Troparele și condacele de obște ale Sfinților: Diferență între versiuni
m (→La un Apostol) |
m (→La mai mulţi Arhierei) |
||
Linia 34: | Linia 34: | ||
'''Condac''', glasul al 8-lea: | '''Condac''', glasul al 8-lea: | ||
− | Ca pe nişte învăţători de fapte bune, podoaba arhiereilor, Biserica cântând vă măreşte pe voi. Cu rugăciunile voastre, dăruiţi celor ce vă cearcă pe voi cu dragoste îndreptare de fapte bune şi mântuire de sminteli, ca cei nebiruiţi. | + | :Ca pe nişte învăţători de fapte bune, podoaba arhiereilor, Biserica cântând vă măreşte pe voi. Cu rugăciunile voastre, dăruiţi celor ce vă cearcă pe voi cu dragoste îndreptare de fapte bune şi mântuire de sminteli, ca cei nebiruiţi. |
==La un Cuvios== | ==La un Cuvios== |
Versiunea de la data 10 februarie 2010 23:18
Troparele şi condacele de obşte ale Sfinţilor sunt cântări ale Bisericii pentru sărbătorile Sfinţilor. Ele se numesc de obşte pentru că se cântă, după caz, la sărbătoarea oricărui Sfânt sau Sfinte pentru care nu sunt tropare sau condace special alcătuite redate în cărţile de cult, după cum urmează:
Cuprins
- 1 La un prooroc
- 2 La un Apostol
- 3 La mai mulţi Apostoli
- 4 La un Arhiereu
- 5 La mai mulţi Arhierei
- 6 La un Cuvios
- 7 La mai mulţi Cuvioşi
- 8 La un Mucenic
- 9 La mai mulţi Mucenici
- 10 La un Sfinţit Mucenic
- 11 La mai mulţi Sfinţiţi Mucenici
- 12 La un Cuvios Mucenic
- 13 La mai mulţi Cuvioşi Mucenici
- 14 La o mare Muceniţă
- 15 La mai multe Muceniţe
- 16 La o Cuvioasă
- 17 La mai multe Cuvioase
- 18 La o Cuvioasă Muceniţă
- 19 La un Preacuvios Mărturisitor
- 20 La Sfinţii Doctori fără de arginţi
- 21 La Sfinţii cei nebuni pentru Hristos
- 22 La soboarele Sfinţilor Părinţi
- 23 Articole înrudite
- 24 Sursa
- 25 Legături externe
La un prooroc
- Prăznuind pomenirea proorocului Tău (N), Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Condac, glasul al 4-lea :
- Luminându-se cu Duhul curat, inima ta vas de proorocie prea luminat s-a făcut, pentru că mai înainte ai grăit cele ce erau departe, ca şi cum ar fi fost acum. Pentru aceasta te rog pe tine, fericite (N), mărite, pe Hristos Dumnezeu roagă-L neîncetat pentru noi toţi.
La un Apostol
Tropar, glasul al 3-lea:
- Apostole Sfinte (N), roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Condac, glasul al 4-lea :
- Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole (N), cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.
La mai mulţi Apostoli
Tropar, glasul al 3-lea:
- Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Condac, glasul al 4-lea :
- Viţe v-aţi arătat viei lui Hristos, înţelepţilor, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie şi prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugaţi-vă ca să se dăruiască nouă mare milă şi iertare greşelilor.
La un Arhiereu
Tropar, glasul al 4-lea:
- Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe (N), roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condac, glasul al 8-lea:
- Dumnezeiescule tunet, trâmbiţa cea duhovnicească, săditorul credinţei şi risipitorule al eresurilor, mare slujitor al Treimii, sfinţitule, cu Îngerii înainte stând, pururea te roagă lui Dumnezeu pentru noi toţi.
La mai mulţi Arhierei
Tropar, glasul al 4-lea:
- Dumnezeul Părinţilor noştri, care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile lor, în pace ocârmuieşte viaţa noastră.
Condac, glasul al 8-lea:
- Ca pe nişte învăţători de fapte bune, podoaba arhiereilor, Biserica cântând vă măreşte pe voi. Cu rugăciunile voastre, dăruiţi celor ce vă cearcă pe voi cu dragoste îndreptare de fapte bune şi mântuire de sminteli, ca cei nebiruiţi.
La un Cuvios
Tropar, glasul al 8-lea:
- Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare ; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, (N), Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condac, glasul al 2-lea:
- Cu curăţie sufletească dumnezeiască întrarmându-te şi cu neîncetata rugăciune, şi ca o suliţă tare în mâini ţinând-o, ai junghiat taberele drăceşti, (N), Părintele nostru, neîncetat roagă-te pentru noi toţi.
La mai mulţi Cuvioşi
Tropar, glasul al 4-lea:
- Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.
Condac, glasul al 2-lea:
- Mulţimea valurilor neudat trecând, repejunile vrăjmaşilor celor fără de trup cu lacrimile voastre le-aţi înecat. Cei ce sunteţi de Dumnezeu înţelepţiţi şi preacuvioşi şi aţi luat dar de minuni, neîncetat rugaţi-vă pentru noi toţi.
