Modificări

Patriarhul Teoctist Arăpaşu (din botez Toader Arăpaşu) s-a născut la data de [[7 februarie ]] 1915 în satul Tocileni (jud. Botoşani), din părinţii Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A urmat şcoala primară din satul natal ). A intrat de tânăr ca frate, la [[Schitul Sihăstria Voronei ]] (jud. Botoşani), aparţinând de [[Mănăstirea Vorona]], aflată în apropierea ţinuturilor natale , în anul 1928. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la [[Mănăstirea Neamţ )]], pe care le-a continuat apoi la [[Mănăstirea Cernica )]].

A fost uns tuns în [[monahism ]] la [[6 august ]] 1935 la [[Mănăstirea Bistriţa ]] (jud. Neamţ), sub numele de Teoctist. La [[4 ianuarie ]] 1937, Mitropolitul [[Mitropolit]]ul [[Pimen (Georgescu ) al Moldovei ]] aprobă [[hirotonie|hirotonia monahului ]] [[monah]]ului Teoctist în treapta de [[ierodiacon]]. A fost hirotonit de către arhiereul [[arhiereu]]l Ilarion Băcăoanul, în biserica Precista din Roman, pe seama Mănăstirii Bistriţa. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul "Magna cum laude " pentru lucrarea susţinută în cadrul Catedrei de Liturgică, sub conducerea Pr. Prof. Dr. [[Petre Vintilescu]]. În acest timp a îndeplinit diferite funcţii în cadrul Arhiepiscopiei [[Arhiepiscopie]]i Bucureşti şi [[diacon ]] la [[Patriarhia Română]].

La [[1 martie ]] 1945 a fost transferat, la cererea sa, la Centrul eparhial Iaşi. Este hirotonit [[ieromonah ]] la [[25 martie ]] 1945 de către PS Valeriu Moglan Botoşăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Este [[hirotesie|hirotesit ]] [[arhimandrit ]] în anul 1946. Între anii a studiat la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Iaşi. La Iaşi, activează în calitate de [[preot ]] slujitor (1945), apoi Mare [[Eclesiarh ]] la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi [[Exarh al mănăstirilor ]] din Arhiepiscopia Iaşilor ).

La începutul anului [[1947]] [[Sfântul Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] i-a retras rangul de arhimandrit, din cauza poziţiei sale [[România comunistă|procomuniste]]. Decizia Sfântului Sinod este publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, revista "Biserica Ortodoxă Română", nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947. Teoctist Arăpaşu s-a asociat cu arhiereul-vicar [[Justinian Iustinian (Marina) al României|Iustinian (Marina)]], prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-şi submina superiorul, mitropolitul [[Irineu (Mihălcescu) al Moldovei]] al Moldovei, prin atacuri în presa cotidianălaică. Autorităţile [[comunism|comuniste]] au organizat în paralel scoaterea lui Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit şi înlocuirea sa cu [[Justinian Iustinian Marina]], fapt care a facilitat ascensiunea lui arhimandritului Teoctist Arăpaşu, apropiatului său.

În anul 1948 Justinian Iustinian Marina avea să fie instalat în scaunul de Patriarh al României. În perioada 1948-1950, PC Înalt Prea [[Cuvios]]ul Arhimandrit Teoctist Arăpaşu deţine funcţia de Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. La scurt timp după aceasta, la [[28 februarie ]] 1950, Arhimandritul Teoctist Arăpaşu a fost ales de către [[Sfântul Sinod ]] al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului JustinianIustinian, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de "Botoşăneanul". A fost hirotonit în treapta arhieriei la [[5 martie ]] 1950, în Catedrala "Sfântul Spiridon-Nou" din Bucureşti, de către Patriarhul JustinianIustinian, mitropolitul [[Firmilian (Marin ) al Olteniei ]] şi episcopul [[Chesarie (Păunescu ) al Dunării de Jos]].

În această calitate de anii 1950-1954 Prea Sfinţitul episcop-vicar patriarhal, PS Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti ) şi a condus diferite sectoare din cadrul Administraţiei Patriarhale. În perioada , 1954-1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureştilor.

La [[28 iulie ]] 1962 este ales de către Colegiul Electoral Bisericesc în postul de Episcop al Aradului, iar la [[16 septembrie ]] 1962 este înscăunat episcop la Arad, păstorind acolo timp de 10 ani. În această calitate, a avut sub jurisdicţie Vicariatul de la Gyula şi două protopopiate din Banatul Sârbesc. În aprilie 1963, Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de Episcop de Detroit (S.U.A.), iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea şi i-a acordat rangul de Arhiepiscop. Din cauza neacordării vizei, n-a putut lua în primire conducerea efectivă a Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii şi Canada.  De asemenea, în perioada decembrie 1969-decembrie 1970, PS Teoctist a îndeplinit funcţia de locţiitor de episcop al Oradiei.

La [[28 ianuarie ]] 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la [[25 februarie ]] 1973 de către Patriarhul Justinian Iustinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova.  La [[25 septembrie ]] 1977 este ales în rangul de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei, fiind înscăunat la 9 octombrie 1977 în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.  De asemenea, în perioada iulie 1980-ianuarie 1982, îndeplineşte şi funcţia de locţiitor de mitropolit al Ardealului.

