Modificări

Salt la: navigare, căutare

Praznic

8 octeți adăugați, 13 august 2015 07:18
m
+ -> †
Din punct de vedere liturgic sau tipiconal, adică după bogăţia şi solemnitatea slujbelor divine prin care sunt prăznuite, Tipicul bisericesc împarte de obicei sărbătorile în trei categorii : sărbători mari, mijlocii şi mici.
— La '''sărbătorile mari''' se numără toate cele pe care le numim de obicei praznice împărăteşti, adică sărbătorile Mântuitorului şi ale Sfintei Fecioare, la care Tipicul mănăstiresc al Sfântului Sava (Tipicul mare) adaugă două ale Sfântului Ioan Botezătorul (Naşterea şi Tăierea capului), precum şi sărbătoarea comună a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie). Toate acestea au slujba cea mai dezvoltată (bogată), adică slujbă cu Priveghere (Vecernie mică şi Vecernie mare, Litie, Polieleu, Evanghelie şi Slavoslovie mare), care se pun numai din Minei (respectiv Triod sau Penticostar). în calendarele bisericeşti de perete şi în Sinaxarele din cărţile de slujbă acestea au de obicei, ca semn tipiconul distinctiv, o cruce roşie încadrată în cerc : (+) (în cărţile slavo-ruse) sau între două paranteze : (+) (în cărţile româneşti).
— '''Sărbătorile mijlocii''' sunt ale Sfinţilor mai însemnaţi şi se împart şi ele în două categorii :
**Sărbătorile Sfinţilor cu priveghere şi polieleu, notate cu o cruce cu semicerc : +) (în cărţile slavo-ruse), sau cruce roşie cu paranteză : (+) (în cărţile româneşti). Ele se deosebesc de cele mari doar prin aceea că n-au înainte-serbare şi după-serbare ; la ele se adaugă la Utrenie canonul Născătoarei de Dumnezeu ; aşa sunt, de exemplu : Sf. Nicolae (6 decembrie), Sf. Trei Ierarhi (30 ianuarie), Sf. Gheorghe (23 aprilie) ş.a.**Sărbătorile Sfinţilor fără priveghere (cu o singură Vecernie), dar cu polieleu, Evanghelie la Utrenie şi Slavoslovie mare, notate cu o cruce simplă : -f (în cărţile slavo-ruse neagră, în cele româneşti roşie), ca de exemplu : Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Sf. Paraschiva (14 octombrie), Sf. Dimitrie (26 octombrie), Sfinţii Arhangheli (8 noiem¬brie), Sf. Spiridon (12 decembrie), Sf. Ştefan (27 decembrie) ş.a.
— '''Sărbătorile mici''' (ale Sfinţilor mai puţin însemnaţi) sunt şi ele de două feluri :
76 de modificări

Meniu de navigare