Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Diferență între versiuni
(transfer text corect) |
(→Rugăciunile începătoare) |
||
Linia 153: | Linia 153: | ||
Stăpână, care ai născut pe Iisus Dumnezeu, roagă-L pentru noi netrebnicii robii tăi, Preacurată, ca să ne izbăvim de munci cu rugăciunile tale, noi cei întinaţi, ceea ce eşti fără de întinăciune, primind în tine slava cea de-a pururea. | Stăpână, care ai născut pe Iisus Dumnezeu, roagă-L pentru noi netrebnicii robii tăi, Preacurată, ca să ne izbăvim de munci cu rugăciunile tale, noi cei întinaţi, ceea ce eşti fără de întinăciune, primind în tine slava cea de-a pururea. | ||
− | ''' | + | '''Cântarea a treia''' |
− | Pe piatra | + | Pe piatra credinţei întărindu-mă, Tu ai deschis gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta Ţie : nu este Sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne. |
− | Auzi, Iubitorule de oameni, Iisuse al meu, pe robul | + | Auzi, Iubitorule de oameni, Iisuse al meu, pe robul Tău, care strigă cu umilinţă şi mă izbăveşte de osândă şi de munci, Iisuse al meu, Cel ce esti singurul îndelung-răbdător, Iisuse preadulce, mult milostive. |
− | + | Ridică-mă, Iisuse, pe mine, robul Tău, cel ce cad cu lacrimi, Iisuse al meu şi mă mântuieşte, Iisuse al meu, pe mine cel ce mă întorc şi mă izbăveşte Stăpâne, de gheena, Iisuse preadulce, mult milostive. | |
− | + | Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh | |
− | Vremea, Iisuse al meu, pe care mi-ai dat-o, | + | Vremea, Iisuse al meu, pe care mi-ai dat-o, în patimi am cheltuit-o, Iisuse al meu; drept aceea, nu mă lepada pe mine, Iisuse al meu, ci mă cheamă, Te rog, Stăpâne, Iisuse preadulce, şi mă mântuieşte. |
− | + | Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. | |
− | + | Fecioară, care ai născut pe Iisus al meu, roagă-L să mă izbăvească de gheena, căci tu singură eşti rugătoare pentru cei scârbiţi, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită şi mă învredniceşte vieţii celei veşnice, ceea ce eşti cu totul fără prihană. | |
Catavasie | Catavasie | ||
− | + | Păzeşte-ne de nevoi pe noi robii Tăi, milostive, că noi cu deadinsul către Tine scăpăm, ca la Izbăvitorul Cel milostiv, Stăpânul a toate, Domnul Iisus. | |
Svetlina | Svetlina | ||
− | Cele | + | Cele cereşti şi cele pământeşti cu cuvântul Tău le-ai adus întru fiinţa, ca un Atotputernic; iar cetele îngerilor cu cutremur stând înaintea Ta, neîncetat laudă Iţi aduc Ţie, Stăpâne, Celui ce pe toate marginile le-ai strălucit cu lumina Ta, prin care şi noi strigăm Ţie! mântuieşte-ne pe noi cu milostivirea Ta. |
− | + | Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh | |
− | Iisuse preadulce, lumina lumii, | + | Iisuse preadulce, lumina lumii, luminează ochii sufletului meu, Fiul lui Dumnezeu, cu lumina Ta cea dumnezeiască strălucitoare, ca să Te laud pe Tine, lumina cea neînserată. |
− | + | Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. | |
− | A ta | + | A ta folosinţă agonisind, Preacurată, şi cu rugăciunile tale de nevoi izbăvindu-ne, cu crucea Fiului tău, pretutindenea fiind păziţi, după datorie pe tine toţi cu bună credinţă, te slăvim |
− | + | Cântarea a patra | |
− | Ai venit din | + | Ai venit din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu însuţi, Doamne, Te-ai întrupat şi m-ai mântuit pe mine omul; pentru aceasta strig către Tine : Slavă puterii tale, Doamne ! |
− | + | Vindecă, Iisuse al meu, rănile sufletului meu, Iisuse al meu şi mă scoate Te rog din mâna lui veliar celui stricător de suflete, Iisuse al meu Milostive şi mă mântuieşte. | |
− | Am | + | Am greşit, Iisuse al meu preadulce, Îndurăte Iisuse al meu, mântuieşte-mă pe mine cel ce scap sub acoperământul tău, Iisuse îndelung-răbdătorule şi împărăţiei Tale mă învredniceşte. |
− | + | Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh | |
− | N-a | + | N-a greşit, Iisuse al meu, nimeni precum am greşit eu ticălosul; ci cad rugându-mă : Iisuse al meu, mântuieşte-mă şi-mi dăruieşte moştenirea vieţii, Iisuse al meu. |
− | + | Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. | |
− | Cu totul | + | Cu totul lăudata, ceea ce ai născut pe Iisus Domnul, pe Acela roagă-L să izbăvească de munci pe toţi cei ce te laudă pe tine şi te numesc după adevăr, Născătoare de Dumnezeu. |
− | + | Cântarea a cincea | |
− | + | Lumînarea celor ce zăceau în întuneric şi mântuirea celor desnădăjduiţi Tu eşti, Hristoase, Mântuitorul meu; şi la Tine mânec, Împăratul păcii, luminează-mă cu strălucirea Ta, că nu ştiu alt Dumnezeu afară de Tine | |
− | Iisuse preadulce, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse preadulce, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă. |
− | Tu | + | Tu eşti lumina minţii mele, Iisuse al meu; Tu eşti mântuirea sufletului meu celui desnădăjduit, Mântuitorule; Tu, Iisuse al meu, de munci şi de gheenă mă izbăveşte pe mine cel ce strig : Mântuieşte-mă, Iisuse al meu, Hristoase, pe mine ticălosul. |
− | + | Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh | |
− | Cu totul fiind surpat de patimi de | + | Cu totul fiind surpat de patimi, de ocară, Iisuse al meu, trimite-mi mână de ajutor şi mă scoate pe mine, cel ce strig : Mântuieşte-mă, Iisuse al meu, Hristoase, pe mine, ticălosul ! |
− | + | Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. | |
− | + | Fecioară, de Dumnezeu născătoare, care ai născut pe Iisus, pe Acela roagă-L, Curată, să mântuiască pe toţi ortodocsii, pe călugări şi pe mireni şi să izbăvească de gheenă pe toţi cei ce strigă : nu ştim altă ajutătoare tare afară de tine ! | |
− | + | Cântarea a şasea | |
− | De | + | De adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul cel nepătruns al milostivirii Tale; scoate-mă din stricăciune Dumnezeule. |
− | Iisuse preadulce, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse preadulce, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă. |
− | Iisuse al meu, Hristoase mult milostive, | + | Iisuse al meu, Hristoase mult milostive, primeşte-mă pe mine cel ce mă mărturisesc Ţie, o, Iisuse şi mă mântuieşte şi mă scoate din stricăciune, Iisuse al meu. |
− | + | Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh | |
− | Iisuse al meu, pe | + | Iisuse al meu, pe desfrânata şi pe desfrânatul şi pe Manase şi pe vameşul am covârşit cu patimile, o, Iisuse al meu şi pe tâlharul, Iisuse şi pe niniviteni. |
− | + | Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. | |
− | + | Fecioară preacurată, ceea ce ai născut pe Iisus, Hristosul meu, tu care singură esti neîntinată, curăţeşte-mă acum cu isopul rugăciunilor tale pe mine cel întinat. | |
Catavasia | Catavasia | ||
− | + | Păzeşte-ne de nevoi pe noi robii Tăi, Milostive, că noi cu dinadinsul către Tine scăpăm, ca la Izbăvitorul cel preamilostiv, Stăpânul a toate, Domnul Iisus. | |
− | Apoi | + | Apoi rugăciunea aceasta : |
− | Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Care cercetezi | + | Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Care cercetezi făptura Ta, Căruia sunt arătate patimile mele şi neputinţa firii noastre omeneşti şi tăria pizmaşului nostru, Tu însuţi mă acoperă de răutatea lui, pentru că puterea lui este tare, iar firea noastră pătimaşă şi tăria neputincioasă. Tu, dar, o Bunule, Cel ce ştii neputinţa noastră, Care şi porţi greutatea neputinţei noastre, păzeşte-mă de tulburarea cugetelor şi de potopul patimilor şi fă-mă vrednic acestei slujbe sfinte a Ta, ca nu cumva în poftele mele cele întinate să pierd dulceaţa ei şi să mă aflu fără de ruşine şi fără de frică înaintea Ta. Ci, Doamne, preadulcele meu Iisuse, miluieşte-mă şi mă mântuieşte. |
− | CONDACELE | + | '''CONDACELE ŞI ICOASELE ACATISTULUI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS''' |
− | |||
− | |||
− | |||
− | |||
− | Iisuse, preaminunate, mirarea | + | '''Condacul 1''' : |
− | Iisuse, preaputernice, | + | Apărătorul cel mai mare şi Doamne, Biruitorul iadului, ca cei ce ne-am izbăvit de moartea cea veşnică, cele de laudă aducem Ţie noi, robii Tăi şi zidirea Ta. Ci, ca Cel ce ai îndurări nenumărate, izbăveşte - ne pe noi din toate nevoile, care-Ţi strigăm Ţie ! Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! |
+ | '''Icosul 1''' : | ||
+ | Făcătorul îngerilor şi Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea şi limba, spre lauda preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul şi limba celui surd şi gângav de demult, ca să grăiesc şi eu acestea : | ||
+ | |||
+ | Iisuse, preaminunate, mirarea îngerilor; | ||
+ | Iisuse, preaputernice, izbăvirea strămoşilor; | ||
Iisuse, preadulce, slava patriarhilor; | Iisuse, preadulce, slava patriarhilor; | ||
− | Iisuse, | + | Iisuse, preaslăvite, tăria ocârmuitorilor; |
Iisuse, preaiubite, plinirea proorocilor; | Iisuse, preaiubite, plinirea proorocilor; | ||
− | Iisuse, preaminunate, | + | Iisuse, preaminunate, întărirea mucenicilor; |
− | Iisuse, prealine, bucuria | + | Iisuse, prealine, bucuria călugărilor; |
− | Iisuse, preamilostive, | + | Iisuse, preamilostive, dulceaţa preoţilor; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, preaîndurate, înfrânarea pustnicilor; |
