Vederea luminii dumnezeieşti

Vederea luminii dumnezeieşti Avand ca temei harul primit la botez, cunoaşterea lui Dumnezeu există in mod virtual pentru toţi creştinii şi totuşi nu toţi se invrednicesc de ea. Aceasta depinde de voinţa şi participarea noastră, căci numai ele pot să fructifice harul, pregătind astfel firea pentru arătarea Domnului Hristos. Pe măsură ce ne apropiem prin trăire de Dumnezeu, in acelaşi timp devenim receptivi pentru primirea luminii Sale, purificand simţurile şi conştiinţa. Omul se poate impărtăşi de ea datorită noii relaţii de iubire intre Dumnezeu şi om făcută posibilă prin intruparea Domnului Hristos. Spiritualizarea omului presupune o existenţă continuă in prezenţa harului, iar această spiritualizare inseamnă şi sensibilizarea puterilor sufleteşti pentru lucrările harului273. Lumina cea dumnezeiască se poate sălăşlui in cei drepţi. Aceştia simt şi văd lumina Lui. Ea este un dar al lui Dumnezeu prin care El locuieşte in cei credincioşi, prin mijlocirea rugăciunii, a nevoinţelor şi a Sfintelor Taine. 268. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Semnificaţia luminii dumnezeieşti ..., p. 438. 269. Sf. Grigorie Palama, Apologie mai extinsă, in Viaţa .... p. 240. 270. Ibidem, p. 230. 271. C. Jones, S. Wainwright, E. Yaruold, op. cit., p. 251. 272. Emmanuel Cazabonne, op. cit., p. 284 273. Magistrand Ion I. Bria Simţirea tainică a prezenţei harului după Sf. Simeon Noul Teolog, in rev. Studii Teologice, Anul VIII (1956), nr. 7-8, p. 479. INTRODUCERE 57 O serie intreagă de apostoli şi părinţi mărturisesc că lumina arătată de Dumnezeu sfinţilor este altceva decat cunoştinţa din lucrurile create, e slava naturii dumnezeieşti. E singura lumină adevărată, eternă, neschimbată, prin care devenim şi noi lumină, ca nişte fii ai luminii. Această lumină au văzut-o Apostolii, apoi Maria Mag- dalena şi ceilalţi sfinţi. Această lumină au văzut-o, deci, ucenicii pe Tabor, pre- facandu-se, schimbandu-se ei inşişi in lumină. in sensul acesta trebuie inţeles cuvantul lui Ava Iosif către Ava Lot că nu poţi să te faci călugăr, de nu te vei face ca focul, arzand tot. El insuşi facandu-şi odată rugăciunea şi-a intins mainile la cer şi i s-au făcut degetele ca zece făclii de foc274. Tot aşa au fost văzuţi strălucind ca fulgerul şi Ava Pamvo şi Silvan şi Sisoe275. intr-una din omiliile sale, Sfantul Grigorie de Nazianz vorbeşte despre comuniunea cu fiinţa divină, făcand referire la cele trei lumini dintre care prima este Dumnezeu - Lumina cea mai inaltă, inefabilă, a doua ingerii, o anumită revărsare sau comuniune cu prima Lumină, iar o a treia lumină, omul, numit şi lumină deoarece spiritul său este iluminat de Lumina primordială care este Dumnezeu276. Prin aceste mărturii certe se poate spune că Lumina lui Hristos este o realitate concretă ce scaldă intreg pămantul de la o margine a lui pană la cealaltă, insă ea nu are nici inceput, nici sfarşit, nefiind circumscrisă in timp şi spaţiu. Această lumină poate fi văzută numai de omul interior (asemenea Măriei Magdalena)277, pentru că numai in inimile curate tronează Hristos. Dumnezeu se descoperă in lumină numai persoanei umane curate la inimă. Curăţenia e propriu-zis starea de lumină, de deschidere, de capacitate de primire in sine a luminii celuilalt, de capacitate de a se umple de lumina celuilalt, de a se face transparent pentru acela. Aşa putem inţelege cuvantul Mantuitorului: Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8)27(\ precum şi cuvintele Sfantului Grigorie de Nazianz: Cu cat teologul progresează in virtute, cu atat işi dă el seama mai mult de maiestatea, splendoarea şi inălţimea lui Dumnezeu (...), Care este lumina cea mai curată, dar pentru cei mai mulţi inaccesibilă; Care este in Univers, dar şi dincolo de univers; Care este intru totul frumuseţe, dar şi mai presus de frumuseţe (...); Care se retrage cu atat mai mult cu cat este pătruns279. Duhul Sfant există şi lucrează inlăuntrul omului cand acesta a făcut eforturi de a se curăţa de patimi şi s-a pregătit pentru arătarea Domnului Hristos, pentru a vedea lumina dumnezeiască unindu-se cu Dumnezeu in iubire. Sfantul Grigorie Palama afirmă aceasta bazandu-se pe invăţătura lui Dionisie Areopagitul: Vezi ce numeşte acesta cunoştinţa adevărată a celor ce sunt (a celor create)? Lucrarea poruncilor. Şi care este sfarşitul acestora? Unirea şi asemănarea cu Dumnezeu. Dar de ce a numit această asemănare, iubire? Pentru că iubirea este plinătatea virtuţilor. Aceasta (iubirea) pătrunzand chipul, infăptuieşte asemănarea cu Dumnezeu. in sfarşit, prin „desăvarşirea unitară” şi prin „ impărtăşirea indumnezeită de Unul” şi prin „vederea care hrăneşte şi indumnezeieşte in chip inţelegător ”280, (Dionisie) a arătat venirea şi sălăşluirea făgăduită a lui Dumnezeu (In. 14, 24), care desăvarşeşte, prin unire, şi hrăneşte prin vedere, ochiul duhovnicesc281. 274. Pateric, la Ava Iosif, Ed. Ramnicu Valcea, 1930, p. 113. 275. Ibidem, p. 193. 276. Sf. Grigorie de Nazianz, Despre Botez, V, PG, XXXVI, col. 364 BC. 277. Vladimir Lossky, Vederea lui Dumnezeu, in romaneşte de Maria Cornelia Oros, Studiu introductiv diac. Ioan I. Ică jr , Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 144. 278. Pr. Prof. D. Stăniloae, Semnificaţia luminii dumnezeieşti ..., p. 442. 279. Sf. Grigorie de Nazianz, Apologia, 76, PG, XXXV, col. 484B. 280. Ierarhia bisericească, I, 3, PG III, col. 376A. 281. Sf. Grigorie Palama, Tratat III al celor din urmă despre isihaşti. Despre Sfanta Lumină, cap. 76, in ed. P. Hris- tou, Salonic, 1962, p. 607 apud Pr. Prof. D. Stăniloae, op. cit., p. 434. 8-Părinţii Bisericii 58 Drd. LIVIU PETCU insă, acest har nu vine la fiecare la fel. Viaţa in har este un progres neincetat al conştiinţei, o trăire crescandă a luminii dumnezeieşti. La cei mai mulţi, din păcate, nu li se arată măcar o adiere a sa, pentru că Lumina nu suportă indiferenţa omului mandru. Dobandirea vederii luminii dumnezeieşti depinde de progresul duhovnicesc al fiecăruia, de capacitatea fiecăruia de a o primi cu iubire. La inceput harul apare in diferite feluri in timpul rugăciunii, şi omul participă in duh in multe feluri diferite (...) Avem exemplul profetului Ilie. El a simţit o „vijelie năprasnică ce va despica munţii ”. Apoi a simţit un cutremur, un foc, iar in cele din urmă o adiere de vant lin, şi acolo era Domnul282. La incepători, harul Duhului Sfant vine ca un duh de frică ce distruge patimile şi zdrobeşte inimile impietrite, dandu-le pocăinţă şi lacrimi. Urmează cei din starea de mijloc, la care harul vine ca un cutremur sau tresărire a inimii. La cei desăvarşiţi, insă, el vine ca o adiere de vant lin, ca o lumină paşnică, aceştia primindu-1 in intregime283. Sfantul Nil de la Sorska aduce şi el o mărturisire despre lumina dumnezeiască ce inundă sufletul omenesc şi zice: Cand se va ridica sufletul la cele dumnezeieşti şi, cu neajunsă unire, se va face cu lucrarea asemenea dumnezeirii, cand va fi luminat in mişcările sale cu raza luminii celei mari şi cand mintea se va invrednici să simtă fericirea cea viitoare, atunci se uită şi pe sine şi pe toate cele de aici şi nici o mişcare nu mai are284. in ceea ce priveşte posibilitatea efectivă a vederii lui Dumnezeu, expresiile unora din Sfinţii Părinţi sunt categoric afirmative: Cel ce şi-a făcut inima curată, nu va cunoaşte numai raţiunea lucrurilor inferioare şi care sunt după Dumnezeu, ci vede şi pe insuşi Dumnezeu, zice Sfantul Maxim Mărturisitorul285. Sfantul Grigorie de Nyssa spune, la randul său: Este adevărat, deopotrivă, şi că inima curată vede pe Dumnezeu şi că nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Şi, cu adevărat, Cel nevăzut prin fire se face văzut prin energiile Sale, apărand in cele dimprejurul firii Sale286. Vederea Dumnezeirii devenite perceptibilă in lumina necreată, in harul ei indumnezeitor, este taina celei de a opta zile, ea aparţine veacului viitor. Totuşi, cei vrednici ajung să vadă impărăţia lui Dumnezeu venit in puterea lui incă din această viaţă, aşa cum cei trei apostoli au văzut-o pe Muntele Tabor287. intunericul devine invizibil la lumină - zice Dionisie - şi mai ales la lumină multă. Cunoştinţele alungă ignoranţa - şi mai ales cunoştinţele bogate. Dacă gandeşti aceasta nu intr-un sens privativ, ci intr-un sens superior, vei putea afirma acest lucru, care este mai adevărat decat orice adevăr: pentru cei care posedă lumina pozitivă şi cunoaşterea fiinţelor, ignoranţa după Dumnezeu rămane ascunsă. Cu adevărat, intunericul transcendent al lui Dumnezeu se lasă ascuns de tot ceea ce este lumină, dar in aceeaşi măsură el eclipsează tot ceea ce este cunoaştere (...) Dacă se intamplă ca văzand pe Dumnezeu, să inţelegi ceea ce vezi, inseamnă că nu ai văzut pe Dumnezeu in El insuşi, ci ceva care poate fi cunoscut şi care-I este propriu. Căci El depăşeşte in sine orice inteligenţă şi orice esenţă; El există, in mod supraesenţial, şi este cunoscut dincolo de orice inţelegere numai pentru că e cu totul dincolo de orice inţelegere numai pentru că e cu totul necunoscut şi pentru că El nu există deloc. Iar această 282. Hieroteos de Nafpaktos, O noapte in pustia Sfantului Munte, Editura Icos, 1999, p. 84. 283. Sf. Grigorie Sinaitul apud Hieroteos de Nafpaktos, op. cit., p. 84. 284. Sf. Nil de la Sorska, Lucrarea minţii, Editura Credinţa strămoşească, 1999, p. 38. 285. PG, XC, 1161, citat de Sf. Grigorie Palama in Al treilea tratat..., in Viaţa şi invăţătura Sfantului Grigorie Palama..., p. 206. 286. Sf. Grigorie de Nyssa apud Paul Evdokimov, op. cit., p. 142. 