Vizualizare sursă pentru „Reconcilierea ereticilor”

Cum anume trebuie primiţi cei ce vin de la erezii
la sfânta Biserică a lui Dumnezeu catholică şi apostolică.
Pe arieni şi macedonieni sau pnevmatomahi, pe sabelieni şi novaţieni,
care se numesc pe ei înşişi catari [curaţi], pe cvartodecimani sau tetradiţi şi
pe apolinarişti îi primim dacă dau libeluri [înscrisuri] şi anatemizează
împreună cu erezia lor şi orice altă erezie care nu gândeşte cum gândeşte
sfânta Biserică a lui Dumnezeu catholică şi apostolică, pecetluindu-i sau
ungăndu-i cu Sfântul Mir.
înainte însă, când urmează să fie aduşi la credinţa dreaptă, aceştia trebuie
să postească zece sau cincisprezece zile şi să petreacă dimineţile în rugăciuni,
iar după-amiezile învăţând psalmi şi fiind catehizaţi, şi abia apoi să
se învrednicească de această credinţă ortodoxă.
Şi preotul să-i pună pe fiecare din ei înaintea sfintei cristelniţe şi să le
zică acestea:
Spune: Anatema (N) şi dogmelor lui şi celor ce au bunăvoire faţă de el şi
celor ce gândesc cele ale lui! Căci mă lepăd [dezertez] de el şi de orice dogmă
eretică şi cred în sfânta şi de-o-fiinţa Treime potrivit expunerii [ekthesis]
Sfinţilor Părinţi care învaţă drept cuvântul adevărului [2 Tim 2, 15].
Şi cel ce vine să-i răspundă la fiecare, după care preotul continuă şi
spune de trei ori:
Crezi în Sfânta şi de-o-fiinţă Treime?
Şi cel întors spune: Cred.
Iar dacă nu ştie să vorbească, spune naşul.
Şi plecându-se cel întors, vine preotul având mâna pe capul lui face
această rugăciune:
Dumnezeule, Mântuitorul nostru, Care vrei ca toţi oamenii să se mântuiască
şi la cunoaşterea adevărului să vină [1 Tim 2,4], primeşte pe robul Tău [N),
9 7 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
care s-a trezit acum din rătăcirea lui şi doreşte să vină la cunoaşterea adevărului
Tău. Căci Tu ai zis: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta
şi pe acelea, trebuie să le aduc. Şi ele vor auzi glasul Meu şi vor fi o turmă şi
un păstor” [In 10, 16]. Păstoreşte-1 pe el în credinţa cunoaşterii Tale adevărate
potrivit expunerii sfinţilor şi slăviţilor Tăi apostoli, învredniceşte-1 de
pecetea dumnezeiescului Mir, de venirea Sfântului Duh şi de împărtăşirea
scumpului Trup şi Sânge al lui Hristos şi-l arată desăvârşit rob al Tău, ca şi
el să se numere împreună cu turma Ta spre slava şi lauda măreţiei Tale. Că a
Ta este împărăţia şi [puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin],
Şi-l unge pe el cu Mir ca pe noii botezaţi, făcând peste el aceeaşi zicere[:
Pecetea darului Duhului Sfânt!]
După aceasta se roagă iarăşi:
Doamne, Dumnezeul nostru, Care prin credinţa ortodoxă în Tine şi pecetea
Sfântului Mir ai socotit lucru vrednic să primeşti pe robul Tău (N), Tu,
Stăpâne a toate, păstrează în el credinţa adevărată întru Tine, fâcându-1 să
înainteze în dreptate şi împodobindu-1 cu toate darurile harului care vin de la
Tine. Că s-a binecuvântat şi s-a preaslăvit preacinstitul [şi de mare cuviinţă
Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin],
Şi aşa se cuminecă şi primeşte poruncă pentru acele şapte zile să nu
mănânce carne, să nu-şi spele faţa, ci să petreacă cete şapte zile ca şi cei
botezaţi, iar în a opta zi să se spele.
