199 de modificări
Modificări
m
→Importanță
[[Apostol]]ii, contemporanii și însoțitorii lui [[Iisus Hristos]] nemai fiind în viață, fragmentul lui Muratori arată voința creștinilor din secolul al II-lea de a clarifica situația numeroaselor texte așa-zise apostolice care circulau în vremea lor. Fragmentul Muratori este cea mai veche formă a ceea ce ar putea constitui un canon al [[Noul Testament|Noului Testament]] cunoscut până astăzi.
Fragmentul Muratori
(sfârşitul secolului II sau începutul secolului IV)1
... la care însă [Marcu] a fost de faţă şi aşa Ie-a pus [în scris].
A treia carte a Evangheliei e cea după Luca. Acest Luca un medic, după
înălţarea lui Hristos, după ce Pavel l-a luat cu sine ca tovarăş de călătorie, a
scris în numele său din opinia lui, deşi nici el nu L-a văzut pe Domnul în
trup, şi aşa cum a putut să urmărească [investigheze], aşa a început să vorbească
plecând de la naşterea lui Ioan [Botezătorul],
A patra carte a Evangheliilor e a lui Ioan, [unul] dintre învăţăcei. îndemnat
fiind de cei împreună ucenici cu el şi de episcopi, a zis: „Postiţi împreună cu
mine astăzi timp de trei zile şi fiecare să ne povestim unul altuia ceea ce ni
se va descoperi fiecăruia.” Şi în aceeaşi noapte i s-a descoperit lui Andrei
[unul] dintre apostoli ca Ioan să scrie sub numele său toate.
Şi de aceea, chiar dacă în fiecare din cărţile Evangheliilor sunt învăţate
diverse începuturi, totuşi acest lucru nu introduce nici o deosebire în credinţa
credincioşilor, întrucât cu Un singur Duh conducător sunt arătate în toate
cele despre naşterea, despre pătimirea, despre învierea, despre petrecerea cu
învăţăceii şi despre cele două veniri ale Sale: prima în umilinţă, dispreţuit, şi
care a fost, iar a doua în putere împărătească, slăvit, care va să fie.
Ce-i de mirare dacă Ioan pune înainte în chip statornic lucruri deosebite,
când chiar în epistolele lui spune despre sine însuşi: „Ceea ce am văzut cu
1 Veche listă comentată a cărţilor Noului Testament descoperită de eruditul Lodovico
Muratori (1672-1750) într-un manuscris latin din secolele VII—VIII în Biblioteca Ambroziană
din Milano şi publicată în 1740. Ediţie facsimilată de S. P. Tregelles, 1867; cf. H. Leclercq,
Dictionnaire d'Archéologie Chrétienne et Liturgie XII/1, 1935, col. 543-560. începutul
despre primele două evanghelii s-a pierdut, întrucât manuscrisul după care se făcuse copia
era mutilat. Datarea listei face obiect de dispută între savanţi, care oscilează între sfârşitul
secolului II şi începutul secolului IV. Cf. H. C. SUNDBERG, Harvard Theological Review 66,
1973, p. 1-41 şi G. M. Hehnemann, The Muratorian Fragment and the Development o f
the Canon, Oxford, 1992.
5 4 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o sio lic
ochii noştri, am auzit cu urechile noastre şi am pipăit cu mâinile noastre,
acestea vi le-am scris şi vouă” [I In 1,1]? Căci astfel se mărturiseşte nu
numai văzător şi auzitor, dar şi scriitor în ordine al tuturor lucrurilor minunate
ale Domnului.
Faptele tuturor apostolilor însă au fost scrise într-o singură carte. Luca a
cuprins pentru „preabunul Teofil” lucruri deosebite care s-au petrecut în
prezenţa lui, cum arată limpede, lăsând însă deoparte pătimirea lui Petru, dar
şi plecarea lui Pavel din Oraş [Roma] spre Spania.
Epistolele Iui Pavel arată ele însele celor ce vor să înţeleagă care sunt, din
ce loc şi din ce pricină au fost trimise. întâi de toate a scris Corintenilor
oprind schisma ereziei; apoi a scris Galatenilor oprind tăierea-împrejur, iar
Romanilor le-a scris pe larg folosindu-se de ordinea Scripturilor şi arătându-
le că Hristos este începutul lor. E necesar însă să discutăm şi despre
fiecare în parte. întrucât acest fericit Apostol Pavel, urmând ordinii înaintaşului
său Ioan, a scris pe nume doar la şapte Biserici în această ordine: prima
Corintenilor, a doua Efesenilor, a treia Filipenilor, a patra Colosenilor, a
cincea Galatenilor, a şasea Tesalonicenilor, a şaptea Romanilor. Deşi pentru
îndreptare a scris şi a doua oară Corintenilor şi Tesalonicenilor, totuşi se cunoaşte
o singură Biserică răspândită pe tot globul. Căci şi loan în Apocalipsă.
deşi scrie la şapte Biserici, totuşi vorbeşte tuturor. A mai scris şi una către
Filimon, una către Tit şi două către Timotei dc dragul afecţiunii şi iubirii,
dar care au fost consfinţite să fie în cinstea Bisericii catholice spre orânduirea
disciplinei bisericeşti. Mai circulă şi una către Laodiceeni şi alta către Alexandrini,
plăsmuite în numele lui Pavel spre susţinerea ereziei lui Marcion, şi
multe altele care nu pot fi primite în Biserica catholică, căci nu este potrivit
a amesteca fierea cu mierea.
Epistola lui Iuda şi cele două cu suprascrierea „a lui Ioan” sunt primite
în Biserica catholică, ca şi înţelepciunea scrisă de prietenii lui Solomon în
cinstea lui.
Apocalipse primim, însă numai pe a lui Ioan şi a Iui Petru; deşi unii dintre
ai noştri nu vor ca ultima să fie citită în Biserică.
„Păstorul” însă l-a scris Herma foarte târziu, în vremile noastre, în Oraşul
Roma, pe când pe scaunul Oraşului Roma şedea Pius [cca 140-153], fratele
lui; de aceea se cade să fie citit, dar nu în public poporului în biserică, nici
între profeţi, întrucât numărul lor e complet, nici între apostoli, căci este după
timpul lor.
Nu primim însă absolut nimic din cele ale lui Arsinoe, Valentin sau
Miltiadis; iar cei care au scris o nouă carte de psalmi pentru Marcion trebuie
respinşi împreună cu Vasilide şi întemeietorul catafrigienilor din [montaniştilor]
Asia [...].
==Surse==