− | Iisuse, preadulce, bucuria | + | Iisuse, preadulce, bucuria preacuvioşilor; |
− | Iisuse, preacurate, mintea cea | + | Iisuse, preacurate, mintea cea întreagă a celor curaţi cu fecioria; Iisuse, Cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoşilor; |
− | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! |
− | Condacul 2 : | + | '''Condacul 2''' : |
− | + | Văzând, Doamne, pe văduva care plângea foarte şi, precum atunci, milostivindu-Te, ai înviat pe fiul ei, pe care îl ducea să-l îngroape, aşa înviază şi sufletul meu cel omorât cu păcatele, Iubitorule de oameni, şi Te milostiveşte spre mine, care-Ţi cânt Ţie : Aliluia ! | |
− | Icosul 2 : | + | '''Icosul 2''' : |
− | + | Înţelegerea cea neînţeleasă căutând Filip să o înţeleagă, grăia : Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis către dânsul : Atata vreme fiind cu Mine, au n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine şi Eu întru Tatăl ? De aceea, Ţie, Celui ce eşti necuprins, cu frică Iţi grăim : | |
− | Iisuse, Dumnezeule cel mai | + | Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Împăratule cel prea-puternic; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Stăpâne cel îndelung-răbdător; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Mântuitorule cel preamilostiv; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, păzitorul meu cel preabun; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, curăţeşte păcatele mele; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, ridică fărădelegile mele; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, iartă nedreptăţile mele; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine; |
− | Iisuse, ajutorul meu, nu | + | Iisuse, ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine; |
− | Iisuse, Ziditorul meu, nu | + | Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine; |
− | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! |
− | Condacul 3 : | + | '''Condacul 3''' : |
− | Iisuse, Care ai | + | Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe Apostolii Tăi care şedeau în Ierusalim, îmbracă-mă şi pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, şi-mi dă mie să cânt Ţie cu dragoste : Aliluia ! |
− | Icosul 3 : | + | '''Icosul 3''' : |
− | Iisuse, Cel ce ai | + | Iisuse, Cel ce ai mulţime de îndurări, Care ai chemat pe vameşi, pe păcătoşi şi pe cei necredincioşi, nu mă trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca nişte mir de mult preţ, primeşte cântarea aceasta : |
− | Iisuse, puterea cea | + | Iisuse, puterea cea nebiruită; |
− | Iisuse, mila cea | + | Iisuse, mila cea fără de sfârşit; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, frumuseţea cea prealuminată; |
− | Iisuse, dragostea cea | + | Iisuse, dragostea cea nebiruită; |
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu; | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu; | ||
− | Iisuse, | + | Iisuse, miluieşte-mă pe mine păcătosul; |
− | Iisuse, auzi- | + | Iisuse, auzi-mă pe mine cel zămislit în fărădelegi; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, curăţeşte-mă pe mine, cel născut în păcate; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, învaţă-mă pe mine, netrebnicul; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, luminează-mă pe mine, întunecatul; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, curăţeşte-mă pe mine, întinatul; |
− | Iisuse, scoate- | + | Iisuse, scoate-mă pe mine, desfrânatul; |
− | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! |
− | Condacul 4 : | + | '''Condacul 4''' : |
− | Vifor de | + | Vifor de gânduri îndoielnice având înlăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te pe Tine, Iisuse, fiind cu trup şi umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat, şi, primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis : Aliluia ! |
− | Icosul 4 : | + | '''Icosul 4''' : |
− | Auzit-a orbul, Doamne, | + | Auzit-a orbul, Doamne, că Tu treci pe cale şi a strigat : Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă; şi chemându-l i-ai deschis ochii lui. Luminează cu mila Ta şi ochii cei cugetători ai inimii mele, ai celui ce strig şi grăiesc : |
Iisuse, ziditorul celor de sus; | Iisuse, ziditorul celor de sus; | ||
− | Iisuse, | + | Iisuse, răscumpărătorul celor de jos; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, pierzătorul celor de dedesubt; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, înfrumuseţătorul făpturilor; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, mângâierea sufletului meu; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, luminătorul minţii mele; |
Iisuse, veselia inimii mele; | Iisuse, veselia inimii mele; | ||
− | Iisuse, | + | Iisuse, sănătatea trupului meu; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Mântuitorul meu, mântuieşte-mă; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, luminătorul meu, luminează-mă; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, izbăveşte-mă de tot chinul; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul; |
− | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! |
− | Condacul 5 : | + | '''Condacul 5''' : |
− | Precum ne-ai | + | Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul legii cu sângele cel izbăvitor din Dumnezeu, Iisuse, aşa ne scoate pe noi din lanţurile cu care şarpele ne-a împiedicat, prin patimile cele trupeşti, prin îndemnurile spre desfrânare şi prin trândăvirea cea rea, pe noi, cei ce-Ţi cântăm Ţie : Aliluia ! |
− | Icosul 5 : | + | '''Icosul 5''' : |
− | + | Văzând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile şi cunoscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpari a-I plăcea Lui, strigând : Osana ! Iar noi aducem Ţie cântare, grăind : | |
− | Iisuse, Dumnezeul cel | + | Iisuse, Dumnezeul cel adevărat; |
Iisuse, Fiul lui David; | Iisuse, Fiul lui David; | ||
− | Iisuse, | + | Iisuse, Împăratul cel preaslăvit; |
Iisuse, Mielul cel nevinovat; | Iisuse, Mielul cel nevinovat; | ||
− | Iisuse, | + | Iisuse, Păstorul cel prealuminat; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, păzitorul prunciei mele; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, îndreptătorul tinereţilor mele; |
− | Iisuse, lauda | + | Iisuse, lauda bătrâneţilor mele; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, viaţa mea de după moarte; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, liniştea mea la judecata Ta; |
− | Iisuse, dorirea mea, nu | + | Iisuse, dorirea mea, nu mă ruşina atuncea; |
− | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! |
− | Condacul 6 : | + | '''Condacul 6''' : |
− | Vestirea | + | Vestirea şi graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat şi cu oamenii ai vieţuit, Cel ce eşti neajuns, şi durerile noastre le-ai ridicat, de unde cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a cânta : Aliluia ! |
− | Icosul 6 : | + | '''Icosul 6''' : |
− | + | Răsărit-a în lume luminarea adevărului Tău şi s-a izgonit înşelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, ca idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi, dobândind mântuire, mulţumire Iţi aducem, cântând aşa : | |
− | Iisuse, | + | Iisuse, adevărul cel ce izgoneşti înşelăciunea; |
Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile; | Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile; | ||
− | Iisuse, | + | Iisuse, Împărate, întăritorul tuturor tăriilor; |
− | Iisuse, Dumnezeule, Cel ce | + | Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petreci întru milă; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, pâinea vieţii, satură-mă pe mine cel flămând; |
− | Iisuse, izvorul | + | Iisuse, izvorul înţelepciunii, adapă-mă pe mine cel însetat; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, veştmântul cel de veselie, îmbracă-mă pe mine cel întinat; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, acoperământul cel de bucurie, acoperă-mă pe mine nevrednicul; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, dătătorul celor ce cer, dă-mi să plâng pentru păcatele mele; |
− | Iisuse, Cel ce afli pe cei ce Te | + | Iisuse, Cel ce afli pe cei ce Te caută, află şi sufletul meu; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, deschizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticăloasă; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, răscumpărătorul păcătoşilor, curăţeşte fărădelegile mele; |
− | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! |
− | Condacul 7 : | + | '''Condacul 7''' : |
− | + | Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, şi ca un Dumnezeu din morţi ai înviat şi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi ne-ai ridicat pe noi, care-ţi cântăm Ţie : Aliluia ! | |
− | Icosul 7 : | + | '''Icosul 7''' : |
− | + | Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul : că din Fecioară, mai presus de fire S-a întrupat şi din mormânt a înviat, nestricând peceţile, şi la Apostoli prin uşile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea, minunându-ne, cu credinţă grăim acestea : | |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Cuvântul cel necuprins; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Cuvântul cel nevăzut; |
− | Iisuse, puterea cea | + | Iisuse, puterea cea neajunsă; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, înţelepciunea cea mai presus de cuget; |
− | Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins | + | Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris; |
− | Iisuse, domnia cea | + | Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, împărăţia cea nebiruită; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, stăpânirea cea fără de sfârşit; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, tăria cea preaînaltă; |
− | Iisuse, puterea cea | + | Iisuse, puterea cea veşnică; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Făcătorul meu, miluieşte-mă; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Mântuitorul meu, mântuieşte-mă; |
− | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! |
− | Condacul 8 : | + | '''Condacul 8''' : |
− | + | Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deşartă şi mintea spre cele dumnezeieşti să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei ce-I cântăm Lui : Aliluia ! | |
− | Icosul 8 : | + | '''Icosul 8''' : |
− | Cu totul era | + | Cu totul era între cei de jos, şi dintre cei de sus nicicum nu S-a despărţit Cel negrăit, când de voie pentru noi a pătimit, şi cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, şi cu Învierea Sa a dăruit viaţă celor ce-I cântă : |
Iisuse, bucuria inimii; | Iisuse, bucuria inimii; | ||
− | Iisuse, | + | Iisuse, tăria trupului; |
Iisuse, lumina sufletului; | Iisuse, lumina sufletului; | ||
− | Iisuse, repejunea | + | Iisuse, repejunea minţii; |
− | Iisuse, bucuria | + | Iisuse, bucuria cunoştinţei; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, nădejdea cea aleasă; |
− | Iisuse, pomenirea cea | + | Iisuse, pomenirea cea preaveşnică; |
Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri; | Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri; | ||
− | Iisuse, slava mea cea | + | Iisuse, slava mea cea preaînaltă; |
− | Iisuse, dorirea mea, nu | + | Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Mântuitorul meu, mântuieşte-mă; |
− | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! |
− | Condacul 9 : | + | '''Condacul 9''' : |
− | + | Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăveşte preasfânt numele Tău în ceruri, strigând : Sfânt, Sfânt, Sfânt! iar noi păcătoşii pe pământ, cu buzele de tină, cântăm : Aliluia ! | |
− | Icosul 9 : | + | '''Icosul 9''' : |
− | Pe ritorii cei mult | + | Pe ritorii cei mult grăitori îi vedem tăcând ca nişte peşti fără de glas despre Tine, Iisuse, Mântuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat petreci şi om deplin. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credinţă grăim acestea : |
− | Iisuse, Dumnezeul cel | + | Iisuse, Dumnezeul cel preaveşnic; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Împăratul împăraţilor; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Stăpânul stăpânilor; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Judecătorul celor vii şi a celor morţi; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, mângâierea celor ce plâng; |
− | Iisuse, slava | + | Iisuse, slava săracilor; |
− | Iisuse, nu | + | Iisuse, nu mă judeca pe mine după faptele mele; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, curaţeşte-mă după mare mila Ta; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, izgoneşte de la mine trândăvirea; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, luminează-mi gândul cel tainic al inimii; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, dă-mi aducere aminte de moarte; |
− | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! |
− | Condacul 10 : | + | '''Condacul 10''' : |
− | + | Vrând să mântuieşti lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea s-a preaînălţat numele Tău mai mult decât tot numele şi de la toate făpturile cereşti şi pământeşti auzi : Aliluia ! | |
− | Icosul 10 : | + | '''Icosul 10''' : |
− | + | Împărate cel preaveşnic, Mângăietorule cel adevărat, Hristoase, curăţeşte-ne pe noi de toată întinăciunea, precum ai curăţit pe cei zece leproşi, şi ne tămăduieşte pe noi, precum ai tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameşul, ca să cântăm Ţie cu umilinţă acestea : | |
Iisuse, vistierul cel nestricat; | Iisuse, vistierul cel nestricat; | ||
− | Iisuse, | + | Iisuse, bogaţia cea neîmpuţinată; |
Iisuse, hrana cea tare; | Iisuse, hrana cea tare; | ||
− | Iisuse, | + | Iisuse, băutura cea nesecată; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, îmbrăcămintea săracilor; |
− | Iisuse, folositorul | + | Iisuse, folositorul văduvelor; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, apăraătorul celor lipsiţi; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, ajutătorul celor osteniţi; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, îndreptătorul celor străini; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, cârmaciul celor ce înoată pe mare; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, liniştea celor învăluiţi; |
− | Iisuse, Dumnezeule, | + | Iisuse, Dumnezeule, ridică-mă pe mine, cel căzut; |
− | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! |
− | Condacul 11 : | + | '''Condacul 11''' : |
− | + | Cântarea cu totul de umilinţă aduc Ţie, eu, nevrednicul, şi strig Ţie ca şi cananeeanca : Iisuse, miluieşte-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul şi cu patimi şi cu urgie este aprins, şi-mi dă tămăduire mie celui ce-Ţi cânt : Aliluia ! | |
− | Icosul 11 : | + | '''Icosul 11''' : |
− | + | Luminătorul cel primitor de lumină al celor din întunericul necunoştinţei, Pavel, care mai înainte Te izgonea pe Tine, socotind puterea glasului celui de Dumnezeu înţelepţitor s-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Aşa şi mie, luminează-mi luminile cele întunecate ale sufletului, ale celui ce grăiesc Ţie : | |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Împăratul meu cel preatare; |
Iisuse, Dumnezeul meu cel preaputernic; | Iisuse, Dumnezeul meu cel preaputernic; | ||
− | Iisuse, Domnul meu cel | + | Iisuse, Domnul meu cel fără de moarte; |
− | Iisuse, Ziditorul meu cel | + | Iisuse, Ziditorul meu cel preaslăvit; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Îndreptătorul meu cel preabun; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Păstorul meu cel preaîndurat; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Stăpânul meu cel preamilostiv; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, Mântuitorul meu cel preamilostiv; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, luminează-mi mintea cea întunecată cu patimile; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, tămăduieşte-mi trupul cel rănit cu păcatele; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, curăţeşte-mi mintea de gândurile cele deşarte; |
− | Iisuse, | + | Iisuse, păzeşte-mi inima de gândurile cele viclene; |
− | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, | + | Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! |
− | Condacul 12 : | + | '''Condacul 12''' : |
− | + | Dăruieşte-mi har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, şi mă primeste pe mine, cel ce ma pocaiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepadat de Tine, si ma cheama pe mine trandavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, si ma auzi pe mine, cel ce-Ti cant Tie : Aliluia ! | |
Icosul 12 : | Icosul 12 : | ||
Slavind invierea Ta, Te laudam toti si credem cu Toma ca Domn si Dumnezeu esti, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si va sa vii sa judeci viii si mortii. Atunci adica ma invredniceste sederii de-a dreapta pe mine, cel ce zic : | Slavind invierea Ta, Te laudam toti si credem cu Toma ca Domn si Dumnezeu esti, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si va sa vii sa judeci viii si mortii. Atunci adica ma invredniceste sederii de-a dreapta pe mine, cel ce zic : |
Versiunea de la data 10 iunie 2010 19:18
Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Rugăciunile începătoare
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşuieşte întru noi, şi ne curăţeste pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău. Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Slava Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin. Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, ca Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Uşa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim în tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc. SIMBOLUL CREDINŢEI Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfant şi din Maria Fecioara şi S-a făcut Om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una Sfântă Sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin !
Iisuse preadulce, mângâierea sufletului meu, Iisuse, curăţirea minţii mele, Stăpâne mult milostive, Iisuse, mântuieşte-mă; Iisuse Mântuitorul meu, Iisuse al meu atotputernice, nu mă lăsa pe mine, Mântuitorule, ci mă miluieşte şi mă izbăveşte de toată muncirea; de partea celor mântuiţi Iisuse al meu mă învredniceşte şi fă-mă părtaş cetei aleşilor Tăi, Iisuse iubitorule de oameni.
Iisuse preadulce, slava Apostolilor; Iisuse al meu, lauda mucenicilor; Stăpâne atotputernice, Iisuse, mântuieşte-mă pe mine cel ce alerg la Tine; Iisuse Mântuitorul meu, Iisuse al meu preaînfrumuseţate, Mântuitorule, Iisuse, miluieşte-mă, pentru rugăciunile celei ce Te-a născut şi ale tuturor sfinţilor Tăi, Iisuse, şi ale tuturor proorocilor, Mântuitorul meu, Iisuse, şi mă învredniceşte desfătării raiului, Iisuse, iubitorule de oameni.
Iisuse preadulce, lauda monahilor; Iisuse îndelung răbdătorule, desfătarea şi podoaba pustnicilor; Iisuse, mântuieşte-mă, Iisuse, Mântuitorul meu; Iisuse al meu preabunule, scoate-mă din mâna balaurului, Mântuitorule Iisuse şi mă slobozeşte acum, Mântuitorule Iisuse, din lanţurile acestuia şi din groapa cea prea adâncă mă scoate, Mântuitorul meu Iisuse, şi mă numără împreună cu oile cele de-a dreapta, Iisuse.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Născatoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Iisus cel preadulce, pe Iisus cel atotîndurator şi iubitor de oameni, pe Iisus cel singur bun şi îndurător, pe Acela roagă-L, Stăpâna lumii întru totul nevinovată, să mă miluiască pe mine păcătosul şi de partea cea de-a stânga să mă scape şi stării celei de-a dreapta să mă învrednicească, când va şedea să judece lumea, precum este scris.
Stihiri :
Mântuitorul meu, Iisuse, Cel ce ai mântuit pe desfrânatul; Mântuitorul meu, Iisuse, care ai primit pe desfrânata, miluieşte-mă şi pe mine acum, Iisuse mult milostive, mântuieşte-mă şi îndură-Te de mine, o, Iisuse, dătătorule de bine, precum Te-ai îndurat de Manase, Milostive Iisuse al meu, ca Cel ce eşti însuţi iubitor de oameni.
Stih : Ascultă, Dumnezeule, rugăciunea mea şi nu trece cu vederea ruga mea.
Nici o poruncă a Ta pe pământ n-am facut. Cum mă voi arăta Ţie, Celui ce şezi pe tron, să dau răspuns şi să fiu judecat pentru toate câte am făcut cu ştiinţă şi cu neştiinţă, Hristoase al meu Iisuse ? Drept aceea strig Ţie ! pentru rugăciunile slujitorilor Tăi, Iisuse, mântuieşte-mă pe mine păcătosul.
Stih : Eu către Dumnezeu am strigat şi Domnul m-a auzit pe mine.
Cine nu mă va plânge pe mine, care am călcat porunca Ta, Iisuse, cu neînfrânarea ? Şi în locul raiului în iad m-am sălăşluit, Iisuse ! Cu vederea celor dulci la gustare, moarte mi-am agonisit şi de slava Ta, Mântuitorul meu Iisuse şi de viaţă m-am arătat străin. Ci mă primeşte pe mine care mă pocăiesc, ca un milostiv şi de oameni iubitor, Iisuse al meu, pentru mare mila Ta.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preacurată Fecioară, care singură ai născut pe Iisus, izbăveşte-mă de păcatele cele sufleteşti şi te rog să mă miluieşti pe mine cel mort; că tu eşti nădejdea celor fără de nădejde şi ajutătoarea lumii; că poţi a-mi ajuta, Fecioară, ca o Maică a Domnului; nu trece rugăciunea mea, nici nu mă lăsa, întru tot curată Stăpână, ci ca o iubitoare de oameni, miluieşte-mă.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu, Veniţi sţ ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu, Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru
PSALMUL 142 : 1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. 2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. 3. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric, ca morţii cei din veacuri. 4. S-a mâhnit în mine duhul meu, în mine inima mea s-a tulburat. 5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. 6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ înseţosat. 7. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. 8. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 9. Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Doamne ! La Tine am scăpat, 10. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun mă va povăţui la pământul dreptăţii. 11. Pentru numele Tau, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. 12. Şi întru mila Ta vei sfârşi pe vrăjmaşii mei şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. Şi iarăşi : Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta, şi să nu intri la judecată cu robul Tău. Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta, şi să nu intri la judecată cu robul Tău. Duhul Tău cel bun mă va povăţui la pământul dreptăţii. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru. Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru. Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru. Tropar Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti viaţa fără de moarte, atunci iadul ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat ! Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, slavă Ţie. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti viaţa fără de moarte, atunci iadul ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat ! Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, slavă Ţie. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Toate tainele tale sunt mai presus de cuget; toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu; cu curăţia fiind pecetluită şi cu fecioria păzită, cu adevărat Maică te-ai cunoscut, născând pe Dumnezeu Cel adevărat, pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre. Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Psalmul 50 :
1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, 2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. 3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte. 4. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea. 5. Ţie Unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. 6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. 7. Că iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale Mi-ai arătat mie. 8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. 10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. 11. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. 12. Nu mă lepada de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. 13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte. 14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. 15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. 16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. 17. Ca de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. 19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. 20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul tău viţei.
