoi S-a înălțat la cer și stă de-a dreapta [[Tatăl|Tatălui]]. Dintre toți oamenii, El singur este fără de păcat. Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a [[soteriologie|mântui]] umanitatea, pentru ca oamenii să aibă [[Viața Veșnică|viață veşnicăveșnică]]. Tot ce făcut a fost pentru mântuirea noastră, de la povestirea parabolelor şi și botezul Său de către [[Ioan Botezătorul|Înaintemergătorul]] până la moartea Sa glorioasă și [[Învierea Domnului|Înviere]]. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să devenim după [[Har]] ceea ce El este după Fiinţă Ființă. Aceasta înseamnă a ne [[Îndumnezeire|îndumnezei]], a ne împărtăşi împărtăși cu Dumnezeirea lui [[Iisus Hristos|Hristos]].

[[ImageImagine:Hagia_Sophia_BW.jpg|right|thumb|300px|[[Sfânta Sofia (Constantinopol)]] ]]

[[Biserica]] este '''Trupul lui Hristos''', comuniune divino-umană (''teantropică'' - – gr. Θεαντροπια) între [[Iisus Hristos]] şi și poporul Său. Unicul Cap al Bisericii este [[Hristos]]. Biserica este un obiect al credinţeicredinței, în sensul că ortodocşii ortodocșii ''cred în'' Biserică. Credinţa tradiţională Credința tradițională a Bisericii este mărturisită în [[Crezul|Crezul Niceo-Constantinopolitan]]: "„[cred] întru una, sfântă, sobornicească (catolică - – gr. καθολικη) şi și apostolească Biserică"Biserică”. Sensul acestei afirmaţii afirmații este că Biserica este:*''una'' : una singură, nedespărţită nedespărțită în mai multe biserici*''sfântă'' : sfinţită şi sfințită și pusă deoparte pentru lucrarea lui [[Dumnezeu]]*''sobornicească / catolică'' : desăvârşită şi desăvârșită și caracterizată prin deplinătate şi și universalitate (''καθολικη '' înseamnă în greceşte grecește în acelaşi același timp deplinătate şi și universalitate)*''apostolească'' : [[Biserică|Biserica]] are drept caracteristică fundamentală mărturisirea şi și propovăduirea [[Evanghelie]]i şi și [[botez]]area tuturor neamurilor ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=28 Matei 28,18-2018–20]).

[[Biserică|Biserica]] este '''Mireasa lui Hristos''', Mireasa [[eshatologie|eshatologică]] a [[Fiul]]ui lui [[Dumnezeu]], unită cu El întru credinţă şi credință și dragoste, cea pentru care S-a jertfit pe [[Cruce]]. Relaţia Relația dintre Hristos şi și Biserica Sa este asemuită cu relaţia relația dintre soţ şi soţia soț și soția sa, iar imaginea nunţii pământeşti nunții pământești este o închipuire, o umbră a nunţii nunții Mielului lui Dumnezeu cu Biserica.

Comunitatea Bisericii este locul [[soteriologie|mântuirii]] oamenilor; este cu adevărat [[Arca]] în care omenirea se poate salva de [[potop]]ul decăderii şi și al [[păcat]]ului. În Biserică, creştinii creștinii lucrează în mod [[Sfintele Taine|tainic]] la propria mântuire, "cu „cu frică şi și cu cutremur" cutremur” ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=28&cap=2 Filipeni 2, 12]), închinându-se [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] în [[Sfântul Duh|Duh]] şi și adevăr. Biserica este '''stâlpul şi și temelia adevărului''' ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=78&cap=3 I Timotei 3, 15]) şi și pe ea se pot bizui creştinii creștinii în lupta lor de a afla ei înşişi înșiși unicul Adevăr. [[Biserica]] este veşnicăveșnică, şi porţile și porțile [[Iad]]ului nu o vor birui ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=16 Matei 16, 18]).

[[Biserica]] este alcătuită din [[Prooroc]]ii şi și [[sfânt|SfinţiiSfinții]] [[Vechiul Testament|Vechiului]] şi și [[Noul Testament|Noului Testament]], din [[îngeri]] şi și din comunitatea istorică a credincioşilor credincioșilor vii, adormiţi şi adormiți și din generaţiile generațiile viitoare, şi și în ea se află unul şi acelaşi și același [[Har]] al lui [[Dumnezeu]. Este o comunitate atât vizibilă cât şi și invizibilă, divină ca şi și umană. Ea este vizibilă, întrucât cuprinde comunităţi comunități concrete de oameni care se închină lui [[Dumnezeu]]; este invizibilă întrucât îi cuprinde şi și pe [[sfinţisfinți]] şi și pe [[îngeri]]. Este umană, întrucât membrii ei pământeni sunt păcătoşipăcătoși; este divină, pentru că este Trupul lui [[Hristos]].

