Vizualizare sursă pentru „Iosif Isihastul”

[[Image:Elderjosephhesychast.jpg|thumb|Stareţul Iosif Isihastul]]
[[Gheron]] '''Iosif [[isihast|Isihastul]]''', cunoscut şi ca Iosif al Peşterii, a fost [[monah]] şi [[stareţ]] în [[Muntele Athos]].  A murit în 1959, şi a fost mult-lăudatul părinte duhovnicesc al Stareţilor [[Efrem Filotheitul]], Iosif Vatopedinul, Haralambie Dionisiatul şi al altora<!--names?-->, ce sunt direct răspunzători de revitalizarea a şase din cele douăzeci de mănăstiri ale Sfântului Munte.

==Biografie==
===Anii de început===
Francisc s-a născut în Paros, din părinţii Gheorghios şi Maria, în 1898. Adolescent fiind, a mers să muncească în Pireu. La douăzeci şi trei de ani, a început să citească vieţile Sfinţilor, un moment de cotitură duhovnicească pentru el. Aceste vieţi, îndeosebi cele ale nevoitorilor aspri, precum şi un vis al său, i-au stârnit dorinţa de a intra în monahism. A răspuns la această dorinţă postind şi rugându-se într-un ţinut de ţară pustiu din apropiere, şi plecând apoi la Muntele Athos.

===Athonit===
Viitorul Stareţ tânjea după rugăciunea neîncetată, însă avea mari necazuri - din pricină că nu putea găsi un părinte duhovnicesc şi că mulţi monahi erau nepăsători faţă de rugăciunea neîncetată.

:''Eram nemângâiat pentru că îmi doream atât de fierbinte să aflu ce trebuie să fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; şi nu numai că nu-l găseam, ci nimeni nu mă ajuta câtuşi de puţin.''

În toiul acestor întâmplări, însă, s-a învrednici de a vedea [[Lumina Nezidită]], şi a primit darul rugăciunii neîncetate.

:''Dintr-odată, m-am schimbat deplin şi am uitat de mine. M-am umplut de lumină în inimă, şi în afară, şi peste tot, fără să mai ştiu dacă am trup.Rugăciunea a început să se rostească de la sine în lăuntrul meu...''

În această perioadă, a vieţuit în locuri izolate pentru a rosti [[Rugăciunea lui Iisus]]. În cele din urmă, s-a întâlnit cu Păr. Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, şi a aflat că împărtăşesc aceeasi dorinţă de isihie, aşa că au hotărât să găsească un Stareţ încercat. L-au găsit pe Stareţul Efrem Dogarul, şi şi-au rânduit vieţile pentru a dobândi maximul de tăcere necesară lucrării Rugăciunii lui Iisus. Pe lângă nevoinţa şi rânduiala sa de rugăciune, Păr. Iosif mergea la răsărit într-o peşteră, unde rostea Rugăciunea lui Iisus vreme de şase ceasuri.

După moartea Stareţului Efrem Dogarul, Părinţii Iosif şi Arsenie au petrecut câteva veri perindându-se dintr-un loc în altul, în jurul vârfului Muntelui Athos, pentru a rămâne neştiuţi şi pentru a afla şi a învăţa de la călugării înduhovniciţi. Iarna, în schimb, se întorceau la coliba lor din pustia de la Sf. Vasilie. Singura lor avere erau veştmintele monahale zdrenţuite, iar Păr. Iosif mânca zece grame de pesmeţi pe zi, adăugind uneori câteva ierburi fierte. Vorbeau puţin, ca să se poată ruga mai mult. Păr. Iosif a fost, în această perioadă, atacat de demonul curviei, cu care s-a luptat vreme de opt ani, având ca arme privegherile îndelungheate şi folosind un scaun în loc de pat de dormit. În cele din urmă, Părinţii Iosif şi Arsenie au descoperit un duhovnic şi nevoitor încercat, Stareţul Daniil.

===Sfânta Ana Mică (Mikragianna)===
O dată cu trecerea timpului, faima lui Gheron Iosif a început să se răspândească. După ce Păr. Arsenie a cedat stăreţia care i se cuvenea în virtutea vechimii în monahism, Gheron Iosif a primit trei fraţi ca să vieţuiască împreună cu ei, alţii rămânând acolo doar pentru scurtă vreme. În 1938, căutând singurătatea din pricina numărului crescând de monahi care îi cereau sfatul, s-a dus într-o peşteră de lângă Sfânta Ana Mică, unde obştea a ajuns să numere şapte fraţi.

După aproape 13 ani, cantitatea mare de muncă fizică necesară vieţuirii în acel loc i-a copleşit, marea parte a părinţilor îmbolnăvindu-se. Gheron Iosif a mutat obştea mai la vale, lângă mare, la Noul Schit (Nea Sketi).

Gheron Iosif a adormit la 15 August 1959.

