Vizualizare sursă pentru „Sfarsitul Sfantului Petru”

5. SFÂRŞITUL VIEŢII SFÂNTULUI PETRU
Sfântul Petru Atonitul şi-a dus viaţa ascetică în Sfântul Munte timp de 46
de ani fără ca să fi văzut faţă de om. Dar Dumnezeu a dorit ca la bătrâneţe să
scoată la iveală virtuţile sale şi viaţa sa îngerească. De aceea, înainte de
adormirea sa, lucrurile s-au petrecut în aşa fel încât toate ostenelile sale
duhovniceşti să poată fi recunoscute. Un vânător care vâna un cerb, sau mai
bine zis îl urmărea din iconomia lui Dumnezeu, ajunse la Sfânt.
Deodată "acesta văzu un om foarte albit la păr, sărăcăcios, murdar,
prăpădit şi gol...". La început vânătorul se înspăimântă, dar Sfântul îl invită
să se apropie, spunând: "Şi eu sunt om ca tine, omule. Fă-ţi curaj şi nu mai
alerga, bucură-te că te-ai întors la noi, pentru că Dumnezeu te-a trimis aici ca
să afli despre mine, astăzi". Sfântul Petru a înţeles că Dumnezeu îl
trimisese pe acest om ca să-i fie martor şi mesager al vieţii sale.
Atunci, Sfântul Petru îşi povesti întreaga viaţă, cum a ajuns în Munte,
felul în care îşi dusese traiul şi ispitele pe care le avusese din partea
diavolului, victoriile pe care le repurtase asupra lui şi darurile pe care le
primise de la Domnul. Iar Dumnezeu a îngăduit să se întâmple aceasta,
pentru ca oamenii să poată fi ajutaţi şi pentru ca să poată avea exemple şi
chipuri vii ale celor ce s-au ostenit în lupta lor, pentru îndumnezeire prin Harul
divin.
Vânătorul, plin de uimire, l-a rugat să-i permită a rămâne pe lângă el şi
a-i urma modul de viaţă. într-adevăr, acesta insistă: "Nu mă mai pot lipsi de
tine, o, omule al lui Dumnezeu; pentru că dacă te voi părăsi, nu voi mai putea
trăi ca mai înainte". Dar Sfântul Petru, ascet prudent, ştiind că omul avea
nevastă şi familie, precum şi multe averi de care mulţi săraci se puteau folosi,
îl îndemnă să plece în lume şi să se depărteze, pe cât posibil, de plăcerile şi
grijile lumeşti, să-şi păstreze inima în permanentă aducere aminte de
Domnul, pronunţându-I numele în adâncul inimii sale, să citească cărţi sfinte
şi peste un an să se întoarcă pentru a afla mai limpede care era Voia lui
Dumnezeu pentru el .
Aici, dimpreună cu celelalte lucruri, observăm maniera în care Sfinţii
Părinţi dau sfaturi. Mai întâi, în ciuda vârstei' şi a ascezei severe, ei sunt
oameni reali. Mulţi cred că rigoarea luptei ascetice îl face pe om dur şi
insensibil la problemele vieţii, precum şi nepriceput în sfaturi.
Dar exact situaţia inversă este cea reală. Atunci când viaţa ascetică este
trăită în chip dumnezeiesc, într-o prăpastie de smerenie, ascetul aruncă
masca separării de ceilalţi şi devine om adevărat. Aşa încât el acţionează
absolut natural, înţelege întrebările şi problemele celorlalţi şi îi îndrumă într-o
manieră realistă. Din propria mea experienţă pot confirma că monahii
aghioriţi -pustnici care părăsiseră lumea de multă vreme, ne înţeleg mult
mai bine decât oamenii care trăiesc printre noi şi ne pot îndruma într-un mod
realist. Aceasta este cât se poate de adevărat pentru că ei au fost reînnoiţi în
Duhul Sfânt, ei au căpătat simplitatea lăuntrică, nemaiavând sufletul
fărâmiţat de patimi.
Apoi, vedem în acest sfat al Sfântului Petru că viaţa creştină este
aceeaşi.

Toţi oamenii, indiferent unde ar trăi, trebuie să facă aceeaşi călătorie întrun
mod asemănător. Sobrietatea şi rugăciunea, pacea minţii, aceasta este
calea de urmat spre îndumnezeirea omului. Sfântul Grigorie Palama descrie
apoi cum acel vânător s-a reîntors la Sfântul Petru cu alţi doi monahi şi cu un
om posedat de un duh rău. El însuşi mergea mai repede decât ceilalţi şi
deodată "văzu, întins acolo, neînmormântat, trupul marelui om, care
renunţase complet la sine, dăruindu-se cu totul Creatorului tuturor".
În faţa acestei privelişti, el fu cuprins de deznădejde, pentru că fusese
lipsit de ocrotitoarea prezenţă a Sfântului, de acea dumnezeiască comoară.
Este important să spunem că atunci când au sosit cei doi călugări şi
demonizatul, cel din urmă fu cuprins de demon şi începu să arunce blasfemii
asupra Sfântului Petru. Demonul, înspăimântat ca nu cumva Sfântul să-l
alunge din om, ceea ce s-a şi întâmplat, l-a acuzat de lăcomie, pentru că nu
se mulţumise să se fi războit cu el întreaga viaţă, ci chiar şi acum, când era
mort, vroia să-l înfrângă. Şi îl asigură că nu va ieşi din omul acela. Ceea ce
demonul i-a spus Sfântului Petru este uimitor, şi, de aceea, îl voi cita integral:
"Laco-mule, nu-ţi ajunge atâta război cât ai dus împotriva mea ! Timp de 53 de
ani nu ai încetat a ne lupta şi a ne alunga.
Deşi eşti om şi te-ai confruntat cu tot felul de săgeţi din partea noastră,
ai rămas precum stânca neclintită al cărei nume îl porţi. Şi acum încă crezi că
aceste lucruri nu sunt de ajuns. Probabil că, de asemenea, vrei să mă alungi
din omul în care, după multe încercări, cu caznă mi-am găsit intrarea şi miam
făcut sălaş. Dar nu am de gând să mă las învins. Nu voi ieşi pentru a-mi
abandona singura locuinţă confortabilă ce mi-a mai rămas". în cele din
urmă, omul fu eliberat de demon, deoarece chiar şi trupul Sfântului era plin
de darurile Sfântului Duh. Sfântul Grigorie Palama face teologie şi în această
situaţie. El spune că Trupul lui Hristos nu s-a despărţit de Dumnezeirea Lui
după plecarea Sufletului Său, la fel şi în cazul unirii firii umane cu firea divină
în Persoana Sa, acelaşi lucru este valabil şi cu toţi Sfinţii care au atins
îndumnezeirea. Iar cei ce au fost îndumnezeiţi, când sufletele lor sunt
despărţite de trupurile lor "acel Duh divin care şi-a făcut locaş acolo, nu
părăseşte trupurile noastre".
Sfântul Grigorie Palama descrie apoi călătoria oamenilor până când au
ajuns în Tracia, în satul Fotokomis, unde trupul a fost înmormântat.
El mai descrie şi toate minunile pe care acesta le-a făcut. El a vindecat
"trupuri în care sălăşluia răul", a vindecat demonizaţi, alungând demonii şi,
de asemenea, a vindecat mulţi bolnavi. Şi acesta este un lucru normal,
deoarece trupul său era plin de energiile Sfântului Duh.