Unirea sau unitatea Ortodocsilor
Panagiotis I. Boumis Profesor emerit, Universitatea din Atena
Oficialii O.T. și-a intitulat articolul astfel: „Pergamon: „Unirea” nu va avea loc” (O.T. 29-3-2024) și domnul Polymenopoulos a întrebat în scrisoarea sa astfel: „Nu se va întâmpla „uniunea”?” (O.T. 5-4-2024). Iar interesul meu a fost întărit de studiul meu anterior (2017) pe această temă bazat pe o interpretare a celor două scrisori scurte (B și C) ale apostolului și evanghelistului Ioan Teologul. Acest studiu interpretativ s-a intitulat: „Două „surori alese” – Biserici și „primii” lor diferite” (Editura Eptalophos). După conținutul acestor două scrisori interdependente, aceste două surori alese, dar anonime, simbolizează cele două mari Biserici și structurile lor. Pentru a susține această interpretare, cităm următoarele: O primă provocare-indiciu pentru această interpretare este fenomenul paradoxal din Epistola a II-a că, deși vorbește despre două surori alese, le menționează totuși anonim (B I ov., versetele 1 și 13), ceea ce tulbură cititorul și îl obligă să caute ceea ce se ascunde în spatele „surorilor” alese (= alese). În acest sens ajută și Epistola a treia, pe care Ioan o leagă de a doua prin expresia autentică „El a scris ceva (= ceva) Bisericii” (v. 9). Acest „ce”, acest „mic” ne îndrumă să înțelegem a doua, această mică epistolă, în care sunt menționate cele două Biserici surori și într-adevăr „ca o singură Biserică”. Iar concepția că vorbim despre marile Biserici (și aici despre Biserica Apuseană) se întărește, pentru că următoarea propoziție, „dar Diotref, care iubește pe primul dintre ele”, ne indică pe Diotref care îl iubește pe cel dintâi (nu pe primul). Dar numele Diotref nu ne face referire și la Zeus, tatăl zeilor? Lui Diotrephes, adică cel care este impregnat sau mai degrabă hrănit de ideile neamurilor despre zeul Zeus. Cu aceste caracterizări înțelegem cu ușurință instituția papală a Occidentului. Cu siguranță și din fericire, în afară de acest aspect rău al instituției papale și dragostea ei pentru primat, avem și aspectul și latura ei bună, care este reprezentată de „Dimitrie” (3 Ioan 12): „Dimitrie depune mărturie, și noi depunem mărturie și știți că mărturia noastră este adevărată”. Se referă, adică, și la Papii buni, deoarece se referise anterior la cei răi. Aici trebuie să subliniem că Dimitrie înseamnă cel cu picioarele pe pământ, cel măsurat și chiar cel umil (Δα=Δη=Γη=Γηινος).
Și acum să comentăm câteva date din cele două scrisori ale lui Ioan Teologul și dialogul dintre cei doi colaboratori ai VT, pentru a ajunge la niște concluzii utile.
Primul comentariu este că Ioan, cu cele două scrisori, una (II) pentru cele două Biserici surori în ansamblu, iar cealaltă (III) pentru conducătorii lor, arată că el face distincția între existența lor. Una este Biserica în ansamblu și alta este conducătorul ei, primul. El îi menționează separat ca Biserici și conducătorii lor, dar nu că sunt despărțiți. Ele constituie un întreg, fiecare soră.
Încă un comentariu asupra unui alt fenomen paradoxal al celei de-a doua epistole a lui Ioan: În timp ce el se referă la două surori, prima, „Doamna” (v. 1 și 5), cărora le trimite scrisoarea, în mod paradoxal observăm că „săruturile”, adică salutările, sunt trimise de copiii „sorii sale alese” și nu alese de ea însăși. Ce se întâmplă? A murit? Probabil că nu, pentru că în acel caz el ar descrie-o ca fiind binecuvântată și nu aleasă. Probabil ar trebui să apelăm la o altă soluție.
Ar trebui să ne referim probabil la numeroasele Biserici Ortodoxe autocefale („copiii”), care ocupă spațiul Bisericii Ortodoxe Răsăritene și în care se ramifică astăzi. Bisericile autocefale au înlocuit Biserica Ortodoxă Unică în ultimele secole.
Aceștia, ca o continuare, în calitate de copii, a Ortodoxiei Unificate (sora ei, aleasă), au împărtășire și pot trimite de bunăvoie îmbrățișările lor (de exemplu, scrisori de sărbătoare) Bisericii de Apus.
Astfel, având lucrurile la locul lor hagiografic, canonic și istoric, putem înțelege și reconcilia cu ușurință cele două dialoguri ale VT și pozițiile pe care le iau, precum și cele la care se referă. Astfel, i-am spune reprezentantului VT că opinia că „unirea” ortodocșilor și romano-catolicilor nu se datorează perspicacității mitropolitului Ioan de Pergamon, deoarece „antiecumenismul a fost ferm stabilit...” (OT 29-3-2024, p. 7).
Totuși, trebuie să remarcăm că Pergam spune unire, nu unitate. Exclude unirea, nu unitatea. „Unire” înseamnă un întreg sub o singură persoană, sub un singur lider, un singur papă. Dar acest lucru nu se poate face, pentru că Biserica Ortodoxă Răsăriteană apare cu multe Biserici autocefale, care nu vor dori să se supună Papei, ci să-și mențină independența și autonomia.
Din același motiv, un primat papal al puterii nu poate prospera în Biserica Ortodoxă, chiar dacă există un Patriarh Ecumenic, care deține ambasadele de onoare în Ortodoxie.
Astfel, creștinii credincioși ortodocși nu ar trebui să se teamă de o Unire a romano-catolicilor și a ortodocșilor.
Dar aici trebuie să fim atenți. Vorbim, iar Pergam este inclus, despre o Unire și nu despre o unitate. Nu va exista unire sub un Papă sau Patriarh, ci unitate între ortodocși și romano-catolici, sau mai bine zis, am început să o avem.
Acest lucru este confirmat de evenimentele, contactele și comunicările pe care le vedem mai ales în vremurile noastre între liderii bisericii. Dar pe lângă aceasta, unitatea este revelată de cele două scrisori scurte (B și C) ale Apostolului și Evanghelistului Ioan, unde vorbește despre două surori care nu pot deveni una.
Astfel avem un acord în cele două dialoguri: a) Confirmarea titlului VT și b) un răspuns pozitiv la întrebarea vechiului său colaborator (Dion. Polymenopoulou). Le repetăm: a) „Pergamon: „Unirea” nu se va întâmpla”. b) „Nu se va întâmpla „Unirea”?”.
De asemenea, Pergam a acceptat acest punct de vedere, nu pentru că cu „inteligenta lui” (VT) a văzut că curentul antiecumenic s-a instaurat, ci pentru că cu inteligența sa a calculat autocefalia care există în Ortodoxie. Și de aceea a spus că unirea nu se va întâmpla. Nu a spus că unitatea nu se va întâmpla sau că nu există deloc.
În fine, credem că sunt verificate și cuvintele simbolico-profetice ale celor două litere (B și C) ale Evanghelistului Ioan Teologul.