După moartea Patriarhului [[Iustin (Moisescu ) al României|Iustin (Moisescu)]], la [[31 iulie ]] 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locţiitor de patriarh. La [[9 noiembrie ]] 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la [[16 noiembrie ]] 1986 în Catedrala Patriarhală din Bucureşti de către mitropoliţii ţării, [[Antonie (Plămădeală) al TransilvanieiArdealului]], [[Nestor (Vornicescu) al Olteniei ]] şi [[Nicolae (Corneanu) al Banatului]], în prezenţa membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului şi Bulgariei, a reprezentanţilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante şi a reprezentanţilor forurilor de Stat.

În perioada noiembrie 1986-iunie 1990, PF Prea Fericitul Teoctist a suplinit postul vacant de mitropolit al Moldovei şi Sucevei, ca locţiitor de mitropolit, întrucât nu se obţinuse aprobarea de ocupare a scaunului rămas vacant.

În cei 45 de ani de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative şi economice, ci şi de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus (îndeosebi Putna, Bistriţa, Slatina, Râşca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Bărboi, toate în [[Arhiepiscopia Iaşilor]]) şi de organizarea unor muzee bisericeşti şi a ctitorit o biserică în localitatea Victoria (jud. Botoşani). A îndrumat revistele “Mitropolia Olteniei”"Mitropolia Olteniei", “Mitropolia "Mitropolia Moldovei şi Sucevei" şi “Glasul "Glasul Bisericii" şi a încurajat apariţia mai multor lucrări teologice.

Reprezentant de seamă al ecumenismului [[ecumenism]]ului românesc, a făcut parte din mai multe delegaţii sinodale care au vizitat alte Biserici şi a condus delegaţii în vizitele de peste hotare: [[Biserica Ortodoxă din Finlanda ]] (1971), Biscrica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar-India (1976), [[Biserica Ortodoxă Rusă ]] (1978), [[Biserica Bulgară ]] (1983) [[Biserica Armeană ]] (1983), Arhiepiscopia misionară din America (1978). Ca patriarh, a condus delegaţii sinodale române care au vizitat [[Patriarhia Ecumenică]], Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia (toate în 1987), Patriarhia Rusă (1988) etc.

A participat la Conferinţa mondială a Comisiei “Credinţă "Credinţă şi Constituţie" (Faith and Order) a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montreal (1963), vizitând atunci o serie de parohii românesti din Canada, la întâlnirea ecumenică de la Chantilly-Franţa (1978), a opta Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene din Chania-Creta (1979), când a fost ales membru în Comitetul consultativ, a doua Conferinţă panortodoxă presinodală (Chambesy, 1982), la lucrările Prezidiului şi Comitetului Consultativ de la Oxford (1993) etc.

Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei [[teologie]]i româneşti. Nici chiar în [[Grecia]], ţară aflată în afara lagărului comunist, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în periaoda păstoririi patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca şi în domeniul ecumenismului. A obţinut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relaţiile cu celelalte culte decât în trecut. Deşi a fost nevoit să accepte demolarea a 27 de biserici ortodoxe monument-istoric în Bucureşti, a ridicat în schimb, în aceeaşi perioadă, peste 100 de biserici în ţară. A făcut mari eforturi, mergând pe urmele Patriarhului [[Justinian Marina]], pentru a ocroti ortodocşii intraţi "în vizorul" autorităţilor comuniste din motive de credinţă. S-a folosit pentru aceasta şi de stabilirea de relaţii prieteneşti cu acestea, ca şi de influenţa externă obţinută.

A fost acuzat pentru obedienţa sa faţă de autorităţile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolării a 26 de biserici istorice din Bucureşti. A adresat numeroase telegrame de felicitare dictatorului [[Nicolae Ceauşescu]], căruia i-a făcut cadou vechi tipărituri şi obiecte de patrimoniu.

După Revoluţia din decembrie 1989 inţelegând înţelegând contestaţiile de ordin politic, în legătură cu demolarea unor biserici în Bucureşti de către regimul de dictatură, la şedinţa Sfântului Sinod din [[10 ianuarie ]] 1990 Patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăinţă. El s-a refugiat apoi la [[Mănăstirea Sinaia]]. În şedinţa sa din 10 ianuarie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acceptat demisia Patriarhului Teoctist. Primind cereri din toată ţara din partea credincioşilor, a clerului de la parohii şi mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum şi a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în şedinţa sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist. Dând ascultare Sfântului Sinod, Patriarhul Teoctist şi-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales în noiembrie 1986.

Patriarhul Teoctist a murit în data de [[30 iulie ]] 2007, după ce a fost operat de adenom de prostată, la Insitututul Clinic Fundeni. Intervenţia chirurgicală nu a fost una de urgenţă, ci una programată. Pe parcursul zilei, veştile venite dinspre spital erau îmbucurătoare. Potrivit medicilor, decesul a survenit în urma unor complicaţii cardiace, la ora 17.00, pe fondul unor suferinţe mai vechi de acest gen. Trupul neînsufleţit al Patriarhului Teoctist a fost depus in Catedrala Patriarhală. <ref>[http://www.zf.ro/articol_/patriarhul_teoctist_a_murit__update_.html Ziarul Financiar]</ref>