Modificări

'''Cartea III a Regilor''' (sau Cartea I a Împăraţilor) este a şasea dintre cele 12 cărţi istorice canonice ale [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]].<ref name="Alfred"> Alfred Hârlăoanu- O istorie a mozaismului şi a Israelului antic, Editura Nemira, 2001, ISBN 973-569-508-1</ref><ref name="Ciudin"> Nicolae Ciudin- Studiul Vechiului Testament, , Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-59-5,</ref><ref name="Studiul"> Vladimir Prelipcean, Nicolae Neagă, Gheorghe Bârna, Mircea Chialda- Studiul Vechiului Testament, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4,</ref><ref>Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2,</ref> Ea continuă istoria poporului lui Israel sub [[Solomon, ]] (fiul lui [[David]]), înfăţişează dezbinarea împărăţiei acestuia ce duce la apariţia a două regate independente, Israel şi Iuda, şi evocă domnia regilor care-i succed lui Solomon la conducerile celor două regate. Cartea se termină cu domniile lui [[Iosafat ]] (Iuda) şi [[Ahazia ]] (Israel). Această istorie a domniei lui Solomon şi a regilor care-i urmează este întregită în altă carte istorică a Vechiului Testament, [[Cartea II Cronici|Cartea a II-a a Cronicilor]].

Solomon rosteşte trei mii de pilde (care alcătuiesc cea mai mare parte a cărţii ,,[[Proverbele Pildele lui Solomon]]’’(Proverbele lui Solomon) şi a alcătuit o mie cinci cântări (4.32), a vorbit despre copaci, de la cedrul de Liban până la isopul ce creşte pe zid, despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare şi despre peşti (4.33), fiindcă Dumnezeu îi dăduse, alături de înţelepciune şi pricepere, şi ,,cunoştinţe multe ca nisipul mării’’ (4.29). Faima înţelepciunii sale devenise aşa de mare încât veneau oameni din toate colţurile lumii (10.24-25), inclusiv cei trimişi de împăraţii pământului (4.34) ca să audă [[înţelepciunea]] pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. El rezolvă magistral încurcata problemă a celor două prostituate.

Deşi Solomon, ,,omul odihnei’’ ,, iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său, David, el se lasă ,,târât de iubire’ şi se ,,alipeşte’’ de unele neamuri interzise de Dumnezeu împăraţilor Israelului, având de neveste, în afară de fata lui Faraon (probabil faraonul Siamon, dinastia a XXI-a), 700 de crăiese împărăteşti (moabite, amonite, edomite, sidoniene şi hetite) şi 300 de ţiitoare. La bătrâneţe, nevestele iubite ,,i-au abătut inima’’ şi ,,i-au plecat inima spre dumnezei străini" astfel că nu a mai rămas ,,cu totul a lui Dumnezeu, cum fusese inima tatălui său David’’, aşa cum prevăzuse Domnul că se va întâmpla cu acei împăraţi care se vor încuscri cu vreunul din cele 7 popoare mai puternice decât Israelul. Dumnezeu îl pedepseşte pe Solomon cu ruperea împărăţiei de la el din mâna fiului său, [[Roboam]], şi oferirea a 10 seminţii slujitorului său, [[IeroboamI]], cu lăsarea unei seminţii fiului său (11.11-13). Dumnezeu îi mai ridică şi doi vrăjmaşi pe Hadad, Edomitul(11.14-22) şi pe Rezon, fiul lui Eliada, împărat al Siriei(11.23-25)

Cartea continuă cu evocarea domniilor succesorilor săi, în general nelegiuiţi şi idolatri (Israel-[[IeroboamI]], [[Nadab]], [[Baeşa]], [[Ela]], [[Zimri]], [[Omri]], [[Ahab]] şi [[Ahazia]]; Iuda- [[Roboam]], [[Abia]]; cei mai răi dintre ei fiind Ahab şi apoi Omri-16.25,30) cu câteva excepţii notabile (Iuda-[[Asa]] şi fiul său, [[Iosafat]]).

Fiul lui [[David]] pe care acesta ,,nu-l mustrase niciodată", [[Adonia]], fiul Haghitei, ,,frumos la chip’’, s-a sumeţit şi s-a răzvrătit , împreună cu [[Ioab]] şi cu preotul Abiatar, împotriva propriului tată, făcându-se pe sine împărat (1.5-10). La sugestia proorocului [[Natan]], [[Batşeba]] îi aminteşte foarte bătrânului David că i-a jurat că [[Solomon]] va sta pe scaunul de domnie(1.17), îi spune că Adonia s-a proclamat împărat(1.18-20) şi îi spune că după moartea sa ea şi Solomon vor fi priviţi ca vinovaţi(1.21). Bătrânul David ordonă ca Solomon să fie uns împărat de preotul Ţadoc şi proorocul Natan la Ghihon(1.32-40).

