Modificări

Curăția ca virtute opusă curviei este însă și o virtute sufletească. Simpla păstrare a fecioriei sau castității trupești nu este de ajuns, dacă nu este însoțită și de paza minții, ochilor și gândurilor de ispita trupească.<ref> În Viața Sf. [[Eftimie cel Mare]] există o astfel de mărturie despre un monah celebru, recunoscut ca sfânt de locuitorii din jur, pe care Sf. Eftimie îl vizitează înainte de moartea acestuia. Deși monahul își păstrase curăția trupească, Sf. Eftimie îi vede sufletul chinuit amarnic de un diavol care este gata să îl tragă cu sine în iad, pentru că primise în mintea sa gânduri și pofte desfrânate ([[Chiril din SchitopolSchitopolis|Chiril de Schitopolis]], ''Viețile Pustnicilor Palestinei'', traducere de Ierom. Agapie (Corbu), ed. Sf. Nectarie, Arad, 2013). </ref>Dacă desfrânarea este o "înstrăinare a trupului de viața și de sub stăpânirea spiritului" <ref>A. Schmemann, loc. cit.</ref>, ea se manifestă și la nivelul minții, al gândurilor și al cuvintelor. Paza deplină a simțurilor și a minții de atacurile poftei desfrânării echivalează cu o restaurare a controlului duhului asupra trupului și o reașezare a omului în starea lui firească de făptură după chipul și asemănarea lui Dumnezeu - așadar cu o redobândire a "întregii înțelepciuni".

*[[Chiril din SchitopolSchitopolis|Chiril de Schitopolis]], ''Viețile Pustnicilor Palestinei'', traducere de Ierom. Agapie (Corbu), ed. Sf. Nectarie, Arad, 2013.