Până la urmă, marginile Bisericii sunt cunoscute doar lui Dumnezeu, dar în afara contextului istoric al Bisericii - – al [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]] - – natura relaţiei relației oricărei fiinţe ființe umane cu Biserica (fie că e vorba de un creştincreștin, fie că nu) ne este necunoscută. De-a lungul [[Istoria Bisericii Ortodoxe (cronologie)|Istoriei Bisericii]], diferite grupări s-au separat de Biserică; este o realitate tragică, care însă nu face ca Biserica să se rupă în mai multe biserici, ci mai degrabă unii credincioşi credincioși sunt separaţi separați de Biserică. Soarta finală a acestor creştini creștini din comunităţile comunitățile separate de Biserică se află la mila şi și [[Har]]ul lui [[Dumnezeu]], după cum la mila lui Dumnezeu se află şi și cei care au fost membri ai Bisericii în viaţa viața aceasta.

==Sfânta TradiţieTradiție==''Articol Principal: [[Sfânta TradiţieTradiție]]''

[[Sfânta TradiţieTradiție]] este depozitul de credinţă credință oferită apostolilor de către Mântuitorul [[Hristos]] și trecută din generaţie generație în generaţie generație fără adăugiri, modificări sau omisiuni. [[Vladimir Lossky]] a descris într-un mod excelent tradiţia tradiția ca fiind "viața „viața [[Sfântul Duh|Sfântului Duh]] în [[Biserica|Biserică]]”." Este dinamica în practică, dar neschimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași. Spre deosebire de alte concepţii concepții de înţelegere înțelegere populară a TradiţieiTradiției, [[Biserica Ortodoxă]] nu consideră Sfânta Tradiţie Tradiție ca ceva care creşte crește și se extinde în timp, formând o colecţie colecție de practici și doctrine care se acumulează în mod gradat devenind ceva mai dezvoltate și eventual de nerecunoscut primilor creștini. De fapt, Sfânta Tradiție este aceeași credinţă pe care Hristos a predat-o [[apostoli|apostolilor]] și pe care ei au predat-o ucenicilor lor, care se găsește în întreaga [[Biserică]] și mai ales în conducerea ei prin [[succesiune apostolică|succesiunea apostolică]]. Locul central în Sfânta Tradiţie Tradiție este ocupat de [[Sfânta Scriptură]], mărturia scrisă a lui [[Dumnezeu]] în Biserică. Astfel Scriptura este întotdeauna interpretată din interiorul TradiţieiTradiției, aceasta fiind contextul scrierii și canonizării sale.

==Adorarea Lui lui Dumnezeu==[[ImageImagine:Philip Saliba liturgy.jpg|right|thumb|200px|Ridicarea mâinilor de către un [[episcop]] în timpul [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]].]]

[[Adorare]]a lui [[Dumnezeu]] în [[Biserica Ortodoxă]] este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității, aceea de a cădea la picioarele [[Dumnezeu|Dumnezeului]] Cel Atotputernic, [[Sfânta Treime]], și a se da în întregime Lui, devenind unit cu El prin [[Sfintele Taine]]. A-L adora pe [[Dumnezeu]] reprezintă scopul creării noastre. Adorarea ortodoxă este [[Sfânta Liturghie|liturgică]], ceea ce înseamnă că se face după anumite ritualuri și cicluri care implică întreaga persoană umană. [[Sfânta Liturghie]] este trăita cu o aşa asemenea intensitate , ca şi și cum credincioşii credincioșii s-ar afla înaintea însuşi însuși Tronului lui [[Dumnezeu]]. Adorarea Creatorului în Ortodoxie este transformatoare în natura sa, aducând creștinul în comuniune adâncă profundă cu Dumnezeu; aceasta cere şi și participarea creştinuluicreștinului, în cele din urmă el devenind o persoană sfântă, un sfânt.

''Adorarea'' este diferită de ''[[cinstire]]'' deoarece aceasta din urmă reprezintă un adânc respect şi și dragoste pe care creștinii ortodocși le acorda acordă sfinților și obiectelor sfinte, în timp ce adorarea este o încredinţare încredințare totală cuvenită numai lui Dumnezeu.