Canon de umilinţă către Domnul nostru Iisus Hristos
Cântarea întâia În adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea prea-înarmată; iar Cuvântul întrupându-Se a pierdut păcatul cel prea rău; Domnul cel preaslăvit, căci cu slava S-a preaslăvit.
Iisuse preadulce, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.
Iisuse preadulce Hristoase, Iisuse îndelung răbdătorule, vindecă rănile sufletului meu, Iisuse, şi îndulceşte, Te rog, inima mea, mult milostive, ca fiind mântuit să Te slăvesc pe Tine, Iisuse, Mântuitorul meu.
Iisuse preadulce Hristoase; Iisuse, deschide-mi uşile pocăinţei, iubitorule de oameni, Iisuse, şi mă primeşte pe mine cel ce cad la Tine şi fierbinte Te rog, Iisuse, Mântuitorul meu, Cel ce eşti iertarea păcatelor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Iisuse preadulce Hristoase, Iisuse, scoate-mă din mâna lui veliar cel înşelător, Iisuse, şi mă fă stătător de-a dreapta slavei Tale; Iisuse Mântuitorul meu, izbăveşte-mă de partea cea de-a stânga.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Stăpână, care ai născut pe Iisus Dumnezeu, roagă-L pentru noi netrebnicii robii tăi, Preacurată, ca să ne izbăvim de munci cu rugăciunile tale, noi cei întinaţi, ceea ce eşti fără de întinăciune, primind în tine slava cea de-a pururea.
Cântarea a treia Pe piatra credinţei întărindu-mă, Tu ai deschis gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta Ţie : nu este Sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.
Auzi, Iubitorule de oameni, Iisuse al meu, pe robul Tău, care strigă cu umilinţă şi mă izbăveşte de osândă şi de munci, Iisuse al meu, Cel ce esti singurul îndelung-răbdător, Iisuse preadulce, mult milostive.
Ridică-mă, Iisuse, pe mine, robul Tău, cel ce cad cu lacrimi, Iisuse al meu şi mă mântuieşte, Iisuse al meu, pe mine cel ce mă întorc şi mă izbăveşte Stăpâne, de gheena, Iisuse preadulce, mult milostive.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Vremea, Iisuse al meu, pe care mi-ai dat-o, în patimi am cheltuit-o, Iisuse al meu; drept aceea, nu mă lepada pe mine, Iisuse al meu, ci mă cheamă, Te rog, Stăpâne, Iisuse preadulce, şi mă mântuieşte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fecioară, care ai născut pe Iisus al meu, roagă-L să mă izbăvească de gheena, căci tu singură eşti rugătoare pentru cei scârbiţi, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită şi mă învredniceşte vieţii celei veşnice, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
Catavasie
Păzeşte-ne de nevoi pe noi robii Tăi, milostive, că noi cu deadinsul către Tine scăpăm, ca la Izbăvitorul Cel milostiv, Stăpânul a toate, Domnul Iisus.
Svetlina
Cele cereşti şi cele pământeşti cu cuvântul Tău le-ai adus întru fiinţa, ca un Atotputernic; iar cetele îngerilor cu cutremur stând înaintea Ta, neîncetat laudă Iţi aduc Ţie, Stăpâne, Celui ce pe toate marginile le-ai strălucit cu lumina Ta, prin care şi noi strigăm Ţie! mântuieşte-ne pe noi cu milostivirea Ta.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Iisuse preadulce, lumina lumii, luminează ochii sufletului meu, Fiul lui Dumnezeu, cu lumina Ta cea dumnezeiască strălucitoare, ca să Te laud pe Tine, lumina cea neînserată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
A ta folosinţă agonisind, Preacurată, şi cu rugăciunile tale de nevoi izbăvindu-ne, cu crucea Fiului tău, pretutindenea fiind păziţi, după datorie pe tine toţi cu bună credinţă, te slăvim
Cântarea a patra Ai venit din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu însuţi, Doamne, Te-ai întrupat şi m-ai mântuit pe mine omul; pentru aceasta strig către Tine : Slavă puterii tale, Doamne !
Vindecă, Iisuse al meu, rănile sufletului meu, Iisuse al meu şi mă scoate Te rog din mâna lui veliar celui stricător de suflete, Iisuse al meu Milostive şi mă mântuieşte.
Am greşit, Iisuse al meu preadulce, Îndurăte Iisuse al meu, mântuieşte-mă pe mine cel ce scap sub acoperământul tău, Iisuse îndelung-răbdătorule şi împărăţiei Tale mă învredniceşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
N-a greşit, Iisuse al meu, nimeni precum am greşit eu ticălosul; ci cad rugându-mă : Iisuse al meu, mântuieşte-mă şi-mi dăruieşte moştenirea vieţii, Iisuse al meu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cu totul lăudata, ceea ce ai născut pe Iisus Domnul, pe Acela roagă-L să izbăvească de munci pe toţi cei ce te laudă pe tine şi te numesc după adevăr, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a cincea Lumînarea celor ce zăceau în întuneric şi mântuirea celor desnădăjduiţi Tu eşti, Hristoase, Mântuitorul meu; şi la Tine mânec, Împăratul păcii, luminează-mă cu strălucirea Ta, că nu ştiu alt Dumnezeu afară de Tine
Iisuse preadulce, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.
Tu eşti lumina minţii mele, Iisuse al meu; Tu eşti mântuirea sufletului meu celui desnădăjduit, Mântuitorule; Tu, Iisuse al meu, de munci şi de gheenă mă izbăveşte pe mine cel ce strig : Mântuieşte-mă, Iisuse al meu, Hristoase, pe mine ticălosul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Cu totul fiind surpat de patimi, de ocară, Iisuse al meu, trimite-mi mână de ajutor şi mă scoate pe mine, cel ce strig : Mântuieşte-mă, Iisuse al meu, Hristoase, pe mine, ticălosul !
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fecioară, de Dumnezeu născătoare, care ai născut pe Iisus, pe Acela roagă-L, Curată, să mântuiască pe toţi ortodocsii, pe călugări şi pe mireni şi să izbăvească de gheenă pe toţi cei ce strigă : nu ştim altă ajutătoare tare afară de tine !
Cântarea a şasea De adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul cel nepătruns al milostivirii Tale; scoate-mă din stricăciune Dumnezeule.
Iisuse preadulce, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.
Iisuse al meu, Hristoase mult milostive, primeşte-mă pe mine cel ce mă mărturisesc Ţie, o, Iisuse şi mă mântuieşte şi mă scoate din stricăciune, Iisuse al meu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Iisuse al meu, pe desfrânata şi pe desfrânatul şi pe Manase şi pe vameşul am covârşit cu patimile, o, Iisuse al meu şi pe tâlharul, Iisuse şi pe niniviteni.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fecioară preacurată, ceea ce ai născut pe Iisus, Hristosul meu, tu care singură esti neîntinată, curăţeşte-mă acum cu isopul rugăciunilor tale pe mine cel întinat.
Catavasia
Păzeşte-ne de nevoi pe noi robii Tăi, Milostive, că noi cu dinadinsul către Tine scăpăm, ca la Izbăvitorul cel preamilostiv, Stăpânul a toate, Domnul Iisus.
Apoi rugăciunea aceasta :
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Care cercetezi făptura Ta, Căruia sunt arătate patimile mele şi neputinţa firii noastre omeneşti şi tăria pizmaşului nostru, Tu însuţi mă acoperă de răutatea lui, pentru că puterea lui este tare, iar firea noastră pătimaşă şi tăria neputincioasă. Tu, dar, o Bunule, Cel ce ştii neputinţa noastră, Care şi porţi greutatea neputinţei noastre, păzeşte-mă de tulburarea cugetelor şi de potopul patimilor şi fă-mă vrednic acestei slujbe sfinte a Ta, ca nu cumva în poftele mele cele întinate să pierd dulceaţa ei şi să mă aflu fără de ruşine şi fără de frică înaintea Ta. Ci, Doamne, preadulcele meu Iisuse, miluieşte-mă şi mă mântuieşte.
