Sfarsitul Sfantului Petru

5. SFÂRŞITUL VIEŢII SFÂNTULUI PETRU Sfântul Petru Atonitul şi-a dus viaţa ascetică în Sfântul Munte timp de 46 de ani fără ca să fi văzut faţă de om. Dar Dumnezeu a dorit ca la bătrâneţe să scoată la iveală virtuţile sale şi viaţa sa îngerească. De aceea, înainte de adormirea sa, lucrurile s-au petrecut în aşa fel încât toate ostenelile sale duhovniceşti să poată fi recunoscute. Un vânător care vâna un cerb, sau mai bine zis îl urmărea din iconomia lui Dumnezeu, ajunse la Sfânt. Deodată "acesta văzu un om foarte albit la păr, sărăcăcios, murdar, prăpădit şi gol...". La început vânătorul se înspăimântă, dar Sfântul îl invită să se apropie, spunând: "Şi eu sunt om ca tine, omule. Fă-ţi curaj şi nu mai alerga, bucură-te că te-ai întors la noi, pentru că Dumnezeu te-a trimis aici ca să afli despre mine, astăzi". Sfântul Petru a înţeles că Dumnezeu îl trimisese pe acest om ca să-i fie martor şi mesager al vieţii sale. Atunci, Sfântul Petru îşi povesti întreaga viaţă, cum a ajuns în Munte, felul în care îşi dusese traiul şi ispitele pe care le avusese din partea diavolului, victoriile pe care le repurtase asupra lui şi darurile pe care le primise de la Domnul. Iar Dumnezeu a îngăduit să se întâmple aceasta, pentru ca oamenii să poată fi ajutaţi şi pentru ca să poată avea exemple şi chipuri vii ale celor ce s-au ostenit în lupta lor, pentru îndumnezeire prin Harul divin. Vânătorul, plin de uimire, l-a rugat să-i permită a rămâne pe lângă el şi a-i urma modul de viaţă. într-adevăr, acesta insistă: "Nu mă mai pot lipsi de tine, o, omule al lui Dumnezeu; pentru că dacă te voi părăsi, nu voi mai putea trăi ca mai înainte". Dar Sfântul Petru, ascet prudent, ştiind că omul avea nevastă şi familie, precum şi multe averi de care mulţi săraci se puteau folosi, îl îndemnă să plece în lume şi să se depărteze, pe cât posibil, de plăcerile şi grijile lumeşti, să-şi păstreze inima în permanentă aducere aminte de Domnul, pronunţându-I numele în adâncul inimii sale, să citească cărţi sfinte şi peste un an să se întoarcă pentru a afla mai limpede care era Voia lui Dumnezeu pentru el . Aici, dimpreună cu celelalte lucruri, observăm maniera în care Sfinţii Părinţi dau sfaturi. Mai întâi, în ciuda vârstei' şi a ascezei severe, ei sunt oameni reali. Mulţi cred că rigoarea luptei ascetice îl face pe om dur şi insensibil la problemele vieţii, precum şi nepriceput în sfaturi. Dar exact situaţia inversă este cea reală. Atunci când viaţa ascetică este trăită în chip dumnezeiesc, într-o prăpastie de smerenie, ascetul aruncă masca separării de ceilalţi şi devine om adevărat. Aşa încât el acţionează absolut natural, înţelege întrebările şi problemele celorlalţi şi îi îndrumă într-o manieră realistă. Din propria mea experienţă pot confirma că monahii aghioriţi -pustnici care părăsiseră lumea de multă vreme, ne înţeleg mult mai bine decât oamenii care trăiesc printre noi şi ne pot îndruma într-un mod realist. Aceasta este cât se poate de adevărat pentru că ei au fost reînnoiţi în Duhul Sfânt, ei au căpătat simplitatea lăuntrică, nemaiavând sufletul fărâmiţat de patimi. Apoi, vedem în acest sfat al Sfântului Petru că viaţa creştină este aceeaşi.

Toţi oamenii, indiferent unde ar trăi, trebuie să facă aceeaşi călătorie întrun mod asemănător. Sobrietatea şi rugăciunea, pacea minţii, aceasta este calea de urmat spre îndumnezeirea omului. Sfântul Grigorie Palama descrie apoi cum acel vânător s-a reîntors la Sfântul Petru cu alţi doi monahi şi cu un om posedat de un duh rău. El însuşi mergea mai repede decât ceilalţi şi deodată "văzu, întins acolo, neînmormântat, trupul marelui om, care renunţase complet la sine, dăruindu-se cu totul Creatorului tuturor". În faţa acestei privelişti, el fu cuprins de deznădejde, pentru că fusese lipsit de ocrotitoarea prezenţă a Sfântului, de acea dumnezeiască comoară. Este important să spunem că atunci când au sosit cei doi călugări şi demonizatul, cel din urmă fu cuprins de demon şi începu să arunce blasfemii asupra Sfântului Petru. Demonul, înspăimântat ca nu cumva Sfântul să-l alunge din om, ceea ce s-a şi întâmplat, l-a acuzat de lăcomie, pentru că nu se mulţumise să se fi războit cu el întreaga viaţă, ci chiar şi acum, când era mort, vroia să-l înfrângă. Şi îl asigură că nu va ieşi din omul acela. Ceea ce demonul i-a spus Sfântului Petru este uimitor, şi, de aceea, îl voi cita integral: "Laco-mule, nu-ţi ajunge atâta război cât ai dus împotriva mea ! Timp de 53 de ani nu ai încetat a ne lupta şi a ne alunga. Deşi eşti om şi te-ai confruntat cu tot felul de săgeţi din partea noastră, ai rămas precum stânca neclintită al cărei nume îl porţi. Şi acum încă crezi că aceste lucruri nu sunt de ajuns. Probabil că, de asemenea, vrei să mă alungi din omul în care, după multe încercări, cu caznă mi-am găsit intrarea şi miam făcut sălaş. Dar nu am de gând să mă las învins. Nu voi ieşi pentru a-mi abandona singura locuinţă confortabilă ce mi-a mai rămas". în cele din urmă, omul fu eliberat de demon, deoarece chiar şi trupul Sfântului era plin de darurile Sfântului Duh. Sfântul Grigorie Palama face teologie şi în această situaţie. El spune că Trupul lui Hristos nu s-a despărţit de Dumnezeirea Lui după plecarea Sufletului Său, la fel şi în cazul unirii firii umane cu firea divină în Persoana Sa, acelaşi lucru este valabil şi cu toţi Sfinţii care au atins îndumnezeirea. Iar cei ce au fost îndumnezeiţi, când sufletele lor sunt despărţite de trupurile lor "acel Duh divin care şi-a făcut locaş acolo, nu părăseşte trupurile noastre". Sfântul Grigorie Palama descrie apoi călătoria oamenilor până când au ajuns în Tracia, în satul Fotokomis, unde trupul a fost înmormântat. El mai descrie şi toate minunile pe care acesta le-a făcut. El a vindecat "trupuri în care sălăşluia răul", a vindecat demonizaţi, alungând demonii şi, de asemenea, a vindecat mulţi bolnavi. Şi acesta este un lucru normal, deoarece trupul său era plin de energiile Sfântului Duh.