287. Vladimir Lossky, După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu..., p. 62. INTRODUCERE 59 desăvarşită necunoaştere, luată in cel mai bun sens al cuvantului, este cunoaşterea Celui care depăşeşte tot ceea ce poate fi cunoscut288. Experierea luminii dumnezeieşti la Sfântul Simeon Noul Teolog Comparat cu autorul Evangheliei a IV-a, Sfantul Simeon Noul Teolog reprezintă un nume de referinţă in istoria post-patristică a spiritualităţii bizantine. Sfantul Simeon dă o mărturie ortodoxă despre lumină, situandu-se pe aceeaşi linie cu mărturia ioaneică, a ucenicului preaiubit al Luminii intrupate, a lui Ioan, primul teolog şi model al teologilor mistici in Orient, ca şi in Occident, ca de altfel şi a lui Grigorie de Nazianz sau a lui Ioan al Crucii289. Fr. Heiler, un cunoscător al fenomenului mistic, spune că Simeon Noul Teolog este unul dintre cei mai mari mistici ai Creştinătăţii şi omenirii. Karl Hohll, protestant, critic obiectiv, spune că este cel mai mare mistic al orientului. De la Clement Alexandrinul şi Origen pană la isihaşti, el este punctul culminant. Nichita Stethatos este ucenicul său care-i scrie viaţa, tradusă in franceză de un anume Irineu290. Opera Sfantului Simeon Noul Teolog a pregătit temeiurile doctrinare ale palamismului de mai tarziu. Chiar dacă scrierile sale au generat şi multe suspiciuni in randul unor călugări din vremea sa, axaţi mai mult pe praxis decat pe theoria, aşa explicandu-se de ce scrierile Sfantului Simeon fiind uitate timp de trei secole, Pronia divină a randuit ca ele să fie redescoperite, preţuite şi valorificate de monahii athoniţi din secolul al XlV-lea şi de cei din timpul renaşterii filocalice de la finele secolului al XVIII-lea şi inceputul secolului al XlX-lea. Ca teolog, Sfantul Simeon se articulează in mod organic in tradiţia Sfinţilor Părinţi pe care reuşeşte, in unele capitole, s-o dezvolte şi s-o impodobească pe baza experienţelor sale. Spiritualitatea ortodoxă are in el unul din doctrinarii săi clasici şi marii săi mistici. El trebuie cunoscut şi readus in centrul trăirii creştine, căci invăţătura şi practica sa duhovnicească nu incetează vreodată să fie plină de folos duhovnicesc. Sfantul Simeon a accentuat faptul că experienţa spirituală nu e o simplă relaţie cu Dumnezeu, ci o prezenţă vie şi conştientă, in faţa Ziditorului, in care activitatea spiritului nostru se desfăşoară pe un plan suprasensibil şi paradoxal1^. intre experienţele trăite şi relatate de Sfantul Simeon, vederea luminii dumnezeieşti ocupă primul loc in experienţa sa mistică292. Zeci de pagini din scrierile lui sunt dedicate descrierii viziunilor lui despre lumina dumnezeiască. Nici nu este nevoie să mai menţionăm faptul că toate aceste descrieri sunt originale şi independente de oricare alt izvor literar293. La el ataşamentul sau afecţiunea faţă de lumină nu este o delectare păgană. Iluminarea, darul luminii, adică darul lui Dumnezeu care se face comunicabil spre creatură, sub forma unei străluciri a luminii-energie, nu este nici o halucinaţie, nici o abstracţie vagă, ci un răspuns la o chemare a omului 288. Dionisie Areopagitul, apud Vladimir Lossky, op. cit., p. 31. 289. Henri Bergeron, Le sens de la lumiere chez Symeon le Nouveau Theologien. Şes aspects ascetiques et peda- gogiques, in rev. Contacts, XXXVIII e ANNEE, Nş 133, Paris, 1986, p. 16. 290. Nicolae Mladin, Prelegeri de mistică ortodoxă, notate de studentul in Teologie Nicolae Streza in anul universitar 1947-1948, Editura Veritas, Targu-Mureş, 1996, p. 66. 291. Magistrand Ion I. Bria, op. cit., p. 476. 292. Arhiepisopul Basile Krivocheine, in lumina lui Hristos. Sfantul Simeon Noul Teolog (949-1022). Viaţa-Spiri- tualitatea-invăţătura, Traducere din limba franceză de Pr. Conf. Dr. Vasile Leb şi Ierom. Gheorghe Iordan, EIBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 229. 293. Hilarion Alfeyev, The Patristic Background of St. Simeon The New Theologian s of the Divine Light, in Studia Patristica, voi. XXXII, Peters, Leuven, 1997, p. 229. 60 Diac. Drd. LIVIU PETCU care caută lumina294. Aşadar, e limpede pentru Sfantul Simeon că lumina dumnezeiască nu este vreun inger sau vreo fiinţă creată, nici vreun fenomen. Sfantul Simeon numeşte pe Dumnezeu flacără, foc duhovnicesc şi soare nematerial: Dar Acela e (Foc) duhovnicesc, cu neputinţă de impărţit, e cu desăvarşire inseparabil şi indivizibil; căci atunci cand e comunicat nu se divide in mai multe, ci rămane indivizibil şi există in mine; răsare in mine inăuntrul ticăloasei mele inimi ca un soare sau ca discul unui soare, arătandu-se sferic, luminos, ca o flacără295. Sfantul Simeon se foloseşte de mulţi termeni pozitivi pentru a nega şi a face inţeleasă natura dumnezeiască a Sfantului Duh. Sfantul Duh este numit rand pe rand foc, lumină, soare, viaţă, apă, vin, comoară, cheie, coroană, dragoste, mangaiere etc. Prin această bogăţie de numiri şi imagini Sfantul Simeon vrea să arate că această cunoaştere a manifestărilor Sfantului Duh constituie un proces dinamic şi infinit, intrucat taina dumnezeirii Sfantului Duh sporeşte mereu neputand niciodată să fie cuprinsă pană la capăt296. Deşi prezenţa luminii este exprimată de Sfantul Simeon printr-o serie de imagini sau reprezentări cum ar fi soarele, luna, steaua, stalpul de foc, funia luminoasă, conţinutul acestei lumini este Hristos care se face prezent prin mijlocirea harului Duhului Sfant. Sfantul Simeon numeşte pe Dumnezeu Cel Unul in fiinţă şi intreit in Persoane, Izvorul acestei lumini dumnezeieşti necreate297. Dumnezeu este lumină suprafi- inţială: Lumină este Tatăl, lumină este Fiul, lumină Duhul Sfant, o lumină atemporală, netăiată, necontopită, necreată, nemărginită, nelipsită de nimic, nevăzută, ca una ce este şi se inţelege in afară de toate şi mai presus de toate, pe care nimeni dintre oameni n-a putut vreodată să o vadă inainte de a se fi curăţit, nici nu a primit-o inainte de a o fi văzut298. Lumina dumnezeiască este o lumină tri-ipostatică: lumină intreită in Una şi Una in Trei; căci amandouă (şi Unimea şi Treimea) sunt o unică Lumină: Tată, Fiu şi Duh, netăiată in Trei Persoane, unite fără contopire, prin firea dumnezeiască, ca şi prin obarşie, slavă, putere şi voinţă299. Dumnezeu şi cele din jurul Lui şi cele care vin de la El şi cele care sunt in El sunt toate lumină, venerată in fiecare din Ipostaze şi văzută in toate insuşirile şi darurile Sale300. Poet şi mistic in acelaşi timp, Sfantul Simeon exprimă in imagini trăite, esenţialul experienţei creştine: comuniunea cu Incomunicabilul şi cunoaşterea Incognoscibilului, devenite posibile prin intruparea Cuvantului, care se descoperă ca lumină in Duhul Sfant301. Intre diferitele viziuni şi manifestări dumnezeieşti, vederea luminii 294. Henri Bergeron, art. cit., p. 17. 295. Sf. Simeon Noul Teolog, Erosurile imnelor dumnezeieşti. 1. Despre strălucirea dumnezeiască şi luminarea Duhului Sfant; că Dumnezeu e un loc in care după moarte toţi sfinţii işi au odihnă; şi că acela care cade din Dumnezeu nu va avea odihnă intr-alt loc in viaţa viitoare, in voi. Imne, Epistole şi Capitole. Scrieri III, Introducere şi traducere: diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 53. 296. Pr. Drd. Ilie Moldovan, Teologia Sfantului Duh, după Catehezele Sfantului Simeon Noul Teolog, in rev. Studii Teologice, Anul XVIII (1967), nr. 7-8, p. 420. 297. Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teşu, Experierea luminii dumnezeieşti la Sfantul Simeon Noul Teolog, in Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, Teologie, tom IX, 2004, p. 150. 298. Sf. Simeon Noul Teolog, Discursul 10 despre Ziua Domnului şi inţelesul mistic al Judecăţii lui Dumnezeu, in voi. Discursuri teologice şi etice. Scrieri I, Ediţia a Il-a revăzută, studiu introductiv şi traducere: diac. Ioan I. Ică Jr. şi un studiu de ieromonah Alexander Golitzin, Deisis, Sibiu, 2001, p. 323. 299. Idem, Erosurile imnelor dumnezeieşti. 12. Theologhisire despre unitatea in toate privinţele a Dumnezeirii tri- ipostatice; iar prin cele pe care le spune cu smerenie despre sine insuşi ruşinează părerea de sine a celor cărora li se pare că sunt ceva, in Imne, Epistole şi Capitole..., p. 79. 300. Idem, Cartea discursurilor teologice. Discursul 3 teologic, in voi. Simeon Noul Teolog. Discursuri teologice şi etice..., pp. 97-98. 301. John Meyendorf, Sfantul Grigorie Palama şi mistica ortodoxă, Traducere de Angela Pagu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995, p. 36. INTRODUCERE 61 este aceea care, cu siguranţă ocupă primul loc in experienţa mistică a lui Simeon. El vorbeşte in mod constant despre aceasta in scrierile sale, fie ca despre un fenomen mistic interior sau chiar exterior, fie pentru a arăta pe Dumnezeu apărand ca lumină, fiind insă la urma urmelor aproape aceeaşi experienţă. Totuşi Simeon, incă de la primele apariţii luminoase, nu ştie bine cine este această lumină care ii apare, care ii este natura şi originea, nici ceea ce reprezintă ea. Evident, el simte că este o apariţie divină, insă rămane in incertitudine pană in momentul in care lumina insăşi ii descoperă cine este ea. Se poate vedea bine aceasta din descrierea vederilor de lumină pe care el le-a avut in tinereţea sa şi despre care ne-a lăsat scrieri autobiografice de o mare vivacitate302. Nu vederea luminii in sine constituie momentul central al vieţii mistice, ci intalnirea personală cu Hristos, Care Se descoperă in lumină, cunoaşterea mistică a lui Hristos şi unirea cu El. Şi numai in clipa in care Hristos incepe să vorbească cu noi, in inima noastră, prin Sfantul Duh, dobandim cunoştinţa personală. O simplă vedere a luminii nu o dăruieşte, ci provoacă o insatisfacţie mistică303. Ca şi autorii precedenţi, Simeon se referă la vederea feţei lui Hristos in lumină. Oricum, aceasta e o experienţă a unei luminozităţi pure, mai degrabă decat apariţia feţei intr-o anumită formă304. Sfantul Simeon Noul Teolog a experiat această lumină din fragedă adolescenţă, mai intai ca dar al lui Dumnezeu, iar apoi ca rod al intenselor sale osteneli ascetice. Sub indrumarea şi ascultarea părintelui său duhovnicesc Sfantul Simeon Evlaviosul, el s-a invrednicit de vederea luminii dumnezeieşti. Pe acest părinte spiritual al său, il considera un adevărat sfant, inchinandu-i diferite imnuri şi o zi de sărbătorire pe an. Fiinţă harismatică, bătranul angelic i-a apărut lui Simeon chiar de la prima viziune pe care a avut-o: Şi stand in apropierea acelei lumini i s-a arătat in chip uimitor bătranul acela sfant şi deopotrivă cu ingerii, care ii dăduse porunca şi cartea-*05 . in timpul acestui moment capital, in sfinţenia sa ascunsă, dar văzută de Dumnezeu şi de ingeri, bătranul indrumător servea de icoană (imagine) a lui Hristos, mai bine zis, era chipul viu al lui Hristos, şi ca urmare, il introduce in lumina Duhului Sfant, dincolo de forme. il introduce numai, pentru că singurul Mijlocitor este Fiul, aşa cum precizează şi Sfantul Vasile cel Mare: (...) astfel sfinţii, in iconomia harului, sunt reflectori-introducători mai degrabă decat mijlocitori, putand totuşi să pară, din cauza exceselor devoţiunii sensibile, ca interceptori306. Prima experienţă a vederii luminii este descrisă de Sfantul Simeon in Cateheza 22, unde apare sub numele tanărului Gheorghe, povestirea facandu-se la persoana a IlI-a: Aşadar, stand el in picioare intr-o zi şi spunand mai mult cu mintea decat cu gura: ≪Dumnezeule, milostiveşte-mă pe mine păcătosul!