Nu cunoaştem însemnătatea teologică şi soteriologică, a învăţăturii despre mântuire, a întrupării Mântuitorului Iisus Hristos pentru folclorul altor popoare, dar, la noi, auzim şi citim din colindele noastre bătrâne, vestite în graiul poporului de copiii nevinovaţi, pe la casele credincioşilor, pe la vatra părintească, înţelepciunea şi lucrarea Duhului Sfânt în Cuvântul întrupat, în Logosul întrupat. Aşa vestesc ei, ca şi îngerii, din poartă în poartă, de la fereastră la fereastră, aceste străvechi şi neîntrecut de frumoase colinde, neîntrecut de armonioase şi, în acelaşi timp, exprimând feluritele nuanţe culturale ale poporului român de pretutindeni.

Într-un concert de colinde ascultăm texte înălţătoare, multe de origine folclorică, fermecătoare prin prospeţimea cu care înfăţişează un eveniment atât de copleşitor precum cel al venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. Deşi propune un cadru diferit de cel în care au fost create colindele, prelucrarea cultă şi interpretarea artistică într-un concert nu afectează puritatea lor şi nici nu anulează sensul obişnuit al colindatului, afirmându-l preponderent pe cel spiritual. Cei care colindă şi noi, cei colindaţi, intrăm în aura tainică a sărbătoririi Naşterii lui Iisus Hristos ca o ceată care, în drumul spre Betleem, se va însoţi, cu smerenie, cu cetele îngerilor ce cântă ''Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.'' †TeoctistTeoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Fără colind Crăciunul ar fi unul - hai să spunem “globalizat”, un Crăciun al generaţiei Internet, al unei generaţii desprinsă aproape radical de viaţa comunităţii tradiţionale româneşti. Nu este viu un Crăciun în care doar asculţi on-line sau pe CD colinde (între noi fie vorba, din ce în ce mai ''remixate''), fără însă a ieşi din comoditatea şi egoismul omului modern. A merge cu colindul înseamnă a vesti pe Hristos, este sinonim cu ideea de apostolat: ''Mergând, îvăţaţi învăţaţi toate neamurile...'', înseamnă a aduce tuturor vestea şi bucuria venirii lui Dumnezeu în lume, a înomenirii Lui; înseamnă să înţelegi cuvântul Sfinţilor Părinţi care afirmă că ''Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se facă Dumnezeu (prin asemănare, sau participare)''. De aceea Biserica ne îndeamnă, ne invită pe toţi să devenim colindători, iar acest lucru se face începând cu odovania (adică sfârşitul sau încheierea) ultimei mari sărbători, Intrarea Maicii Domnului în Biserică - 21 noiembrie, şi nu aşa cum în mod greşit se obişnuieşte (de ceva timp încoace), doar în zilele premergătoare sau doar în ziua de ajun!

''În chipul pâinii ţi se dă trupul, iar în chipul vinului ţi se dă sângele ca să ajungi prin împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Hristos unit într-un singur trup şi sânge cu El''. Astfel ajungem ''purtători de Hristos''sau hristofori, ajungem ''părtaşi firii dumnezeieşti''. Sfântul Ignatie o numeşte ''leacul nemuririi''. Liturghiile Sfinţilor Vasile şi Ioan Gură de Aur exprimă deasemena de asemenea acest lucru. În Vechiul Testament erau ''pâinile punerii înainte'', dar odată cu legea cea nouă ele au luat sfârşit.

Colindele în general prezintă ascultătorilor dogma ortodoxă înveşmântată în straiul idilic şi naiv al versului popular al colindei. Nici una din învăţăturile de bază ale credinţei creştine nu este uitată sau nefolosită în colindele noastre româneşti. În ele se răsfrânge învăţătura creştină despre păcatul strămoşesc, Întruparea şi Naşterea Mântuitorului, răscumpararea răscumpărarea oamenilor prin moartea -ţi Invierea Învierea Sa, supracinstirea Maicii Domnului, cinstirea Sfinţilor, Sfintele Taine, învăţătura despre rai şi iad şi judecata viitoare.