CONDACELE ŞI ICOASELE ACATISTULUI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
Condacul 1 : Apărătorul cel mai mare şi Doamne, Biruitorul iadului, ca cei ce ne-am izbăvit de moartea cea veşnică, cele de laudă aducem Ţie noi, robii Tăi şi zidirea Ta. Ci, ca Cel ce ai îndurări nenumărate, izbăveşte - ne pe noi din toate nevoile, care-Ţi strigăm Ţie ! Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! Icosul 1 : Făcătorul îngerilor şi Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea şi limba, spre lauda preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul şi limba celui surd şi gângav de demult, ca să grăiesc şi eu acestea :
Iisuse, preaminunate, mirarea îngerilor; Iisuse, preaputernice, izbăvirea strămoşilor; Iisuse, preadulce, slava patriarhilor; Iisuse, preaslăvite, tăria ocârmuitorilor; Iisuse, preaiubite, plinirea proorocilor; Iisuse, preaminunate, întărirea mucenicilor; Iisuse, prealine, bucuria călugărilor; Iisuse, preamilostive, dulceaţa preoţilor; Iisuse, preaîndurate, înfrânarea pustnicilor; Iisuse, preadulce, bucuria preacuvioşilor; Iisuse, preacurate, mintea cea întreagă a celor curaţi cu fecioria; Iisuse, Cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoşilor; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! Condacul 2 : Văzând, Doamne, pe văduva care plângea foarte şi, precum atunci, milostivindu-Te, ai înviat pe fiul ei, pe care îl ducea să-l îngroape, aşa înviază şi sufletul meu cel omorât cu păcatele, Iubitorule de oameni, şi Te milostiveşte spre mine, care-Ţi cânt Ţie : Aliluia ! Icosul 2 : Înţelegerea cea neînţeleasă căutând Filip să o înţeleagă, grăia : Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis către dânsul : Atata vreme fiind cu Mine, au n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine şi Eu întru Tatăl ? De aceea, Ţie, Celui ce eşti necuprins, cu frică Iţi grăim :
Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci; Iisuse, Împăratule cel prea-puternic; Iisuse, Stăpâne cel îndelung-răbdător; Iisuse, Mântuitorule cel preamilostiv; Iisuse, păzitorul meu cel preabun; Iisuse, curăţeşte păcatele mele; Iisuse, ridică fărădelegile mele; Iisuse, iartă nedreptăţile mele; Iisuse, nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine; Iisuse, ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine; Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine; Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! Condacul 3 : Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe Apostolii Tăi care şedeau în Ierusalim, îmbracă-mă şi pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, şi-mi dă mie să cânt Ţie cu dragoste : Aliluia ! Icosul 3 : Iisuse, Cel ce ai mulţime de îndurări, Care ai chemat pe vameşi, pe păcătoşi şi pe cei necredincioşi, nu mă trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca nişte mir de mult preţ, primeşte cântarea aceasta :
Iisuse, puterea cea nebiruită; Iisuse, mila cea fără de sfârşit; Iisuse, frumuseţea cea prealuminată; Iisuse, dragostea cea nebiruită; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu; Iisuse, miluieşte-mă pe mine păcătosul; Iisuse, auzi-mă pe mine cel zămislit în fărădelegi; Iisuse, curăţeşte-mă pe mine, cel născut în păcate; Iisuse, învaţă-mă pe mine, netrebnicul; Iisuse, luminează-mă pe mine, întunecatul; Iisuse, curăţeşte-mă pe mine, întinatul; Iisuse, scoate-mă pe mine, desfrânatul; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! Condacul 4 : Vifor de gânduri îndoielnice având înlăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te pe Tine, Iisuse, fiind cu trup şi umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat, şi, primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis : Aliluia !
Icosul 4 : Auzit-a orbul, Doamne, că Tu treci pe cale şi a strigat : Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă; şi chemându-l i-ai deschis ochii lui. Luminează cu mila Ta şi ochii cei cugetători ai inimii mele, ai celui ce strig şi grăiesc :
Iisuse, ziditorul celor de sus; Iisuse, răscumpărătorul celor de jos; Iisuse, pierzătorul celor de dedesubt; Iisuse, înfrumuseţătorul făpturilor; Iisuse, mângâierea sufletului meu; Iisuse, luminătorul minţii mele; Iisuse, veselia inimii mele; Iisuse, sănătatea trupului meu; Iisuse, Mântuitorul meu, mântuieşte-mă; Iisuse, luminătorul meu, luminează-mă; Iisuse, izbăveşte-mă de tot chinul; Iisuse, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! Condacul 5 : Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul legii cu sângele cel izbăvitor din Dumnezeu, Iisuse, aşa ne scoate pe noi din lanţurile cu care şarpele ne-a împiedicat, prin patimile cele trupeşti, prin îndemnurile spre desfrânare şi prin trândăvirea cea rea, pe noi, cei ce-Ţi cântăm Ţie : Aliluia ! Icosul 5 : Văzând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile şi cunoscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpari a-I plăcea Lui, strigând : Osana ! Iar noi aducem Ţie cântare, grăind :
Iisuse, Dumnezeul cel adevărat; Iisuse, Fiul lui David; Iisuse, Împăratul cel preaslăvit; Iisuse, Mielul cel nevinovat; Iisuse, Păstorul cel prealuminat; Iisuse, păzitorul prunciei mele; Iisuse, îndreptătorul tinereţilor mele; Iisuse, lauda bătrâneţilor mele; Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea; Iisuse, viaţa mea de după moarte; Iisuse, liniştea mea la judecata Ta; Iisuse, dorirea mea, nu mă ruşina atuncea; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! Condacul 6 : Vestirea şi graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat şi cu oamenii ai vieţuit, Cel ce eşti neajuns, şi durerile noastre le-ai ridicat, de unde cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a cânta : Aliluia ! Icosul 6 : Răsărit-a în lume luminarea adevărului Tău şi s-a izgonit înşelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, ca idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi, dobândind mântuire, mulţumire Iţi aducem, cântând aşa :
Iisuse, adevărul cel ce izgoneşti înşelăciunea; Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile; Iisuse, Împărate, întăritorul tuturor tăriilor; Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petreci întru milă; Iisuse, pâinea vieţii, satură-mă pe mine cel flămând; Iisuse, izvorul înţelepciunii, adapă-mă pe mine cel însetat; Iisuse, veştmântul cel de veselie, îmbracă-mă pe mine cel întinat; Iisuse, acoperământul cel de bucurie, acoperă-mă pe mine nevrednicul; Iisuse, dătătorul celor ce cer, dă-mi să plâng pentru păcatele mele; Iisuse, Cel ce afli pe cei ce Te caută, află şi sufletul meu; Iisuse, deschizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticăloasă; Iisuse, răscumpărătorul păcătoşilor, curăţeşte fărădelegile mele; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! Condacul 7 : Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, şi ca un Dumnezeu din morţi ai înviat şi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi ne-ai ridicat pe noi, care-ţi cântăm Ţie : Aliluia ! Icosul 7 : Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul : că din Fecioară, mai presus de fire S-a întrupat şi din mormânt a înviat, nestricând peceţile, şi la Apostoli prin uşile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea, minunându-ne, cu credinţă grăim acestea :
Iisuse, Cuvântul cel necuprins; Iisuse, Cuvântul cel nevăzut; Iisuse, puterea cea neajunsă; Iisuse, înţelepciunea cea mai presus de cuget; Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris; Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii; Iisuse, împărăţia cea nebiruită; Iisuse, stăpânirea cea fără de sfârşit; Iisuse, tăria cea preaînaltă; Iisuse, puterea cea veşnică; Iisuse, Făcătorul meu, miluieşte-mă; Iisuse, Mântuitorul meu, mântuieşte-mă; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! Condacul 8 : Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deşartă şi mintea spre cele dumnezeieşti să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei ce-I cântăm Lui : Aliluia ! Icosul 8 : Cu totul era între cei de jos, şi dintre cei de sus nicicum nu S-a despărţit Cel negrăit, când de voie pentru noi a pătimit, şi cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, şi cu Învierea Sa a dăruit viaţă celor ce-I cântă :
