Modificări

Deși la început scrierile sale teologice erau oarecum vagi în exprimare, fără îndoială, ele reflectau poziția sa de adept al ortodoxiei niceene. Chiar dacă evită controversatul termen de ''homoousios'', el sugerează ideea în multe paragrafe care exclud formula patripasiană, sibeliană și ariană "A fost o vreme când Fiul nu exista". În altă parte el adoptă poziția [[Sfinții Părinți|Părinților]] Răsăriteni punând accentul pe libertatea voinței, ''autexousion'' (auto-determinare), și abordează parțial problema acelui element atât de mult pomenit în Apus – [[păcat]]ul. Pentru el păcatul este consecința libertății, nu o stare naturală. Corpul nu este cauza, ci instrumentul păcatului, iar leacul acestuia, asupra căruia sfântul insistă, este [[Pocăință|pocăința]]. Ca mulți dintre Părinții Răsăriteni, concepția sa despre creștinism este esențialmente axată pe principii morale. Doctrina sa despre [[Înviere]] nu este la fel de realistă ca cea a altor Părinți. Dar concepția sa despre Biserică este categoric de ordin empiric, Biserica Sobornicească în forma sa actuală fiind cea adevărată lăsată de [[Iisus Hristos|Hristos]], cea care desăvârșește Biserica din [[Vechiul Testament]]. Doctrina sa despre Sfânta [[Euharistie]] este demnă de toată atenția. Deși uneori pare că abordează problema în mod simbolic, alteori se apropie de doctrina realistă conform căreia pâinea și vinul sunt înseși Trupul și Sângele lui Hristos.