≫ (Luca 18, 13), dintr-o dată o strălucire dumnezeiască l-a incununat de sus şi a umplut tot locul. Iar atunci cand s-a petrecut aceasta, tanărul nu mai ştia şi a uitat dacă era in casă sau sub un acoperiş. Fiindcă de pretutindeni vedea numai lumină şi nu ştia dacă mai umbla pe pămant. Nu mai era in el nici teamă de a nu cădea, nici grijă de lume, nimic din cele ce-i năpădesc pe oamenii ce poartă trup nu-i ataca gandul, ci fiind cu totul impreună cu lumina nematerială şi părandu-i-se că s-a făcut el insuşi lumină, şi 302. Arhiepiscop B. Krivochcine, In lumina lui Hristos..., p. 229. 303. Idem, Introducere in volumul Symeon Le nouveau Theologien, Catecheses 1-5, Traduction par Joscph Para- melle, introduction, texte critique et notes par Mgr. Basile Krivocheine, tome I, in Sources chretiennes, n°. 96, Cerf, Paris, 1963, p. 26. 304. Hilarion Alfeyev, art. cit., p. 236. 305. Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze. Scrieri II, studiu introductiv şi traduccrc: diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 242. 306. Sf. Vasile cel Mare apud Henri Bergeron, op. cit., p. 29. 62 Diac. Drd. LIVIU PETCU uitand toată lumea, a ajuns plin de lacrimi şi de bucurie şi de veselie negrăită. Apoi mintea lui s-a inăltat la cer şi a văzut altă lumină mai limpede decat cea care era aproape de e/307. In Imnul 18, Sfantul Simeon işi arată gratitudinea afaţă de părintele său duhovnicesc pentru că l-a indrumat să descopere negrăite bucurii duhovniceşti, şi vorbeşte despre el ca despre un sfant: Cine m-a călăuzit trăgandu-mă spre aceste frumuseţi? Cine m-a ridicat din adancul amăgirii lumii? Cine m-a despărţit de tată, de fraţi (Mc. 10, 29) şi prieteni, de rude şi de plăcerile şi bucuriile lumii? Cine mi-a arătat calea pocăinţei şi a plansului, de la care plecand am găsit ziua care n-are sfarşit? Un inger era, nu om, şi totuşi un om care şi-a bătut joc de lume şi a călcat in picioare pe balaur (Ps. 90, 13) iar demonii tremură in prezenţa /w/308. De la Sfantul Simeon Noul Teolog aflăm că principala calitate a unui părinte duhovnicesc este aceea de mijlocitor: in chip inconştient - menţionează Sfantul Simeon - in inima mea nenorocită a rămas iubirea şi credinţa faţă de sfantul bătran, din pricina căruia, după trecerea atator ani, Dumnezeu Cel iubitor de oameni, milostivin- du-Se de mine prin rugăciunile aceluia, m-a izbăvit iarăşi din multa rătăcire şi m-a scos din adancul răutăţilor^9. insă, ajutorul oferit de părintele duhovnicesc nu face de prisos treptele ascetice pe care trebuie să le parcurgă novicele pentru a ajunge la desăvarşire, ci acesta este conştientizat de părintele său că trebuie să inceapă procesul despătimirii şi al asprelor nevoinţe pentru a se invrednici de vederea dumnezeieştii lumini: prin multă osteneală şi cu multe lacrimi şi cu instrăinare exactă şi cu ascultare desăvarşită şi cu o totală tăiere a voii proprii şi cu multe alte intreprinderi şi făptuiri foarte aspre, mergand eu pe o cale de neoprit şi de neintarziat, m-am invrednicit iarăşi să văd in chip nedesluşit o mică rază a acelei preadulci şi dumnezeieşti lumini31°. Experierea luminii se face in sufletul curăţit de patimi: luminile sufletului, prin care vedem duhovniceşte, sunt simţurile sufleteşti izbăvite de pofte şi ganduri pătimaşe. Numai un suflet luminat, o fire eliberată de patimi, poate sesiza lucrarea harului. In general, noi nu cunoaştem lucrurile dumnezeieşti, pentru că n-avem mădulare capabile de aceasta311. Lumina este primită in stare de rugăciune: Pe langă aceasta, am uitat cu totul de insuşi trupul meu şi Iţi spun şi acum din adancul inimii mele: ≪Miluieşte-mă, Stăpane, miluieşte-mă≫ (Ps. 56, 2j312. Mintea omului este comparată cu o candelă care aşteaptă scanteia dumnezeiască pentru a primi lumina. Odată primită, mintea este aprinsă de lumina harului dumnezeiesc care o invăluie. Omul se uneşte duhovniceşte şi trupeşte cu Dumnezeu şi astfel se face prin har un dumnezeu prin infiere313. Lumina este semnul curăţiei, pocăinţei şi al lacrimilor, căci acolo unde este abundenţă de lacrimi insoţită de adevărata cunoaştere, acolo este şi strălucirea luminii divine: O, lacrimi, care ţaşniţi din luminarea dumnezeiască, care deschideţi insuşi cerul şi-mi aduceţi mangaiere duhovnicească! Fiindcă din plăcerea şi dorul meu iarăşi şi de multe ori voi grăi acestea. Unde e mulţime de lacrimi, fraţilor, dimpreună cu o cunoştinţă adevărată, acolo e şi dăruirea tuturor bunătăţilor şi pecetea Duhului Sfant sădită in inimă, de unde vin şi toate roadele vieţii; de aici se aduce ca roadă lui Dumnezeu blandeţea, pacea, milostenia, compătimirea, bunătatea, indurarea, credinţa, infranarea (Gal. 5, 22-23), de 307. Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit., p. 242. 308. Idem, Imne, Epistole şi Capitole, Imnul 18, Traducere de Ioan I. Ică Jr., Deisis, Sibiu, 2001, p. 114. 309. Idem, Cateheze..., p. 248. 310. Ibidem, p. 249. 311. Magistrand Ion Bria, art. cit., p. 418. 312. Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole şi Capitole..., p. 160. 313. Idem, Cateheze..., p. 186. INTRODUCERE 63 aici iubirea de vrăjmaşi şi rugăciunea pentru ei (Mt. 5, 44), bucuria in ispite, lauda in necazuri (Rom. 5, 3), faptul de a socoti ale noastre proprii căderile celorlalţi şi de a plange pentru ele, şi faptul de a ne da cu ravnă sufletul spre moarte pentru fraţi (1 In. 3, 16)314. Bunul creştin practică toate lucrările ascetice ca să poată participa la lumina divină, ca o lampă, pentru a putea aduce sufletul lui, ca o singură lumanare, luminii inaccesibile315. Lumina divină şi vederea ei inseamnă a-L cunoaşte pe Dumnezeu in lumina Sa cea mai neapropiată şi această impărtăşire de lumină este pe măsura credinţei noastre şi a curăţirii de păcat. Astfel, lumina rămane necunoscută celor impătimiţi şi lumeşti. In Imnul 22, Dumnezeu-Lumina ii prezintă Sfantului Simeon calităţile suprafireşti ale luminii: Crede deci că Eu sunt o lumină fără formă, in intregime simplă, necompusă, indivizibilă prin fire, cu neputinţă de iscodit, apropiată in chip neapropiat (accesibilă in mod inaccesibil); căci Mă las privit cu adevărat, Mă arăt cu iubire de oameni schimbandu-Mi forma după puterile fiecărui om; nu sufăr Eu aceasta (schimbare), ci cei ce se invrednicesc să Mă vadă aşa, căci altfel n-ar putea, nici n-ar ajunge la mai mult; de aceea aceiaşi Mă văd uneori soare - atunci cand au mintea curată —, iar uneori stea — atunci cand se vor găsi sub intunericul şi noaptea acestui trup. Căldura inimii Mă face foc şi strălucire, căci atunci cand se aprinde in tine cărbunele prieteniei, văzand ravna iubirii tale, Mă găsesc şi Eu unit cu aceasta şi dau lumină şi Mă arăt ca foc, Eu Cel ce am creat focul cu cuvantul^. Sfantul Simeon vorbeşte despre trei moduri de simţire a luminii dumnezeieşti, in funcţie de treapta duhovnicească a creştinului: 1. ascunderea luminii; 2. arătarea şi vederea ei duhovnicească, in depărtare şi 3. prezenţa ei in suflet. Pentru cei pangăriţi de păcate, această lumină este inexistentă şi invizibilă, pentru cei ce luptă cu patimile şi urcă pe cărarea despătimirii, dobandirea ei este o promisiune, speranţă şi dorinţă, iar celor duhovniceşti ea le vorbeşte in suflet, in inima lor curată317. La inceput ea se poate arăta ca o stea ce răsare departe, iar pe măsura purificării sufletului ea devine un soare mare, lumină şi foc dumnezeiesc, ce cuprinde intreg trupul şi sufletul, aprinzand toate cele dinăuntru şi transformandu-le in lumină318. Adeseori experienţa simţirii prezenţei luminii se realizează in stare de extaz sau răpire, deasupra lumii acesteia materiale şi imperfecte. Sfantul Simeon distinge două forme de extaz: un extaz al incepătorilor exprimat uneori şi prin fenomene psiho-fizice (experienţa răpirii, a ieşirii din lumea prezentă şi din grosimea trupului, suspendarea pentru un timp a facultăţilor umane) şi un extaz al sfinţilor, la aceştia extazul luand forma unei uimiri duhovniceşti319, a unei contemplări conştiente, senine şi neincetate a lui Dumnezeu320. Lumina ii apare uneori Sfantului ca o rază sub forma unei funii care-1 ridică mai presus de ceruri la vederea plinătăţii luminii dumnezeieşti: Stand aşa eu, sfaşiind intreg intunericul nopţii, raza coboară la mine ca o funie din inălţimea cerului. Pun 314. Ibidem, pp. 34-35. 315. Hilarion Alfeyev, art. cit., p. 238. 316. Idem, Imne, Epistole şi Capitole..., pp. 142-143. 317. Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teşu, art. cit., p. 162. 318. Ibidem, p. 162. 319. Ibidem, p. 164. 320. Arhiepiscopul Basile Krivocheine, op. cit., p. 381. 