6.119 modificări
Modificări
→Viața
==Viața==
Sfânta Muceniță Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de orașul Târnovo (Veliko Târnovo din Bulgaria de astăzi), capitala Țaratului (româno-)bulgar, într-o familie de țărani. Este crescută în dreapta credință și evlavie de mama sa, care moare când sfânta era încă mică. Dar roadele evlavie evlaviei maicii sale s-au vădit când Filofteia a mai crescut.
Copila asculta de mică dumnezeieștile [[Sfânta Scriptură|Scripturi]], postind [[post]]ind și învățând să-și păzească neîntinată [[fecioria]]. Dar mai presus de toate a iubit [[milostenia]]. Copila săvârșea cu statornicie și răbdare toate faptele bune. Dar, după ce mama sfintei a trecut la Domnul, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia, astfel că adeseori îi făcea necazuri, bătând-o și pârând-o tatălui ei, ca și acesta să o certe.
Iar în acest timp, fericita fecioară, de multe ori, văzându-i pe săraci şi pe flămânzi, se lăsa biruită de milostivire le dădea hainele ei şi le împărţea din mâncarea pe care mama vitregă i-o da dădea ca să o ducă la ţarină, tatălui ei. Pentru aceasta, tatăl ei se mânia și de multe ori o bătea fără milă, poruncindu-i să nu mai facă aceste fapte.
Dar sfânta nu-l asculta, fiindu-i milă de săraci. Asfel că, într-o zi, mergând ea după obicei să ducă tatălui său mâncare la ţarină, i-au ieşit în cale niște săraci şi flămânzi, care mereu o cercetau, știind milostivirea ei. Neavând altceva ce să le dea, stânta le-a împărțit mâncarea pe care trebuia să i-o ducă tatălui ei. Iar acesta, rămas flămând, când s-a întors acasă și-a certat soața, care însă l-a încredinţat că îi trimite întotdeauna mâncare îndeajuns, ba şi de prisos. De aceea, ascultând de îndemnul Celui rău, tatăl fericitei s-a hotărât să o pândească pe copilă ca să vadă ce făcea cu mâncarea.
Deci mergând la vremea la care ştia că venea Filofteia cu bucatele, s-a aşezat la loc potrivit şi, pândind-o, a văzut că le împărțea săracilor. Fiind biruit de mânie şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosiţe ca să o bată până ce se va liniști. Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu şi, lovind-o, a rănit-o la un picior. Iar din această rană sfânta a murit pe loc. Și tot locul acela s-a umplut de lumină. Iar sfântul şi feciorescul ei trup rămânând pe pământ şi încă sânge din piciorul cel tăiat curgând, cu slavă cerească a strălucit că se lumina şi locul dimprejur. Iar ticălosul tată văzând întâmplarea, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii celei dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaşte. Şi vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea să se atingă şi nici să se apropie de el. Sfânta era în vârstă de doisprezece ani când s-a mutat la Domnul.
Iar tatăl său, venindu-și în fire, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaşte. Şi vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea nici să-l atingă, nici să se apropie de el. Văzând acestea, a alergat în cetate și le-a spus arhiepiscopului şi conducătorilor cetăţii tot ce se întâmplase şi că trupul fericitei zăcea pe pământ, şi că era cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind, arhiepiscopul împreună cu mai-marii cetăţii şi cu popor mult, au alergat cu făclii şi cu [[tămâie]] şi cu [[rugăciune|rugăciuni]], şi văzând sfântul trup strălucind cu acea lumină dumnezeiască, s-au minunat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care şi acum, în vremurile din urmă, preamăreşte pe robii Săi care împlinesc cu fapta poruncile Lui.
Deci înţelegând că sfânta vroia să odihnească în altă parte, au început să-i pomenească, ca unei fiinţe vii, ţările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre şi cele de această parte de Dunăre şi nicăieri n-a voit. Dar cum s-a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeşului, îndată s-a uşurat trupul ei, chiar mai mult decât greutatea sa firească. Înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a sfintei să meargă, îndată a înştiinţat prin scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (care zidise și biserica) de cele întâmplate. Acesta, de cum a fost înştiinţat, fiind binecredincios şi râvnitor a-şi împodobi ţara şi poporul cu odoare de mult preţ ca acestea, a pornit îndată cu mult alai, cu făclii și cu tămâieri, mergând către Dunăre și a adus sfintele ei [[moaşte]] în Ţara Românească. Le-a aşezat în Biserica Domnească, în oraşul Argeş. Acolo au stat sfintele ei moaşte până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeş de către Neagoe Basarab. Aici au fost mutate, iar acum se află în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş. Şi acolo fiind, face multe minuni, dând tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credinţă la sfintele ei moaşte.
În fiecare an, la [[7 decembrie]], sfintele sale moaște sunt scoase afară din [[paraclis ]] și racla este deschisă, fiind puse într-un pavilion special amenajat din fața bisericii mănăstirii, pentru ca mai ales în această zi credincioșii, care se adună în număr mare la prăznuirea ei, să li se poată închina.
==Imnografie==