''Din Fecioara Maria Din neamul lui Avraam, Din sămînţa lui David, Din Duhul Sfânt zămislit''

''Dumnezeu fiind din fire, Ai luat chip de omenire Si te-ai dat spre răstignire,  

''Tu, Fiule, nu mai plânge, Ca eu ţie ţi-oi aduce  Un scaun de judecată,  Ca să judeci lumea toată.  Să dai drepţii la dreptate Si strâmbii la strâmbătate, Să iei ceru-n stăpânire, Pământul în moştenire''.

''Că astăzi Curata Prea nevinovata, Fecioara Maria Naşte pe Mesia''. 

Dar toate învăţăturile de credinţă exprimate în colinde sunt în legatură legătură cu aceea de mântuire, foarte frecventă şi ea în aceste creaţii, accentul punându-se pe frumuseţea cadrului spectacular al Naşterii si pe bucuriile luminoase ca soarele, pe care această naştere le picură în sufletele creştinilor. La evenimentul Naşterii sunt de faţă toate planurile creaţiei şi ale firii: cerul reprezentat prin îngeri, lumea cuvântătoare a pământenilor, înfăţişată prin păstori şi lumea necuvântătoare, înfăţişată prin plante şi animale de tot felul. Tatăl Însuşi coboară din ceruri să binecuvinteze lumea. Totul se petrece ca intrîntr-o slujbă cerească asemănătoare Sfintei Liturghii, pe care credincioşii o ascultă în fiecare Duminică: ''De-auzi gazdă ori n-auzi Toaca-n cer şi slujba-n rai, Toaca-n cer cum o bătea, Slujba-n rai cum o făcea, Dumnezeu cum cuvânta, Maica Sfântă se ruga.  Şi să stai să tot priveşti  Cum făcea slujbe cereşti  Îngerii ţinând stâlpări

Şi să stai să tot priveşti Cum făcea slujbe cereşti Îngerii ţinând stâlpări Cântau sfintele cântări''.

Colindele au avut si marele rol de a păstra şi apăra credinţa ortodoxă atunci când prozelitismul eterodox încerca să rupă unitatea de credinţă a ortodocşilor, pentru a dezmembra, în acelaşi timp şi unitatea lor naţională. Păstrând şi mărturisind aceleaşi adevăruri de credinţă, colindele s-au numărat printre mijloacele populare cele mai eficace de apărare a ortodoxiei, dovedind unitatea sufletească a credincioşilor nostri ortodocşi de pe tot întinsul României ortodoxe. Documente vrednice de încredere mărturisesc ferm că românii transilvăneni preferau să cânte de Crâciun Crăciun colindele învăţate din străbuni, în locul cântecelor care li se impuneau de cei străini de legea lor.

''La poartă la Ţaringrad, S-a născut mare-mparatmpărat.'' Colindele româneşti sunt deosebit de valoroase pentru bogatele idei morale şi sociale pe care le exprimă. Pe lângă mesajul ceresc al mântuirii, colindele au format şi o şcoală de îmbărbătare, de nădejde şi de virtuţi morale în viaţa credincioşilor, exprimând dragostea de oameni, facerea de bine, smerenia, ascultarea şi bunătatea, cinstea, dragostea de ţară, eroismul, bucuria sărbătorilor, dorinţa de prosperitate, belşug şi pace, ca idealuri nepieritoare şi caracteristici esentiale esențiale ale sufletului poporului nostru. În ele eticul s-a imbinat îmbinat in chipul cel mai armonios şi mai fericit cu esteticul.

''Troscoţel de p-ângă drum, Voie buna cui mă-nchin! Troscoţel de p-ângă cale, Cinste şi dragoste-n faţa Dumitale!''

''Sus în curtea lui Crăciun, S-a născut un Domn prea bun.''

''Acuma pe la Crăciun, Tot omul să fie bun".'' Bunătatea aceasta a românului, cunoscută pretutindeni sub numele de ospitalitate, este răsplatită răsplătită de urările de la sfârşitul colindelor: ''Busuioc verde pe masă, Rămâi gazdă sănătoasă. La mulţi ani cu sănătate Domnul să vă dea de toate!''