Un al doilea element esențial adorării lui Dumnezeu în ortodoxie este predarea dogmelor si doctrinelor [[BisericaBiserică|Bisericii]] la creștini. Centrul vieții [[Sfânta Liturghie|liturgice]] creștine ortodoxe este [[Sfânta Liturghie]]. Alte servicii slujbe importante sunt [[Vecernia]] și [[Utrenia]].

[[Sfintele Taine]] sunt acele lucrări deosebite ale [[Har]]ului divin prin care omul intră în [[Biserică]] şi și se sfinţeştesfințește. Întreaga viață a Bisericii este una dintre Taine. Prin Sfintele Taine, creștinul este unit cu [[Dumnezeu]], şi și făcut părtaş dumnezeieştii părtaș dumnezeieștii firi, (II Petru 1,4); totodată, Dumnezeu își face cunoscută prezența în energiile divine, utilizând mijloace (ale lumii)fizice pentru a Se comunica pe Sine oamenilor. În general, șapte Taine sunt recunoscute, deși numărul nu a fost niciodată fixat dogmatic de către Biserică. Sunt două Taine de inițiere în Biserică, [[botez]]ul și [[mirungere]]a. O alta, [[Euharistie|Sfânta Euharistie]](Împărtășania), completează inițierea și hrănește viața creștinului; aceasta este privită ca cea mai înaltă dintre Taine. Celelalte Taine sunt ocazionale: [[Maslu|Sfântul Maslu]] pentru bolnavi, [[Spovedania|Mărturisirea]](Spovedania) pentru pocăință și împăcare cu Biserica, [[Căsătoria]](Cununia) pentru cei uniți prin căsătorie și [[Hirotonie|HirotonireaHirotonire]]a (PreoţiaPreoția) pentru cei chemați să slujească Biserica în diferitele Trepte PreoţeștiPreoțești. Toate Tainele cer pregătiri înaintemergatoare înaintemergătoare în viața bisericească și astfel nu pot fi administrate persoanelor din afara Bisericii Ortodoxe. O excepție este [[botez]]ul, aceasta fiind Taina care-l unește pe creștin cu Hristos în Biserică, aducându-l pe acesta de la credincios în Hristos([[catehumen]] – cel care se pregătește pentru botez), la membru deplin al [[Biserica|Trupului lui Hristos]].

[[ImageImagine:Adam naming animals.jpg|right|frame|[[Adam]] numeşte numește animalele în [[Eden|Grădina Edenului]].]]

Antropologia creştin creștin ortodoxă ne spune că omul a fost creat de [[Dumnezeu]] pentru a-L slăvi şi și a trăi în comuniune cu El. Omul a fost creat după chipul şi și asemănarea lui Dumnezeu. Astfel, toate fiinţele omeneşti ființele omenești au o valoare infinită pentru că poartă pecetea de neşters neșters a Creatorului. Fiinţele omeneşti Ființele omenești sunt alcătuite din trup şi și [[suflet]], acestea fiind părţi părți permanente ale naturii umane. Omul a fost creat fără de [[păcat]], dar nu ca fiinţa desăvârşităființă desăvârșită; deci, deşi deși [[Adam]](primul om) a fost creat într-o stare de perfectă curăţiecurăție, el avea şi și capacitatea de a creşte sufleteştecrește sufletește, de a se asemăna din ce în ce mai mult cu Dumnezeu.

La căderea omului in păcat, Adam şi și Eva nu numai că au păcătuit prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu, dar şi și starea lor ontologică s-a schimbat. Natura umana însăşi însăși nu s-a schimbat , dar chipul lui Dumnezeu din om a devenit întunecat din pricina păcatului, ceea ce constituie o separare ontologică faţă față de Dumnezeu. AşadarAșadar, omul căzut in în păcat nu este cu totul depravat, dar suferă de boala păcatului care determină ca starea de sfinţenie sfințenie să fie mult mai greu de ajuns.