Iisuse, bucuria inimii; Iisuse, tăria trupului; Iisuse, lumina sufletului; Iisuse, repejunea minţii; Iisuse, bucuria cunoştinţei; Iisuse, nădejdea cea aleasă; Iisuse, pomenirea cea preaveşnică; Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri; Iisuse, slava mea cea preaînaltă; Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine; Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine; Iisuse, Mântuitorul meu, mântuieşte-mă; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! Condacul 9 : Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăveşte preasfânt numele Tău în ceruri, strigând : Sfânt, Sfânt, Sfânt! iar noi păcătoşii pe pământ, cu buzele de tină, cântăm : Aliluia ! Icosul 9 : Pe ritorii cei mult grăitori îi vedem tăcând ca nişte peşti fără de glas despre Tine, Iisuse, Mântuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat petreci şi om deplin. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credinţă grăim acestea :
Iisuse, Dumnezeul cel preaveşnic; Iisuse, Împăratul împăraţilor; Iisuse, Stăpânul stăpânilor; Iisuse, Judecătorul celor vii şi a celor morţi; Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde; Iisuse, mângâierea celor ce plâng; Iisuse, slava săracilor; Iisuse, nu mă judeca pe mine după faptele mele; Iisuse, curaţeşte-mă după mare mila Ta; Iisuse, izgoneşte de la mine trândăvirea; Iisuse, luminează-mi gândul cel tainic al inimii; Iisuse, dă-mi aducere aminte de moarte; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! Condacul 10 : Vrând să mântuieşti lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea s-a preaînălţat numele Tău mai mult decât tot numele şi de la toate făpturile cereşti şi pământeşti auzi : Aliluia ! Icosul 10 : Împărate cel preaveşnic, Mângăietorule cel adevărat, Hristoase, curăţeşte-ne pe noi de toată întinăciunea, precum ai curăţit pe cei zece leproşi, şi ne tămăduieşte pe noi, precum ai tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameşul, ca să cântăm Ţie cu umilinţă acestea :
Iisuse, vistierul cel nestricat; Iisuse, bogaţia cea neîmpuţinată; Iisuse, hrana cea tare; Iisuse, băutura cea nesecată; Iisuse, îmbrăcămintea săracilor; Iisuse, folositorul văduvelor; Iisuse, apăraătorul celor lipsiţi; Iisuse, ajutătorul celor osteniţi; Iisuse, îndreptătorul celor străini; Iisuse, cârmaciul celor ce înoată pe mare; Iisuse, liniştea celor învăluiţi; Iisuse, Dumnezeule, ridică-mă pe mine, cel căzut; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! Condacul 11 : Cântarea cu totul de umilinţă aduc Ţie, eu, nevrednicul, şi strig Ţie ca şi cananeeanca : Iisuse, miluieşte-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul şi cu patimi şi cu urgie este aprins, şi-mi dă tămăduire mie celui ce-Ţi cânt : Aliluia ! Icosul 11 : Luminătorul cel primitor de lumină al celor din întunericul necunoştinţei, Pavel, care mai înainte Te izgonea pe Tine, socotind puterea glasului celui de Dumnezeu înţelepţitor s-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Aşa şi mie, luminează-mi luminile cele întunecate ale sufletului, ale celui ce grăiesc Ţie :
Iisuse, Împăratul meu cel preatare; Iisuse, Dumnezeul meu cel preaputernic; Iisuse, Domnul meu cel fără de moarte; Iisuse, Ziditorul meu cel preaslăvit; Iisuse, Îndreptătorul meu cel preabun; Iisuse, Păstorul meu cel preaîndurat; Iisuse, Stăpânul meu cel preamilostiv; Iisuse, Mântuitorul meu cel preamilostiv; Iisuse, luminează-mi mintea cea întunecată cu patimile; Iisuse, tămăduieşte-mi trupul cel rănit cu păcatele; Iisuse, curăţeşte-mi mintea de gândurile cele deşarte; Iisuse, păzeşte-mi inima de gândurile cele viclene; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă ! Condacul 12 : Dăruieşte-mi har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, şi mă primeste pe mine, cel ce ma pocaiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepadat de Tine, si ma cheama pe mine trandavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, si ma auzi pe mine, cel ce-Ti cant Tie : Aliluia ! Icosul 12 : Slavind invierea Ta, Te laudam toti si credem cu Toma ca Domn si Dumnezeu esti, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si va sa vii sa judeci viii si mortii. Atunci adica ma invredniceste sederii de-a dreapta pe mine, cel ce zic :
Iisuse, Imparatul cel mai inainte de veci, mantuieste-ma; Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine inmiresmeaza-ma; Iisuse, caldura cea iubita, incalzeste-ma; Iisuse, acoperamantul cel mai inainte de veci, acopera-ma; Iisuse, vestmantul cel luminat, infrumuseteaza-ma; Iisuse, margaritarul cel cinstit, lumineaza-ma; Iisuse, piatra cea scumpa, straluceste peste mine; Iisuse, soarele dreptatii, lumineaza-ma; Iisuse, lumina cea sfanta, straluceste peste mine; Iisuse, de durerile cele sufletesti si trupesti izbaveste-ma; Iisuse, scoate-ma din mana potrivnicului; Iisuse, izbaveste-ma de focul cel nestins si de alte chinuri vesnice; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma ! < H1>Condacul 13 : O, preadulce si intru tot indurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeste acum aceasta putina rugaciune a noastra, precum ai primit cei doi bani ai vaduvei si pazeste mostenirea Ta de vrajmasii cei vazuti si cei nevazuti, de venirea altor neamuri asupra noastra, de neputinte si de foamete, de toate scarbele si ranile cele aducatoare de moarte, si din chinurile cele viitoare scoate-ne pe noi, care cantam Tie : Aliluia !
( Acest condac se zice de trei ori )
Dupa aceasta se zice iar si Icosul intai : Facatorul ingerilor si Doamne al Puterilor ... , Si condacul intai : Aparatorul cel mai mare si Doamne ...
RUGACIUNE CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai plans pentru Lazar si lacrimi de intristare si de milostivire ai varsat pentru dansul, primeste lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindeca patimile mele.! Cu ranile Tale, tamaduieste ranile mele. Cu Sangele Tau, curateste sangele meu si amesteca in trupul meu mireasma trupului Tau, celui de viata facator. Fierea, cu care vrajmasii Te-au adapat, sa indulceasca amaraciunea cu care potrivnicul m-a adapat. Trupul Tau intins pe Cruce, sa intinda catre Tine mintea mea, cea trasa jos de diavoli. Capul Tau, pe care l-ai aplecat pe Cruce, sa inalte capul meu cel palmuit de potrivnici. Preasfintele Tale maini, pironite de cei faradelege pe Cruce, sa ma traga spre Tine din prapastia pierzarii, precum a fagaduit preasfanta gura Ta. Fata Ta, cea batjocorita cu palmuiri si cu scuipari, sa umple de stralucire fata mea cea intinata in faradelegi. Duhul Tau, pe care l-ai incredintat Tatalui cand erai pe Cruce, sa ma povatuiasca spre Tine, prin harul Tau. Nu am inima plina de durere ca sa te caut; nu am pocainta, nici umilinta, care intorc pe fii la mostenirea lor; nu am lacrimi mangaietoare, Stapane. S-a intunecat mintea mea cu cele lumesti si nu poate sa caute spre Tine cu durere. S-a racit inima mea de atatea ispite si nu poate sa se infierbante cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nestirbita si inima indurerata, ca sa poprnesc cu tot sufletul in cautarea Ta; caci fara de Tine ma voi instraina de tot binele. Da-mi asadar, Bunule, harul Tau. Tatal, Care Te-a nascut din sanurile Sale fara de ani si mai inainte de veci, sa innoiasca in mine inchipuirea icoanei Tale. Te-am parasit, Doamne; sa nu ma parasesti. Am iesit de la Tine; iesi in cautarea mea. Du-ma la pasunea Ta. Numara-ma intre oile turmei Tale preaalese. Hraneste-ma impreuna cu ele din verdeata dumnezeiestilor Tale Taine. Caci inima lor curata este salasul Tau si se vede intr-ansa stralucirea descoperirilor Tale. Stralucirea Ta este mangaierea si odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine in necazuri si in toate felurile de chinuri. Acestei straluciri ma invredniceste si pe mine nevrednicul cu harul si cu iubirea de oameni a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in vecii vecilor. Amin. Cantarea a saptea Cei trei tineri au calcat porunca potrivnica lui Dumnezeu de a se inchina chipului de aur in campul Deira si fiind aruncati in mijlocul focului, racorindu-se, au cantat : Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri !
Hristoase Iisuse, nimani n-a gresit pe pamant din veac, o, Iisuse al meu, precum am gresit eu, ticalosul si ratacitul. Pentru aceasta, Iisuse al meu, strig catre Tine : milostiveste-te spre mine, cel ce cant : Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri !
Hristoase Iisuse, strabate-ma cu frica Ta, strig catre Tine, o, Iisuse al meu si ma indrepteaza acum la limanul cel linistit, ca mantuindu-ma, Iisuse al meu indurate, sa-Ti cant Tie, strigand : Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Hristoase Iisuse, de mii de ori eu ticalosul, o, Iisuse al meu, am fagaduit Tie a mea pocainta, dar am mintit, patimasul; pentru aceasta, Iisuse al meu, strig catre Tine : lumineaza sufletul meu care petrece fara de intelegere, Hristoase Dumnezeule al parintilor nostri !
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Ceea ce ai nascut pe Hristos Iisus, in chip minunat si mai presus de fire, pe Acela roaga-L, ceea ce esti cu totul fara de prihana, sa ierte toate pacatele mele cele mai presus de fire, Fecioara, ca, mantuindu-ma sa strig : Bine esti cuvantata ceea ce ai nascut pe Dumnezeu cu trup !
Cantarea a opta Pe Dumnezeu Cel ce S-a pogorat in cuptorul cel cu foc la tinerii cei de demult si vapaia in racoreala a prefacut-o, laudati-L fapturi ca pe Domnul si-L preainaltati intru toti vecii.
Pe Tine, Iisuse al meu, Te rog : precum ai izbavit pe desfranata, Iisuse al meu, de multe greseli, asa si pe mine, Iisuse Hristoase al meu, izbaveste-ma si curateste sufletul meu cel intinat, Iisuse al meu.
La dulcetile celor necuvantatoare m-am plecat, Iisuse si necuvantator m-am facut, si lor, o, Iisuse al meu Mantuitorule, cu adevarat m-am asemanat, eu ticalosul, ca un patimas; pentru aceasta, Iisuse izbaveste-ma de toata josnicia.
Binecuvantam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu
Am cazut, Iisuse, intre talharii cei stricatori de suflet si sunt dezbracat acum de haina cea tesuta de Dumnezeu, Iisuse al meu si zac plin de rani grele; toarna untdelemn si vin, Hristoase al meu.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Ceea ce ai purtat, mai presus de cuvant, pe Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Nascatoare de Dumnezeu, Marie, pe Acela roaga-L pururea sa mantuiasca de nevoi pe robii si cantaretii tai, Fecioara, ceea ce nu stii de barbat.
Cantarea a noua Pe Dumnezeu, Cuvantul, Care cu intelepciune mai presus de cuvant, de la Dumnezeu a venit ca sa innoiasca pe Adam cel cazut cumplit in stricaciune din pricina mancarii; pe Cel ce din Sfanta Fecioara in chip negrait S-a intrupat pentru noi credinciosii, cu un gand in cantari sa-L slavim.
Pe Manase, Iisuse al meu, pe vamesul, pe desfranata, pe desfranatul, milostive Iisuse si pe talharul am intrecut, Iisuse al meu, cu fapte de rusine si de ocara, Iisuse. Ci Tu, Iisuse al meu, intampinandu-ma, mantuieste-ma.
Pe toti cei ce au gresit de la Adam, Iisuse al meu, mai inainte de lege si in lege, Iisuse, si dupa lege si in legea harului, Iisuse al meu, i-am covarsit cu patimile, eu, ticalosul, ca un patimas; ci Tu, Iisuse al meu, cu judecatile Tale mantuieste-ma.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Sa nu fiu osebit, Iisuse al meu, de slava Ta cea negraita; sa nu aflu, Iisuse, partea cea de-a stanga, preadulce Iisuse; ci Tu, impartasindu-ma oilor Tale celor de-a dreapta, Hristoase Iisuse al meu, fa-mi odihna ca un indurat.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pe Iisus, Nascatoare de Dumnezeu, pe Care L-ai purtat, Marie, Fecioara curata, ceea ce singura nu stii de barbat, roaga-L ca pe Fiul tau si Facatorul, sa izbaveasca pe cei ce alearga la tine, de ispite, de nevoi si de focul ce va sa fie.
Svetlina
Iisuse, datatorul intelepciunii si al gandului, indreptatorul celor saraci, folositorul celor lipsiti, doctorul celor bolnavi, tamaduieste si lumineaza, Iisuse, inima mea cea acoperita cu ranile pacatelor si cu stricaciunea patimilor, Iisuse, si ma mantuieste.
A Nascatoarei de Dumnezeu :
Cu stralucirea Celui ce a rasarit din tine, Fecioara, mintea mea o straluceste, inima o lumineaza, intunericul pacatelor il izgoneste si pierde ceata lenii mele.
Stihiri :
Numele Tau cel minunat, Iisuse, Mantuitorul nostru, ingerii Il lauda in ceruri si noi, pacatosii, pe pamant, cu buze de tina, Il cantam, pentru care miluieste-ne pe noi.
Numele Tau cel preamare, Mantuitorul sezator de-a dreapta Tatalui, in ceruri se cinsteste; iar pe pamant negraita intruparea Ta se slaveste si pogorarea Ta in iad infricoseaza pe diavoli, de care si pe noi ne izbaveste, Hristoase Dumnezeule si ne mantuieste pe noi.
Avacum, ca intr-o ghicitura mai inainte cunoscand lucrurile Tale cele minunate, cu frica s-a mirat. Si apropiindu-se anii ai fost cunoscut desfranatilor si talharilor, Iisuse, iar eu, ticalosul, petrec in nebagare de seama; ci macar de acum inainteda-mi mie intelepciunea si frica Ta, indurate, si mare mila.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce esti izbavitoare tare celor ce nadajduiesc in tine, indrepteaza-ne la linistea cea lina a dumnezeiestii voiri, cu indraznirea ta cea de Maica, pe care o ai catre Fiul tau, Maica a lui Dumnezeu.
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi ! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi ! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Cand Te-ai pogorat la moarte, Cel ce esti viata fara de moarte, atunci iadul ai omorat cu stralucirea Dumnezeirii; iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat ! Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, slava Tie.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Cand Te-ai pogorat la moarte, Cel ce esti viata fara de moarte, atunci iadul ai omorat cu stralucirea Dumnezeirii; iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat ! Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, slava Tie.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Toate tainele tale sunt mai presus de cuget; toate sunt preamarite, Nascatoare de Dumnezeu; cu curatia fiind pecetluita si cu fecioria pazita, cu adevarat Maica te-ai cunoscut, nascand pe Dumnezeu Cel adevarat, pe Care roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre.
Doamne miluieste ( de 40 ori )
Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul L-ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.