19 modificări
Modificări
→Colindul
Euharistia, în greacă, înseamnă „mulţumire”, iar împărtăşania semnifică „a avea parte de ceva împreună cu alţii”, „un bun comun” prin care cei ce se împărtăşesc devin „părtaşi”. Taina aceasta contribuie la înfrăţirea sau unirea tuturor membrilor Bisericii. Textul Colindului răstignirii are ca temă centrală tocmai această taină a Sfintei Euharistii.
Colindele în general prezintă ascultătorilor dogma ortodoxă înveşmântată în straiul idilic şi naiv al versului popular al colindei. Nici una din învăţăturile de bază ale credinţei creştine nu este uitată sau nefolosită în colindele noastre româneşti. În ele se răsfrânge învăţătura creştină despre păcatul strămoşesc, Întruparea şi Naşterea Mântuitorului, răscumpararea oamenilor prin moartea ţi Invierea Sa, supracinstirea Maicii Domnului, cinstirea Sfinţilor, Sfintele Taine, învăţătura despre rai şi iad şi judecata viitoare.
Majoritatea colindelor au în centrul lor persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, descriind mai ales Întruparea şi Naşterea Lui cea mai presus de minte, pe care o exprimă în mod simplu, fără speculaţii teologice subtile, ci cu sentimentul trăirii unui mare adevăr de credinţă. Fiul lui Dumnezeu S-a născut:
"Din Fecioara Maria
Din neamul lui Avraam,
Din sămînţa lui David,
Din Duhul Sfânt zămislit"
caci :
"Dumnezeu fiind din fire,
Ai luat chip de omenire
Si te-ai dat spre răstignire,
Pentru a noastră mântuire".
Iată cum este redată, de exemplu, învăţătura despre judecata universală în colindul următor:
"Tu, Fiule, nu mai plânge,
Ca eu ţie ţi-oi aduce
Un scaun de judecată,
Ca să judeci lumea toată.
Să dai drepţii la dreptate
Si strâmbii la strâmbătate,
Să iei ceru-n stăpânire,
Pământul în moştenire".
Maica Domnului, care ocupă un loc central în evlavia şi în cultul ortodox, este prezentă la tot pasul în colindele româneşti, alături de Fiul său iubit, Mântuitorul Hristos. Credincioşii o numesc pe Maica Domnului "Curata", "Preanevinovata", "Fecioara Maria", "Lumina preasfintă", "Precista blagoslovită":
"Ca astăzi Curata
Prea nevinovata,
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia".
Colindele noastre religioase înfăţişează pe Maica Domnului ca mijlocitoare pentru crednicioşi şi rugătoare pentru neamul omenesc în versuri de o rară frumuseţe şi de o putere intuitivă vrednică de admirat.
Dar toate învăţăturile de credinţă exprimate în colinde sunt în legatură cu aceea de mântuire, foarte frecventă şi ea în aceste creaţii, accentul punându-se pe frumuseţea cadrului spectacular al Naşterii si pe bucuriile luminoase ca soarele, pe care această naştere le picură în sufletele creştinilor. La evenimentul Naşterii sunt de faţă toate planurile creaţiei şi ale firii: cerul reprezentat prin îngeri, lumea cuvântătoare a pământenilor, înfăţişată prin păstori şi lumea necuvântătoare, înfăţişată prin plante şi animale de tot felul. Tatăl Însuşi coboară din ceruri să binecuvinteze lumea. Totul se petrece ca intr-o slujbă cerească asemănătoare Sfintei Liturghii, pe care credincioşii o ascultă în fiecare Duminică:
"De-auzi gazdă ori n-auzi
Toaca-n cer şi slujba-n rai,
Toaca-n cer cum o bătea,
Slujba-n rai cum o făcea,
Dumnezeu cum cuvânta,
Maica Sfântă se ruga.
Şi să stai să tot priveşti
Cum făcea slujbe cereşti
Îngerii ţinând stâlpări
Cântau sfintele cântări".
Colindele au avut si marele rol de a pastra si apara credinta ortodoxa atunci cand prozelitismul eterodox incerca sa rupa unitatea de credinta a ortodocsilor, pentru a dezmembra, in acelasi timp si unitatea lor nationala. Pastrand si marturisind aceleasi adevaruri de credinta, colindele s-au numarat printre mijloacele populare cele mai eficace de aparare a ortodoxiei, dovedind unitatea sufleteasca a credinciosilor nostri ortodocsi de pe tot intinsul patrie. Documente vrednice de incredere marturisesc ca romanii transilvaneni preferau sa cante de Craciun colindele invatate din strabuni, in locul cintecelor care li se impuneau de cei straini de legea lor.
In acelasi timp, colindele scot in evidenta legatura stransa a stramosilor cu Ortodoxia si, in special cu Patriarhia ecumenica facand ca in versurile lor sa rasune numele orasului Constantinopol:
"La poarta la Taringrad,
S-a nascut mare-mparat".