64 Diac. Drd. LIVIU PETCU repede mana pe ea, o strang ca să o ţin tare, ca şi cum ar putea fi prinsă, şi ea rămane cu neputinţă de prins; şi totuşi o ţin fără să o pot prinde şi urc. Şi, urcand eu aşa, razele urcă şi ele impreună cu mine, trec dincolo de ceruri şi de cerurile cerurilor, şi mai presus de ele văd iarăşi soarele32Alteori, Sfantul Simeon primeşte lumina sub forma unui stalp care-1 uneşte cu cerul: dintr-o dată Te-ai arătat de sus mult mai mare decat soarele strălucind din ceruri şi pană in inima mea. Toate celelalte le-am văzut ca intr-un intuneric adanc, iar in mijloc un stalp luminos (leş. 13, 21) care tăia tot văzduhul ajungand din ceruri pană la mine, ticălosufi22. In Cateheza 35, Sfantul Simeon vorbeşte despre lumina dumnezeiască ce se manifestă ca o căldură divină, altădată ca o rază, ce se transformă in fulger dumnezeiesc. Această lumină nu este nici inteligibilă, nici sensibilă, dar il pătrunde pe om in intregime şi-i luminează toate facultăţile sale. Prezenţa luminii nu este permanentă, de aceea Sfantul luptă pentru a fi in prezenţa luminii. La un moment dat el spune despre lumină: Fuge? Nu ştiu. Stă? Nu ştiu. Urc, alerg, dar mai pot inainta. Trecand dincolo de inălţimea celor inalte şi ajungand, cum mi se pare, mai presus de orice inălţime, razele impreună cu soarele dispar din mainile mele şi indată cad pană la iad, eu, nenorocitul323. La cea mai mică umbră a păcatului lumina se retrage şi-l lasă pe creştin cu o durere insuportabilă in simţire şi cunoştinţă, un dor nestins şi o chemare neincetată a ei, pană cand răbdarea şi căinţa o cheamă din nou inapoi. Probabil unul din elementele noi pe care le-a adus Sfantul Simeon este acela că dinamica experienţei mistice include perioade de părăsire din partea lui Dumnezeu, ca un element necesar, deşi dureros. Aceste referinţe la ascunderea luminii insoţesc multe din descrierile viziunii luminii. Tema abandonului (părăsirii) a fost mult discutată in literatura ascetică inainte de Simeon, dar nu intr-o asemenea manieră mistică personală cum a tratat-o Simeon324. Vorbind despre modul de manifestare şi lucrare al luminii, Sfantul Simeon spune că lumina transformă şi preface in lumină tot ceea ce atinge. Lumina mistuie semnele şi petele păcatului, arde in chip nears patimile inimii, prin ea sunt alungate şi izgonite toate puterile intunericului. Orice suflet care nu vede lumina vieţii care străluceşte zi şi noapte e pedepsit, rănit, imblanzit, dus, legat şi străpuns in fiecare zi cu săgeţile plăcerilor. Chiar dacă i se pare că se impotriveşte, chiar dacă i se pare că nu cade, el are pururi război neimpăcat, chin şi multă osteneală. Dar orice suflet care vede Lumina dumnezeiască, luminat fiind de insăşi Lumina cea neapropiată, calcă in picioare pe stăpanul intunericului ca pe nişte frunze care au căzut la pămant dintr-un pom inalfi25. In Imnul 16, Sfantul Simeon mărturiseşte despre faţa sa şi despre toate mădularele sale devenite purtătoare de lumină: El insuşi Se găseşte intru mine, fulgerand inăuntrul inimii mele ticăloase, invăluindu-mă de jur-im- prejur cu strălucirea Lui nemuritoare, făcand să scanteieze toate mădularele mele cu razele Sale, impletindu-Se intreg cu mine, mă sărută intreg, Se dă intreg mie, nevrednicului, şi mă satur de iubirea şi frumuseţea Lui, mă umplu de plăcerea şi indulcirea dumnezeiască, mă impărtăşesc de lumină, mă impărtăşesc şi de slavă, iar faţa mea străluceşte ca şi a Celui dorit de mine şi toate mădularele mele devin purtătoare de lumină326. Lumina dumnezeiască se manifestă ca iubire, implinire, 321. Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole şi Capitole..., p. 149. 322. Ibidem, p. 160. 323. Ibidem, 149. 324. Hilarion Alfeyev, art. cit., p. 237. 325. Ibidem, p. 200. 326. Ibidem, pp. 98-99. INTRODUCERE 65 bucurie, fericire, frumuseţe, pace şi dulceaţă. Lumina este şi o comunicare a dragostei in mod reciproc, căci harul dumnezeiesc se revelează ca lumină şi se simte ca iubire revărsată in suflet. Ea aduce sufletului o bucurie nemăsurată şi o voioşie de negrăit, sufletul umplandu-se de ea pană la saturaţie. Fiind imaterială ea are efect, mai intai, asupra intelectului (vo'oţ), strălucind in el, iluminandu-1, purificandu-1, prinzandu-1 in extaz după Dumnezeu. Toate mădularele trupului devin luminoase şi omul intreg este transfigurat. In manifestările ei de la inceput, lumina duce la pierderea cunoştinţei, nu mai ştii unde te afli nici dacă mai eşti in trup sau nu^21. Simeon vrea să o simtă in căuşul palmelor sale, strangandu-le, insă ea ii scapă. Necunoscută la primele sale apariţii, lumina se manifestă apoi ca Dumnezeu insuşi, Hristos şi Sfantul Său Duh. Dar este mai ales lumina lui Hristos328. Potrivit Sfantului Simeon lumina divină este Dumnezeu insuşi in descoperirea Sa faţă de persoana umană. Ca şi in mistica siriacă, lumina este uneori identificată de Sfantul Simeon cu Sfanta Treime. Alteori, o identifică cu Duhul Sfant. Tot Simeon vorbeşte cu regularitate şi de vederea lui Hristos ca lumină. După cum am mai spus, Simeon vorbeşte de Hristos ca apărand intr-o formă vizibilă, dar numai ca lumină sau uneori ca voce329. Cu Sfantul Simeon, mistica intunericului face loc misticii luminii. Norul văzut de Simeon nu este norul lui Moise, ci lumina Taborului. El vede un fel de nor foarte luminos, fară formă sau culoare, şi plin de slava negrăită a lui Dumnezeu330. Sfantul Simeon descrie astfel lumina indumnezeitoare: Dumnezeu este lumină şi contemplarea Sa este asemenea unei lumini (...) intreband: eşti Tu, Dumnezeul meu? Primeşte răspunsul: Da, Eu sunt Dumnezeul făcut Om pentru tine, şi, iată, că Eu te-am făcut şi te voi face, după cum vezi, dumnezeu (...). Cum această lumină se făcea deasupra sa, asemenea soarelui in splendoarea lui de la pranz, şi-a dat seama că era el insuşi in centrul luminii, plin de bucurie şi de lacrimi (...) A văzut lumina unindu-se, ea insăşi, intr-un mod de necrezut cu trupul său şi pătrunzand incet-incet in mădularele sale (...) şi făcandu-l şi pe el pe de-a-ntregul foc şi lumină331. in Discursul 4 despre nepătimire, Sfantul Simeon descrie bucuria negrăită a impărtăşirii de lumină: Mai intai ei sunt umpluţi de o bucurie negrăită pentru că au dobandit in ei inşişi nu lumea, nici cele din lume (1 In. 2, 15), ci pe Făcătorul şi Domnul şi Stăpanul a toate. Apoi se imbracă (Gal. 3, 17) cu tot trupul şi in intregime in Lumina Care este insuşi Hristos Dumnezeu, şi se văd pe ei inşişi impodobiţi cu o slavă negrăită şi cu un veşmant dumnezeiesc strălucitor, şi-şi inchid ochii nesuportand să vadă strălucirea neinţeleasă şi neacoperită a veşmantului lor, incat işi caută un loc ascuns, unde să se scape de multa povară a slavei (2 Cor. 4, 17). Apoi Stăpanul insuşi li se face hrană şi băutură veşnică şi nemuritoare; şi se vede de către unii ca un san luminos varat in gura minţii lor şi care alăptează pe caţi sunt prunci după Hristos (1 Cor. 3, 1-3) şi nu sunt incă in stare să guste hrană tare, cărora li se face deodată hrană şi băutură şi le produce o asemenea dulceaţă, incat nu mai vor sau, mai degrabă, nici nu mai pot să se smulgă de El; iar faţă de cei inţărcaţi se poartă ca un părinte iubitor de copii călăuzindu-i şi educandu-i332. intr-un paragraf din viaţa lui Simeon, scrisă de biograful său - Nicetas Stethatos - putem 327. Arhiepiscop B. Krivocheine, In lumina lui Hristos..., p. 257. 328. Ibidem, p. 257. 329. Hilarion Alfeyev, art. cit., p. 236. 330. Nicolae Mladin, op. cit., p. 67. 331. Sf. Simeon Noul Teolog, apud Nicolae Mladin, op. cit., pp. 67-68. 332. Idem, Cartea discursurilor etice. Discursul 4 despre nepătimire şi darurile ei, in voi. Simeon Noul Teolog. Discursuri teologice şi etice. Scrieri I..., p. 215. 9-Părinţii Bisericii 66 Diac. Drd. LIVIU PETCU citi următoarea mărturisire: Atunci, in timpul rugăciunii, a fost umplut de o mare bucurie şi inundat de lacrimi fierbinţi (...) Şi intrucat nu fusese iniţiat in astfel de revelaţii, in spaima sa, striga cu mare glas: „Doamne miluieşte-mă” (kyrie elei- son)! In această lumină, a primit puterea de a vedea şi (...) iată că din inălţimea cerurilor i-a apărut un fel de nor foarte luminos, fără margini şi plin de inefabila slavă divină (...). In sfarşit, mult după aceea, după ce lumina s-a retras, s-a regăsit in trupul său şi in interiorul chiliei sale, cu inima plină de o bucurie negrăită, in timp ce gura sa, cum am zis, striga: „Doamne miluieşte!” (...) şi intreaga sa fiinţă era inundată de lacrimi mai dulci decat mierea333. in această mărturisire regăsim bucuria inimii Sfantului la vederea luminii suprafireşti. Sfantul Simeon Noul Teolog s-a transfigurat. intreaga sa fiinţă a fost pătrunsă de lumina divină. Aceasta l-a cuprins incetul cu incetul, pătrunzandu-i toate mădularele trupului şi el se vedea in lumina divină, şi un glas iată că-i zicea: aşa vor fi trupurile după judecată. Numai aşa a putut zice: sunt om prin natură şi Dumnezeu prin har334. Retragerea luminii şi revenirea in sine a sufletului se face treptat, pentru ca acesta să nu sufere. Atunci cand este părăsit şi trăieşte chinul despărţirii, cel lipsit de dulceaţa luminii se tranteşte la pămant şi zace ca un mort, plange, cheamă şi imploră, cere iertare şi speră in redescoperire335. Experienţelor sale mistice Sfantul Simeon le dă o dimensiune sacramentală. Această intalnire a omului cu Dumnezeu se realizează in Biserică prin Sfintele Taine. Sfantul Simeon vorbeşte in special despre trei Sfinte Taine: Botezul, Pocăinţa şi Euharistia. Descoperirea luminii divine este de fapt actualizarea deplină a darurilor pe care sufletul le-a primit prin Botez şi Mirungere. Vederea lui Dumnezeu inseamnă o descoperire a energiei divine primită de noi la Botez. Prin harul Sfantului Duh revărsat in suflet ca lumină la botez, creştinul devine frate al lui Hristos şi fiu al lui Dumnezeu. Prin botez omul devine asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu care-1 preface in mod tainic in fiu al lui Dumnezeu, facandu-1 iarăşi nou şi nemuritor, pe omul care pană la Botez era vechi şi muritor. Apa şi Duhul ne fac să renaştem, ne creează din nou şi ne dau harul Duhului. Fiecare om are de la botez harul Duhului Sfant in sufletul său, dar puţini sunt cei care ajung la vederea luminii harice. Sfantul Simeon spune că abia unul dintr-o mie, sau din zece mii a cunoscut această vedere tainică. Toţi ceilalţi sunt copii născuţi morţi336. Sfantul Simeon simte profund tristeţea duhovnicească a umanităţii, mergand incet şi ezitant spre Lumină. Dar, in acelaşi timp, el inţelege chemarea spre această lumină chiar intr-insul, invitandu-1 să se alăture la lucrarea de renaştere şi indumnezeire, operă proprie Duhului Sfant ca introducător, ghid şi sfmţitor. Trebuie să intri aşadar in acest proces al luminii, al trăirii, al participării la darul lui Dumnezeu, Izvorul Luminii. Atat timp cat oamenii nu au intrat efectiv, incă de aici, in acest proces, ei nu sunt in ochii Sfantului Simeon Noul Teolog decat in aceeaşi măsură cu copiii pe care trebuie să ii indrumi permanent337. De asemenea, prin pocăinţă şi paza poruncilor, sufletul trece de la moarte la viaţă şi de la intuneric la lumină. Alături de Botez şi Pocăinţă, Sfantul Simeon vor333. Pr. Juvenalie Ionaşcu, Experienţa rugăciunii lui Iisus in spiritualitatea romanească, Anastasia, Bucureşti, 2001, p. 76. 334. Sf. Simeon Noul Teolog apud Nicolae Mladin, op. cit., p. 67. 335. Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teşu, op. cit., p. 169. 336. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfantul Simeon Noul Teolog, lmnele iubirii dumnezeieşti, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 649. 