Vizualizare sursă pentru „Tristețea”

{{Spiritualitate didactică}}
'''Tristeţea''' este o stare de mâhnire, regret, amărăciune pe care omul o simte în raport cu evenimentele din viaţa sa sau din viaţa altora. Ea este pozitivă când este fie o manifestare a [[pocăinţă|pocăinţei]], fie o stare prin care se exprimă solidaritatea cu cei ce suferă. Când este expresie a pocăinţei, ea trebuie să fie însoţită întotdeauna de [[nădejdea]] în ajutorul lui [[Dumnezeu]] care voieşte ca toţi să se [[mântuire|mântuiască]] şi la cunoştinţa [[adevăr]]ului să vie. Tristeţea este negativă când se referă la [[invidia|invidie]], care este întristarea în raport cu calităţile sau succesele altuia şi care este un [[păcat]] capital, când se referă la starea infractorilor care suferă rigorile legii sau când se referă la starea celor ajunşi în [[iad]]. În mod obişnuit tristeţea este o manifestare a doliului. [[Solomon]] arată că că,,De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz. (Prov 14.13). Tot el învaţă că,, O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.(Prov17.22) sau că ,,limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită.” (Prov25.23). Copiii neascultători sunt amărăciune şi necaz pentru părinţi <ref>Prov-10.1, 15.5, 17.25, 19.13, 28.7 </ref>