==Cultul icoanelor==
Atitudinea faţă de icoane în cadrul Bisericii s-a precizat în timp. După ce episcopi, clerici, teologi şi scriitori bisericeşti au avut atitudini pro şi contra timp de mai multe secole, prigoana din din timpul [[iconoclasm]]ului (secolele VIII şi IX) determină Biserica lui Hristos să precizeze şi să fixeze definitiv, în mai multe sinoade (între care Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, în 787), învăţătura ortodoxă despre sfintele icoane şi cultul lor.
Tradiţia ortodoxă face o distincţie importantă şi necesară între diferitele feluri de închinare:
* închinarea ca ''latrie, adorarea'' cuvenită numai lui Dumnezeu (şi lui Hristos ca "Unul din Sfânta Treime" întrupat, "Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat" - [[Crezul]])
* închinarea ca ''venerare'' sau ''cinstire'', ce revine Maicii Domnului şi sfinţilor
Închinarea pe care creştinii o aduc icoanelor, nu se referă la obiectul material (la lemnul pe care este reprezentată persoană, sau la pictură etc.) - altminteri aceasta ar fi idolatrie -, ci orice cinstire dată icoanei trece la / revine persoanei zugrăvite, adică "originalului".
==A se vedea şi==
* [[Iconoclasm]]
* [[:Categorie:Iconografi]]
[[Categorie:Viaţa Bisericii]]
[[Categorie:Iconografie]]
[[Categorie:IstorieIstoria Bisericii]]
[[Categorie:Teologie]]