[147] Nestorienii şi eutihienii trebuie să facă libeluri [înscrisuri] şi să
anatemizeze erezia şi pe Nestorie şi pe Eutihie, pe Dioscor, pe Sever şi pe
cei ce gândesc cele ale lor şi toate ereziile mai înainte menţionate şi aşa să
se împărtăşească cu Sfânta Cuminecătură.
Dar pe eunomieni care botează într-o singură cufundare, pe montanişti
numiţi şi frigieni, pe manihei şi pe sabelieni care învaţă un „Fiu-Tată" şi
fac şi alte lucruri grave, şi toate ereziile asemănătoare, precum şi pe aceia
care din ele vor să se alăture adevărului, îi primim ca pe păgâni.
[148] Cum anume trebuie să anatemizeze în scris aceia care vin la sfânta
Biserică a lui Dumnezeu de la manihei:
Anatema lui Mani sau Maniheu, cel numit şi Cubric, şi învăţăturilor lui şi
tuturor celor expuse şi scrise de el, şi tuturor celor ce cred în el, precum şi
celor cinci cărţi întocmite de el în chip impios, pe care le-a numit „Evanghelia
vie”, care de fapt omoară, şi „Comoară a vieţii”, care de fapt e o comoară
a morţii, şi adunarea „Epistolelor” şi cea a „Tainelor” care e spre răsturnarea
uneltită de ei a Legii şi sfinţilor Profeţi, şi lucrarea „Giganţii” şi aşa-numitul
V.5. C e l m ai v e ch i Euchologhion bizan tin : Barberini gr. 336 9 7 3
„Heptalog al lui Agapie” şi însuşi Agapie şi toată cartea lui şi orice rugăciune,
sau mai bine zis vrăjitorie făcută de ei. Anatemizez şi iarăşi anatemizez pe
Zarade, pe Bodda şi Skythian care au fost înainte de manihei. Mai anatemizez
şi pe Sisinie, urmaşul aceluiaşi Mani, pe Adda şi pe Adeimant, pe care
impiosul Mani i-a trimis în diverse părţi ale pământului. Pe lângă aceştia îi
anatemizez şi iarăşi îi anatemizez şi pe Hierakas şi Heraclide şi pe Aphthonios,
exegeţii aceluiaşi nelegiuit şi spurcat Mani, pe Toma, pe Zarua şi pe
Gabriabion. Mai anatemizez şi pe Marcion, Valentin şi Vasilide, şi pe orice
om care cutează să blasfemieze şi să vorbească împotriva Vechiului şi Noului
Testament. Mai anatemizez pe cel ce se închină soarelui, lunii şi tuturor
stelelor ca unor dumnezei. Mai anatemizez şi iarăşi anatemizez pe orice om
care spune că sunt două obârşii/principii, şi acestea sunt opuse între ele şi
necreate: una rea şi alta bună. Mai anatemizez şi pe cei ce spun că trupul e
alcătuit din obârşia rea sau din lucruri rele prin fire. Mai anatemizez orice
om care nu mărturiseşte că cerul, pământul, marea şi toate cele din ele au
fost făcute de Unul Dumnezeu. Pe lângă acestea, mai anatemizez pe cel ce
tăgăduieşte că noi şi întâiul om, adică Adam, cel asemenea nouă, am fost
plăsmuiţi din pământ de Dumnezeu. Pe lângă acestea mai anatemizez şi câte
mitologizează ei despre materie şi întuneric, despre aşa-numiţii Sakla şi
Nebrod, şi despre diferitele ceruri şi eoni. Mai mărturisesc că este Unul şi
Acelaşi Dumnezeu al Vechiului şi Noului Testament; pe toţi cei ce s-au distins
şi sunt lăudaţi în fiecare din ele îi ştiu sfinţi şi prieteni ai lui Dumnezeu;
iar naşterea marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pătimirile
Lui mântuitoare şi învierea din morţi spun că s-au făcut nu în chip aparent
sau imaginar, ci potrivit adevărului real însuşi, întrucât El este de-o-fiinţă
atât cu Tatăl, cât şi cu noi.