337. Henri Bergeron, art. cit., pp. 28 şi 30. INTRODUCERE 67 beşte şi despre Sfanta Euharistie, prezentand-o ca Taină a Luminii, in care creştinul primeşte pe Hristos. Cel ce este Viaţa este văzut ca lumină şi ni se dă in Sfanta Euharistie ca lumină: Hristos Iisus, Mantuitorul şi impăratul a toate e lumină; painea trupului Său cel preacurat e lumină, paharul scumpului Său sange e lumină, invierea lui e lumină, faţa Lui e lumină; mana Lui, degetul Lui, gura Lui sunt lumină, ochii Lui sunt lumină; Domnul e lumină şi glasul Lui e ca o lumină din lumină338. impărtăşirea cu trupul Domnului este văzută aici ca impărtăşire de lumină şi intrare in lumină. Sfantul Botez este inceputul luminării, iar Sfintele Taine ale Pocăinţei şi Euharistiei sunt o reactualizare a luminii in sufletul şi in viaţa omului. Prin primirea Sfintei Euharistii se produce o inhabitare reciprocă: a luminii in om şi a omului in lumină. Alcătuind un scurt rezumat, putem specifica unele dintre cele mai importante caracteristici ale luminii la Sfantul Simeon: - această lumină nu este lumina naturală a intelectului, ci lumina necreată, dumnezeiască, a Sfintei Treimi; - ea este imaterială şi este perceptibilă mai ales prin ochii duhovniceşti ai intelectului (vo\)￡); - ea este formă, fiind cu totul dincolo de categoria umană de formă; - ea transfigurează persoana umană, incluzand intelectul, sufletul şi trupul; - faţa lui Dumnezeu este văzută in lumină, dar intr-un mod spiritual mai degrabă, decat intr-o formă vizibilă339. Experierea luminii dumnezeieşti in această viaţă este o pargă, o arvună şi o pre- gustare a bunătăţilor pregătite nouă de Bunul Mantuitor: Şi aceia care cred că Te au pe Tine, Cununa intregii lumi şi zic că nu te văd, că nu petrec in lumină, că nu sunt luminaţi, că nu Te văd neincetat pe Tine, Mantuitorule, să inveţe că n-ai strălucit in gandul lor, nici nu Te-ai sălăşluit in inima lor murdară şi că in zadar se veselesc in nădejdi deşarte socotind că vor vedea lumina Ta după sfarşit (moarte). Pentru că incă de aici arvuna, pecetea ei se dăruieşte negreşit340. in această lumină dumnezeiască, Hristos va străluci la cea de-a doua venire a Sa pe Pămant intru slavă, intr-o lumină spirituală, imaterială, deosebită şi incomparabil mai intensă decat lumina soarelui şi a astrelor. In ziua de pe urmă, Hristos va străluci in această lumină, care va face să dispară lumina soarelui, dar pe care nu o vor vedea decat cei drepţi341. in impărăţia lui Dumnezeu, Hristos va lumina toate şi se va arăta tuturor drepţilor impărţindu-le răsplăţile fericirii. Atunci nu va mai fi nici o distanţă intre El şi sfinţii Săi, şi ei nu vor vedea decat pe impăratul pretutindeni. El va fi in faţa fiecăruia şi fiecare in faţa Lui şi va lumina in fiecare, şi fiecare va lumina in El342. Vederea luminii dumnezeieşti la Sfântul Grigorie Palama Din paginile de mai sus am putut conchide că, in secolul al Xl-lea, Sfantul Simeon Noul Teolog a dezvoltat invăţătura Părinţilor isihaşti anteriori lui despre relaţia personală de comuniune şi iubire a omului cu Dumnezeu in lumina divină. in secolul al XlV-lea, Sfantul Grigorie Palama a apărat această invăţătură de atacurile 338. Sf. Simeon Noul Teolog, Cartea discursurilor teologice, Discursul 3 teologic..., p. 98. 339. Hilarion Alfeyev, art. cit., p. 238. 340. Sf. Simeon Noul Teolog, Erosurile imnelor dumnezeieşti..., 1, p. 53. 341. Arhiepiscop B. Krivocheine, op. cit., p. 257. 342. Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvantări morale, cuv. 1, cap. 5, traducere din greceşte, introduceri şi note de Dumitru Stăniloae, Membru de onoare al Academiei Romane, in col. Filocalia..., voi. VI, Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 129. 68 Diac. Drd. LIVIU PETCU scolasticilor teologi apuseni şi a dogmatizat-o sub forma invăţăturii despre energiile divine necreate de care se impărtăşesc credincioşii, fară a se inţelege prin aceasta că ei se impărtăşesc de fiinţa divină care rămane incognoscibilă şi inaccesibilă oricărei creaturi. Dumnezeu este numit lumină nu după esenţa sa, ci după energia sa, spune Sfantul Grigorie Palama343. Esenţialul disputei isihaste s-a purtat in jurul naturii luminii pe care o văd sfinţii in rugăciunea neincetată şi asupra modului perceperii ei, şi, in acelaşi timp, asupra accesibilităţii lui Dumnezeu. in teologia ortodoxă, deşi lucrurile nu poartă incă girul unui sinod ecumenic, ci numai al unor sinoade locale şi al unui consensus Ecclesiae, modul cum a soluţionat isihasmul aceste probleme este de mult familiar, ceea ce ne scuteşte aici de analize amănunţite. Adversarii palamismului au ridicat obiecţiunea de diteism şi politeism faţă de cei ce susţineau că, pe de o parte Dumnezeu este par- ticipabil, cognoscibil, şi pe de alta, ascuns şi neajuns. insă prin precizarea că esenţa şi energiile sunt invizibile, şi numirea de Dumnezeu e comun şi fiinţei şi lucrărilor, va fi respinsă acuzaţia de diteism sau politeism, şi se va salva totodată posibilitatea comuniunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu in experienţa vieţii duhovniceşti. Din perspectiva logico-raţională nu s-a depăşit antinomia, dar ea nu e deloc mai greu de inţeles şi de altă calitate decat antinomiile sub forma cărora sinoadele ecumenice rezolvaseră problema fiinţei şi ipostasurilor in Treime, a firilor, a voinţelor şi a lucrărilor in unica persoană a Mantuitorului Hristos. in Dumnezeu antinomia nu e antinomie, pentru că El este coincidentia oppositorum, in El cele contradictorii neluptandu-se intreolaltă344. Pentru a răspunde acuzaţiei de mesalianism, lansată de călugărul şi filozoful calabrez Varlaam, care reproşa monahilor că văd esenţa dumnezeiască cu ochii trupeşti, sinoadele bizantine din secolul al XlV-lea ratifică distincţia palamită dintre esenţa divină şi energii. Ca şi Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Grigorie Palama, a subinţeles lumina divină ca manifestare a lui Dumnezeu cel personal sau tripersonal. Dacă face o distincţie intre această lumină şi esenţa dumnezeiască, inţelege numai că Dumnezeu cel personal sau tripersonal nu-şi epuizează in fiecare manifestare a Sa ca lucrare sau ca har necreat sau ca lumină, intregul fond infinit de esenţă care există concret şi e ţinut in mişcare, sau in nesfarşite lucrări, prin ipostas, respectiv prin Treimea ipostasurilor. Dar vorbind despre lucrarea, sau harul, sau lumina dumnezeiască, Sfantul Grigorie subinţelege totdeauna Persoana sau Persoanele dumnezeieşti, ca Subiect sau ca Subiecte ale lucrării, sau harului, sau luminii345. Totuşi există o mică deosebire intre Sfantul Simeon Noul Teolog şi călugării isihaşti. Aceştia spuneau că vedeau pe Hristos in lumină in ei inşişi, fiind intr-o continuă auto-depăşire şi avand totuşi conştiinţa că sunt păcătoşi. Dar era o stare continuă. La Sfantul Simeon insă, vedem şi o schimbare a relaţiei: cand este plin de Hristos, cand parcă nu-L mai simte, şi atunci se intristează. Poate că aici e deosebirea intre el şi călugării isihaşti şi, deci, intre el şi Sfantul Grigorie Palama346. Lumina divină nu este una materială şi nici spirituală sau sensibilă, dar nici nu este o lumină inteligibilă sau de ordin intelectual. Această lumină este divină şi necreată. Vederea luminii dumnezeieşti, nu este o analogie simbolică cu lumina fizică sau o simplă teorie, ci semnul prezenţei vii şi personale a lui Hristos. Sfantul 343. Sf. Grigorie Palama, Contra lui Achindin, PG, CL, col. 823. 344. f Antonie Plămădeală, op. cit., pp. 251, 252, 254. 345. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Semnificaţia luminii dumnezeieşti ..., p. 438. 346. Pr. Stăniloae, in 7 dimineţi cu părintele Stăniloae..., p. 147. INTRODUCERE 69 Grigorie Palama in Tomul Aghioritic vorbeşte despre trei lumini: 1. lumina sensibilă, 2. lumina inteligenţei şi 3. lumina necreată care le depăşeşte pe primele. Lumina inteligenţei este diferită de lumina percepută de simţurile noastre. Lumina sensibilă ne descoperă obiectele proprii simţurilor noastre, iar cea intelectuală serveşte la manifestarea adevărului care se află in gandire. Deci, vederea şi inteligenţa nu percep una şi aceeaşi lumină, ci este propriu fiecăreia din cele două facultăţi să acţioneze după natura lor şi limitele lor. Totuşi, atunci cand cei care sunt vrednici primesc harul şi puterea spirituală supranaturală, ei percep atat prin simţuri, cat şi prin inteligenţă ceea ce este mai presus de orice simţ şi de orice intelect. Cum? Acest lucru este cunoscut numai de Dumnezeu şi de cei care au avut experienţa harului său347. Această lumină divină se descoperă oamenilor curaţi duhovniceşte şi care ajung pe culmile cele mai inalte ale virtuţii şi duc o viaţă de sfinţenie. in lumina divină omul il vede pe Hristos, il cunoaşte şi comunică cu El. Vederea luminii este inţeleasă ca unire prin care omul se impărtăşeşte de lumină şi devine lumină, lumină in Lumină: vederea luminii acesteia este o unire, deşi nu e o unire de durată pentru cei nedesăvarşiţi. Căci unirea cu lumina ce este altceva decat o vedere? Iar cel ce vede dacă nu lucrează in nici un chip altfel, fiind ieşit din toate celelalte, devine şi el intreg lumină şi se face şi el asemenea cu ceea ce se vede; mai bine zis se şi uneşte in chip neamestecat, lumină fiind şi lumină văzand prin lumină. De se priveşte pe sine, vede lumină; de priveşte spre ceea ce vede, şi aceea este lumină; de priveşte spre aceea prin care vede, şi aceea este lumină. Aceasta este unirea: a fi toate acestea una, ca să nu mai poată distinge cel ce priveşte, ci numai atata că ştie, că e o lumină şi priveşte o lumină deosebită de a tuturor făpturilor^. Cunoaşterea misticului este o cunoaştere experimentală şi nu una strict bazată pe raţiune. Aici este şi deosebirea dintre călugărul şi filozoful calabrez Varlaam, latinizant fără a fi tomist, umanist elenizant, nominalist şi lipsit de simţ mistic349, şi Sfantul Grigorie Palama: Pe cand Varlaam inchidea mintea in vederea ei proprie, Palama vedea in minte strălucirea lui Dumnezeu care a luat chip in ea; se vedea şi pe ea sau ea insăşi se vedea şi pe sine, dar tot prin Duhul, nu prin simpla putere naturală a ei; vedea in ea şi strălucirea lui Dumnezeu intregind-o, şi desăvarşind unirea ei cu Dumnezeu. Se vedea in ea cea mai fericită comuniune. S-ar putea spune că mintea, care a ajuns la putinţa de a se vedea deplin pe ea insăşi şi de a fi fericită in această vedere, nu se vede despărţită de Dumnezeu, Cel mai intregitor partener de comuniune. De fapt aşa cum omul se cunoaşte cu mult mai bine cand se vede in comuniune cu altul, la fel, dar nesfarşit mai fericit şi mai deplin se vede pe sine in comuniune cu Dumnezeu^. Varlaam de Calabria nega experienţa directă şi unirea nemijlocită cu Dumnezeu, susţinand o cunoaştere indirectă a Lui in această viaţă prin Scriptură, Tradiţia Bisericii sau prin intermediari creaţi (printre care include şi harul sau orice putere sau dar divin). Varlaam afirma că vederea lui Dumnezeu va fi posibilă doar in veacul viitor, pe cand Sfantul Grigorie consideră că această vedere incepe incă din viaţa aceasta, fiind arvuna, garanţia şi prcgustarea vieţii viitoare, căci dacă trupul trebuie să ia parte impreună cu sufletul la bunătăţile de negrăit (ale veacului viitor), este 347. Sf. Grigorie Palama, Tomul Aghioritic, PG, CL, col. 1833D. 348. Idem, Cuvant pentru cei ce se liniştesc cu evlavie, in Filocalia..., voi. VII, pp. 311-312. 