La un Mucenic
Tropar, glasul al 4-lea:
- Mucenicul Tău, Doamne, (N), întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condac, glasul al 5-lea:
- Stea luminoasă, neînşelătoare te-ai arătat lumii, cu razele tale vestind pe soarele Hristos, răbdătorule de patimi (N), şi înşelăciunea păgânească ai învăluit-o, iar nouă ne dăruieşti lumină, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.
La mai mulţi Mucenici
Tropar, glasul al 4-lea:
- Mucenicii Tăi, Doamne, (N.N.), întru nevoinţele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condac, glasul al 4-lea:
- Luminători luminaţi v-aţi arătat, dumnezeieştilor Mucenici, făptura toată luminând-o cu strălucirea minunilor, dezlegând neputinţele şi adâncul întunericului izgonind şi lui Hristos Dumnezeu neîncetat vă rugati pentru noi toţi.
La un Sfinţit Mucenic
Tropar, glasul al 4-lea:
- Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, sfinţite Mucenice (N), roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condac, glasul al 4-lea:
- Între preoţi cu bună credinţă vieţuind şi calea muceniciei săvârşind, slujbele idoleşti le-ai stins, ajutător făcându-te turmei tale, de Dumnezeu înţelepţite. Pentru aceasta pe tine cinstindu-te, cu taină strigăm ţie: Din nevoi mântuieşte-ne pe noi, cu rugăciunile tale, pururea mărite.
La mai mulţi Sfinţiţi Mucenici
Tropar, glasul al 4-lea:
- Şi părtaşi obiceiurilor şi următori scaunelor Apostolilor fiind, lucrare aţi aflat, de Dumnezeu insuflaţilor, spre suirea privirilor la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, sfinţiţilor Mucenici (N.N.), rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condac, glasul al 3-lea:
- Ca pe nişte sfeşnice înţelegătoare ale soarelui celui neapus, veniţi astăzi cu cântări să-i lăudăm, că luminători sunt celor dintru întunericul necunoştinţei, pe toti chemându-i către înălţimea bunei credinţe, Sfinţiţii Mucenici. Pentru aceea strigăm către ei: Bucuraţi-vă, întemeierea tuturor.
La un Cuvios Mucenic
Tropar, glasul al 4-lea:
- Pustniceşte mai înainte pedepsindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor cele trupeşti cu toată arma Crucii le-ai pierdut, întru tot fericite. Şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai întrarmatm ucigând pe Copronim cu sabia credinţei şi pentru amândouă te-ai încununat de la Dumnezeu, Cuvioase Mucenice (N), pururea mărite.
Condac, glasul al 4-lea:
- Ca pe un izvor al bunei credinţe şi iscusit pătimitor, şi cu bună închipuire locuitor în pustie, întru cântări să cinstim pe cel vrednic de laudă, pe (N), pururea măritul, că acesta pe şarpele l-a călcat.
La mai mulţi Cuvioşi Mucenici
Tropar, glasul al 4-lea:
- Ca nişte străini şi călători aţi fost pe pământ, colibi în pustie făcându-vă, aţi sihăstrit, preacuvioşilor, goliciunea trupului cu îmbrăcăminte de fapte bune aţi înfrumuseţat, patimilor lui Hristos închipuindu-vă. Drept aceea, şi junghierile chinuitorilor răbdându-le, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.
Condac, glasul al 5-lea:
- Ca pe nişte izvoare ale bunei credinţe şi iscusiţi pătimitori, şi cu bună închipuire locuitori în pustie, întru cântări să cinstim pe cei vrednici de laudă, pe (N.N.), pururea măriţii, căci pe şarpele au călcat.
La o mare Muceniţă
Tropar, glasul al 4-lea:
- Mieluşeaua Ta, Iisuse, (N), strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Condac, glasul al 3-lea:
- Biserica ta, cea cu tot cinstită, ca o doctorie aflând-o toţi credincioşii, cu veselie strigăm ţie, Muceniţă fecioară (N): Ceea ce eşti cu nume mare, pe Hristos Dumnezeu roagă-L neîncetat pentru noi toţi.
La mai multe Muceniţe
Tropar, glasul 1:
- Mieluşele cuvântătoare, prin chinuire v-aţi adus Mielului şi Păstorului, săvârşind călătoria cea către Hristos şi credinţa păzind; drept aceea, cu suflete vesele săvârşind astăzi, minunatelor, sfântă pomenirea voastră, pe Hristos Îl slăvim.
Condac, glasul al 4-lea:
- Pomenirea pătimitoarelor pentru Hristos prăznuind, şi cu credinţă cerşind ajutor, ca să ne mântuim toţi dintru toate necazurile, strigăm: Dumnezeul nostru este cu noi, Cel ce a preamărit pe acestea, precum bine a voit.
