14.992 de modificări
Modificări
→Viața: completări și leg. interne
Eftimie s-a născut în timpul consulatului lui Grațian în anul 377 d.Hr., la [[20 ianuarie]] în luna august. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei romane ''Armenia Inferior'' (în prezent Malatya, Turcia)<ref name = oca>[http://www.oca.org/FSLivesAllSaints.asp?SID=4&M=1&D=9 Lives of all saints commemorated on January 20]</ref>, fiind fiul unor părinți pioși și credincioși numiți Pavel și Dionisia. Pentru că Dionisia era stearpă, ea și cu soțul ei, Pavel, s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: au auzit vocea unui [[înger]] care le-a spus să se veselească pentru că odată cu nașterea copilului toate [[erezie|ereziile]] vor fi desființate iar pacea va cuprinde [[Biserică|Biserica]] lui Dumnezeu. De aceea, acest [[Sfinți|sfânt]] a fost [[botez]]at cu numele de Eftimie (grec. Ευθύμιος,''Euthymios'' care înseamnă „voioșie” sau „voie bună”).
Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Otrie, [[episcop]] de Melitene, care l-a trecut în rândul [[cler]]ului, ca [[citeț]]. Deoarece era ager în studiile sale și îi depășea pe toți ceilalți în virtuți și viață [[monahismAsceza|ascetică]], el a fost hirotonit [[preot]] și însărcinat cu supravegherea sfintelor [[Sihastru|sihăstrii]] și [[Mănăstire|mănăstiri]].
La vârsta de douăzeci și nouă de ani, el a mers la [[Ierusalim]], unde a locuit împreună cu Sfântul [[Teoctist din Palestina|Teoctist]] în peștera unui munte, situată în apropierea [[Lavră|lavrei ]] monahale numită Pharan ''[[Faran]]'' (în prezeni prezent ''Ein Fara''), la aproximativ șase kilometri est de Ierusalim.<ref name="Attwater">Attwater, Donald and Catherine Rachel John. ''The Penguin Dictionary of Saints''. 3rd edition. New York: Penguin Books, 1993. ISBN 0-14-051312-4.</ref><ref name="ott">[http://www.newadvent.org/cathen/05630b.htm Ott, Michael. ''St. Euthymius.'' The Catholic Encyclopedia. Vol. 5. New York: Robert Appleton Company, 1909.]</ref> În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulți oameni de boli.
De asemenea, se povestește că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin nașterea sa, ci prin [[rugăciune]] a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porțile cerului, cum a făcut și Sfântul [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei [[Sfânta Liturghie|Sfinte Liturghii]], cei prezenți au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului [[Îndumnezeire|îndumnezeit]] al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârșitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purității și [[castitate|castității]] sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii [[suflet]]ului dispoziția și starea sufletelor care veneau la [[Sfânta Împărtășanie]].
O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un [[călugăr]] care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea să fie un sfânt precaut și reținut, dar în inima sa el era desfrânat și nestăpânit deoarece a permis ca osteneala sa să fie îndulcită cu gânduri rușinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârșit, binecuvântatul Eftimie a văzut un [[înger]] luând cu forța sufletul mizerabilului călugăr cu o suliță cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse și rușinoase ale călugărului muribund.
Când Eftimie a ajuns la vârsta de nouăzeci și șase de ani (în 473 d.Hr., 20 ianuarie), el a adormit întru Domnul. La înmormântarea lui a slujit patriarhul [[Anastasie I al Ierusalimului]], care a trebuit să aștepte o zi întreagă ca să poată încheia slujba, până ce călugării și credincioșii din [[Țara Sfântă]] și-au luat rămas bun de la sfântul monah trecut la Domnul.
==Iconografie==
[[Dionisie din Furna]] arată că Sf. [[Cuvios]] Eftimie cel Mare se zugrăvește ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleșuv, doar cu puțin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) și albă, cu chipul palid și căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraților, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotința, smerita cugetare și ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în [[trapeza]] mănăstirii, este înfățișat alături de Sfântul [[Antonie cel Mare]] și, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin și grăiește slavă, și cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinții îngeri”. <ref>[[Dionisie din Furna]], ''Erminia picturii bizantine'', Editura Sophia, București, 2000, pp. 158, 183, 195, 236. ISBN 973-99692-0-8. </ref>
==Note==