349. Paul Evdokimov, Cunoaşterea lui Dumnezeu..., p. 77. 350. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, notă explicativă, nr. 98, in Filocalia..., voi. VII, p. 278. 70 Diac. Drd. LIVIU PETCU sigur că el trebuie să participe la aceasta, in măsura posibilului, chiar de pe acum, căci şi trupul are experienţa lucrurilor dumnezeieşti, cand puterile pasionale ale sufletului se află nu omorate, ci transformate şi sfinţite351. Sfantul Grigorie este in acelaşi gand cu Varlaam doar in ceea ce priveşte faptul că Dumnezeu este incognoscibil in natura sau fiinţa Sa, de aceea el preferă termenul lui Dionisie de supraesenţă, pentru a desemna ceea ce nu poate fi cunoscut. Dacă Dumnezeu rămane necunoscut in fiinţa Sa, El se face cunoscut prin energiile Sale la care poate participa omul. Energiile dumnezeirii sunt distincte de fiinţa dumnezeiască, dar nu sunt despărţite de fiinţă. De aceea, cand credincioşii primesc pe Sfantul Duh, şi prin Duhul, intreaga Sfantă Treime, căci Persoanele Sfintei Treimi se conţin şi se dăruiesc reciproc, primesc darurile, adică lucrările Treimii. in acest sens, Sfantul Grigorie Palama spune că: Trimiterea e o lucrare comună, adică o arătare a Duhului. Insă nu după fiinţa Sa se arată, căci nimeni n-a văzut şi n-a descris vreodată firea lui Dumnezeu ci după har şi după lucrare, care e comună Tatălui şi Fiului şi Sfantului Duh352. A. Halleux observă: Fiind totodată călugăr şi preot, teolog şi mistic, Palama a putut situa doctrina fiinţei şi a energiilor in interiorul unei sinteze biblice şi personaliste, hristologice şi sacramentale, evitand astfel să-şi inchidă teologia in categoriile unei sistematizări filosofice, lucru care ii conferea acesteia o raţionalitate mai inaltă353. Pentru Sfantul Grigorie, fiinţa şi energiile divine nu sunt două părţi ale lui Dumnezeu, ci două moduri diferite ale existenţei lui Dumnezeu, in natura Sa şi in afara naturii Sale. Acelaşi Dumnezeu rămane total inaccesibil in esenţa Sa şi se comunică cu totul prin har. La fel ca in cazul dogmei trinitare, această dogmă a energiilor divine nu reduce in nici un fel simplitatea lui Dumnezeu, atat timp cat simplitatea nu devine o acţiune filosofică care pretinde să determine nedeterminatufi54. Oponenţii Sfantului Grigorie Palama au văzut energiile necreate ca fiind efecte externe create ale naturii lui Dumnezeu. Energiile divine necreate nu sunt efecte străine esenţei divine şi nici acte exterioare lui Dumnezeu datorate voinţei Lui asemenea actelor providenţiale (prin care El a creat de exemplu lumea). Dumnezeu are şi un alt mod de a fi decat cel dat de natura Sa incognoscibilă, de aceea El este prezent in lumea pe care a creat-o. Putem spune că energiile necreate sunt ieşiri naturale ale lui Dumnezeu insuşi, un mod de existenţă care-i este propriu355. Distincţia dintre fiinţă sau esenţă şi energii sau lucrări, aşa cum este afirmată de sinoadele din secolul al XlV-lea este expresia dogmatică a tradiţiei privind atributele cognoscibile ale lui Dumnezeu pe care le aflăm la Capadocieni şi mai tarziu in opera lui Dionisie Areo- pagitul şi a Sfantului Maxim Mărturisitorul. Această distincţie dă naştere celor două căi teologice privind esenţa afirmativă şi negativă - una fiind Dumnezeu care se revelează, cealaltă care duce la unirea cu Dumnezeu in necunoaştere. Pentru o mai bună inţelegere a raportului energii - natură divină, Vladimir Lossky ne sfătuieşte să eliminăm orice idee referitoare la cauzalitate, iar dacă Sfantul Grigorie Palama foloseşte uneori expresii avand legătură cu cauzalitatea atunci cand vorbeşte despre esenţă şi energii, nu trebuie să uităm că ne aflăm intr-o teologie de tradiţie dioni- siană, in care cauzalitatea inseamnă manifestare356. Chiar dacă Palama numeşte 351. Sf. Grigorie Palama, Tomul Aghioritic, PG, CL, col. 1233C. 352. Sf. Grigorie Palama, Mărturisirea credinţei ortodoxe, PG, CLI, col. 766. 353. Andre de Halleux, Palamisme et tradition, in rev. Irenikon, LIX (1975), nr. 4, p. 481. 354. VI. Lossky, Vederea lui Dumnezeu..., p. 134. 355. Idem, După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 46. 356. Ibidem, p. 46. INTRODUCERE 71 energiile divinitate inferioară, iar esenţa divinitate superioară, aceasta nu inseamnă nicidecum că Dumnezeu ar fi micşorat prin ieşirile sale naturale in afara esenţei357. Dumnezeu nu este limitat de esenţa Sa, ci este mai mult decat aceasta, El fiind cu adevărat Dumnezeul cel viu. Astfel, unirea cu Dumnezeu va fi una fară confuzie, fară amestecarea sau absorbirea identităţii umane in cea divină, ci păstrandu-se caracterul personal al celor care se intalnesc. Varlaam Calabritul, oponentul Sfantului Grigorie, considera teologia prin negaţie cea mai desăvarşită vedere, similară cu intunericul dumnezeiesc de care vorbeşte Dionisie: Dacă intră deci cineva in acest intuneric, zice filozoful, o face prin negarea tuturor celor ce sunt (...) deci şi lumina aceea de care grăiţi voi, orice ar fi ea, trebuie să o părăsiţi, ca să vă suiţi la teologia şi vederea prin negaţie358 Deci Varlaam nu cunoaşte ceva mai inalt decat teologia negativă, care lasă mintea in faţa unui gol care nu o uneşte cu Dumnezeu. E o teologie prin care raţiunea pune intre ea şi Dumnezeu o prăpastie pe care nici ea, nici Dumnezeu nu o poate umple. Din această mentalitate se explică doctrina catolică despre caracterul creat al graţiei. Omul rămane chiar in starea de har inchis in limitele creaturităţii sale. De aceea nu se vorbeşte in teologia catolică de indumnezeirea creaturii359. După Sfantul Grigorie Palama, care redă tradiţia Părinţilor răsăriteni, sunt trei etape ale urcuşului in cunoaşterea lui Dumnezeu: cunoaşterea raţiunilor dumnezeieşti ale făpturilor, cunoaşterea lui Dumnezeu prin negarea lor şi vederea lui Dumnezeu in intunericul mai presus de lumină. A doua, teologia prin negaţie, e numai locul lui Dumnezeu. Prezenţa insăşi a lui Dumnezeu e mai presus decat aceasta. Prima şi a doua treaptă de cunoaştere au o oarecare lumină in ele căci nu sunt cu totul neinţelese. A treia e un intuneric mai presus de aceste lumini, dar un intuneric supraluminos, deoarece, pe de o parte, această lumină e mai neinţeleasă decat primele două trepte ale cunoaşterii, pe de alta, in ea e o cunoaştere mai bogată, mai adancă, mai nemijlocită a prezenţei lui Dumnezeu360. Insă, Sfantul Grigorie menţionează că vederea lui Dumnezeu e superioară teologiei raţionale afirmative şi negative, şi arată pe larg care este diferenţa dintre vedere sau unire şi teologia negativă in cunoaşterea lui Dumnezeu prin exemplificarea cazului lui Moise şi face in acest sens următoarele precizări: 1. nu din inlăturarea tuturor intr-un mod logic, intelectual, ci din unire se poate vedea că toate sunt inlăturate36 Deci aici este vorba de un apofatism trăit, pătimit şi nu de unul teoretic in cunoaşterea lui Dumnezeu. Vederea luminii necreate e pătimirea realităţii dumnezeieşti, nu inventarea sau bănuirea ei cu ajutorul cugetării, cu inchipuirea sau cu nălucirea. Apofaticul acesta e un plus nesfarşit, nu un minus faţă de cele cunoscute prin simţuri şi prin raţiune. Nevăzutul nu e pur şi simplu nevăzut. Nevăzutul e văzut; neinţelesul şi necunoscutul sunt experiate mai intens decat cele văzute şi cunoscute in planul celor create362. 2. teologia negativă o putem inţelege şi experia, unirea este negrăită şi neinţeleasă chiar de cei ce o pătimesc; 3. numai cei indumnezeiţi au acces la ea363. Lumina se primeşte in mintea curăţită de păcat şi aflată in relaţie de comuniune cu Dumnezeu, se primeşte in mintea 357. Ibidem, p. 47. 358. Sf. Grigorie Palama, Cuvant pentru cei ce se liniştesc cu evlavie; al treilea din cele din urmă. Despre Sfanta Lumină, in Filocalia..., voi. VII, cap. 50, p. 327. 359. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, notă explicativă, nr. 138, in Filocalia..., voi. VII, p. 327. 360. Idem, notă explicativă, nr. 149, in Filocalia..., voi. VII, pp. 333-334. 361. Sf. Grigorie Palama, op. cit., cap. 32, p. 305. 362. Idem, Cuvant pentru cei ce se liniştesc cu evlavie..., p. 289. 363. Ibidem, cap. 35, p. 308. 72 Diac. Drd. LIVIU PETCU sfinţilor: (...) este o lumină ce se arată sfinţilor, alta decat cunoştinţa din toate cele create; cu atat mai sfantă, cu cat este slava firii lui Dumnezeu şi e văzută numai de cei ajunşi in chipul lui Dumnezeu; şi că este departe de afi o strălucire sau ceva apropiat luminilor sensibile, sau o plăsmuire simbolică după chipul lor; că este departe, intrucat este ipostas şi frumuseţea veacului viitor, şi singura lumină adevărată, veşnică, neschimbăcioasă, neinserată, netrecătoare, lumină prin care ne facem şi noi lumină, şi fii ai luminii desăvarşite364. Lumina divină e văzută, dar nu e sensibilă. Contradicţia se impacă prin faptul că e vizibilă celor ajunşi in chipul lui Hristos. Căci Hristos ca Dumnezeu intrupat vede cele mai presus de simţire, experiin- du-le in Sine. Vederea acestei lumini inseamnă deci experienţa ei duhovnicească365. 4. intunericul in care a intrat Moise era lumina cea mai presus de toată inţelegerea şi nu intunericul teologiei negative raţionale: Căci precum este scris, Moise ajuns singur in acel intuneric nu se mai vedea. Iar ceea ce e şi mai mult, e că, ridicandu-l pe el mai presus de sine şi desfacandu-l in chip tainic de sine şi aşezandu-l mai presus de toată lucrarea simţurilor şi a minţii, l-a ascuns pe el de sine insuşi - o minune? - ca şi pe dumnezeiescul Pavel. Astfel văzand, ei nu ştiau cine vede, ci intrebau cine e cel ce vede?