Colindele noastre romanesti sunt deosebit de valoroase pentru bogatele idei morale si sociale pe care le exprima. Pe langa mesajul ceresc al mantuirii, colindele au format si o scoala de imbarbatare, de nadejde si de virtuti morale in viata credinciosilor, exprimand dragostea de oameni, facerea de bine, smerenia, ascultarea si bunatatea, cinstea, dragostea de tara, eroismul, bucuria sarbatorilor, dorinta de prosperitate, belsug si pace, ca idealuri nepieritoare si caracteristici esentiale ale sufletului poporului nostru. In ele eticul s-a imbinat in chipul cel mai armonios si mai fericit cu esteticul.
Actualizand in fiecare an amintirea Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, colindatorii duc cu ei la casele credinciosilor voia buna, cinstea si dragostea, asa cum se vede din aceste urari:
"Troscotel de p-anga drum,
Voie buna cui ma-nchin!
Troscotel de p-anga cale,
Cinste si dragoste-n fata Dumitale!"
Colindele reflecta bunatatea proverbiala a romanului, credinciosii avand pilda de bunatate pe Mantuitorul Iisus Hristos, care in colinde apare ca un Domn "prea bun":
"Sus in curtea lui Craciun,
S-a nascut un domn prea bun".
Luand ca pilda aceasta bunatate a Domnului si Mantuitorului Hristos, colindele indeamna pe credinciosi ca si ei sa fie buni mereu, dar mai ales acum, cand s-a nascut "Pastorul cel bun":
"Acuma pe la Craciun,
Tot omul sa fie bun".
Bunatatea aceasta a romanului, cunoscuta pretutindeni sub numele de ospitalitate, este rasplatita de urarile de la sfirsitul colindelor:
"Busuioc verde pe masa,
Ramai gazda sanatoasa.
La multi ani cu sanatate
Domnul sa va dea de toate!"
Alaturi de bunatatile care izvorasc din iubirea de Dumnezeu si de aproapele, colindele reflecta o calitate si o virtute tot asa de specific pentru credinciosii nostri si anume cinstea. Pentru poporul roman cinstea este tot asa de valoroasa si de scumpa ca si dreptatea si libertatea, iar colindele au fost un indemn permanent la pastrarea ei.
Colindele preamaresc virtutea cumpatarii, si strans legat de ea, postul din care, de altfel, izvoraste, laudand pe cei ce postesc:
"Ferice de cei postelnici,
Care-mi postesc posturile
Si-mi ajuna ajunurile".
Cadrul virtutilor infatisate de colinde se intregeste si cu aceea a darniciei, adica a intr-ajutorarii aproapelui, a celui lipsit de ajutor, atunci cand el este in suferinta si in necaz. Ea este reflectata astfel intr-un colind in care "Domnul bun, cest, Domn bun si Om bun":
"Cati flamanzi imi trec
Pe toti ii satura.
Cati setosi imi trec
Pe toti ii adapa.
Cati goli ii venea
Toti ii imbraca.
Cati desculti venea,
Pe toti ii incalta".
De asemenea, virtutea barbatiei, de care este legata rabdarea, este oglindita in colindele noastre romanesti.
In opozitie cu lauda virtutilor, colindele condamna pacatele si patimile omenesti sau viciile, pentru urmarile lor nefaste. Astfel, minciuna este infierata in colinde, indemnand pe cei care o practica sa se lepede de ea. Patima inselatoriei, opusa cinstei si corectitudinii, este biciuita in colindele cu caracter social, ca si patima betiei, ca izvor al altor patimi si pacate.
Dintre ideile sociale cea mai des intalnita in colinde este aceea de pace, poporul roman fiind un popor iubitor de pace. Aceasta se potriveste cu firea lui buna si blajina, cu dragostea si cu generozitatea sa. Poporul nostru, care a cunoscut ororile razboiului, si-a dorit siesi si la toata lumea pacea, ca pe bunul cel mai scump si mai indispensabil vietii sale, ca aceea care conditioneaza bunastarea materiala si spirituala a oamenilor. In colinde, taina intruparii Fiului lui Dumnezeu este slavita pentru ca ea a adus lumii impacarea cu Dumnezeu, pentru ca Pruncul nascut in pestera este "Domn al pacii" si fiindca nasterea Lui a fost salutata cu imnul ceresc al slavei lui Dumnezeu si al pacii oamenilor. Aceasta pace se instaureaza odata cu venirea in lume a Mantuitorului Hristos, a carui imparatie este o imparatie a pacii. Iata cat de frumos reda aceasta idee un colind de vanatoare:
"Ho, ho-ho! Nu va-narmati!
Ca pe cer azi s-a ivit
Un luceafar stralucit.