Toată omenirea suferă (moarte, boli, şi și toate relele) de pe urma păcatului, chiar dacă, să spunem în mod teoretic, o persoană anume nu ar avea nici un păcat. Noţiunea Noțiunea de "vină" „vină” nu face parte din antropologia creştin creștin ortodoxă deoarece "vina" aparţine „vina” aparține de legalitatea unei împrejurări şi și nu se leagă direct de realitatea existenţei existenței bolii de păcătoşeniepăcătoșenie. Deşi Deși termenul de "păcat strămoşesc" „păcat strămoșesc” este folosit în teologia creştin creștin ortodoxă, nu se interpretează ca fiind simţământul simțământul de vină al lui Adam care s-ar transmite de la om la om; de fapt, păcatul strămoşesc strămoșesc este boala care se moşteneşte şi moștenește și care se vindecă prin mântuire, readucând pe creştin creștin pe drumul către desăvârşiredesăvârșire, către asemănarea cu Dumnezeu.

Soteriologia înseamnă doctrina mântuirii. În Biserica Ortodoxă, prin mântuire se înţelege înțelege îndumnezeire(teosis), adică procesul infinit prin care creştinul creștinul se împărtăşeşte împărtășește din ce în ce mai mult cu Dumnezeirea, devenind după Har ceea ce Hristos este după FiinţaFiință. Legat de îndumnezeire, Sfântul Atanasie cel Mare, a spus că "Fiul „Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se poată facă dumnezeuface Dumnezeu”."

Mântuirea nu cuprinde doar întreaga viaţa întreagă viața pământească a creştinuluicreștinului, ci şi viaţa veşnică și viața veșnică a veacului ce va să fie. De multe ori, mântuirea este descrisă în trei trepte: ''catharsis '' (purificarea), ''theoria '' (iluminarea minţiiminții) şi și ''teosis '' (îndumnezeirea). Mântuirea nu înseamnă doar a nu păcătui (purificarea), dar reprezintă şi și revărsarea crescândă a Luminii Dumnezeieşti Dumnezeiești peste credincios. Omul devine atât de unit cu Dumnezeu, încât străluceşte strălucește prin asemănarea sa cu Dumnezeu, uneori strălucind în adevăratul sens al cuvântului ca purtător de Lumină Necreată. De multe ori, cei trei termeni care reprezintă treptele mântuirii se întrepătrund, astfel că numai termenul de îndumnezeire se foloseştefolosește.

Omul se poate mântui numai prin Iisus Hristos si și numai în Trupul lui Hristos – Biserica. Mântuirea nu se poate "cumpăra"„cumpăra”, ea fiind un dar de la Dumnezeu. Însă, pentru a ajunge la mântuire omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu deoarece Dumnezeu nu va încălca voia libera liberă a omului. AşadarAșadar, o viaţă viață dusă în pocăinţa si pocăință și participarea la Sfintele Taine este felul în care omul conlucrează cu Dumnezeu. Conlucrarea omului cu Dumnezeu se numeşte numește ''sinergie''.

Prin ''teosis'', omul se umple cu viaţa viața dumnezeiască. În el se dezvoltă însuşiri dumnezeieştiînsușiri dumnezeiești, dar omul nu devine parte din Sfânta Treime. Omul se uneşte unește cu Dumnezeu, dar nu se amestecă cu Dumnezeu. Omul poate deveni dumnezeu după Har (Ioan 10,34), dar nu într-un sens politeisticpoliteist, ci prin înfiere ca fii şi și fiice ale Celui Preaînalt. O clasică figură de stil patristică folosită spre descrierea procesului de îndumnezeire este o sabie ţinută ținută în foc şi și care capătă treptat proprietăţile proprietățile focului (lumină si și căldură), dar rămâne sabie.

[[ImageImagine:Deacon ordination.jpg|right|thumb|250px|[[Hirotonire|Hirotonirea]] a unui [[diacon]].]]

Clerul bisericesc este format de acei creştini creștini din Biserica Ortodoxă care au fost chemaţi chemați de Dumnezeu sa îndeplinească anumite funcţii funcții de slujire şi și conducere in în Biserică. Ei înşişi înșiși nu sunt vrednici să ocupe aceste funcţiifuncții, dar în timpul slujbei de Hirotonie Hirotonire sau după caz Hirotesie, toţi toți cei prezenţi prezenți mărturisesc lucrarea Sfântului Duh, spunând la unison "Vrednic „Vrednic este!" ” (în greacă 'Axios'). Prin aceasta, nu se afirmă vrednicia credinciosului, ci faptul că Duhul Sfânt S-a pogorât peste el şi și a îndeplinit lucrarea Sa, transformându-l în cleric.