[[Ioab]] fuge şi el la coarnele altarului(2.28-30) şi [[Solomon]] ordonă uciderea lui pentru ca astfel să fie luat de pe el şi de pe casa tatălui lui ,,sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei’’, pentru că ,,a vărsat sânge de război în timp de pace’’(2.5). Domnul face astfel ca ,,sângele lui să cadă asupra capului lui pentru că a lovit doi bărbaţi mai buni şi mai drepţi decât el’’, şi i-a ucis cu sabia fără ştirea împăratului David: pe [[Abner]], căpetenia oştirii lui Israel şi pe [[Amasa]], căpetenia oştirii lui Iuda, (2.31-34).(notaS1) [[Benaia]] este pus în locul lui Ioab(2.35)

Împăratul Solomon îl cheamă pe [[Şimei]], care aparţinea familiei şi casei lui Saul, la el şi îi spune să-şi construiască o casă la Ierusalim, avertizându-l că, în situaţia în care va trece pârâul Chedron, va muri. Porunca avea menirea de a testa temeinicia fidelităţii faţă de noul împărat, Solomon.(Acesta se făcuse vinovat de aducerea de mari blesteme împotriva împăratului David, infracţiune care se pedepsea cu moartea. Astfel, într-un moment în care [[Absalom]] preluase puterea şi David fugea de el, Şimei îl blestemase pe David şi aruncase cu pietre după el şi după toţi slujitorii împăratului. Şimei, ca om din familia şi casa lui [[Saul]], îi mai spusese că este un om al sângelui şi un om rău, adăugând că Dumnezeu face să cadă asupra lui pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ar fi luat (acesta era un neadevăr) prin darea împărăţiei în mâna lui Absalom. Abişai, slujitorul lui David, îi cere atunci permisiunea de a aplica legea, adică de a-i tăia capul, dar David refuză spunând:

[[Dumnezeu]] îi apare în vis tânărului rege încuscrit cu Faraonul, la Gabaon (cea mai însemnată înălţime), spunându-i să-i ceară ce vrea să-i dea. Solomon, „care iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său, David” îi răspunde că, fiind „tânăr şi neîncercat”, şi-ar dori „o minte pricepută” pentru a putea împăraţi şi judeca acest popor numeros(poporul evreu), deosebind binele de rău.<ref name="Alfred"/>. Lui Dumnezeu îi place că tânărul rege n-a cerut pentru el, aşa cum ar fi făcut-o alţii, nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor, ci a cerut pricepere ca să facă dreptate, şi îi dă „o minte înţeleaptă şi pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, şi cum nu va avea nimeni după el. <ref>1Împ3.1-12</ref>

[[Image:Gustave Dore Judecata lui Solomon ilustraţie la Biblie.jpg|thumb|300px|right| Judecata lui Solomon- Gustave Dore, ilustraţie la Biblie]] Căpătând darul cerut de la Dumnezeu, [[înţelepciunea]], el rezolvă magistral încurcată problema a copilului revendicat de două prostituate. Una o acuză pe cealaltă că şi-a omorât copilul culcându-se din neglijenţa peste el, şi că l-ar fi schimbat cu al ei, în condiţiile în care ele trăiau în aceeaşi casă, născuseră la trei zile distanţă şi nu era nimeni cu ele în casă. Solomon cere o sabie şi spune să fie tăiat copilul în două şi sa le fie dat fiecăreia jumătate. Mamei adevărate i se rupe inima pentru copil, aşa că îi spune lui Solomon să nu îl omoare ci să-i dea mai bine celeilalte copilul, în timp ce cealaltă este de acord cu intenţia împăratului. Atunci Solomon îşi dă seama al cui este copilul şi-l încredinţează acesteia. Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Şi oamenii s-au temut de [[împărat]], căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, povăţuind -l în judecăţile lui.(3.16-28)

Cărţile istorice ale [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]] istorisesc că Solomon dispunea de 1400 de care şi 12 000 de călăreţi, 40 000 de iesle, caii şi carele fiind aduse din [[Egipt]] la un preţ hotărât(1car=600 de sicli, 1 cal=150 de sicli).<ref>1Împ 4.26,28;10.26, 28-29</ref>. Solomon aducea cai inclusiv pentru împăraţii [[Hitiţi]]lor Hitiţilor şi pentru împăraţii [[Siria|Siriei]].<ref name="Studiul"/>