Colindele preamăresc virtutea cumpătării, şi strâns legat de ea, postul din care, de altfel, izvorăşte, laudând lăudând pe cei ce postesc: ''Ferice de cei postelnici, Care-mi postesc posturile Şi-mi ajună ajunurile''. Cadrul virtuţilor înfăţișate de colinde se întregeşte şi cu aceea a dărniciei, adică a întrajutorării aproapelui, a celui lipsit de ajutor, atunci când el este în suferinţă şi în necaz. Ea este reflectată astfel într-un colind în care "Domnul bun, cest, Domn bun şi Om bun": ''Câţi flămânzi îmi trec  Pe toţi îi sătura.  Câţi setoşi îmi trec  Pe toţi îi adăpa.  Câţi goli îi venea

Cadrul virtuţilor infăţisate de colinde se întregeşte şi cu aceea a dărniciei, adică a într-ajutorării aproapelui, a celui lipsit de ajutor, atunci când el este în suferinţă şi în necazToţi îi îmbrăca. Ea este reflectată astfel într-un colind în care "Domnul bun, cest, Domn bun şi Om bun":

''Câţi flămânzi îmi trec Pe toţi îi sătura. desculţi venea, Câţi setoşi îmi trec Pe toţi îi adăpaîncălţa. ''

În opoziţie cu lauda virtuţilor, colindele condamnă păcatele şi patimile omeneşti sau viciile, pentru urmările lor nefaste. Astfel, minciuna este înfierată în colinde, îndemnand îndemnând pe cei care o practică să se lepede de ea. Patima înşelătoriei, opusă cinstei şi corectitudinii, este biciuită în colindele cu caracter social, ca şi patima beţiei, ca izvor al altor patimi si păcate. Dintre ideile sociale cea mai des întâlnită în colinde este aceea de pace, poporul român fiind un popor iubitor de pace. Aceasta se potriveşte cu firea lui bună şi blajină, cu dragostea şi cu generozitatea sa. Poporul nostru, care a cunoscut ororile războiului, şi-a dorit sieşi şi la toată lumea pacea, ca pe bunul cel mai scump şi mai indispensabil vieţii sale, ca aceea care condiţionează bunăstarea materială şi spirituală a oamenilor. În colinde, taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu este slăvită pentru că ea a adus lumii împăcarea cu Dumnezeu, pentru că Pruncul născut în peşteră este ''Domn al păcii'' şi fiindcă Naşterea Lui a fost salutată cu imnul ceresc al slavei lui Dumnezeu şi al păcii oamenilor. Această pace se instaurează odată cu venirea în lume a Mântuitorului Hristos, a cărui împărăţie este o împărăţie a păcii. Iată cât de frumos redă această idee un colind de vânătoare: '' Ho, ho-ho! Nu vă-narmaţi!  Că pe cer azi s-a ivit  Un luceafăr strălucit.  Că astăzi Fiul cel Sfânt  Pace-aduce pe pământ  Sânge azi să nu mai curgă,  Lacrimi azi să nu se scurgă. Vânătorii că-mi cădeau  În genunchi şi se rugau,  Din săgeşi cruce făceau.'' Pacea adusă de Mântuitorul este o pace veşnică şi universală: '' Întru cei de sus mărire Şi pe pământ păciuire, La toţi oamenii să fie De acum până-n vecie. Mărire întru cei de sus, Şi pace pân-la Apus''. Munca se reflectă şi ea din plin în colindele noastre româneşti. Versurile lor amintesc de toate categoriile de vârstă şi de ocupaţii cântând însuşirile care trebuie să împodobească sufletul unui creştin: destoinicia în muncă, hărnicia, îndemânarea şi curăţenia. Munca pământului, grija pentru unelte şi animale, creşterea vitelor, pescuitul, albinăritul, morăritul şi, mai ales, vânătoarea, sunt descrise măiestrit în colinde. Prin acestea ele scot în evidenţă două din caracteristicile esenţiale ale neamului nostru: munca şi hărnicia. Alături de pace şi de muncă, din colinde desprindem ideea de dreptate. Colindele înfierează pe cei care o calcă în picioare păgubind pe semenii lor prin furt, înşelăciune sau în alt chip. Prin colinde, poporul preţuind la justa ei valoare funcţia socială a dreptăţii, a luptat continuu împotriva abuzurilor şi nedreptăţii. Colindele noastre româneşti sunt valoroase şi pentru ideile patriotice pe care le exprimă. Originea, viaţa, graiul şi obiceiurile poporului român, dragostea pentru ţară şi jertfirea pentru ea, frumuseţile patriei, vitejia şi eroismul poporului rămân doar câteva din aceste idei care se oglindesc în colinde. Astfel, în unul din ele, ţara noastră este numită ''moşie dumnezeiască'' şi ''aşezare strămoşească''. Prin Întruparea şi Naşterea, Mântuitorului, Dumnezeu coboară în lume ca să o binecuvinteze. Printre altele, El binecuvintează şi ţara noastră. Iată cum descrie această scenă un colind de prin părţile Albei:

Dintre ideile sociale cea mai des întâlnită în colinde este aceea de pace, poporul român fiind un popor iubitor de pace. Aceasta se potriveşte cu firea lui bună şi blajină, cu dragostea şi cu generozitatea sa. Poporul nostru, care a cunoscut ororile războiului, şi-a dorit sieşi şi la toată lumea pacea, ca pe bunul cel mai scump şi mai indispensabil vieţii sale, ca aceea care condiţionează bunăstarea materială şi spirituală a oamenilor. În colinde, taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu este slăvită pentru că ea a adus lumii împăcarea cu Dumnezeu, pentru că Pruncul născut în peşteră este D''omn al păcii'' şi fiindcă Naşterea Lui a fost salutată cu imnul ceresc al slavei lui Dumnezeu şi al păcii oamenilor. Această pace se instaurează odată cu venirea în lume a Mântuitorului Hristos, a cărui împărăţie este o împărăţie a păcii. Iată cât de frumos redă această idee un colind de vânătoare: '' Ho, ho-ho! Nu vă-narmaţi! Că pe cer azi sS-a ivit Un luceafăr strălucit. deşteptat

Că astăzi Fiul cel Sfânt PaceMâna stângă-aduce pe pământ a scuturat, Sânge azi să nu mai curgă, Lacrimi azi să nu se scurgăTrei inele i-au picat.

Vânătorii căRânduneaua le-mi cădeau În genunchi şi se rugau, Din săgeşi cruce făceau.''a luat

Pacea adusă de Mantuitorul este o pace vesnica si universala: "Intru cei de sus marire Si pe pamant paciuireŞi le-a dus în depărtare, La toti oamenii sa fie De acum pana-n vecie".

"Marire intru cei de sus, Si pace panSă le-la Apus".aşeze pe hotare

Alaturi de pace si de munca, din colinde desprindem ideea de dreptate. Colindele infiereaza pe cei care o calca in picioare pagubind pe semenii lor prin furt, inselaciune sau in alt chip. Prin colinde, poporul pretuind la justa ei valoare functia sociala Altu-într-a dreptatii, a luptat continuu impotriva abuzurilor si nedreptatii.Iordanului

Colindele noastre romanesti sunt valoroase si pentru ideile patriotice pe care le exprima. OrigineaUnu-n Ţara Românească, viata, graiul si obiceiurile poporului roman, dragostea pentru tara si jertfirea pentru ea, frumusetile patriei, vitejia si eroismul poporului raman doar cateva din aceste idei care se oglindesc in colinde. Astfel, in unul din ele, tara noastra este numita "mosie dumnezeiasca" si "asezare stramoseasca". Prin intruparea si nasterea, Mantuitorului, Dumnezeu coboara in lume ca sa o binecuvinteze. Printre altele, El binecuvinteaza si tara noastra. Iata cum descrie aceasta scena un colind de prin partile Albei:

"Dumnezeu s-a desteptat Mana stinga-a scuturat, Trei inele i-au picatAşezare strămoşească.