La o Cuvioasă
Tropar, glasul al 8-lea:
- Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând Crucea, ai urmat lui Hristos; şi luptând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii se bucură, (Prea)Cuvioasă (N), duhul tău.
Condac, glasul al 2-lea:
- Pentru dragostea Domnului ai urât odihna şi pofta, cu postul curăţindu-ţi sufletul tău, tare ai biruit fiarele; ci, şi acum, cu rugăciunile tale, sfarmă taberele celor potrivnici.
La mai multe Cuvioase
Tropar, glasul al 2-lea:
- Doririi celei adevărate logodindu-vă, iubitoarelor de Hristos, şi de împreunarea logodnicului muritor lepădându-vă, cu nevoinţe de fapte bune aţi crescut şi la înălţimea nestricăciunii aţi alergat, femei frumoase la suflet şi mult bogate, stâlpii şi îndreptarea pustnicilor. Pentru aceasta, rugaţi-vă neîncetat pentru noi, care cu dragoste prăznuim pomenirea voastră.
Condac, glasul al 2-lea:
- Cu postul topindu-vă trupurile voastre, şi cu rugăciuni neîncetate rugând pe Făcătorul pentru greşelile voastre, ca să luaţi iertare desăvârşită, şi aţi luat dumnezeiasca iertare şi Împărăţia Cerurilor, rugaţi pe Hristos Dumnezeu pentru noi toţi.
La o Cuvioasă Muceniţă
Tropar, glasul al 4-lea:
- Mieluşeaua Ta, Iisuse, (N), strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Condac, glasul al 4-lea:
- Dumnezeiască pomenirea ta, (N), astăzi strălucind, s-a arătat lumii ca un soare, vestind viaţa ta, că tu cu înfrânarea pornirile trupeşti potolind, prin pătimire de sânge te-ai logodit lui Hristos. Pentru aceea, pe cei ce te lăudăm pe tine, mântuieşte-ne de tot răul, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Maică preacuvioasă.
La un Preacuvios Mărturisitor
Tropar, glasul al 8-lea:
- Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei, şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, (N), înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condac, glasul al 2-lea:
- Îndulcitu-te-ai, de Dumnezeu înţelepte, cu înfrânarea şi poftele trupeşti le-ai stins. Arătatu-te-ai sporitor credinţei şi ca lemnul vieţii Raiului ai strălucit, (N), Părinte, o, luminate.
La Sfinţii Doctori fără de arginţi
Tropar, glasul al 8-lea:
- Sfinţilor Doctori cei fără de arginţi şi de minuni făcătorilor, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă.
Condac, glasul al 2-lea:
- Dar de tămăduiri luând, tindeţi sănătate celor ce sunt întru nevoi, măriţi Doctori de minuni făcători. Deci cu cercetarea voastră, îndrăznirile luptătorilor împotrivă le surpaţi, lumea tămăduind cu minunile.
La Sfinţii cei nebuni pentru Hristos
Tropar, glasul 1:
- Glasul Apostolului Tău, Pavel, care zice: Noi nebuni pentru Hristos, auzind robul Tău (N), Hristoase Dumnezeule, nebun s-a făcut pe pământ. Pentru aceea săvârşind pomenirea lui, Ţie ne rugăm, Doamne, mântuieşte sufletele noastre.
Condac, glasul al 8-lea:
- Frumuseţile cele de sus ai dorit şi dulceţile trupeşti cele de jos cu dinadinsul le-ai lăsat. Neagonisind cele deşarte ale lumii şi viaţă îngerească petrecând, te-ai săvârşit, fericite (N), cu care pe Hristos Dumnezeu neîncetat roagă-L pentru noi toţi.
La soboarele Sfinţilor Părinţi
Tropar, glasul al 8-lea:
- Preamărit eşti, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce luminători pe pământ pe Părinţii noştri i-ai întemeiat şi printr-înşii la adevărata credinţă pe noi pe toţi ne-ai îndreptat, Mult îndurate, mărire Ţie.
Condac, glasul al 8-lea:
- Propovăduirea Apostolilor şi învăţăturile Părinţilor Bisericii, o credinţă a întărit, care şi haina adevărului purtând, era ţesută din teologia cea de sus, drept îndreptează şi măreşte taina cea mare a bunei credinţe.
Articole înrudite
- Tropar
- Condac
- Troparele de Umilinţă
- Troparele Învierii
- Troparele şi condacele Penticostarului
- Troparele de peste săptămână
Sursa
- Micul Ceaslov cu sinaxarul de peste an, tipărit pentru Episcopia Râmnicului prin strădania Ierom. Vlad Flavian de la Sfânta Mănăstire Frăsinei, f.l., f.a., pp. 444-453
Legături externe
- Partituri de muzică psaltică, pe siteul Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti.
- Tropare de obşte ale Sfinţilor (parţial)
- Tropare de obşte ale Sfinţilor (parţial)
- Pr. Iulian NISTEA, Spiritualitatea ortodoxă în slujbele cuvioşilor din Mineiul pe luna ianuarie