[[Image:Sebastiano Ricci 055 Solomon la bătrâneţe.jpg|thumb|300px|right|Idolatria regelui Solomon-Sebastiano Ricci]] Deşi [[Dumnezeu]] interzisese încuscrirea cu 7 neamuri „mai mari la număr şi mai puternice” decât cel israelian(hitiţi, ghirgasiţi, amoriţi, canaaniţi, fereviţi, heviţi, iebusiţi), aşa cum relatează cartea Exodului şi Deuteronomului<ref>Exod 34.11-17, Deut7.1-5</ref> pentru ca fiilor lui Israel să nu le fie întoarse negreşit inimile către dumnezei străini, Solomon a nesocotit porunca Domnului. Cartea de faţă relatează cum el s-a „alipit” de unele din aceste neamuri „târât de iubire”: a iubit, pe lângă fata lui Faraon, 700 de crăiese împărăteşti moabite, amonite, edomite, sidoniene şi hetite şi 300 ţiitoare. La bătrâneţe, femeile i-au abătut inima, i-au plecat inima spre alţi dumnezei, după cuvântul Domnului, şi, astfel, inima „nu i-a rămas în totul a lui Dumnezeu, cum fusese inima tatălui său, David”.<ref>1Împ11.1-8</ref><ref name="Studiul"/><ref name="Alfred"/>Sintagma biblică ,,inima lui nu i-a mai fost deloc întreagă la Domnul Dumnezeul său ca inima lui David"(3Regi1.4) exprimă faptul că Solomon aducea cinstirea sa în principal lui Dumnezeu, dar nu toată, având şi unele manifestări idolatre marginale. 

Domnul s-a mâniat pe Solomon- continuă relatarea- pentru că el îşi abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel, care i se arătase de două ori, şi nu păzise poruncile Domnului care-i spusese să nu meargă după alţi dumnezei. Dumnezeu îl pedepseşte cu ruperea domniei de la el, din mâna fiului său ([[Roboam]]) şi darea acesteia slujitorului său ([[IeroboamI]]), cu lăsarea totuşi a unei seminţii fiului său.<ref>1Împ 11.9-13</ref>Pe lângă asta, cartea relatează că, fiindcă era „tare şi viteaz”, Ieroboam, slujitorul lui Solomon (fiul lui Nebat şi al văduvei Ţerua), primeşte de la împărat „privegherea peste toţi oamenii de corvoadă din casa lui Iosif” şi se întâlneşte cu proorocul Ahia din Silo, care îi prooroceşte stăpânirea asupra a zece din seminţiile împărăţiei lui Solomon.<ref name="Studiul"/> Solomon încearcă să-l omoare pe Ieroboam, dar acesta se refugiază în [[Egipt]], la faraonul [[Şisac]], unde stă până la moartea urmăritorului său.<ref name="Studiul"/>

Dumnezeu îi „ridică vrăjmaşi” lui Solomon pe Hadad, Edomitul,<ref name="Studiul"/> pe Rezon, fiul lui Eliada, împărat al [[Siria|Siriei]] dar şi pe [[Ieroboam]]. Hadad, edomitul, din neamul împărătesc al Edomului, fugise în Egipt şi se încuscrise cu Faraon, căsătorindu-se cu sora împărătesei Tahpenses, şi acum vroia să se reîntoarcă în ţara lui când aude că [[David]] şi cu Ioab muriseră. Rezon îi era şi el vrăjmaş în această perioadă-continuă relatările- căci David ucisese oştile stăpânului său. Solomon a domnit 40 de ani.

[[IeroboamI]], slujitorul lui Solomon, domnitor timp de 22 de ani peste Israel, ,,a făcut mai rău decât toţi ce au fost înaintea lui prin idolatria sa’’, este cel care făureşte cei doi viţei de aur, prilej de păcătuire pentru popor, pune preoţi care nu aparţineau casei lui Levi, faptă ce vă atrage nimicirea şi ştergerea de pe faţa pământului a casei sale, instituie după bunul plac o sărbătoare, aduce jertfe şi arde tămâie pe înălţimi. El va fi înjunghiat de [[Iosia]], laolaltă cu preoţii înălţimilor (căci idolatria se pedepsea cu moartea).