Randuneaua le-a luat Si le-Pe această moşie se preumblă Dumnezeu cu Sfântul Petru, iar Maica Domnului, urmărită de mâna ucigătoare a dus in departarelui Irod, Sa le-aseze pe hotare Unu-n tara Nilului Altu-intr-a Iordanului Unu-n Tara Romaneascagăseşte scăpare şi adăpost, Asezare stramoseasca"împreuna cu Fiul său în munţii româneşti în casa unui român care îi primeşte la căldura vetrei lui.

Pe aceasta mosie se preumbla Dumnezeu Frumuseţile Carpaţilor noştri cu bogata lor faună şi flora, sunt prinse cu Sfantul Petrumăiestrie în tezaurul colindelor. Căprioarele, cerbii şi iepuraşii sunt doar câteva din vieţuitoarele lor, iar Maica Domnului, urmarita ''Cetiniţă cetioară'' şi ''Coroană de mana ucigatoare a lui Irod, gaseste scapare si adapost, impreuna trandafiri'' sunt buchete şi semne ale bogăţiei şi frumuseţii cu Fiul sau in muntii romanesti in casa unui roman care ii primeste la caldura vetrei luiDumnezeu a dăruit locurile acestea.Copiii care colindă trăiesc o lume de basm:

Frumusetile Carpatilor nostri cu bogata lor fauna si flora'' În poiana muntelui, sunt prinse cu maiestrie in tezaurul colindelor. Caprioarele, cerbii si iepurasii sunt doar cateva din vietuitoarele lor, iar "Cetinita cetioara" si "Coroana de trandafiri" sunt buchete din resursele naturale ale patriei. Copiii care colinda traiesc o lume de basm:

"In poiana muntelui, Iese cerbul Domnului"''.

"''Sus in varful în vârful muntelui Pe la crucea bradului, Pe o scara scară de argint Se coboara coboară Domnul Sfant"Sfânt''. Colindele înfăţişează şi pilde de patriotism şi eroism din trecutul nostru istoric, preamărind, de exemplu, figura legendară a voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, în colindul ''La poarta lui Ştefan Vodă'': ''Atunci Ştefan Domn cel Sfânt Despre rugă auzind,  El pe dată a plecat

Colindele infatiseaza si pilde.de patriotism si eroism din trecutul nostru istoric, preamarind, de exemplu, figura legendara a voievodului Moldovei, Stefan cel Mare, in colindul "La poarta lui Stefan Voda": "Atunci Stefan Domn cel Sfant Despre ruga auzind, El pe data a plecat Si Şi cu toti toţi s-au inchinat"închinat''.

Ele amintesc de lupta poporului românilor pentru independenta nationala si independenţa naţională şi pentru apararea pamantului stramosesc si apărarea pământului strămoşesc şi jertfirea pentru patrie: "Cand cu turcii ne-am batut, Bulzul marii ne-o-imbulzit, Multi voinici s-or prapadit".

Ele scot in evidenta vitejia poporului roman careCând cu turcii ne-am bătut, lasand totul acasa, pornea la razboi pentru a apara tot ce avea mai scump si pentru a alunga si a invinge pe dusmani:

"Vifor la razboi pornea, Pe dusmani mi-i prapadea DeBulzul mării ne-o mers vestea-n tara nouaîmbulzit, Cum va colindaram voua".

Mulţi voinici s-or prăpădit. Ele scot în evidenţă vitejia poporului român care, lăsând totul acasă, pornea la război pentru a apăra tot ce avea mai scump şi pentru a alunga şi a învinge pe duşmani: ''Vifor la război pornea, Pe duşmani mi-i prăpădea De-o mers vestea-n ţară nouă, Cum vă colindarăm vouă.''Din istoria contemporana contemporană a neamului, colindele mai noi amintesc lupta pentru reintregirereîntregire, asa aşa cum vedem din cantecul cântecul soldatului care isi cara îşi căra pe mormantmormânt: "Busuioc, mărgăritar,  C-a murit pentru Ardeal.  Pe plaiul munţilor,  În desimea brazilor,  În mijlocul florilor  Apărând un tricolor".