Modificări

[[ImageFișier:JulianApostate.jpg|right|thumb|Iulian Apostatul, împărat păgân al Romei.]]'''Iulian Apostatul''' a fost împărat roman între anii 361 și 363. În timpul domniei lui a încercat să readucă Imperiul Roman de la creştinism [[creștinism]] la [[păgânism]], de unde şi și denumirea de « Apostatul »„Apostatul”. Prin edictul de toleranţă toleranță din 362 a redeschis templele păgâne, a asigurat restituirea templelor înstrăinate şi și a cerut întoarcerea [[episcop]]ilor care fuseseră exilaţiexilați. Domnia lui a fost scurtată scurtă datorită morţii morții sale survenite în timpul bătăliei din de la Ctesiphon(Persia), în iunie 363 în Persia.

Născut sub numele de '''Flavius Claudius Julianus ''' în anul 331 sau 332 după d.Hr. din părinţii părinții Julius Constantinus şi și cea de-a doua sa soţiesoție, Basilina, Iulian era nepotul lui [[Constantin cel Mare]] (Constantin I) pe linia tatălui său, care la rândul său, era frate vitreg cu Constantin I.

Iulian a fost crescut în palatul imperial fiind astfel martorul intrigilor ce aveau loc aici; aceste intrigi au dus în cele din urmă la uciderea mai multor membri ai familiei sale de către unchiul său, [[Constantin al II-lea]], inclusiv cea a fratelui sau său vitreg, Constantinus Gallus.

În anul 335, Iulian a fost numit Caesar al Imperiului de Apus. În anii următori a condus apărarea Imperiului Roman împotriva triburilor germanice intruse de-a lungul râului Rin.

Printre victoriile sale se numără recucerirea Coloniei Agrippina (Cologne) şi și asigurarea securităţii securității frontierei de pe Rin pentru următorii 50 de ani. Odată cu moartea lui Constantinus [[Constanțiu al II-lea ]] pe [[3 noiembrie]] 361, Iulian a devenit împărat, fiind recunoscut prin testamentul lui Constantinus Constanțiu ca succesorul său de drept.

Iulian, ce care devenise sceptic în privinţa creştinismului privința creștinismului datorită intrigilor şi și crimelor ce au avut loc sub Constantinus, a restabilit [[Persecuții împotriva creștinilor|persecutarea creştinilor creștinilor]] în momentul urcării sale pe tronul Imperialimperial. Una dintre persecuții a luat forma edictului de toleranţă toleranță din anul 362 prin care s-a pus capăt persecutării neîntrerupte a păgânilor şi și distrugerea templelor acestora. Prin acţiunile acțiunile sale a încercat să submineze eforturile creştinilor creștinilor de a se opune restabilirii păgânismului în Imperiu. Edictul său privitor la şcolișcoli, interzicea profesorilor creştini creștini de-a folosi surse păgâne ce constituiau în fapt fundamentul educaţiei Romaneeducației romane. Astfel, a încercat să înstrăineze studenţii creştini studenții creștini de societatea Romană romană privându-i de cunoştinţele cunoștințele necesare pentru reuşita reușita în lume. Prin rechemarea episcopilor exilaţiexilați, Iulian a încurajat disensiunea printre creştini creștini care deja se luptau împotriva ereziei [[erezie]]i lui [[Arie]].

Se pare ca Iulian nu a practicat păgânismul civic al imperiului de dinainte de Constantin, deşi deși a încurajat restaurarea templelor păgâne, ci mai degrabă s-a asociat cu o abordare magică a filozofiilor clasice numită teurgie sau neoplatonism.

În orice caz, practicile lui nu erau creştinecreștine. Se credea Alexandru cel Mare în alt corp prin transmigrarea sufletelor [[suflet]]elor după învăţăturile învățăturile lui Platon şi și Pitagora. A scris o serie de lucrări controversate , printre care unele dintre ele au supravieţuit supraviețuit, inclusiv tratate filozofice , imne [[imn]]e și desigur satire sau critici despre creştinism şi depre creștinism și despre Constantin cel Mare. Eforturile lui de a readuce păgânismul erau oricum sortite eşecului eșecului încă de la început, deoarece marea majoritate a Imperiului Roman de atunci era mai degrabă indiferentă la acest lucru .

În 362, Iulian a început o campanie în răsărit, împotriva Perșilor din estperșilor. Acolo, pe [[26 iunie ]] 363, Iulian a fost rănit mortal în timpul bătăliei din Ctesiphon, o bătălie victorioasă, dar neconcludentă. Nu purta armura, ori din încrederea unei victoriiîn victorie, ori datorită grabei sau din neaducere aminte. Odată cu moartea sa, ultima împotrivire oficială contra creştinismului creștinismului s-a sfârşit sfârșit, iar în februarie 380 Theodosius [[Teodosie cel Mare (împărat)|Teodosie I ]] (Theodosius Teodosie cel Mare) a publicat edictul care prin care toţi supuşii toți supușii săi trebuie să mărturisească religia creştinăcreștină.

{{start box}}{{succesiune|înainte=[[Categorie:Împăraţi şi regiConstanțiu al II-lea]]|titlu=Împărat al Imperiului Roman|ani=361-363|după=[[Iovian]]}}{{end box}} [[Categorie:Împăraţi Împărați romani]]