2.277 de modificări
Modificări
Adăugare sinteză a perioadei 1812-1917
Toți au avut un rol însemnat în viața satelor românești - mai ales cei din cuprinsul Mitropoliei Proilaviei - ținând trează credința în Dumnezeu și conștiința de neam.
== Basarabia între 1812 și 1917 ==
Una dintre cele mai reușite caracterizări ale regimului țarist în Basarabia a făcut-o Ion Pelivan la împlinirea a 20 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, când spunea:
:''O sută de ani de robie țaristă a fost pentru neamul românesc din Basarabia o noapte neagră, fără sfârșit, o suferință fără întrerupere, un adevărat coșmar. (Datorită măsurilor de rusificare, Basarabia) rămăsese fără limbă, fără școală, fără carte, fără gazetă moldovenească, fără intelectuali băștinași și fără conducători firești..., o simplă temniță muscălească, pentru care lumina era îngăduită numai prin ferestruica străjuită dinspre răsărit.
Cea mai tristă acțiune pe care s-au străduit s-o realizeze noii stăpâni a fost deznaționalizarea. Pentru realizarea acestui scop s-au folosit toate mijloacele: administrația, școala, Biserica. Dacă scopul urmărit nu s-a înfăptuit decât parțial, meritul cel mare revine poporului de rând, maselor mari de țărani, care au știut să-și apere cel mai scump tezaur, limba, și prin limbă, însuși neamul.
În timpul ocupației rusești din anii 1812-1917, viața bisericească din Basarabia românească s-a desfășurat în condiții cu totul diferite față de celelalte țări românești. În noua Arhiepiscopie a Chișinăului, dependentă de Sfântul Sinod al [[Biserica_Ortodoxă_Rusă|Bisericii Ortodoxe Ruse]] din Petersburg, s-au creat o serie de instituții noi, care nu aveau nimic comun cu tradițiile și mentalitatea românilor de aici. A început o acțiune sistematică de rusificare mai ales a [[cler]]ului, a altor intelectuali, dar și a [[laicat|credincioșilor de rând]], prin școală, administrație și Biserică.
Dintre aspectele pozitive, trebuie notată în primul rând starea materială de excepție de care dispunea eparhia, cu toate instituțiile ei — centrul eparhial, mănăstirile, parohiile —, încât clerul și-a putut desfășura misiunea în bune condițiuni. În chip deosebit trebuie subliniată activitatea misionară și caritativă desfășurată de slujitorii Bisericii.
În pofida măsurilor restrictive luate de autoritățile de stat și bisericești, românii basarabeni au menținut și unele legături cu ierarhii și preoții din Moldova liberă, apoi din vechea Românie. Prin aceste legături, ca și prin preoții de mir și prin călugării din cele peste 20 de mănăstiri basarabene, prin credincioșii-țărani s-au menținut limba, tradițiile și cultura românească.
Acestor „apostoli” anonimi ai conștiinței de neam și de simțire românească li se datora și [[Preoții_ortodocși_români_și_Marea_Unire|actul unirii Basarabiei cu România]] de la [[27 martie]] 1918.
== Surse ==