^ Această vedere e mai presus de cunoaştere: (...) vederea aceasta nu e cunoştinţă. Ba nu numai că nu trebuie să o socotim şi s-o numim pe aceasta cunoştinţă, dar nici măcar cunoscută, decat doar prin abuz, avand numai numele comun. Sau trebuie să o numim mai mult decat pe cealaltă cunoştinţă in sens propriu, dar prin depăşire. Aşadar, nu numai că nu trebuie socotită aceasta cunoştinţă, dar trebuie socotită cu mult mai presus de orice cunoştinţă şi de orice vedere prin cunoştinţă. Aceasta pentru că nimic nu e mai presus de sălăşluirea şi de arătarea lui Dumnezeu in noi, nici egal, nici apropiat de ea, iar pe de altă parte, noi ştim că implinirea poruncilor lui Dumnezeu procură şi cunoştinţă, şi incă adevărata cunoştinţă. Căci doar prin ea singură vine sănătatea sufletului. Dar cum ar fi sănătos un suflet raţional a cărui putere de cunoaştere ar fi bolnavă? Deci poruncile lui Dumnezeu procură şi cunoştinţă. Dar nu numai cunoştinţă, ci şi indumnezeire. Iar aceasta o dobandim primind şi văzand in noi slava lui Dumnezeu, in Duh, cand va binevoi Dumnezeu să ne introducă in tainele Sale^l. In viziunea Sfantului Grigorie, dobandirea virtuţilor şi progresul duhovnicesc duc la vederea luminii. Curăţirea minţii este condiţia sine qua non pentru primirea luminii, căci mintea trebuie eliberată de orice fel de reprezentări şi raţionamente: cand mintea s-a ridicat peste toată lucrarea mintală şi se află fără ochi in sens de depăşire, se umple de o strălucire mai presus de toată frumuseţea, ajunsă in harul lui Dumnezeu, şi prin unirea mai presus de minte, avand tainic şi văzand insăşi lumina care prin sine se vede pe sine368. Omul participă la vederea luminii, dar Dumnezeu este Cel care lucrează această vedere in om. in acest sens, Părintele Stăniloae menţionează că Moise şi Pavel işi erau lor inşişi atat de ascunşi in taină, atat de neinţeleşi in vederea ce-o aveau, că nu ştiau cine şi ce este cel ce vede şi ce se vede prin ei. işi dădeau seama că nu ei sunt cei ce văd, căci ceea ce vedeau şi puterea de a vedea aceea depăşesc puterea lor de vedere. Dar paradoxul e că vederea se săvarşea prin ei, dar din acest punct de vedere se bucurau ei inşişi de beneficiul vederii. Un subiect străin, care-l depăşea pe al lor in chip nesfarşit, lucra in subiectul lor 364. Ibidem, p. 314. 365. Ibidem, p. 296. 366. Ibidem, pp. 337-339. 367. Ibidem, pp. 287-288. 368. Ibidem, p. 337. INTRODUCERE 73 sau ii dădea acestuia puterea să vadă. Subiectul lor era incadrat intr-un subiect străin, nesfarşit superior, dar care nu anula existenţa subiectului propriu. Căci beneficiau de vederea aceea ca de vederea lor şi se puteau minuna de o vedere care, nefiind a lor, se făcea a lor369. intreaga dezbatere cu Varlaam, Achindin şi Gregoras s-a desfăşurat in jurul acestei intrebări şi nedumeriri, anume dacă lumina taborică era sau nu creată. Sfantul Grigorie a trebuit să facă unele precizări şi in chestiuni legate de posibilitatea şi realitatea experienţei mistice, natura harului, natura vederii lui Dumnezeu şi sensul real al indumnezeirii. Posibilitatea de a-1 vedea pe Dumnezeu cu ochii trupeşti i-a scandalizat pe adversarii Sfantului Grigorie. La acuzaţiile lui Varlaam că lumina pe care o văd isihaştii este o fantezie, un artificiu simbolic, o lumină a minţii sau una sensibilă, şi că isihaştii o socotesc ca fiind insăşi esenţa divină, Sfantul Grigorie răspunde că cei care pot avea experienţa duhovnicească a luminii sunt sfinţii, ei fiind singurii care pot să vorbească despre această experienţă cu autoritatea celor care au trăit-o. Sfinţii numesc lumina negrăită, necreată, veşnică, netemporală, neapropiată, nemăsurată, nesfarşită, nehotărnicită, nevăzută de ingeri şi de oameni, frumuseţea arhetipică şi neschimbată, slava lui Dumnezeu, slava lui Hristos, slava Duhului, raza dumnezeirii şi cele asemenea. Căci se slăveşte, zice, trupul deodată cu primirea lui, şi slava dumnezeirii se face slava trupului37°. Lumina divină, deşi nu are formă materială, nu e ceva difuz, dezorganizat, ci se simte in ea o armonie superioară, o plenitudine de bunătăţi şi, ca atare, e frumoasă, e chiar frumuseţea de model a oricărei frumuseţi văzute371. Această vedere a luminii, Sfantul Grigorie o va numi antinomic simţire intelectuală sau duhovnicească, cu toate că cel care vede nu-şi dă seama atunci, nici nu poate cerceta natura acelui instrument cu care vede, Duhul fiind cu neputinţă de cercetat: zic printr-un simţ din pricina clarităţii, limpezimii adevărului şi caracterului nefantastic al percepţiei, şi adăugăm şi intelectual deoarece sunt mai presus de simţirea naturală şi mintea le primeşte intai deşi e supra-intelectuală372. in nenumărate randuri, Sfantul Grigorie Palama va preciza că această lumină necreată, veşnică şi indumnezeitoare este harul, care departe de a fi o acţiune sau un efect produs de Dumnezeu in suflet, este insuşi Dumnezeu care intră in unire cu omul:373 Dar numai harul infăptuieşte in chip tainic această unire negrăită. Căci prin el Dumnezeu insuşi pătrunde intreg in cei vrednici intregi şi sfinţii pătrund intregi in Dumnezeu intreg, luand in ei inşişi pe Dumnezeu intreg şi dobandind numai pe Dumnezeu374. Această reciprocă sălăşluire sau inhabitare (a sfantului in lumină şi a luminii lui Hristos care intră in unire cu acesta) este descrisă de Sfantul Grigorie astfel: Uneori te ridică din trup sau te ia fără trup, ca să te inalţe la culmi negrăite; alteori preface şi trupul adaptandu-1 ei şi-i comunică şi lui din propria ei strălucire, cum a fost văzut odată Marele Ars enie in timpul liniştirii sau Ştefan cand era bătut cu pietre (Fapte 6, 15), sau Moise cand a coborat de pe munte (leş. 34, 29). Indumnezeind deci trupul, e văzută, o, minune! şi de ochii trupeşti. Uneori iarăşi vorbeşte limpede celui ce o vede prin cuvinte aşa zicand negrăite, cum a vorbit dumnezeiescul Pavel (11 Cor. 12, 4). ≪Căci Cel ce este după fiinţa Sa din veac şi 369. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, notă explicativă, nr. 114, in Filocalia..., voi. VII, p. 338. 370. Sf. Grigorie Palama, Tomul aghioritic, in Filocalia..., voi. VII, p. 415. 371. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, notă explicativă, nr. 10, in Filocalia..., voi. VII, p. 415. 372. D. Stăniloae, Viaţa şi invăţătura Sfantului Grigorie Palama..., pp. 198-199. 373. V. Lossky, op. cit., p. 51. 374. Grigorie Palama, Tomul Aghioritic..., p. 416. 10-Părinţii Bisericii 74 Diac. Drd. LIVIU PETCU pană in veac, tuturor nevăzut şi de toţi necuprins, se coboară din inălţimea Sa, ca să poată incăpea intrucatva in firea noastră≫. Atunci cel ce se invredniceşte de acea lumină, adunăndu-se in sine, intoarce mereu in minte aceeaşi numire pe care au dat-o iudeii painii coborate de sus, zicandu-i mană (leş. 16, 14). Ce e aceasta? E numele pe care-l dau ei luminii aceleia^1’5. Această impreună sălăşluire e mai presus de raţiune şi inseamnă o relaţie vie cu Dumnezeu, nu una teoretică. in lumină il cunoaştem pe Dumnezeu şi ne cunoaştem pe noi inşine. Problema vederii lui Dumnezeu este aşezată de opozanţii isihasmului pe un plan intelectual, ea fiind pentru ei gnoză, cunoaştere, in timp ce pentru Sfantul Grigorie Palama şi pentru tradiţia teologiei mistice pe care el o reprezintă, ea este inseparabilă deşi constituie un singur aspect al indumnezeirii. Alţi oponenţi ai Sfantului Grigorie Palama au fost Achindin şi Nichifor Gre- goras, care deşi nu s-au declarat continuatori ai ideilor lui Varlaam, ei de fapt au adoptat poziţii asemănătoare şi chiar identice. Făcand o evaluare a poziţiei celor doi, se poate spune: obiecţiile lui Gregoras faţă de gruparea palamită, la fel ca şi cele ale lui Achindin, nu aveau, in cea mai mare parte, vreun merit şi erau superficiale din punct de vedere teologic; şi mai important este faptul că ele nu au reprezentat un atac impotriva intregii poziţii isihaste. In schimb, obiecţiile lui Varlaam au reprezentat un asemenea atac (...) şi se refereau la dispute fundamentale asupra metodei teologice, experienţei spirituale şi a inseşi preceptelor doctrinale pe care se intemeia isihasmuP76. Pentru adversarii Sfantului Grigorie Palama, ceea ce nu este Fiinţă nu e Dumnezeu, ci numai un efect creat. Noţiunea raţională de cauzalitate confundă izvorul şi cauza. Problema este gravă in planul indumnezeirii şi al comuniunii cu Dumnezeu. Comuniunea cu Fiinţa este imposibilă şi, pe de altă parte, comuniunea cu o realitate creată (harul creat) nu este catuşi de puţin comuniune cu Dumnezeu insuşi. Palamismul scoate in evidenţă ,,comuniunea energetică”; Dumnezeu este in intregime prezent in energiile Sale fără să-şi părăsească fiinţa inaccesibilă377. Afirmaţiile sinoadelor din secolul al XlV-lea nu sunt pur şi simplu anti- latine, ci ele alcătuiesc o sinteză corectă a Tradiţiei şi pe linia patristicii răsăritene (Capadocienii, Macarie, Dionisie, Maxim, Ioan Damaschinul). Spiritualitatea isi- hastă este confirmată in perfecta sa ortodoxie. Sfantul Grigorie Palama nu intră deloc in tehnica isihastă, ci pune accentul pe vederea luminii divine, oferită intregii fiinţe umane. Antropologia şi experienţa mistică sunt centrate pe inimă, in sensul biblic şi macarian. Reluand ceea ce se află in germene la Diadoh al Foticeii, Sfantul Grigorie subliniază că vederea mistică implică şi participarea trupului şi a sufletului. Sfinţii apostoli au văzut lumina necreată cu ochii lor transfiguraţi378. Teologia mistică a Sfantului Grigorie Palama, a provocat in Occident diverse polemici care, se pare, nu au incetat. Sfantul Grigorie Palama inţelegea lucrarea, harul şi lumina dumnezeiască, ca neidentice cu esenţa dumnezeiască, pe cand teologia catolică nu a inţeles lucrarea, harul şi lumina dumnezeiască, ca manifestări libere şi variate ale lui Dumnezeu, neidentice cu fiinţa lui Dumnezeu. Cele mai multe nein- ţelegeri ale teologiei occidentale cu privire la deosebirea ce o face spiritualitatea ortodoxă răsăriteană intre esenţă şi energiile necreate ale ei (lucrări, har, lumină) au provenit din faptul că in Apus nu s-a dezvoltat conceptul de ipostas introdus in de375. Sf. Grigorie Palama, Cuvant pentru cei ce se liniştesc cu evlavie..., pp. 276-277. 