[[Roboam]] pierde domnia asupra Israelului căci, urmând sfatul tinerilor cu care crescuse, anunţă o înăsprire a condiţiilor guvernării şi poporul se revoltă, chiar omorându-l pe Adoram, mai marele peste biruri. Rămas stăpân doar peste Iuda, el încurajează idolatria şi îngăduie pe sodomiţi; este înfrânt de Şişac care jefuieşte bogăţiile curţii şi ale Templului; poartă un război neîntrerupt cu [[Ieroboam]]I .

[[Asa]], domnitor timp de 41 de ani în Iuda, a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său [[David]], inima sa fiind în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui: a scos din ţară pe [[homosexualitateaHomosexualitatea|sodomiţi]], a îndepărtat [[închinarea la dumnezei străini|idolii]] pe cari -i făcuseră părinţii lui (inclusiv idolul mamei sale), nereuşind totuşi să facă să piară toate înălţimile; a îndepărtat-o pe mama sa de la conducerea ţării din pricina idolatriei ei; a avut război permanent cu Baeşa.

Domn peste Iuda timp de 25 de ani, [[Iosafat]] a umblat în toată calea tatălui său, Asa, şi nu s-a abătut deloc de la ea, făcând ce este plăcut înaintea Domnului: a scos din ţară pe [[homosexualitatehomosexualitatea|sodomiţii]] care mai rămăseseră de pe vremea tatălui său, Asa, dar nu a reuşit nici el să îndepărteze înălţimile; a trăit în pace cu [[Ahab]], împăratul lui Israel.

Ilie pleacă şi se întâlneşte cu [[Ahab]], şi arată poporului [[închinarea la dumnezei străini|idolatru]] care este adevăratul [[Dumnezeu]]: în timp ce preoţii lui Baal nu reuşesc nimic cu rugăciunile lor, [[rugăciunea]] sa face ca Dumnezeu să pogoare foc peste junc şi peste şanţul cu apă care împrejmuia animalul.(18.1-38). Văzând puterea lui Dumnezeu, poporul se întoarce cu inima spre El.(18.39). Ilie împlineşte porunca lui Dumnezeu şi junghie pe toţi proroocii (profeţii) lui Baal(18.40)(căci proorocii care îndemnau la răzvratire răzvrătire împotriva lui Dumnezeu şi la slujirea altor dumnezei era pedepsiţi cu moartea-Deut13.5,18.20, 4 Regi10.25). La cuvântul lui Ilie, ploaia cade în sfârşit peste Israel.(18.41-46)

Măniată Mâniată de nimicirea preoţimii care-l slujea pe Baal, Izabela, soţia lui Ahab jură [[răzbunarea|răzbunare]] şi porneşte să-l ucidă pe Ilie. Acesta, speriat, fuge şi ajunge în pustie, unde, aşezat sub un ienupăr, îşi doreşte să moară: ,, Destul. Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei”.(19.1-4). Un [[înger]] vine la el două zile la rând lăsându-i de fiecare dată pâine şi apă, şi îl anunţă că are drum lung de făcut. Recăpătându-şi puterea, el merge 40 de zile şi 40 de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.(19.5-8)

Războaiele dintre [[Ahab]] şi Ben-Hadad, ajutat de 32 de împăraţi se termină cu victoriile primului în pofida disproporţiei de forţe în favoarea ultimului(cap20).

[[Ahab]] se face [[uciderea|ucigaş]] şi [[furt|hoţ]] pentru o vie (consimţind la o judecată mârşavă, cu [[mărturia mincinoasă|martori mincinoşi]], pusă la cale de Izabela, soţia sa, judecată în urma căreia [[Nabot]], proprietarul viei, este condamnat la moarte pentru [[hula|blasfemie]]; iar via pe care acesta nu vroia s-o vândă pentru că era moştenire de familie revine împăratului). [[Ilie]] îl acuză că s-a vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, aţâţat de Isabela ca nimeni altul, făcându-se ucigaş şi hoţ(21)(căci consimţirea de a-l ucide echivala tot cu o ucidere, în acelaşi mod în care proorocul [[Natan]] îi spune lui [[David]] că acesta l-a ucis pe Urie cu sabia fiilor lui Amon, vezi [[Cartea II a Regilor]] şi in acelaşi mod în care [[Iisus]] va spune că a te uita la o femeie poftind-o înseamnă că respectivul a şi preacurvit în inima sa- Mt5.28) şi prezice moartea sa, a soţiei şi a cetăţii sale.