==Citate==
''A lucra rugaciunea mintii inseamna a te sili pe tine insuti sa spui continuu rugaciunea cu gura. Fara intrerupere. La inceput repede; sa nu aiba timp mintea sa nasca ganduri trecatoare. Sa ai atentia concentrata numai asupra cuvintelor : „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma”. Dupa mult timp (de rostire cu glasul) se obisnuieste mintea si o spune de la sine. Si te indulcesti de ea ca si cand ai avea miere in gura. Si doresti sa o tot spui. Daca o lasi, iti pare foarte rau.
Cand mintea ajunge sa se obisnuiasca si sa se umple - sa o invete bine - atunci o trimite si in inima. Pentru ca mintea ta este cea care hraneste sufletul. Lucrarea ei este aceea de a cobora in inima tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rau, deoarece in inima este centrul puterii duhovnicesti si trupesti a omului, este tronul mintii. Deci, cand cel care se roaga isi pazeste mintea sa nu-si imagineze nimic si este atent numai la cerintele rugaciunii, atunci respirand usor, cu oarecare efort si vointa, o pogoara in inima si o tine in launtru si spune cu ritm rugaciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma”. La inceput, spune de cateva ori rugaciunea si respira o data. Dupa aceea, cand mintea se obisnuieste sa stea in inima, spune la fiecare respiratie o data rugaciunea: „Doamne Iisuse Hristoase” însuflând, şi: „miluieste-ma” răsuflând. Aceasta se face pana cand harul dumnezeiesc va umbri si va lucra in suflet. Dupa aceasta, totul este contemplatie (vedere duhovniceasca).
Rugaciunea se spune în tot locul; stand jos sau in picioare, culcat in pat sau mergand. „Neîncetat vă rugaţi, pentru toate mulţumiri”  daţi, spune Apostolul. Nu numai inainte de culcare trebuie sa te rogi. Este nevoie de multa stradanie. Cand obosesti, aseaza-te. Apoi iarasi ridica-te. Sa nu te ia somnul.
Toate acestea se numesc „lucrare”. Tu arati lui Dumnezeu vointa ta. Apoi totul depinde de Acesta, daca iti va da sau nu. Dumnezeu este inceputul si sfarsitul. Harul Lui lucreaza totul. El este puterea mobilizatoare.
Iar cum se intampla aceasta, cum lucreaza iubirea, stii. Trebuie sa pazesti poruncile. Cand te scoli noaptea si te rogi, cand vezi un bolnav si iti este mila de el, cand vezi pe vaduva sau pe orfan, pe batran si ai mila de ei, ajutandu-i, atunci te iubeste Dumnezeu. Mai intai Acela te iubeste si iti reaseaza harul Sau. Apoi noi daruim din ale Sale: „ale Tale dintru ale Tale”.
Daca voiesti sa-L gasesti numai prin rugaciune, sa nu scoti nici o rasuflare fara rugaciune. Sa fii atent numai sa nu primesti nici un fel de naluciri. Deoarece Dumnezeu este fara forma de inchipuit, fara culoare. Este mai presus de orice inchipuire. Nu putem sa-L comparam cu nimic. Este prezent ca o dulce si abia perceptibila suflare in cugetele noastre. Starea de reculegere, de patrundere vine cand te gandesti la cat de mult L-ai suparat pe Dumnezeu. Care este atat de milostiv, atat de plin de iubire. Care S-a rastignit si toate le-a indurat pentru noi. Toate acestea si multe altele cate a suferit Domnul, daca te gandesti la El, iti vor aduce starea de reculegere duhovniceasca. Daca vei putea sa spui rugaciunea neincetat si cu voce, in doua-trei luni o vei deprinde. Si te va umbri harul si te va racori binefacator. Numai sa poti sa o spui cu voce si fara intrerupere. Cand o va prelua mintea, atunci vei inceta sa o mai spui cu gura. Si iarasi, daca mintea o lasa, incepe de la sine a o spune gura. Toata stradania este trebuincioasa atunci cand o spui cu gura, pana cand se va deprinde, la inceput. Apoi, in toti anii vietii tale, o vei spune cu mintea fara osteneala.

Asa ca: nu vrei sa patimesti? Inseamna ca nu vrei sa urci. Daca cineva nu vrea sa indure necazurile, atunci sa nu indrazneasca sa ceara har de la Dumnezeu. De aceea ti-a luat harul, pentru a deveni intelept. Va veni din nou. Nu te va lasa. Este randuiala lui Dumnezeu. Dar iarasi va pleca. Si iarasi va veni. Este de ajuns sa nu incetezi a-l cere, pana cand te va arata desavarsit.

"Dar inainte de orice altceva", spuse batranul cel sfant, "roaga-te cu osardie Domnului, ca sa-ti poata deschide portile Luminii. Nimeni nu poate sa inteleaga Adevarul, daca nu i se daruieste intelegerea de catre Dumnezeu Insusi, Care a descoperit-o fiecaruia dintre cei ce l-au cautat cu rugaciune si dragoste."''

==Scrieri==
*''Mărturii din viaţa monahală'', de Gheron Iosif, Editura Bizantină, Bucureşti, 1996.

==Legături externe==
*[http://webpages.charter.net/adevar-ortodox/Carti/Marturii%20din%20viata%20monahala.htm Mărturii din viaţa monahală]
*[http://cuvant.credo.ro/2006/06/05/despre-cunoasterea-voii-dumnezeiesti/ Despre cunoaşterea voii dumnezeieşti]

==Alte resurse==

*''Bătrânul Iosif Sihastrul'', de Efrem Vatopedinul, Schitul Lacu, 2001.
*''Bătrânul Arsenie Pustnicul, împreună nevoitorul Stareţului Iosif Isihastul'', de Monahul Iosif Dionisiatul, Editura Evanghelismos, Bucureşti.

[[Category:Monahism]]