376. Arhiepiscop Chrysostomos, Relaţiile dintre Ortodocşi şi Romano-catolici de la Cruciada a IV-a pană la Controversa isihastă, Editura Vremea, Bucureşti, 2001, pp. 207-208. 377. Paul Evdokimov, op. cit., p. 77. 378. Ibidem, pp. 75-76. INTRODUCERE 75 finiţia de la Calcedon pentru a pune in relief toată semnificaţia lui ca persoană. in teologia catolică s-a dezvoltat in ultima jumătate de veac tema persoanei, dar mai mult cu referire la aplicarea ei la om, iar in cea protestantă, dimpotrivă, s-a dezvoltat tema persoanei chiar cu privire la Dumnezeu, dar s-a părăsit tema fiinţei lui Dumnezeu, ceea ce a avut iarăşi nefaste consecinţe. invăţătura Sfantului Grigorie Palama, aprobată de sinoadele constantinopolitane din iunie şi august 1341, a fost solemn confirmată de Sinodul de la Vlacheme din iulie 1351, care l-a condamnat pe ultimul adversar al Sfantului Grigorie Palama, filosoful Nichifor Gregoras. Tomul sinodal, publicat de acest sinod, constituie manifestul oficial prin care Biserica Ortodoxă a aprobat doctrina Sfantului Grigorie Palama. Hotărarile sinodului au fost intărite, in decursul secolului al XlV-lea, de alte sinoade locale. Conţinutul lor a fost reprodus in Synodicon-ul Ortodoxiei, culegerea dogmatică proclamată liturgic in duminica Triumfului Ortodoxiei şi reluat de cărţile liturgice379. Cea de-a doua Duminică a Postului Mare prăznuieşte amintirea acestui sfant şi a invătăturii sale. 9 Experierea luminii dumnezeieşti în viata viitoare Experierea luminii dumnezeieşti in viaţa aceasta este o pregustare a bunătăţilor cereşti din impărăţia luminii şi a iubirii lui Dumnezeu. Sfinţii, ca unii ce s-au făcut asemănători cu Dumnezeu, gustă incă din această viaţă anticipat nesfarşitele bucurii ale vieţii veşnice. Harul Duhului Sfant este prezent in sfinţi nu numai in timpul vieţii, ci şi după moarte: cand sufletul — cu aureola lui nemuritoare — se va despărţi de trup, atunci harul Sfantului Duh işi va arăta puterea sfmţitoare şi in trupul unui asemenea suflet. De aceea oasele goale şi moaştele intregi ale sfinţilor izvorăsc tămăduiri şi vindecă tot felul de boli. Sufletul sfant, despărţindu-se de trup odată cu moartea lui, rămane cu harul fără trup şi se indumnezeieşte singur potrivit cu harul. Iar trupul celui plăcut lui Dumnezeu rămane fără suflet, numai cu dumnezeirea, şi harul arată pentru oameni puterea dumnezeiască in minuni, nu prin suflet, ci nemijlocit prin sfantul lui trup3%°. Aceste cuvinte ne amintesc şi de mărturia Sfantului Chirii al Ierusalimului care spune: (...) Elisei a inviat doi oameni, pe unul pe cand trăia (IV Regi IV, 20-35), iar pe altul după moartea lui (IV Regi XIII, 21). Pe cand era viu a săvarşit invierea prin sufletul său. Dar ca să se arate că trebuie să fie cinstite sufletele drepţilor şi ca să se creadă că există o putere in trupurile acestora, mortul, aruncat in mormantul lui Elisei, a inviat cand s-a atins de trupul mort al profetului. Trupul mort al profetului a săvarşit ceea ce săvarşise şi sufletul lui. Trupul cel mort, care zăcea in mormant, a dat viaţă mortului şi, deşi a dat viaţă, a rămas totuşi mort. Pentru ce? Pentru ca nu cumva să i se atribuie sufletului minunea, dacă ar fi inviat Elisei. Acest fapt dovedeşte că in trupul sfinţilor, chiar dacă in el nu mai este sufletul, se află o putere datorită faptului că sufletul lor drept a locuit ataţia ani in trup şi trupul a fost vreme indelungată slujitor al sufletului381. Fiecare credincios renăscut la o viaţă nouă are posibilitatea, prin colaborare cu harul, să ajungă incă din viaţa aceasta, prin rugăciune, despătimire şi lucrarea virtuţilor, la vederea luminii dumnezeieşti. Sfinţii Părinţi susţin că indumnezeirea prin 379. John Meyendorff, Sfantul Grigorie Palama şi mistica ortodoxă..., p. 82. 380. Sf. Simeon Noul Teolog, Ţelul vieţii creştine..., p. 45-46. 381. Sf. Chirii al Ierusalimului, Cateheza XVIII, 16, PG, XXXIII, 1036B-1037A. 76 Diac. Drd. LIVIU PETCU har poate fl atinsă incă din viaţa aceasta, dar vederea luminii dumnezeieşti va fi desăvarşită in viaţa viitoare. in veacul viitor inaintăm la nesfarşit in taină şi vom inţelege treptat ceea ce incă nu inţelegem, căci acum cunoaştem foarte puţine lucruri. Lumina dumnezeiască este infinită, iar fiinţele umane nu o pot vedea in intregime. Dumnezeu se revelează in energiile divine, dar nu este exhaustiv in acestea, in care omul poate inainta veşnic. Cred că vom inainta la nesfarşit in această indumnezeire, şi am luat ca model pe Iisus Hristos de pe Tabor, şi pe Moise, şi pe Ilie, plini de lumină, dar nu ştiu dacă in lumină te poţi opri vreodată, dacă in cunoaştere te poţi opri vreodată, dacă in iubire te poţi opri vreodată. Insă pe de altă parte, cred că nici Universul nu va fi anulat, intr-un fel vom vedea şi prin Univers pe Dumnezeu. De aceea, in pictura Bisericească sunt date amănunte concrete despre iad, dar foarte puţine despre raz382. La vederea deplină a Domnului Hristos in lumină, vor ajunge cei ce cred in El, in viaţa eternă. Acolo drepţii ca luminătorii vor străluci383. in aceasta va consta fericirea lor nesfarşită. Atunci nu indivizi izolaţi, ci neamurile vor umbla in lumină (Apoc. 21, 24). Lumina va fi cu atat mai mare, cu cat va izvori din toţi, descoperindu-se in această lumină comorile potenţiale care se află in toţi. Căci totul se face arătat la lumină (Efes. 5, 13). Lumina care ii va lumina pe toţi şi in care toţi se vor lumina ca persoane, va fi Hristos. Va fi o lumină care va copleşi toate luminile fizice. Ei nu vor avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, că Domnul Dumnezeu ii luminează pe ei. Şi noapte nu va mai fi acolo (Apoc. 22, 5). Cei ce vor fi in faţa luminoasă a lui Hristos, vor străluci şi ei mai vartos decat razele soarelui384. in acest sens şi binecredinciosul voievod muntean, Neagoe Basa- rab, spune: Şi aceasta să ştiţi, o iubitori de Hristos creştini, că eu (...) n-am putut afla raiu mai bun şi mai dulce decat in faţa Domnului nostru Iisus Hristos. Că Acela, fraţilor şi feţii mei, este raiul şi acela este Domn, este veselia şi bucuria tuturor bucuriilor (...) Deci unde va căuta omul altă milă sau işi va indulci cugetul cu alt raiu şi va afla altă bucurie, fără numai in luminata faţă a lui Dumnezeu? Că nu este omului altă milă mai mare decat să moştenească faţa lui Dumnezeu. De aceea fraţii mei şi feţii mei, păziţi-vă să nu cumva să vă lipsiţi de această faţă bună şi dulce a Acestuia, că de vă veţi despărţi de ea şi veţi rămanea săraci de faţa cea bună a Dumnezeului celui viu, de cată jale şi muncă şi foc cumplit veţi avea parte?385 Lumina impărăţiei pe care o văd sfinţii este o lumină personală. Moştenirea şi impărăţia noastră este Hristos. Lumina subzistentă pe care o văd sfinţii in chip duhovnicesc e subzistentă in ipostas, cum ei inşişi mărturisesc, ca una ce există şi nu e numai ceva simbolic, cum sunt fantomele plăsmuite potrivit imprejurărilor ce se nimeresc. Ei ştiu din experienţă că este o luminare şi un har nematerial şi dumnezeiesc, o lumină văzută in chip nevăzut şi inţeleasă in chip necunoscut3^. intreaga abordare a Sfantului Grigorie Palama despre lumină va rămane una eshatologică, pentm că el nu o va vedea doar ca pe lumina de pe Tabor, deşi taina Schimbării la faţă a Domnului va ocupa un loc central in gandirea lui, ci ca pe o taină a celei de-a opta zi, a Parusiei, fiind pregustarea vieţii veşnice incă din viaţa pămantească. Con382. Pr. Stăniloae in 7 dimineţi cu Părintele Stăniloae..., pp. 132-133. 383. Din slujba inmormantării. 384. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Semnificaţia luminii dumnezeieşti..., p. 444. 385. invăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, text ales şi stabilit de Florica Moisii şi Dan Zam- firescu, Bucureşti, 1970, pp. 246-247. 386. Sf. Grigorie Palama, Cuvant pentru cei ce se liniştesc cu evlavie..., p. 276. INTRODUCERE 77 cepţia sa este centrată pe conceptul de participare reală la Dumnezeu care implică o realizare prezentă a eshatonulufi^. Lumina dumnezeiască luminează oştirile ingereşti. Ele o privesc (o contemplă) cu nesfarşită bucurie. Acea lumină văzută pe muntele Taborului este lumina de care sfinţii vor avea parte in impărăţia cerurilor. Acum o privim prin simţuri şi prin simboluri impărţite; atunci insă, ajungand mai presus de acestea, vom privi lumina veşnică in chip nemijlocit, nefiind la mijloc nici o perdea388. Această lumină nefiind nici materială, nici spirituală, ci divină şi necreată, se comunică omului intreg, făcandu-l viu, in comuniune cu Sfanta Treime. Această comuniune cu Dumnezeu, in care cei drepţi vor fi in cele din urmă transfiguraţi de lumină şi vor deveni ei inşişi strălucitori ca soarele, este cea care constituie fericirea veacului ce va să vină - starea de indumnezeire a făpturilor, cand Dumnezeu va fi totul in toate, nu infiinţa Sa, ci prin energia Sa, adică prin har sau lumină necreată389. Tocmai această comuniune cu Sfanta Treime, in care drepţii vor fi transfiguraţi şi vor străluci ca soarele, este cea care constituie frumuseţea veacului viitor. Starea indumnezeită va vedea pe Dumnezeu care va fi totul in toate prin lucrările/energiile Sale. Vederea feţei luminoase a lui Dumnezeu va fi vederea lui Hristos transfigurat, a firii Sale umane indumnezeite care, ca „un candelabru de cristal”, va face „să strălucească splendoarea negrăită a firii una in trei Ipostasuri ”390. Mulţi sfinţi au văzut lumina dumnezeiască incă din viaţa aceasta, invrednicin- du-se de ea ca de o arvună a fericirii veşnice. Unora, Domnul Hristos le-a dăruit ca in timpul rugăciunii sau al chinurilor pentru El, trupul lor să răspandească lumină, incat străluceau, fiind invăluiţi in lumină. Sfinţii ne indeamnă pe toţi să dorim a fi luminaţi de această lumină dumnezeiască şi să ne silim a incălzi in noi dragostea şi dorirea slavei şi frumuseţii dumnezeieşti. Numai in felul acesta putem infrunta intunericul, cand Dumnezeu-Lumina este cu noi şi in noi. Cei plecaţi din lumea aceasta, in nădejdea invierii şi a vieţii veşnice, văd lumina dumnezeiască. Pe pămant o pot vedea, cand voinţa lui Dumnezeu ingăduie, cei cu inima curată, aşa cum a spus insuşi Mantuitorul (Mt. 5, 8). 387. Jean-Franşois Colosimo, Gregoire Palamas, art. in Dictionnaire critique de Theologie, PUF, Paris, 1998, pp. 508-510. 388. Sf. Grigorie Palama, op. cit., p. 295. 389. VI. Lossky, Vederea lui Dumnezeu..., pp. 140-141. 390. Paul Evdokimov, op. cit., p. 77.