Ca astazi Fiul cel Sfant
Pace-aduce pe pamant
Sange azi sa nu mai curga,
Lacrimi azi sa nu se scurga.
Vanatorii ca-mi cadeau
In genunchi si se rugau,
Din sageti cruce faceau".
Pacea adusa de Mantuitorul este o pace vesnica si universala:
"Intru cei de sus marire
Si pe pamant paciuire,
La toti oamenii sa fie
De acum pana-n vecie".
"Marire intru cei de sus,
Si pace pan-la Apus".
Munca se reflecta si ea din plin in colindele noastre romanesti. Versurile lor amintesc de toate categoriile de varsta si de ocupatii cintind insusiriile care trebuie sa impodobeasca sufletul unui crestin: destoinicia in munca, harnicia, indemanarea si curatenia. Munca pamantului, grija pentru unelte si animale, cresterea vitelor, pescuitul, albinaritul, moraritul si, mai ales, vanatoarea, sunt descrise maiestrit in colinde. Prin acestea ele scot in evidenta doua din caracteristicile esentiale ale neamului nostru: munca si harnicia.
Alaturi de pace si de munca, din colinde desprindem ideea de dreptate. Colindele infiereaza pe cei care o calca in picioare pagubind pe semenii lor prin furt, inselaciune sau in alt chip. Prin colinde, poporul pretuind la justa ei valoare functia sociala a dreptatii, a luptat continuu impotriva abuzurilor si nedreptatii.
Colindele noastre romanesti sunt valoroase si pentru ideile patriotice pe care le exprima. Originea, viata, graiul si obiceiurile poporului roman, dragostea pentru tara si jertfirea pentru ea, frumusetile patriei, vitejia si eroismul poporului raman doar cateva din aceste idei care se oglindesc in colinde. Astfel, in unul din ele, tara noastra este numita "mosie dumnezeiasca" si "asezare stramoseasca". Prin intruparea si nasterea, Mantuitorului, Dumnezeu coboara in lume ca sa o binecuvinteze. Printre altele, El binecuvinteaza si tara noastra. Iata cum descrie aceasta scena un colind de prin partile Albei:
"Dumnezeu s-a desteptat
Mana stinga-a scuturat,
Trei inele i-au picat.
Randuneaua le-a luat
Si le-a dus in departare,
Sa le-aseze pe hotare
Unu-n tara Nilului
Altu-intr-a Iordanului
Unu-n Tara Romaneasca,
Asezare stramoseasca".
Pe aceasta mosie se preumbla Dumnezeu cu Sfantul Petru, iar Maica Domnului, urmarita de mana ucigatoare a lui Irod, gaseste scapare si adapost, impreuna cu Fiul sau in muntii romanesti in casa unui roman care ii primeste la caldura vetrei lui.
Frumusetile Carpatilor nostri cu bogata lor fauna si flora, sunt prinse cu maiestrie in tezaurul colindelor. Caprioarele, cerbii si iepurasii sunt doar cateva din vietuitoarele lor, iar "Cetinita cetioara" si "Coroana de trandafiri" sunt buchete din resursele naturale ale patriei. Copiii care colinda traiesc o lume de basm:
"In poiana muntelui,
Iese cerbul Domnului".
sau:
"Sus in varful muntelui
Pe la crucea bradului,
Pe o scara de argint
Se coboara Domnul Sfant".
Colindele infatiseaza si pilde.de patriotism si eroism din trecutul nostru istoric, preamarind, de exemplu, figura legendara a voievodului Moldovei, Stefan cel Mare, in colindul "La poarta lui Stefan Voda":
"Atunci Stefan Domn cel Sfant
Despre ruga auzind,
El pe data a plecat
Si cu toti s-au inchinat".
Ele amintesc de lupta poporului pentru independenta nationala si pentru apararea pamantului stramosesc si jertfirea pentru patrie:
"Cand cu turcii ne-am batut,
Bulzul marii ne-o-imbulzit,
Multi voinici s-or prapadit".
Ele scot in evidenta vitejia poporului roman care, lasand totul acasa, pornea la razboi pentru a apara tot ce avea mai scump si pentru a alunga si a invinge pe dusmani:
"Vifor la razboi pornea,
Pe dusmani mi-i prapadea
De-o mers vestea-n tara noua,
Cum va colindaram voua".
Din istoria contemporana a neamului, colindele mai noi amintesc lupta pentru reintregire, asa cum vedem din cantecul soldatului care isi cara pe mormant:
"Busuioc, margaritar,
C-a murit pentru Ardeal.
Pe plaiul muntilor,
In desimea brazilor,
In mijlocul florilor
Aparand un tricolor".
Frumuseţea colindelor ne aduce aminte de afirmaţia marelui Dostoievski, potrivit căreia ''frumuseţea salvează lumea''