Clericii nu sunt prin fire superiori laicilor în Biserică; aceştia aceștia din urmă sunt şi și ei chemaţi chemați la o anume slujire ca Preoţia Preoția Împărătească(sau duhovnicească) a lui Hristos(1 Petru II; 5,9). Slujirea clericilor este însă privită ca fiind mai intensă; iar din punct de vedere spiritual, rolul clericilor poate fi primejdios, deoarece ei se ocupă cu administrarea Sfintelor Taine şi și cu predarea învăţăturilor învățăturilor despre Dumnezeu.

Clerul bisericesc se împarte în doua mari categorii, ordinele mici si ordinele mari. Din ordinele mici fac parte citeţiiciteții, subdiaconii, iar în unele tradiţii tradiții cantorii(sau dascălii). Ordinele mari există din vremea apostolilor şi și au rămas permanente in Biserică; ele sunt Episcopi, Preoţi Preoți (sau Presbiteri) şi și Diaconi.

==SfinţiiSfinții==[[Imagine:Theotokos of Vladimir.jpg|right|frame|Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu [[Theotokos|Născătoare]]]]

''Articol principal: [[SfinţiSfinți]]''

Sfinţii Sfinții se pot înţelege înțelege în două feluri. Mai întâi sfinţii sfinții sunt toţi toți cei care sunt în Trupul lui Hristos - – Biserica. "''Sfânt" '' se traduce în mod literal ca persoană care a fost pusă deoparte pentru planul lui Dumnezeu, acesta fiind înţelesul esenţialînțelesul esențial. A fi sfânt înseamnă a fi pus deoparte şi și deci nu se leagă neapărat de vrednicia omului.

Al doilea înţelesînțeles, şi și cel mai obişnuitobișnuit, este că "sfinţii" ''sfinții'' sunt acei a căror vieţi vieți au arătat foarte clar că ei sunt puşi puși deoparte pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Sfinţenia Sfințenia lor, care de fapt este sfinţenia sfințenia lui Hristos, a strălucit atât de puternic încât creştinii ortodocşi creștinii ortodocși le acordă mare respect. Acest respect deosebit se numeşte "numește ''cinstire"''.

Biserica recunoaşte recunoaște lucrarea lui Hristos întru sfinţii sfinții Săi, şi și de aceea Ea îşi își asumă responsabilitatea de a canoniza (glorifica) oficial pe sfinţisfinți, fapt ce afirmă ca sfinţii sfinții sunt printre cei mântuiţi şi mântuiți și că vieţile viețile lor pot fi luate ca exemplu, după cum Apostolul Pavel ne-a îndemnat să-l urmăm pe el după cum el îl urma pe Hristos (1 Corinteni 11, 1). Slujbe Slujbele liturgice sunt alcătuite pentru sărbătorirea praznicelor sfinţilorsfinților, confirmându-se astfel locul sfinţilor sfinților în viaţa viața Bisericii.

Istoria Bisericii înregistrează progresul lucrării lui Hristos de-a lungul timpului. Istoria are o importanţă importanță de ordin teologic în Ortodoxie datorită Întrupării lui Iisus Hristos; după cum Dumnezeu a ales să Se facă Om, tot aşa așa El alege să lucreze în cadrul istoriei, şi și prin istorie pentru mântuirea noastră. Astfel, istoria Bisericii devine sacră, nu în acelaşi același sens cu al istoriei Biblice care expune chiar venirea lui Hristos şi și începutul mântuirii, ci ca mărturie a efectelor venirii lui Hristos care continuă de-a lungul generaţiilor generațiilor următoare.

*[http://www.kosovo.com/orthodoxy.html Orthodox Christianity], from the [[https://en.orthodoxwiki.org/Church_of_Serbia Church of Serbia]]*[http://www.oca.org/OCIndex.asp?SID=2 About Orthodox Christianity] ([[https://en.orthodoxwiki.org/Orthodox_Church_in_America OCA]] site)*[http://www.goarch.org/en/ourfaith/ Our Faith] ([[Greek Orthodox Archdiocese of America|https://en.orthodoxwiki.org/Greek_Orthodox_Archdiocese_of_America GOA]] site)*[http://www.antiochian.org/673 What We Believe] ([[Antiochian Orthodox Christian Archdiocese of North America|https://en.orthodoxwiki.org/Antiochian_Orthodox_Christian_Archdiocese_of_North_America Antiochian]] site)*[http://www.oca.org/QAindex.asp?SID=3 Meeting the Orthodox: Questions & Answers on the Orthodox Faith], by Fr. [[https://en.orthodoxwiki.org/Thomas_Hopko Thomas Hopko]]

[[Categorie:Viaţa Viața Bisericii]]